ZIARE.COM a preluat dezbaterea CIVIC MEDIA despre asasinarea jurnalistului incomod Mihai Eminescu, detinut politic "tratat" psihiatric. Felicitari!

 
Fiecare dintre noi a fost invatat la scoala ca Mihai Eminescu este cel mai mare poet pe care l-a avut tara noastra si ca nu mai e nimeni ca el. Printre epitelele si comparatiile absolute prin care este descris, am invatat pe de rost zeci de poezii si am retinut ca nimeni nu a mai folosit limba romana ca el. Ziare.com te provoaca la dezbatere: ti-ai dori ca Romania de astazi sa aiba un jurnalist asa cum a fost Mihai Eminescu? Crezi ca un jurnalist ar trebui sa fie echidistant sau doar sa isi afirme clar optiunile? A fost Mihai Eminescu redus la tacere din cauza faptului ca era incomod pentru clasa politica? Citeste si episodul al doilea al dezbaterii "Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod? Afla cu ce a deranjat Mihai Eminescu pe toata lumea si daca asta i-a adus prematur disparitia" si cum au reactionat Marile Puteri la campaniile de presa ale lui Mihai Eminescu. Mai afla cine si de ce l-a declarat nebun, ce continea ultimul articol scris de Mihai Eminescu si ce i s-a intamplat dupa ce a fost publicat. Ucis cand canta "Desteapta-te Romane!".

Cu doua minute inainte de pauza, profesorii apropiati de elevi mai spuneau si cate o picanterie. Am aflat astfel de relatia cu Veronica Micle, de sifilis si ca nu era in toate mintile atunci cand a murit.

Satui de poezii si de obligatia de a invata zeci de pagini de comentarii, unii au ramas doar cu ce li s-a spus atunci. Ca Eminescu era sifilitic si nebun si ca a trait in fantezie si melancolie, obsedat de temele care se regasesc in poeziile lui.

Si de ce ar fi asta o problema? A fost un poet, un artist. Asa sunt artistii. Da, numai ca aceasta varianta, raspandita inca de cand era in viata, nu e tocmai adevarata.

De obicei, intr-un chenar din manualele de Limba romana mai erau cateva cuvinte despre societatea Junimea si alte patru cuvinte care spun cat se poate de sec ce l-a preocupat pe Mihai Eminescu in ultimii 13 din cei 39 de ani de viata: "redactor la ziarul Timpul". In aceste patru cuvinte sunt ingropati, insa, 13 ani de lupta impotriva politicienilor lacomi si corupti si un nationalism care a deranjat atat de mult marile puteri incat i-a adus moartea.

Cu toate acestea, Eminescu este prezentat in continuare ca un tanar boem si visator si nu ca barbatul care a fost printre primii detinuti politici ai statului roman si primul ziarist roman redus la tacere pentru ca era prea incomod.

Angajat politic in slujba statului

Mihai Eminescu si-a inceput activitatea jurnalistica in 1876 la Curierul de Iasi, iar un an mai tarziu a ajuns in la ziarul Timpul din Bucuresti, afiliata Partidului Conservator. Dupa trei ani avea sa fie numit in functia de redactor-sef.

Nu a practicat jurnalismul ca pe o meserie oarecare din care sa-si castige existenta, ci a fost cel mai bun mod prin care putea lupta pentru Romania. A scris cu patos si cu o forta distrugatoare despre "iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse". Maiorescu a scris: "Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba".

Eminescu nu a avut niciodata pretentia de a fi un ziarist sau analist politic echidistant. A fost implicat politic si atat de important pentru conservatori incat Titu Maiorescu isi prezenta partidul astfel: "Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul".

Cat a putut sa scrie acolo, el a luptat impotriva principiilor "machiavelice ale rosilor" (n.r. liberalii din acea perioada). Era de parere ca acestia priveau statul ca pe un mecanism "cu resorturi moarte a carui activitate si repaos se reguleaza dupa legile staticii si ale dinamicii". De aceea, ei nu respectau traditiile, pe care le considerau niste prejudecati, si credeau ca pot sa inventeze dupa bunul lor plac legi noi sau sa importe legi "traduse de pe texte straine, supte din deget".

Pentru liberali scopul economiei politice era productia, ceea ce facea ca omul sa fie redus "la rolul unui surub de masina", in timp ce pentru conservatori statul era "un produs organic al naturii, gingas ca toate produsele de soiul acesta; afacerea noastra e de-a cunoaste proprietatile lui naturale si nu de-a-i dicta noi legi, ci a ne adapta legilor cari-i sunt innascute".

Sa le spunem ticalosilor ce ticalosi sunt

Eminescu isi asumase rolul de chirurg care trebuia sa elimine "putrejunea bubei noastre nationale" astfel incat societatea sa poata sa-si insanatoseasca "corpul statului". De aceea, se simtea obligat sa loveasca in nulitatile politice, pentru ca ele sa stie "ca nu se pot amesteca nepedepsite in lucruri ce nici sunt in stare sa le priceapa".

Era acuzat uneori ca folosea un limbaj exagerat si chiar injurios, dar se apara spunand ca foloseste cea mai exacta expresie care sa descrie situatia.

"Suntem noi oare de vina daca adevarul curat, spus neted, e deja o injurie? Ne propunem cateodata a fi foarte urbani - ce folos? Adevarul simplu, descoperirea simpla a nestiintei si a marginirii multora din partidul la putere este deja o atingere. Cauza e simpla. Nu sunt oamenii la locul lor, nu sunt ceea ce reprezinta. Compararea intre ceea ce sunt intr-adevar, nimica toata, si ceea ce reprezinta, demnitati inalte ale statului, exciteaza deja rasul si ironia cititorilor, incat o vina din partea noastra, o intentie de a ponegri, nu exista defel."

Nu i-a iertat nici pe conservatori pentru ca i-au abandonat pe romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar si privea scarbit cum se faceau aliante cu liberalii si se renunta la vechile principii doar pentru fotolii caldute la Viena.

Desi a fost omul de baza al conservatorilor la ziarul Timpul, Mihai Eminescu si-a exprimat in articole numai parerile proprii, care nu corespundeau intotdeauna cu linia oficiala a partidului. Acest lucru a provocat proteste si nemultumiri din partea unor conservatori, Petre Carp transmitandu-i de la Viena lui Maiorescu : "si mai potoliti-l pe Eminescu!".

"Pana cand comedia aceasta? Pana cand panglicaria de principii, pana cand schimbarile la fata de pe-o zi pe alta? Suntem copii noi, pe care un regizor strain ne pune sa ne batjocorim intre noi, sa ne sfasiem pentru credinte si, la aratarea unei prazi, care-i punga noastra, caci e a tarii, sa ne scuipam ... si conservatorul sa fraternizeze numaidecat cu radicalul, radicalul sa devina conservator?

Suntem comedianti care ne batem de florile marului pentru petrecerea si castigul strainilor ce traiesc aci? Suntem papusi, imbracate cand rosu cand alb, care azi pun o eticheta, maine alta, numai sa ne mearga noua personal bine, numai ambitiile noastre sa fie satisfacute? Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul? Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca camesile si partidul ca cizmele?"

Inceputul carierei de ziarist a lui Mihai Eminescu a coincis cu asa-numita "chestiune orientala", care consta in impartirea teritoriilor eliberate dupa prabusirea Imperiului Otoman. Marile puteri implicate erau Rusia si Austro-Ungaria, iar lui Eminescu nu i-a fost frica sa lupte cu amandoua pentru interesul national.
Asa cum vedeam in primul episod al serialului - dezbatere pe care vi-l propune Ziare.com Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod?, Eminescu i-a criticat dur pe toti politicienii romani, indiferent de culoare, pentru ca i-au abandonat pe romani in fata Marilor Puteri. Afla acum cu ce a reusit Eminescu sa zguduie puternicele fotolii ale Europei.

Eminescu a sustinut participarea Romaniei la Razboiul de Independenta, dar mai tarziu a inceput sa critice vehement felul in care guvernul I.C. Bratianu s-a angajat si a participat la razboi, mai ales faptul ca nu ceruse nicio garantie scrisa de la rusi.

Cand Rusia si-a anuntat oficial intentia de a anexa sudul Basarabiei, Eminescu a banuit ca guvernul roman stia dinainte pretentiile rusilor. In septembrie 1978, s-a demonstrat ca avea dreptate si Romania chiar stia acest lucru inainte sa intre in razboi de partea Rusiei.

"Intocmai ca mesterii de discursuri funebre, care cauta a se straluci si folosi ei insisi pe cadavrul abia coborat in groapa, haita netrebnica ce compune majoritatea radicalilor din Dealul Mitropoliei, cu Misail si Pseudo-Ureche in frunte, cauta, in discursuri stupide sau sarlatanesti, sa se apoteozeze pe sine plangand Basarabia, pentru a carei retrocedare insa, la urma urmelor se proclama competenti", comenta el decizia Parlamentului de a autoriza retragerea autoritatilor civile si militare din Basarabia.

Ca urmare a acestor critici, I.A. Cantacuzino, care era redactor-sef al Timpului, i-a cerut lui Maiorescu sa intervina pe langa Eminescu si sa nu-i permita sa transforme ziarul oficial al conservatorilor in "organul personal al antipatiilor sale".

Chestiunea izraelita

PARINTELE NICOLAE TANASE: "Postesc pentru ca Eminescu a postit!". Presedintele Asociatiei Pro Vita afirma ca in Romania s-au ucis peste 18 milioane de copii in 20 de ani. VIDEO

„Inotăm în sânge”
„În România înotăm în sânge, nu până la glezne, nu până la gât, nu pana la brau, ci până peste cap!, pentru că populaţia existentă în România este de 18 milioane, restul se află la muncă în străinătate sau la studii. În 20 de ani, de la moartea lui Ceauşescu încoace, s-au omorât 18 milioane de copii.

Aceasta este cifra oficială, pentru că există una neoficială care arată această stare de fapt şi anume că cifra ar putea fi dublă. Faţă de această situaţie, noi, cei de aici, cu luare aminte să fim, pentru că problemele sunt înăuntru şi mai puţin în afară. Adică, înăuntru nostru şi mai puţin în afara noastră. De aceea cuvântul „dragoste” este primul cuvânt aşezat aici şi apoi cuvântul „toleranţă”. Eu am fost o vreme în preajma unui mare poet, Ioan Alexandru, care zicea: „Asiaticii atacă, sectanţii atacă, ateii atacă, toţi ne atacă şi numai noi ne certăm între noi şi pe fondul acesta ei vor birui”.

Postesc pentru că Eminescu a postit

Trebuie să mărturisim credinţa azi, acum şi în felul în care trăim acum, pentru că dacă vrem să mărturisim credinţa cum au mărturisit înaintaşii noştri de 2 mii de ani încoace, lucrul acesta va fi şi mai greu. Încă nu ni se cere sânge, ni se cere mărturisire. Scrie „să nu te arăţi că posteşti”. Da, aşa este, ca să nu te mândreşti. Dar într-o lume în care nu se mai posteşte, trebuie să arătăm, fără mândrie, că postim. Şi dacă ne întreabă cineva: „Dar de ce posteşti?”, răspunsul să fie: „Pentru că Eminescu a postit, Iorga a postit, Ştefan a postit, Mihai Viteazu a postit şi pentru că ei au postit, postesc şi eu pentru că, de fapt, respect o chemare a Mântuitorului Hristos pe care ei au respectat-o.

La judecată nu ne vom prezenta singuri. Ne vom prezenta cu copiii noştri, cu soţia noastră, cu soţul nostru, cu părinţii noştri, cu vecinii noştri, cu prieteni şi acolo ne vom da seama de ceea ce am făcut pentru noi, dar mai ales pentru ei. De aceea este importantă lucrarea în Biserica Ortodoxă, nelepădarea de credinţă, dar în acelaşi timp, aplicarea în practică a credinţei.

Se fac avorturi. Suntem vinovaţi cu toţii, pentru că nu luăm nici o atitudine

Dacă se fac avorturi, nu se fac vinovaţi doar cei care fac avorturi: mamele, taţii, asistentele, medicii. Suntem vinovaţi cu toţii, pentru că nu luăm nici o atitudine. Avortul nu este o crimă simplă, este o crimă complexă. Pentru că omori un corp, moare copilul nebotezat, pentru că nu ştim unde merge sufletul lui. Că în iad nu poate să meargă pentru că nu a făcut rău, în rai nu poate să meargă pentru că nu a fost botezat.

În anul 2050 România va avea doar şase milioane de locuitori

După noul statut al Bisericii Ortodoxe Române, la parohii s-au organizat centre sociale. Avem şi noi unul, se numeşte „Pro-Vita pentru cei născuţi şi nenăscuţi”. Adică, viaţă pentru cei ce se nască şi pentru cei ce nu se nasc. Avem acolo 318 copii, ceea ce nu înseamnă mult faţă de cele 18 milioane, dar înseamnă ceva. Anume aceşti copii demonstrează prin prezenţa lor că este cazul să ne preocupăm de esenţă. Asta nu înseamnă că neglijăm postul sau metania, asta nu înseamnă că nu mai citim acatiste, dar va trebui să lucrăm, pentru că naţia noastră este în pieire. Anul 2050 va prinde România cu şase milioane de locuitori, situaţie care nu se poate repara curând. […] Familia nu mai este familie. Tocmeala dintre părinţii fetei şi părinţii băiatului se sfârşeşte sau uneori chiar începe cu problema „cum să facem ca să nu nască în curând copii”. Problema care este pusă negativ este problema care dărâmă familia. Dar aceasta se continuă: „De ce să mă mai căsătoresc şi civili, şi chiar religios pentru că o să am probleme cu soacra, cu ambianţa? Fac o căsătorie de probă”. Acest lucru este groaznic, pentru că această căsătorie de probă este desfrânare.

Tu eşti liber să fii homosexual. Dar eu sunt liber să nu fiu de acord cu tine

Iubirea nu exclude toleranţa. Adică, „te iubesc şi te tolerez”. Până unde te tolerez? Până când libertatea pe care tu ţi-ai luat-o, intră şi atacă libertatea mea. Tu eşti liber să fii homosexual. Din păcate, eşti liber, aşa sunt legile. Dar eu sunt liber să nu fiu de acord cu tine. Eu sunt liber să apăr ochii copilului meu de manifestările tale. Asta nu înseamnă că nu sunt tolerant, asta înseamnă cu nu sunt prost, pentru că tu vrei să fiu tolerant până la prostie.

Octavian RACU - Flux.md

CANONIZAREA LUI EMINESCU. O propunere-surpriza adresata Patriarhului Daniel. Scrisoarea Ligii Scriitorilor din Romania catre Sinodul BOR

Liga Scriitorilor din România a cerut Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, canonizarea poetului Mihai Eminescu ca sfânt în calendarul ortodox român.

Într-o scrisoare adresată, marţi, Patriarhului Daniel, Liga Scriitorilor din România spune că speră că propunerea "va găsi ecoul cuvenit la Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a-l aşeza pe Mihai Eminescu la locul cuvenit în calendarul Sfinţilor Ortodocşi Români".
Potrivit reprezentanţilor Ligii, Eminescu merită canonizat din mai multe motive, printre care se numără şi faptul că din cele 46 de volume cu aproximativ 14.000 de file scrise de poet şi aflate la Academia Română "răzbate spiritul naţional-ortodox".
"Mihai Eminescu se trage dintr-o familie ortodoxă, căminarul Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, provenea dintr-o familie de ţărani români-ortodocşi din nordul Moldovei şi Raluca Eminovici, mama poetului, născută Jurascu, era ortodoxă", se arată în solicitare.
De asemenea, Liga Scriitorilor din România a precizat că Mihai Eminescu a urmat, între anii 1858-1860, şcoala primară National Hauptschule (Şcoala Primară Ortodoxă Orientală) din Cernăuţi şi că, în poeziile şi articolele de presă, în căutări ştiinţifice şi studii filosofice, "Eminescu reaminteşte, mereu, de prima imagine văzută la naşterea sa, un Hristos blând şi iubitor, luminat la chip de o lumină de candelă".
"Mihai Eminescu a scris multe poezii cu temă religioasă şi a introdus în literatură noastră limba literară, care şi-a găsit sălaş şi în Biserica Ortodoxă Română. În întreaga operă a poetului descoperim fibra morală şi religioasă a neamului nostru, iar poetul naţional a devenit simbolul spiritualităţii româneşti în sânul căreia se află ca stâlp al românismului Biserica Ortodoxă Română", se arată în scrisoarea adresată PF Daniel.
Liga Scriitorilor din România are sediul la Cluj-Napoca şi numără peste 300 de membri.
Mediafax 

UPDATE: Scrisoarea Ligii Scriitorilor din Romania
Astăzi, printr-o scrisoare deschisă adresată Patriarhului Daniel, preşedintele Ligii Scriitorilor din România, poetul Al. Florin Ţene propune canonizarea lui Mihai Eminescu, şi trecerea Poetului Naţional în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe Române. Redăm integral scrisoarea adresată Patriarhului BOR: ”Prea Fericite Patriarh, vă scriu în numele a peste trei sute de membri ai Ligii Scriitorilor din România, care au hotărât să Vă facem următoarea propunere:
Cunoscând faptul că Poetul Naţional, Mihai Eminescu, este cea mai importantă voce poetică din literatura română, că din cele 46 de volume cu aproximativ 14000 de file, aflate la Academia Română, răzbate spiritual naţional-ortodox;
- având în vedere că se trage dintr-o famile ortodoxă, căminarul Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, provenea dintr-o familie de ţărani români-ortodocşi din nordul Moldovei şi Raluca Eminovici, mama poetului, născută Jurascu era ortodoxă. Familia pe linie paternă cobora din Transilvania de unde emigrase din cauza persecuţiilor religioase;
- cunoscând faptul că Mihai Eminescu, între anii 1858-1860, urmează şcoala primară Naţional Hauptschule (Şcoala Primară Ortodoxă Orientală) , din Cernăuţi;
- că în poeziile şi articolele de presă, în căutări ştiinţifice şi studii filosofice, Eminescu reaminteşte, mereu, de prima imagine văzută la naşterea sa. Fiind vorba de un Hristos blând şi iubitor, luminat la chip de o lumină de candelă. În scrisul său filigranat are trimiteri biblice, pe care nimeni nu a ştiut să le pătrundă cu adevărat: “ce e cugetarea sacră?/carte tristă şi închisă/ce mai mult incifrează/ cel ce vrea a descifra, iar ”Făt Frumos din lacrimă “ este gândit ca o prefigurare a lui Iisu, scris ca o pagină de Scriptură. Folcloristul Tudor Pamfile subliniază că su aceaşi chemare este scris şi “Luceafărul “(“Vas nestricat al Maicii Domnului“). În”Sărmanul Dionis “ descoperim căutarea înfrigurată a lui Dumnezeu şi al Mântuirii, prin sacrificiu şi iubire, nici decum ce spunea George Călinescu că este vorba de “elucubaţi romantice “ ce duc la reîncarnare;
- Mihai Eminescu a scris multe poezii cu temă religioasă, cum ar fi:”Să vie păstorii “,”Rugăciune”,”Rugăciune 1 “,”Rugăciune 2 “,”Rugăciune 3”,”maica Domnului”,”Rugăciune”,(Opere,vol V).
Având în vedere că Mihai Eminescu a introdus în literatură noastră limba literară, care şi-a găsit sălaş şi în Biserica Ortodoxă Română, că în întreaga operă a poetului descoperim fibra morală şi religioasă a neamului nostru, că viaţa întreagă şi-a conscrat-o Adevărului şi Dreptăţii, că Poetul Naţional a devenit simbolul spiritualităţii româneşti în sânul căreia se află ca stâlp al românismului Biserica Ortodoxă Română, propunem:
Canonizarea poetului Mihai Eminescu ca SFÂNT în Calendarul Ortodox Român.
Sperăm că propunerea noastră prin Prea Fericirea Voastră, Daniel, va găsi ecoul cuvenit la Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a aşeza pe Mihai Eminescu la locul cuvenit în calendarul Sfiinţilor Ortodocşi Români.”
Liga Scriitorilor din România este o asociaţie care cuprinde peste 300 de scriitori din ţară şi străinătate. A fost înfiinţată acum trei ani şi are sediul central la Cluj-Napoca.
Contactat telefonic, preşedintele Ligii Scriitorilor a declarat pentru NapocaNews: “Am cerut Sinodului BOR canonizarea lui Mihai Eminescu, deoarece aşa cum au fost canonizaţi domnitori politici ca Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Constantin Brâncoveanu ca apărători ai dreptei credinţe este necesar ca şi un reprezentant al culturii şi spiritualităţii autentice a neamului să fie trecut în rândul sfiinţilor ortodocşi români.Dezbaterea a deschis-o acum doi/trei ani scriitorul Copilu-Cheatră, dar Liga Scriitorilor a propus prima dată, în mod oficial, Sfântului Sinod canonizarea Poetului Naţional”.
Marius Sălăjean / NapocaNews
Foto: Mihaela Cojocariu

SACRIFICAREA, BOALA si MOARTEA lui Eminescu, la emisiunea NASUL, cu profesorii Nae Georgescu, Theodor Codreanu si Gheorghe Ene. TRANSCRIERE.

VIDEO: Ceremonia din 15 iunie de la Mormantul lui Eminescu organizata de Parintele Teofil Bradea si prietenii sai

Emisiunea NASUL din 15 iunie 2009, la 120 de ani de la moartea lui Eminescu
Radu Moraru: Bună seara, bun găsit la „Naşul”, sunt Radu Moraru, şi avem în această seară o construcţie inedită. Discutăm, aşa cum am promis săptămâna trecută, suntem la episodul 2 legat de Mihai Eminescu. Despre dispariţia sa. În această seară privim şi prin documente ale serviciilor secrete, să vedem câte au existat, ce se spune acolo despre Mihai Eminescu. Mistificările care au avut loc de-a lungul timpului, faptul că istoria a avut grijă din când în când să îl mai omoare de câteva ori pe Mihai Eminescu. Nici în şcoală Mihai Eminescu nu este învăţat aşa cum ar trebui. Şi multe altele, pentru că Mihai Eminescu e şi multă Românie în toată povestea vieţii sale.

Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Cred eu, o seară interesantă, pentru că atunci când vorbeşti de Mihai Eminescu, şi cred că noi am reuşit săptămâna trecută să o facem destul de aplicat, e interesant. Şi în această seară vom fi moderaţi şi vom introduce nuanţele pe care le cunoaştem noi în toată discuţia pentru că e important să ştim cât mai exact cine a fost Mihai Eminescu şi de ce el e atât de mare nu doar pentru România, ci şi pentru Europa. Invitaţii mei sunt profesori universitari, oameni care şi-au dedicat o mare parte din viaţă studierii lui Eminescu. Unii din ei chiar au avut acces la documente secrete. Şi o să vedeţi în această seară că Biroul de informaţii din Rusia, din Imperiul Austro-Ungar, erau foarte preocupate de ce face, ce spune, ce scrie, ce gândeşte Mihai Eminescu. Era socotit un element poate periculos, poate ostil. Profesor universitar doctor Nae Georgescu, bună seara, profesor doctor Teodor Codreanu, scriitor, profesor doctor Gheorghe Ene, tot scriitor. Bună seara. Mă va ajuta în această seară colegul nostru de la „Ziua”, Victor Roncea. Şi el preocupat. Are câteva teme şi îşi dedică o mare parte din energie acestor teme şi îi mulţumim pentru că ne-a sprijinit în această emisiune. Victor Roncea, e un subiect delicat?
Victor Roncea: E delicat, ca sufletul neamului românesc. Dar revine iată după 1989 în forţă, pentru că e bine să amintim că, până în 1989, Eminescu a fost interzis. Mihai Eminescu a fost la index cu anumite scrieri ale sale, în special cele politice şi cele jurnalistice. În 1989, înainte de căderea regimului, s-a încercat să se publice, fiind vorba de centenarul morţii lui Mihai Eminescu, volumul 10 din seria consacrată lui Mihai Eminescu, care cuprindea scrierile politice, dupa volumul 9, din anii '80. Atunci am aflat şi eu că Mihai Eminescu a scris mult mai mult decât ce învăţam în şcoală. Şi aşa am aflat că există o luptă pentru Mihai Eminescu cel adevărat. Acea carte era interzisă oficial, dar circula pe sub mână. Mihai Eminescu devenise un fel de marfă de contrabandă culturală naţională. După 1989 am avut posibilitatea să aflăm mult mai multe despre adevărata viaţă a lui Mihai Eminescu.
Radu Moraru: Dar n-am avut o zbatere aşa, să aflăm foarte multe.
Victor Roncea: Nici până astăzi nu se ştiu foarte multe date. Şi există, cred eu, forţe din aceeaşi sferă a celor care au încercat în urmă cu 120 de ani să îl disocieze pe Mihai Eminescu jurnalistul de opera sa, sa îl taie, de o parte poetul şi de o parte omul politic, militantul pentru cauza naţională, şi să îngroape acea parte de activist politic a lui. Aceleaşi forţe, cred eu, acţionează şi astăzi. După 120 de ani.
Nae Georgescu: Să nuanţăm.
Radu Moraru: De ce noi românii nu facem odată o discuţie clară, deschisă, publică, domne, ăsta e Mihai Eminescu? Cu bune, cu rele, cu exagerări, cu tuşe mai groase...
Nae Georgescu: Nu îl cunoaştem. Să nu credeţi că e cineva care îl cunoaşte pe Mihai Eminescu şi nu vrea să spună. Ziarul „Timpul” e cam nedesfăcut, ziarele din acel timp sunt curate. Nu există un proiect, un program. Ca să o facă cineva, trebuie ca o instituţie să îşi pună în plan această cercetare.
Victor Roncea: Vreau să subliniez faptul că după 20 de ani nu există o catedră Mihai Eminescu.
Nae Georgescu: Noi ce facem, facem pe cont propriu fiecare.
Radu Moraru: De ce a fost sacrificat Mihai Eminescu? E una din cărţile dumneavoastră. De ce totuşi nu îl eliberăm odată pe Mihai Eminescu pentru marele public?
Teodor Codreanu: Dintr-o anumită pudoare ideologică. Mihai Eminescu e ocolit cu obstinaţie atât în sfera învăţământului preuniversitar, cât şi în alte domenii ale culturii. Sunt 16 volume masive din opera lui Mihai Eminescu, fiecare în jur de 1000 de pagini. Şi e foarte greu să parcurgi toate aceste volume. De aceea Mihai Eminescu rămâne mereu un mare necunoscut.
Radu Moraru: Totuşi, 16 mii de pagini sunt ce citit.
Teodor Codreanu: Evident că sunt de citit, mai greu de înţeles şi de acceptat. Astăzi, biblioteca a cam lăsat locul internetului, unde există o subcultură de masă şi de aceea interesul pentru marile lecturi e din ce în ce mai slab.
Radu Moraru: Spune Mihai Eminescu nişte adevăruri care n-ar trebui să fie cunoscute niciodată de marele public?
Nae Georgescu: Are nişte teorii. Înlănţuirea unor adevăruri într-un context teoretic. Or, teoria duce la ideologii.
Radu Moraru: Acum e vremea. Nu vedeţi că toţi caută ideologii noi, o societate nouă? Nu mai e bun capitalismul, că şi-a arătat limitele, globalismul scârţâie. S-ar potrivi teoriile lui Mihai Eminescu?
Nae Georgescu: Mihai Eminescu are o teorie generală conservativă care implică anumite frâne progresului şi aruncării în gol către viitor. Implică anumite responsabilităţi pe care noi astăzi nu vrem să le mai luăm.
Radu Moraru: Daţi-mi un exemplu?
Nae Georgescu: Protecţionismul vamal, de pildă. El spune să ne protejăm propriile noastre mărfuri. Noi nu acceptăm asta astăzi.
Gheorghe Ene: În încercarea de a completa poziţia colegilor mei, aş opta pentru dublarea sacrificat – autosacrificat, pornind de la ideea că Mihai Eminescu şi-a asumat în cunoştinţă de cauză rolul de apărător al valorilor şi intereselor naţionale. Lua în calcul consecinţele. A constatat cu puţin timp înainte de îmbolnăvire, respectiv în 1883, că devenise respectat, dar urât de toată lumea politică. Pentru curajul lui extraordinar de a scoate la lumină disfuncţii, vulnerabilităţi, ameninţări şi chiar infracţiuni consumate la adresa siguranţei naţionale, precizând că siguranţa naţională constituie o instituţie cu abordare socială globală, prin prisma asigurării stabilităţii, echilibrului şi dezvoltării nestânjenite a tuturor componentelor economice. Deci sub acest aspect Mihai Eminescu ştie că se autosacrifice...
Radu Moraru: Să nu uităm, el a fost sprijinit la început de clasa politică, încurajat, promovat, după care el devenise inamicul public numărul unu.
Victor Roncea: Şi nu mai putea fi controlat.
Gheorghe Ene: El s-a simţit, şi a fost ameninţat atât din interior, în special de către clasa politică, pentru curajul, corectitudinea, exactitatea cu care releva cauzele, efectele, formele de manifestare ale acţiunilor şi inacţiunilor prin care era prejudiciat statul român, pentru faptul că el avea în aprecierea şi valorizarea societăţii o perspectivă...
Victor Roncea: O perspectivă naţională.
Radu Moraru: Credeţi că Mihai Eminescu ataca teme... sau aveţi dovezi că temele din articolele sale, din discursurile sale politice făceau referire la trădările naţionale, la jaf economic, la cum se dădea şpaga în timpul jocurilor de cărţi...
Gheorghe Ene: Componentele de siguranţă naţională erau extrem de largi. Cuprindeau aspectele din domeniul intern, problematica de apărare în relaţiile externe cu factori de risc calificaţi sau cu ...
Radu Moraru: M-aţi pierdut aici...
Gheorghe Ene: Decizionali din sfera puterii, dar şi cu reprezentanţi ai unor servicii secrete. Fac precizarea că Eminescu avea capabilitatea să realizeze că serviciile secrete erau deosebit de utile pentru toate ţările, cu atât mai mult pentru România, şi ştia că puterile angajau oameni cu calităţi şi disponibilităţi extraordinare. Şi el însuşi a devenit o instituţie de apărare şi promovare a intereselor naţionale, chiar dacă nu era implicat...
Radu Moraru: M-am prins. Omul servea serviciile noastre patriote care...
Gheorghe Ene: În perioada constituirii statului naţional unitar.
Radu Moraru: De când se ştia că România urmăreşte să constituie statul naţional unitar?
Gheorghe Ene: Încă înainte de 1800, boierii români, oamenii din conducerile instituţiilor, adresau marilor puteri solicitări care vizau la început sporirea autonomiei de stat, iar în ultimă instanţă dobândirea independenţei prin mijloace legale.
Radu Moraru: Trebuie să spunem că e posibil ca Mihai Eminescu să fi devenit inamic public pentru Imperiul Austro-Ungar, pentru Rusia...
Gheorghe Ene: Nu numai că e posibil, Mihai Eminescu era chemat săptămânal la Viena alături de Slavici, să dea garanţii de securitate, pentru că Mihai Eminescu atacase raţiunea de a fi a dualismului austro-ungar. Motiv pentru care a fost obligat să îşi întrerupă studiile la Viena şi să opteze pentru Berlin.
Radu Moraru: Interesant. Atunci e posibil ca imperiile să fi crezut că el e un fel de agent secret care acţionează sub acoperirea de gazetar, om politic, şi să fi montat o întreagă maşină de urmărire a lui?
Victor Roncea: Cred că era un agent nesecret al României.
Gheorghe Ene: Înainte de plecarea la studii la Viena, Mihai Eminescu era iniţiat în unele acţiuni pe specific cultural, de promovare a intereselor româneşti. Iar pe perioada studiilor deja probase capacitatea de a pune în dificultate Austro-Ungaria prin organizarea Congresului românilor de pretutindeni în contextul unei activităţi de mai mică amploare, serbarea de la Putna.
Radu Moraru: Vă întrerup...
Nae Georgescu: Ca istoric literal, vreau să spun că Mihai Eminescu avea 20 de ani. Şi în aceşti 20 de ani, ca tânăr student în Viena, reuşeşte să unească câteva societăţi ale studenţilor români, în această România Jună. El şi cu Slavici.
Radu Moraru: Dar cum reuşeşte?
Nae Georgescu: Prin discurs şi prin idei practice. Le spune, faceţi-vă o bibliotecă. Fiecare să aducă de acasă un ziar, sau o carte... şi prin scris. El scrie în acest timp, debutează la 20 de ani în Convorbiri Literale. Şi în presa politică. Chiar textele pe care le publică la 20 de ani sunt foarte importante. Explică situaţia Imperiului Austro-Ungar cu cele 8 naţiuni. Explică cum cehii s-au unit între ei... toţi se unesc, hai să facem şi noi un congres, să ne unim şi noi românii între noi. În alte articole atacă puternic maghiarimea.
Radu Moraru: În ce sens o atacă?
Nae Georgescu: Administraţia maghiară din partea ungară a Imperiului Austro-Ungar trebuia să rezolve problemele a vreo 7 popoare, printre care şi ale românilor. Or, ungurii nu reuşeau să facă faţă la probleme de administraţie. Pe de altă parte, întâlneau elementul românesc, foarte mândru, cu o cultură adâncă. Şi Mihai Eminescu asta spune, ungurii nu sunt un popor, sunt o populaţie. Ei nu au cultură, nu au limbă...
Radu Moraru: Am înţeles. Domnul profesor Teodor Codreanu, credeţi că Mihai Eminescu ar vexa astăzi pe cineva? Uniunea Europeană, ţări din Uniunea Europeană, faptul că noi ni-l asumăm aşa cum a fost el? Credeţi că astăzi textele lui ar stârni patimi, uri?
Teodor Codreanu: Nu e vorba să vexeze pe nimeni, dar cei care atunci nu au putut să intre în complexitatea gândirii lui Eminescu, evident că au urmaşi şi că nici astăzi Mihai Eminescu nu convine tuturor. Unii consideră că ar fi antieuropean. S-au pus pe fruntea lui Mihai Eminescu fel de fel de etichete. Reacţionat, extremist, paseist, antisemit. Altminteri, europenitatea lui a fost confirmată de Titu Maiorescu. Titu Maiorescu a avut o atitudine dintre cele mai complexe faţă de Mihai Eminescu. Sunt astăzi voci care îl condamnă pe Maiorescu că prin anumite acţiuni ale sale a contribuit la trecerea lui Mihai Eminescu în zona aceea a tragismului din ultimii 6 ani ai vieţii. Pe de altă parte, Maiorescu, care era o personalitate complexă, are conştiinţa greşelilor lui faţă de Mihai Eminescu, şi interesant că imediat după moartea poetului el e acela care îl introduce propriu-zis în canonul literal românesc. În 1989, la scurt timp după decesul lui Mihai Eminescu, Maiorescu publică celebra lucrare „Eminescu şi poeziile lui”. În finalul acestei lucrări face o celebră profeţie privind centralitatea canonică în limbajul nostru de astăzi, a poeziei lui Mihai Eminescu. „Pe cât omeneşte se poate vedea, limba poeziei române din secolul 20 va începe sub auspiciile geniului lui”. Fapt confirmat de evoluţia culturii noastre din secolul 20.
Radu Moraru: Dar care au fost cei mai aprigi adversari ai lui Mihai Eminescu?
Nae Georgescu: Ca istoric literal, e vorba de grupul ardelenesc, Grama, Canonicul Bunea, Aron Lensuşianul, care nu concepeau ca un puşti să fie mare poet şi liderul poeziei româneşti.
Teodor Codreanu: Paradoxul e că Maiorescu îl introduce în canonul literal românesc, iar un canonic de la Blaj îi contestă această poziţie a lui Eminescu. Din pricină că Alexandru Grama era un adversar al Societăţii Junimea.
Gheorghe Ene: Aş dori să adaug şi eu ceva la aceste precizări. Faptul că Mihai Eminescu doar a deranjat interese, dar a fost respectat şi înţeles de către factorii de putere străini, o dovedim prin aceea că la moartea lui inclusiv mari oficioase europene i-au apreciat calităţile deosebite. În primul rând ca publicist. El a fost văzut la început în Europa pe componenta de politică externă. La Timpul era redactor de politică externă, ca de altfel şi la Curierul de Iaşi. În 1889, Mihai Eminescu este însuşit pe linia imperialismului, fenomenul imperial cultural, inclusiv de către Rusia. Deşi a avut mari meciuri pe această relaţie, prin baterea unei medalii cu acceptul Moscovei. Semn că putea fi luat în considerare inclusiv ca valoare a acestui spaţiu.
Victor Roncea: Dar în acelaşi timp, la publicarea volumului 10, ofiţerii de Securitate recomandau conducerii statului că ar fi bine să nu se publice ca să nu deranjăm interesele URSS şi ale Israelului.
Nae Georgescu: Volumul 10 e unul din cele 5...
Victor Roncea: Da, e volumul mai delicat, dupa 9...
Radu Moraru: Credeţi că astăzi ar putea fi etichetat Mihai Eminescu antisemit?
Victor Roncea: Nu.
Nae Georgescu: Mihai Eminescu e un teoretician. Se adresează oamenilor care sunt dornici de teorie.
Radu Moraru: Dar vedeţi că dacă Mihai Eminescu ar fi fost ascultat, sprijinit, înţeles, poate că astăzi am fi asistat la o societate unde unul dintre teoreticieni să fi fost Mihai Eminescu. Dacă tot ce îmi spuneţi e adevărat, înseamnă că omul chiar lucra la un proiect de societate europeană pe următorii 100 de ani, nu scria atunci ca un ziarist...
Nae Georgescu: Nu era artiglier, deci avea... are 3 teorii majore.
Radu Moraru: Plus că e posibil ca ceea ce promova el să vină din ideile promovate de serviciile secrete româneşti, care erau la începuturi. Adică să fi fost pe filonul ăla naţional.
Gheorghe Ene: Criticismul lui Mihai Eminescu ţine de şcoala Junimii, dar şi de influenţa exercitată de Kant şi de pozitivism, fapt care trebuie înţeles ca metodă de corecţie şi asanificare a societăţii româneşti. Pentru ca astfel să poată fi mai uşor şi corect integrată în cultura europeană. Mihai Eminescu nu poate fi acceptat de elita apuseană decât ca un spirit genial, ca un promotor al intereselor unei ţări...
Radu Moraru: Eu cred că trebuie să îl recitim pe Mihai Eminescu astăzi... poate am găsi nişte răspunsuri.
Victor Roncea: Numai la nivelul doi şi trei el e receptat ca un adversar al marilor puteri sau ca un ziarist care se angajează în lupta politică de pe poziţia unui partid.
Radu Moraru: Ştiţi ce e interesant? Moartea lui Mihai Eminescu era perioadă în care omenirea era pregătită pentru cele două mari sisteme care s-au planificat, comunismul şi capitalismul. Cele două mari experimente pe care omenirea avea să le trăiască în următorii 100 de ani. 1889-1989, 100 de ani s-a întins comunismul.
Nae Georgescu: Eminescu a avut intuiţia... primului război mondial. Intuiţia pericolului comunist.
Radu Moraru: Dar el avea o a treia cale?
Teodor Codreanu: A treia cale a lui Mihai Eminescu era organicismul. Reacţionarismul lui de fapt nu e în sensul negativ care se vehiculează astăzi, ci el considera reacţionarismul ca o reacţie împotriva unei boli.
Radu Moraru: Luăm o scurtă pauză. Ne întoarcem la aceste idei. Se conturează de ce uneori ne e teamă să nu supărăm marile puteri, nu l-am răscitit pe Mihai Eminescu, de ce uneori l-am ascuns. De ce uneori era foarte deranjant pentru momente politice diferite ale societăţii europene, româneşti. Publicitate.

Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Un mail foarte interesant. „Nu am scris până acum la nicio emisiune TV. Acum simt o imensă revoltă. Românul absolut e tema emisiunii dumneavoastră. Târziu, la 50 de ani, a trebuit să aflu că am învăţat numai minciuni la şcoală. Să le fie ruşine academicienilor, scriitorilor, profesorilor universitari, care predau limba şi literatura română, tuturor acelora care au ascuns adevărul sau au plecat capul ca sabia să nu-l taie. Până când avem asemenea intelectualitate, această ţară va da numai oameni neterminaţi. Ar fi timpul ca să ne asumăm toate şi aşa-zisele rele. Să le fie ruşine celor care fac programa şcolară şi nu se alocă ore de studiu suficiente operei lui Mihai Eminescu, şi operei sale politice. Măcar am avea posibilitatea să cunoaştem şi o parte de istorie, poate mai adevărată decât cea studiată până acum vârâtă pe gâtul generaţiilor întregi de elevi”. Şi are dreptate. Domne, am învăţat mai mult despre Marx, despre Engel, despre Lenin... Cred că la fel am putea să îl studiem şi pe Eminescu, rece. Mai ales astăzi.
Nae Georgescu: În „Istoria Sociologiei Româneşti”, regretatul Ion Ungureanu îi dedică un capitol destul de consistent.
Victor Roncea: Eminescu poate fi considerat si un parinte al sociologiei româneşti.
Radu Moraru: Ştiu, dar Mihai Eminescu ar trebui studiat astăzi de la nivel de liceu. Scrierile sale, dacă pui data de astăzi, sunt extrem de actuale. Faptul că avem o clasă politică ce a trădat România prin elementele sale...
Nae Georgescu: Prin tăierea rădăcinilor, cum spune Eminescu. E o pată de ulei superpusă, nu mai are rădăcinile în sol această clasă politică. Şi tinde a se reface fenomenul. Deci ar trebui să stopăm refacerea fenomenului ca atare.
Teodor Codreanu: În România sunt practic două popoare. E aşa-numita pătură superpusă şi România profundă. Prăpastia aceasta...
Radu Moraru: Şi nu cumva desenul ăsta... Practic aici sunt românii, aici e ţara lor, şi ăştia sunt aici. Că asta e problema. Noi nu prea reuşim să ajungem aici. Dar credeţi că a fost un program întins pe 100 de ani? Ştiţi de ce vă întreb, pentru că e inadmisibil ca România să nu fi pus în 100 de ani mai multe rădăcini la conducerea ei.
Nae Georgescu: Nu, domne, Mihai Eminescu spune că acesta e un fenomen natural. El are teoria selecţiei sociale negative. El spune aşa, luaţi o lopată de nisip, aruncaţi-o în aer şi veţi vedea că ea se va organiza pe pământ sub formă de grămadă. Dedesubt vor fi boabele mai grele şi deasupra pleava. La fel funcţionează şi lopata socială. Ce e greu, ce e serios, stă dedesubt, în umbră, nu se bagă. Şi spune, asta e o tendinţă naturală a omului. Şi spune el, trebuie să găsim nişte corective. Trebuie ca să nu ne conducă numai Pacoste, Cioară... şi atunci spune, trebuie să găsim nişte metode de a-i obliga pe ăştia, ori să se dea la o parte, ori să se implanteze în piramida socială. Şi metodele lui sunt piramida meritului, meritocraţia... el spune, trebuie să instaurăm o dictatură a meritului, meritocraţia. Nu democraţia.
Radu Moraru: Evident că Mihai Eminescu era contemporan cu marii ideologi ai celor două sisteme care se năşteau puternic, şi ăia erau deranjaţi cu toţii. Lasă-ne frate, vii tu să ne dai a treia cale... şi sigur, eu nu cred că Mihai Eminescu era el omul minune. Era un geniu, dar probabil avea multe informaţii şi era hrănit de oamenii sistemului românesc de atunci. Şi e posibil ca tocmai aceia să îl fi lăsat din braţe pe Eminescu, pentru că el devenise deranjant, or, jocurile se cam făceau. Ne-am făcut jocurile la 1877, cu Războiul de Independenţă, pregăteau Marea Unire, poate că aveau nevoie de linişte, şi din mai multe scrieri rezultă că Mihai Eminescu nu putea fi potolit. Or, persoanele care deranjau erau scoase în general nebuni. Există în documentele pe care le-aţi văzut, de-a lungul anilor, anumite elemente care să arate că nebunia lui a fost fabricată? Că el a fost tot timpul urmărit de birouri de informaţii străine?
Gheorghe Ene: Există o serie de documente ale epocii. Din care rezultă că era în obiectivul serviciilor speciale şi lucrat calificat în forme deosebit de avansate. Urmărit profesionist pentru infracţiuni la adresa unor centre de putere şi pentru periculozitatea deosebită pe care o prezenta prin afirmarea intereselor naţionale şi combaterea intereselor din spaţiile respective.
Radu Moraru: Era urmărit şi de serviciile secrete româneşti?
Gheorghe Ene: Nu. Poliţia l-a reţinut în mai multe rânduri...
Radu Moraru: Dar era turbulent înţeleg. Adică la un moment dat o mai lua cu şpriţul...
Gheorghe Ene: Nu, Mihai Eminescu nu a fost băutor.
Victor Roncea: La rândul său făcea parte dintr-o organizaţie secretă...
Radu Moraru: Dar nu spuneţi că Mihai Eminescu nu lua un şpriţ? Nu putem să îl scoatem călugăr.
Nae Georgescu: Bea vin roşu şi cânta doine de dor şi de jale din Ardeal, să spunem la beţie.
Radu Moraru: Dar Veronica Micle e posibil să fi fost vreun agent care să îl şi toarne?
Victor Roncea: Nu. În schimb un agent de acest gen era Slavici, prietenul lui.
Gheorghe Ene: Eminescu se afla şi în atenţia unor organe ale Administraţiei de Stat cu rol de protejare a ordinii interne. Pentru că prin acţiunile purtate pe cont propriu, prin poziţiile luate înainte de exprimarea punctului de vedere oficial în relaţiile externe în legătură cu criza orientală, în legătură cu Convenţia din 4 aprilie privind înţelegerea româno-rusă pentru ca trupele ruseşti să traverseze România şi să acorde unele facilităţi pe linia aprovizionării cu alimente, animale pentru transport şi aşa mai departe. Dar Mihai Eminescu prezenta inclusiv pentru factorii interni un pericol pentru că el, implicându-se în acţiuni de combatere a centrelor de putere, deranja inclusiv în străinătate, iar atitudinea străinilor se repercuta inclusiv în deciziile luate... cei mai deranjaţi au fost austro-ungarii.
Teodor Codreanu: Afacerea Strusberg, de pildă.
Gheorghe Ene: Austro-ungarii l-au expulzat. Renunţarea la studiile de la Viena nu e o opţiune a lui Eminescu. Prin faptul că era şicanat şi invitat săptămânal la poliţie, prin procesul de presă intentat pentru unele articole politice, el a fost adus în situaţia de a nu mai putea respira în teritoriul austro-ungar.
Radu Moraru: Dar el era bănuit că ar fi un agent trimis de români, infiltrat la Viena acolo?
Teodor Codreanu: În 1870 el a avut un proces de presă. Şi norocul lui a fost că acest proces de presă s-a prelungit peste 6 luni, când se prescria. Şi astfel a scăpat de condamnare.
Radu Moraru: Deci de atunci era urmărit să fie cuminţit?
Gheorghe Ene: Dar aici e întrebarea deosebită. Infracţiunile la adresa securităţii unui stat se judecă în regim de primă urgenţă. Şi rămâne întrebarea, de ce a fost iertat? Sunt şi unele considerente care nu exclud implicarea unor oameni politici români...
Radu Moraru: Vreun aranjament. Să zicem că dacă voiau ăia îl rădeau, dar ceva s-a întâmplat...
Gheorghe Ene: El a fost protejat...
Teodor Codreanu: Domnule Radu Moraru, dumneavoastră sunteţi un ziarist incomod. Orice ziarist incomod are de plătit. Eu cred că aveţi mulţi duşmani.
Radu Moraru: Da, dar şi mulţi prieteni. Cred că mai mulţi prieteni.
Victor Roncea: Acesta este avantajul...
Teodor Codreanu: Ei bine, Mihai Eminescu a fost unul din cei mai incomozi ziarişti pe care i-a avut cultura românească. Publicistica e aceea care a făcut ca el să fie scos din viaţa publică. Începând cu 1880, când Maiorescu a publicat, în Timpul, articolul lui programatic de întoarcere a politicii româneşti dinspre lumea francofonă spre cea germană, ei bine, Mihai Eminescu a publicat în timpul studiului lui Maiorescu, dar cu observaţii foarte critice. El era un păstrător al echilibrului în Europa. Paradoxul eminescian este că el era de formaţie germană, dar a simţit că există pericolul expansionismului german. Era atunci proiectul ca lumea germană să pună stăpânire pe gurile Dunării.
Gheorghe Ene: Şi să colonizeze părţi din România.
Teodor Codreanu: Primejdia aceasta el a simţit-o de atunci. Şi deşi nu era un francofil, a simţit că lumea franceză păstrează echilibrul în Europa.
Radu Moraru: De ce spuneai de Slavici?
Victor Roncea: Spuneam că a fost lucrat, ca sa preiau terminologia domnului Ene, pe toata linia, inclusiv de prieteni. Slavici, unul dintre ei, de exemplu, a fost un agent al Austro-Ungariei. E drept, poate lucra şi pentru România. Ar fi fost un agent dublu. Dar mai mult decât atât, Mihai Eminescu în ziua în care a fost ucis civil, ca să spunem aşa, ziua morţii civile, 28 iunie 1883, el a plecat de la Slavici de acasă, de aici, din Piaţa Amzei. Soţia lui Slavici era de origine maghiară. Ea e cea care a alertat poliţia, susţinând că Mihai Eminescu e nebun. Poliţia s-a dus după el unde se refugiase...
Radu Moraru: E interesant.
Victor Roncea: Slavici îl urmărise chiar şi în Societatea Carpaţi.
Radu Moraru: Dar atenţie, el făcuse un tărăboi în dimineaţa respectivă. E posibil să fi fost de fapt abţiguit. A tras şi el o noapte mai lungă.
Gheorghe Ene: S-au făcut... internarea aceea a lui în cămaşa de forţă a însemnat o nerespectare flagrantă a legilor româneşti din perioada respectivă. Călin Cernăianu a studiat legislaţia penitenciarelor, legislaţia caselor de sănătate din vremea aceea şi a stabilit foarte clar că pentru Mihai Eminescu nu s-au respectat regulile elementare. Adică pentru a fi internat într-un sanatoriu trebuia acceptul a doi medici. Ei bine, nu s-a respectat deloc acest fapt. Mihai Eminescu a fost internat pe baza unui simplu bileţel trimis de doamna Slavici, în dimineaţa aceea, către Maiorescu, alarmată că Mihai Eminescu e foarte rău şi trebuie ...
Radu Moraru: Scăpaţi-mă de Mihai Eminescu că e nebun. Dar există acest bileţel?
Nae Georgescu: George Călinescu l-a găsit şi e la arhiva Institutului „George Călinescu”.
Radu Moraru: Foarte interesant!
Gheorghe Ene: Am vrut să răspund la întrebarea privind relaţia suspectă dintre Eminescu şi Slavici în problema comportamentului faţă de Austria. Trebuie să pornim de la ideea că Slavici era cetăţean austro-ungar şi aşa a şi murit. Apoi faptul că Slavici era ofiţer austro-ungar şi avea obligaţii pe care...
Radu Moraru: Ofiţer racolat şi de serviciile secrete româneşti.
Gheorghe Ene: Sigur, el dădea informaţii Austro-Ungariei, chiar şi până în 1883. Şi sunt documente în acest sens. Mihai Eminescu chiar îl bănuieşte, şi în anumite perioade încearcă să îl evite. Dar prietenia lor era destul de veche. I-a fost greu să adopte o atitudine tranşantă în această problemă.
Radu Moraru: Eminescu era clar un produs de geniu al României de atunci. De ce au acceptat... Domne, dacă nu doreau acest lucru, nu îl dădeau jos din braţe. De ce au acceptat să îl sacrifice? Că asta e, îl internau, după trei zile îl scoteau, 3 luni, şi reluau...
Teodor Codreanu: A existat tentativa ca Mihai Eminescu să fie plecat în ziua aceea, a desfiinţării Societăţii Carpaţii, să plece la Botoşani, să îl aducă pe fratele său, Nicolae, să îl interneze la Şuţu. Dimitrie Sturdza, ministrul de Externe de atunci, a vrut ca lucrurile să se rezolve paşnic. Slavici ştia acest fapt. Slavici pretinde că a plecat să se trateze la Hale, în Germania. Dar el de fapt, la sfatul lui Sturdza, a plecat pentru câteva zile la Măgurele, unde Sturdza avea o moşie. Pe 26 iunie, Maiorescu scrie că a făcut o plimbare la Măgurele. Şi el spune că Slavici era plecat. În realitate, plimbarea lui la Măgurele a fost o întâlnire cu Slavici şi în această întâlnire el a încercat să îl salveze pe Mihai Eminescu.
Radu Moraru: Atunci reformulez întrebarea: e posibil ca Mihai Eminescu să fi luat viteză? E o formulă neacademică. În sensul că omul chiar nu mai asculta de nimeni şi la un moment dat să devină chiar periculos, prin acţiunile sale, pentru proiectul România 1918?
Teodor Codreanu: Ultimul lui articol din Timpul era scris împotriva abuzurilor faţă de presă. Un articol scris impecabil ca de altfel şi celelalte. Aşadar, o asemenea minte nu putea să deraieze brusc.
Radu Moraru: Totuşi vedeţi, a rămas fără bani.
Victor Roncea: I s-au tăiat toate mijloacele.
Radu Moraru: Un produs de geniu care ani de zile a ajutat România. Practic, serviciile şi oamenii politici s-au folosit de el ca să poată negocia de pe poziţii egale. Bun. Şi la un moment dat i se taie fondurile... Păi cum să devină Mihai Eminescu sărac?
Teodor Codreanu: Petre Carp negocia atunci la Viena tratatul secret. Şi zgomotul pe care îl face Mihai Eminescu în presă incomoda aceste demersuri. Şi el trimite vestita telegramă: „...şi mai potoliţi-l pe Mihai Eminescu”.
Radu Moraru: Dar ce negociau ei atunci?
Teodor Codreanu: Tratatul Tripla Alianţă. Un tratat care a funcţionat până la primul război mondial.
Gheorghe Ene: Tripla alianţă viza conferirea unui plus de siguranţă Germaniei şi Austro-Ungariei care la Tratatul de la Berlin, iunie-iulie 1878, a umilit Rusia. De asemenea se simţea ameninţată de Franţa, pe care o coborâse în rangul de a doua putere a Europei. Faţă de aceasta, cele două ţări doreau să îşi ia revanşa şi sigur că atragerea României în sfera lor de interese viza ca teritoriul naţional german şi austro-ungar să fie cruţat de o eventuală conflagraţie, teatrul de operaţiuni urmând să fie plasat în România, ca pierderile marilor puteri să fie mici. Atragerea României a fost un fel de dragoste cu forţa. Dar românii au ştiut să profite, pentru că îşi consolidaseră statul, cuceriseră independenţa, au obţinut acceptul marilor puteri pentru ca România să devină o putere în sud-estul Europei...
Radu Moraru: Deci am intrat în NATO, ca să spun aşa...
Teodor Codreanu: Exact.
Radu Moraru: Rusia a fost deranjată? Foarte deranjată?
Nae Georgescu: Da, da.
Gheorghe Ene: A pregătit peste 25 de ani revanşa pe care şi-a luat-o.
Victor Roncea: Dar din punctul de vedere al lui Mihai Eminescu era o trădare a intereselor românilor din Transilvania.
Teodor Codreanu: Garanţiile acestea se bazau pe sacrificarea Ardealului. Tocmai de aici e cheia înţelegerii recalcitranţei lui Mihai Eminescu în ziua în care s-a desfiinţat Societatea Carpaţi. Faptul era pregătit deja mai înainte de serviciile secrete româneşti, când un demnitar al vremii, Petre Grădişteanu, a ţinut un discurs foarte interesant la dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, de la Iaşi. Şi Mihai Eminescu a fost programat atunci să meargă să ţină un discurs. Dar văzând demagogia din jurul evenimentului, Mihai Eminescu a renunţat, scârbit. Ei bine, în acel articol, în acel discurs al lui Grădişteanu, se spune despre politica lui Carol I, că în coroana domniei regelui lipsesc câteva diamante. Era o metaforă pentru Bucovina, Basarabia şi Ardeal. Această metaforă politică a stârnit un conflict diplomatic foarte violent între Bucureşti şi Viena. Şi ministrul nostru de Externe cu Petre Grădişteanu au fost chemaţi la Viena să îşi ceară scuze. Or, acest eveniment a contribuit indirect la argumentarea desfiinţării Societăţii Carpaţi.
Radu Moraru: De ce timp de 6 ani aproape, Eminescu nu e reabilitat de către nimeni dintre cei care serveau patria? Adică 6 ani de zile... Întrebare, e posibil Mihai Eminescu să fi bătut mâna cu vreun serviciu din Franţa, a trădat vreodată Eminescu?
Nae Georgescu: Nu, a fost amăgit în această perioadă.
Teodor Codreanu: El trebuia îndepărtat din viaţa publicistică. De aceea a şi fost dus la Oberdobling, Viena. Şi Eminescu trebuia să stea acolo 2 ani de zile. Imaginaţi-vă ce însemna asta? Ori Mihai Eminescu şi-a revenit rapid la Viena, pentru că acolo nu i-au mai făcut tratament cu mercur, ori primul lui gând a fost să se întoarcă în ţară. Ordinul lui Maiorescu a fost să nu meargă în ţară, ci să meargă la o plimbare în Italia.
Radu Moraru: Deci e posibil ca România să fi primit un... bă, băieţi, radeţi-l pe Eminescu, să nu îl mai vedem la televizor, cum ar veni.
Nae Georgescu: Eminescu vine până la urmă în Bucureşti pe 17 martie 1884. Exact pe 17 martie 1884 se desfiinţează ziarul Timpul.
Gheorghe Ene: Mihai Eminescu nu trebuia să rămână nici în Bucureşti...
Radu Moraru: Aşa de tare era Mihai Eminescu, încât României i s-au promis sancţiuni dure dacă nu îl ţin pe Mihai Eminescu...
Gheorghe Ene: Austro-Ungaria a hotărât ziua în care să percheziţioneze şi să excludă persoanele cu rol important în Societatea secretă Carpaţii. Domiciliile au fost ...
Radu Moraru: Deci ordinul a venit de la Viena? Deja e un meci pe care îl regăsesc până în zilele de astăzi. Deci în ce societate era Titu Maiorescu?
Nae Georgescu: Era şi în Societatea Carpaţii... care avea 7-8 mii de membri.
Radu Moraru: El la ce echipă juca? Titu Maiorescu? Juca şi în altă echipă decât echipa României? Avea vreo înţelegere... de exemplu, Slavici era ofiţer. Titu Maiorescu avea vreo palmă bătută cu vreun...?
Teodor Codreanu: Nu, avea interese. De pildă, el ca avocat...
Victor Roncea: Dar a fost francmason sau nu?
Nae Georgescu: În tinereţe a fost francmason.
Radu Moraru: Deci el juca în tabăra străinilor?
Teodor Codreanu: Nu, ale intereselor personale.
Gheorghe Ene: Maiorescu avea interes să se menţină în spaţiul de maximă audienţă politică, ştiind că pentru aceasta trebuia să ai acceptul puterilor. Nu aş spune că era duplicitar, era avocat. În plus studiase la Viena, era om de formaţie germană...
Radu Moraru: Deci practic ce se întâmplă astăzi în România, să fie acest joc permanent între tovarăşi.
Gheorghe Ene: Ceea ce trebuie menţionat e faptul că Maiorescu l-a format, l-a promovat, dar Maiorescu a exercitat permanent un control extraordinar asupra lui, ştiind tocmi că, prin capacităţile sale ieşite din comun, el deranja continuu, nu numai în partid, dar şi în exterior. Şi el l-a controlat şi a fost alături de el până la depunerea la Bellu.
Radu Moraru: Asta arată că Maiorescu dădea impresia că e cu ăia de afară...
Gheorghe Ene: Ţara aceasta şi-a promovat interesele şi a ajuns să realizeze progrese extraordinare cu implicarea a sute de oameni politici din fiecare tabără.
Nae Georgescu: Să ştiţi că anii aceştia au fost numiţi în istoria noastră drept anii de risc ai politicii brătiene. S-a obţinut independenţa, unitatea şi aşa mai departe, dar totul s-a obţinut cu un risc total. Au câştigat de fiecare dată, sunt vreo 5 victorii în această perioadă.
Victor Roncea: Dar proiectul lui Eminescu era tot 1918, Dacia Mare.
Nae Georgescu: Sigur ca da.
Gheorghe Ene: Cred că am putea să facem o observaţie. Prin bogăţia informaţiilor pe care le deţinea, el a avut acces direct şi indirect la peste 76 de publicaţii străine, din care peste 20 de oficioase. Avea capacitatea extraordinară de a se informa, dar posibilitatea efectuării unei sinteze unice... fapt pentru care...
Nae Georgescu: Şi stăpânea vreo 4 limbi de larga circulatie.
Radu Moraru: Era un geniu.
Gheorghe Ene: Recunoscut de toţi, inclusiv de adversari.
Radu Moraru: Dar vedeţi care e drama noastră? Ţară mică, genii sacrificate.
Teodor Codreanu: Aşa s-a întâmplat cu Eminescu, zice Slavici. Noi l-am sacrificat. Iar Eminescu are conştiinţa acestui sacrificiu şi în 1884, cum ajunge la Iaşi, într-o scrisoare către Petre Misir, spune textual: „Eu sunt un om sacrificat”. Deci a avut deplina conştiinţă a sacrificiului pe care l-a trăit.
Radu Moraru: Vedeţi ce face o emisiune de televiziune? Că fără să ştiu această scrisoare, din ceea ce spuneaţi, scenariul e destul de limpede.
Nae Georgescu: Dumneavoastră aţi pus o întrebare la care noi încă n-am găsit răspuns. De ce timp de 6 ani de zile Eminescu n-a fost reabilitat?
Radu Moraru: Dar vă mai adresez o întrebare. De ce 100 de ani a fost pusă talpa cenzurii pe Mihai Eminescu? Şi eu îmi permit să emit o ipoteză. Probabil că România a arătat ce produse de geniu poate scoate şi s-a vrut probabil o lecţie, pentru că aşa merg băieţii ăştia care vor să dea lecţii, gândesc pe 200 de ani înainte, să ni se dea o lecţie ca nu cumva vreodată să mai avem tupeul să mai scoatem produse de asemenea forţă, calitate, genialitate şi aşa mai departe. Pentru că vedeţi ce ni s-a inoculat în 100 de ani după Eminescu? Cum scoate unul capul, cum parcă vine o ghilotină invizibilă şi îl rade.
Nae Georgescu: Pe de altă parte, în aceşti 100 de ani, au fost 100 de ani de căutări continue ale unghiurilor de iubire. Deci s-a încercat o apropiere de Mihai Eminescu prin opera lui. S-au evitat lucrurile incomode şi s-a propus un mit. Care a fost un mit constructiv. A construit generaţii. Acea doamnă care îşi înjură profesorii... nu e corect să înjuri profesorii tăi. Acest mit, chiar aşa ciuntit cum este, a construit.
Radu Moraru: Aici aveţi dreptate. Dar Mihai Eminescu n-a avut sifilis, dovedit medical.
Nae Georgescu: Absolut.
Victor Roncea: Poate trebuie spus ca a existat şi o rezistenţă în instituţii, inclusiv în sistemul comunist, care il apara pe Eminescu.
Radu Moraru: Ceauşescu l-a scos în 1987... nici Ceauşescu n-a avut curaj până în 1986... abia atunci când a simţit că vine un moment al adevărului, a scos Doina din sertar.
Teodor Codreanu: Doina a fost spusă la Chişinău întâi, şi după aceea în ţară.
Radu Moraru: E interesant. Dar e adevărat totuşi, cu toate tălpile ăstea, Mihai Eminescu este pentru orice român, e considerat geniul literal...
Victor Roncea: Spunea Iorga că este expresia integrală a neamului românesc.
Gheorghe Ene: Reabilitarea şi punerea în valoare cât mai aproape de adevăr a lui Eminescu a necesitat peste 60 de ani de muncă, şi formarea şi implicarea unor specialişti care au rezistat 40-50 de ani...
Radu Moraru: Vă contrazic aici. Mihai Eminescu putea fi scos repede la iveală. Eu cred că... dacă şi Ceauşescu s-a temut...
Gheorghe Ene: Nu putea. Numai editarea volumului 9 a stârnit iritări extraordinare în centre de putere.
Radu Moraru: Astăzi ar fi la fel? Astăzi dacă îl publicăm pe Mihai Eminescu?
Gheorghe Ene: Nu mai deranjează pe nimeni.
Victor Roncea: Eu cred că deranjează foarte multă lume.
Teodor Codreanu: Un istoric mare al nostru de astăzi propunea recent ca publicistica să nu mai fie editată deloc. Să fie aruncată la coş.
Radu Moraru: Cine?
Teodor Codreanu: Nu e bine să îi pomenesc numele.
Nae Georgescu: Cred că şi Neagu Giuvara.
Teodor Codreanu: Exact.
Radu Moraru: Îi aştept pe cei care nu sunt de acord cu cele afirmate aici să ne contacteze. Mă interesează foarte mult Mihai Eminescu văzut din toate unghiurile. Continuăm această temă, vă aşteptăm cu emailuri, cu sugestii. Continuăm cu doi tineri scriitori, puţin trecuţi de 18 ani. Mă interesează cum văd ei tot ce am discutat în seara asta, ce modele au ei pentru România de mâine? Vă mulţumesc foarte mult, le mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit. Şi ştiţi vorba aia, „Hai Eminescu!” Să vedem cum e Mihai Eminescu după 100 de ani de mistificări secrete şi alte gogomănii, bazaconii. Trebuie să vedem unde a greşit Mihai Eminescu, deşi el, fiind un teoretician, nu putea să greşească foarte mult.
Victor Roncea: Şi aşteptăm înfiinţarea Catedrei „Mihai Eminescu”.
Radu Moraru: Asta ar trebui să fie, pentru că mi se pare esential... da.

Multumiri speciale echipei emisiunii B1 TV Nasul
Transcriere aproape fidela: Monitoring Media

DATA: 15-06-2009
EMISIUNEA: NAŞUL
POSTUL: B1TV
ORA: 20:00
MODERATOR: RADU MORARU
INVITAŢI: NAE GEORGESCU
TEODOR CODREANU
GHEORGHE ENE
VICTOR RONCEA
PARTEA a II a:
GIGI BECALI
CRISTIAN GAVA
MIRUNA LEPUŞ
TALKSHOW

ABSOLUT INEDIT: Primul film documentar despre Eminescu: "EMINESCU, VERONICA, CREANGA", realizat de Octav Minar in 1914 VIDEO

Are titlul "Eminescu, Veronica, Creanga" si este primul film documentar despre Eminescu. A fost realizat de Octav Minar in 1914. Filmul a fost descoperit la Arhiva Naţională de Filme de către Ion Rogojanu şi Dan Toma Dulciu si semnalat de mironmanega.

Octav Minar, un creator nedreptăţit

„Eminescu, Veronica, Creangă” se numeşte filmul, are 21 de minute şi a fost realizat, în 1914, de Octav Minar, un cercetător controversat al vieţii lui Mihai Eminescu. Pelicula, considerată una dintre cele mai valoroase piese de tezaur, a fost descoperită, în urmă cu câţiva ani, la Arhiva Naţională de Filme, de pasionaţii bibliofili Ion Rogojanu şi Dan Toma Dulciu. Documentarul, recuperat şi recondiţionat integral, este creaţia Casei de Filme “Pathé”, iar imagine poartă semnătura lui Victor de Bon. Acesta realizează aici o creaţie extrem de interesantă, în sensul că documentarul e presărat cu scene lirice, interpretate de artişti profesionişti (primele încercări de docudrama!), iar poemele eminesciene sunt ecranizate artistic, cu filmări făcute în Italia şi Egipt. Reamintesc că filmul a fost realizat în 1914! ReconstituirileNe reţin atenţia imagini autentice, filmate la începutul veacului trecut, ce pot fi considerate adevărate documente istorice, înfăţişând meleagurile natale ale Poetului, diferite fotografii inedite (inclusiv o controversată poză a Poetului, împreună cu tatăl său), Casa lui Aron Pumnul din Cernăuţi (unde a locuit Eminescu), imagini ale Iaşului, precum şi câteva clădiri pe unde paşii acestuia au poposit (Biblioteca Centrală, “Bolta Rece”, localul “Trei Sarmale” etc), rudele acestuia ( Arhimandritul Ioachim Iuraşcu), Mormântul lui Eminescu de la Cimitirul Bellu, busturile lui Eminescu de la Dumbrăveni, Botoşani, din faţa Ateneului, fotografiile Veronicăi Micle, Teiul lui Eminescu, Grădina Copou, Mânăstirea Văratec, Mormântul Veronicăi Micle, rudele în viaţă ale lui Creangă.Dacă acest film ar fi fost studiat cu atenţie (sau doar studiat), reconstituirea casei memoriale a lui Eminescu de la Ipoteşti ar fi fost cât se poate de aproape de realitate! În al doilea rând, filmul acesta, avându-l ca autor pe mult hulitul şi blamatul Octav Minar, este unul dintre cele mai elocvente documente cinematografice păstrate în întregime şi prima încercare de a ilustra, cu mijloacele specifice celei de-a şaptea arte creaţia eminesciană.
Miron Manega: PRIMUL FILM DOCUMENTAR DESPRE EMINESCU
Info: http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/

MIHAI EMINESCU, poetul crestin: Învierea si Deşteaptă-te, Române! MIHAI EMINESCU, ziaristul crestin, in TIMPUL: Omul Moral, Iisus Hristos

Învierea
Mihai Eminescu

Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas ingana cuvintele de miere,
Inchise in tratajul stravechii evanghelii.

C-un muc in mâni mosneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul il invata,
Ca moartea e in lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.

O muzica adanca si plina de blandete
Patrunde tânguioasă puternicile bolti:
"Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt,
Inveninand pre insusi izvorul de viete,

Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic iti cere o raza mângâioasa,
In pâlcuri sunatoare de plansete duioase
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul intuneric se sperie de soapte...
Douasprezece pasuri rasuna... miez de noapte...
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormant rasare Christos invingator,
Iar inimile toate s-unesc in armonie:

"Cantari si laude-naltam
Noi, Tie unuia,
Primindu-l cu psalme si ramuri,
Plecati-va neamuri,
Cantand Aleluia!

Christos au inviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcand-o,
Lunina ducand-o
Celor din morminte!"

* * *

Deşteaptă-te, Române, preot al libertăţii,
Nu plînge pe cenuşa geniilor străbuni,
E timp să nalţi stindardul în numele Dreptăţii,
E timp să-ţi calci tiranii, e timp să te răzbuni.

Mihai Eminescu, Deşteaptă-te, Române, 1866, text inedit reprodus după Poezii inedite ediţia Petru Creţia, Manuscriptum, 1991, nr. 82, anul XXII

* * *

Invierea

“Si iarasi bat la poarta cu degetele moi florile primaverii si unde acum cinci sute de ani turmele lui Bucur ciobanul se pierdeau in orizontul sesului, astazi mii de gradini contrasteaza in tanara verdeata cu zidurile albe si acoperemintele stralucite ale caselor si cu turnurile bisericilor; iar duiosul ritm al clopotelor ne vesteste vechea si trista legenda ca astazi inca Hristos e in mormant, ca maine se va inalta din giulgiul alb ca floarea de crin, ridicandu-si fruntea sa radioasa la ceruri. Trista, si mangaietoare legenda! Iata doua mii de ani aproape de cand ea au ridicat popoare din intuneric, le-au constituit pe principiul iubirii aproapelui, doua mii de ani de cand biografia fiului lui Dumnezeu e cartea dupa care se creste omenirea. Invataturile lui Budha, viata lui Socrat si principiile stoicilor, cararea spre virtute a chinezului La-o-tse, de se asemanatoare cu invatatmintele crestinismului, n-au avut atata influenta, n-au ridicat atata pe om ca evanghelia, aceasta simpla si populara biografie a blandului Nazarinean, a carui inima a fost strapunsa de cele mai mari dureri morale si fizice, si nu pentru El, pentru binele si mantuirea altora. Si un stoic ar fi suferit chinurile lui Hristos, dar le-ar fi suferit cu mandrie si dispret de semenii lui; si Socrat a baut paharul cu venin, dar l-a baut cu nepasarea caracteristica virtutii civice a antichitatii. Nu nepasare, nu dispret: suferinta si amaraciunea intreaga a mortii au patruns inima Mielului simtitor si in momentele supreme, au incoltit iubirea in inima lui si si-au incheiat viata pamanteasca cerand de la Tatal-Sau din ceruri iertarea prigonitorilor. Astfel a se sacrifica pe sine pentru semenii sai, nu din mandrie, nu din sentiment de datorie civica, ci din iubire, a ramas de atunci cea mai inalta forma a existentei umane, acel sambure de adevar care dizolva adanca dizarmonie si asprimea luptei pentru existenta ce bantuie natura intreaga. (...) Omul trebue sa aiba inaintea lui un om ca tip de perfectiune dupa care sa-si modeleze caracterul si faptele. Precum arta moderna isi datoreste renasterea modelelor antice, astfel cresterea lumii noua se datoreste prototipului omului moral, Iisus Hristos. Dupa El incearca crestinul a-si modela viata sa proprie, incearca combatand instinctele si pornirile pamantesti din sine…”

M.Eminescu, “Timpul”, 12 aprilie 1881

Dominaţia banului internaţional

de Mihai Eminescu

De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus si economiceste jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice. Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine, supte din deget, pe când ele ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate si născute din necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol.
Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei românesti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari si ţăranii au sărăcit; industria de casă si mestesugurile s-au stins cu desăvârsire -, iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie si aspiră a deveni deputaţi si ministri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică.
Legile demagogiei
Am admis legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea si pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului… Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale: control, suveranitatea poporului, consilii judeţene si comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor al statului modern.
Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos. Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucuresti; că se va specula averea statului la bursă; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, si că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cumcă o seamă de judecători si de administratori în România sunt tovarăsi de câstig ca bandiţii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.
Corupţia si bugetofagii
Cestiunea economică la noi nu e numai o cestiune a miscării bunurilor; ea e mai adâncă, e socială si morală. Fără muncă si fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există libertate. Celui care n-are nimic si nu stie să se apuce de nici un mestesug dă-i toate libertăţile posibile, tot rob e, robul nevoilor lui, robul celui dintâi care ţine o bucată de pâine în mână. Nu există alt izvor de avuţie decât sau munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă si fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.
Mita e-n stare să pătrunză orisiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-si petrece viaţa la puscărie… Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă si întreprinzători sarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omenesti… Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însusi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanţi ai voinţei legale si sincere a ţării… Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puscărie.
Mizeria artificială
Oare nu e caracteristic pentru tratamentul de care se bucură populaţiile noastre din partea administraţiei si a fiscului când constatăm că, în acelasi timp în care zeci de mii de străini imigrează în fiece an, românii, din contră, părăsesc ţara lor, ca soarecii o corabie care arde, si că emigrează? La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii si a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump si nu produce nimic. Asa încât, departe de-a vedea existenţa statului asigurată prin cârma puternică si prevăzătoare a tot ce poate produce naţia mai viguros, mai onest si mai inteligent, suntem, din contră, avizaţi de-a astepta siguranţa acestei existenţe de la pomana împrejurărilor externe, care să postuleze fiinţa statului român ca pe un fel de necesitate internaţională. Acea necesitate internaţională n-are nevoie de-a ţine seama de sentimentele noastre intime, ci numai de existenţa unui petec de pământ cvasineutru lângă Dunăre.
Perspective
Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini; libertatea de muncă si tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Si, în această luptă învinge cel pentru care orice mijloc de câstig e bun. Urmare ei, capitalul, care ar trebui să fie si să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii si, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate si fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii.
Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei crestine. Shakespeare cedează în faţa bufoneriilor si dramelor de incest si adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor.
(Colaj de texte eminesciene realizat de Miron Manega)

EXPLICATIO
În întâmpinarea ideii că Mihai Eminescu n-ar mai fi „la modă“, am realizat acest colaj din textele jurnalistice ale marelui poet. Am vrut să arătăm, prin aceasta, că Eminescu nu a fost doar poet si gânditor, ci si primul analist economic din istoria României. „Diagnosticele“ si soluţiile lui economice, publicate în perioada 1870-1889, sunt valabile si astăzi. Iar cele scrise de el la sfârsitul secolului al XIX-lea par inspirate din realitatea de azi. Ne-a usurat munca - si mulţumim pe această cale autorului - cartea lui Radu Mihai Crisan (scriitor si doctor în economie), „Eminescu interzis“, apărută la Editura Criterion Publishing. Textele colajului nostru au fost extrase din publicaţiile „Albina“, „Familia“, „Federaţiunea“, „Convorbiri Literare“, „Curierul de Iasi“ (1870-1877), colecţia ziarului „Timpul“ (1877-1883) si din manuscrise publicate postum.

www.sfin.ro/

Vezi si

www.mihai-eminescu.ro/

Din nou despre Eminescu si crestinismul sau in Revista de gandire si traire romaneasca ATITUDINI. Aviz amatorilor

Se spun fel de fel de vorbe lăturalnice si despre Brancuşi ca şi despre Eminescu, numai să nu se spună că sunt creştini. Asta se apare că i-ar înjosi, ca şi despre Sfântul Apostol Pavel, a cărui vedenie de pe drumul Damascului e explicată în marele dicţionar Larousse ca o criză luetică. Ce sfidare a Dumnezeirii!
Despre Eminescu se spune că a murit nebun. Nu, domnilor, Eminescu nu a murit nebun. Aici e necinste sufletească. Eminescu a murit ucis. I s-a dat cu o cărămida în cap! De ce? Procesul acestei crime încă nu este pe rol, dar va fi pus!
Ştim cu anticipaţie că Eminescu era piatră de poticnire a tuturor, repet, a tuturor politicienilor zilei. Tâlharul de pe cruce e primul creştin care moare în actul jertfelnic suprem împreună cu Hristos. E primul care recunoaşte, mărturiseşte şi acceptă suferinţa ca ispăşire, transferând- o lui Hristos, şi de aceea şi primeşte răspunsul prompt: „Astăzi vei fi cu mine în rai!”
Analizându-se opera lui Eminescu, de fapt nepublicată niciodată integral, căci astfel ar fi condamnat la moarte post mortem, nu se spune nimic despre acest spirit creştin. Dar ştiţi dumneavoastră Rugăciunea către Maica Domnului: Rugămu-ne-ndurărilor Luceafărului mărilor… Aceasta este caracteristica sufletului lui Eminescu: Rugăciunea. Toate aceste flori, acele minuni ale creaţiei, versificate, împodobite ca nişte icoane, iradiind de lumină, sunt expresii ale sufletului lui contemplativ.
O să-mi răspundeţi că Rugăciunea propriuzisă este numai una, este un acccident.
Nu domnilor, e fondul de cinste spirituală, de prosternare în faţa atotputerniciei Divinului, izbucnit ca o mărturisire a vieţii lui zbuciumate, dornică de Absolut.
Şi aceasta se vede mai ales în Articolele lui Politice, care de fapt sunt teme integral tratate şi elucidate, unde comuniunea de idei şi sentimente cu Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Horia, Tudor Vladimirescu, Brâncoveanu, îl pun pe acelaşi perete sfânt din casele românilor. Eminescu
e un drept al neamului românesc, ca şi Ştefan, Tudor, Horia, care nu mor pentru dorinţa de a deţine funcţii politice, ci pentru dreptatea care trebuie instituită în viaţa societăţii şi a celei de stat. „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este Împărăţia cerurilor”. Căci nu a te intitula creştin, socialist, democrat, sau combinaţiile acestor numiri îţi dă dreptul să deţii
autoritatea în stat, ci conştiinţa responsabilităţii în faţa lui Dumnezeu, pentru tot ce faci în calitate de conducător. Aşa după cum noaptea, sub razele difuze ale lunii, imaginile lucrurilor capătă nişte nuanţe de încântare şi miraj, mângâind sufletul şi mintea, cu închipuiri fantastice, literatura, artele în general, nu fac altceva decât să mângâie sufletul omenesc în noaptea acestei vieţi cu umbre dulci într-o încântare trecătoare. Căci la ivirea soarelui toate aceste fantasme pier. Aşa şi Hristos face să dispară în lumina strălucirii lui orbitoare, creaţia fantasmelor lumeşti. Dintre toate operele literare, din toată arta, nu vor rămâne şi nu vor căpăta strălucire în raza luminii Lui decât acelea ce-L vor fi preamărit.
De aceea nu „Luceafărul”, nu „Trecut-au anii”, sau oricare alt poem genial va însoţi pe Eminescu în întâmpinarea Soarelui Hristos, ci „Rugăciunea”. Cu Maica Domnului, ducându-l de mână, se va înfăţişa Eminescu înaintea lui Hristos.
Privirea-ţi adorată / Asupră-ne coboară / Din valul ce ne bântuie / Ridică-ne, ne mântuie / O, maică preacurată / Şi pururea Fecioară / Marie!
Aceasta este cea mai mare, cea mai plină de har poezie a lui Mihai Eminescu.
Dacă sufletul lui s-a entuziasmat şi sa încântat în faţa frumuseţilor creaţiei divine, şi pe aceste frumuseţi le-a cântat, închinându-ne şi pe noi, ca într-o noapte de vrajă, luminat, sufletul lui trezit în faţa zorilor a văzut chipul aurorei hristice, şi a alergat conştient, căzând în genunchi, într-un act de contemplare şi adorare a adevărului nedisimulat în cuvinte de vrajă artistică, ci în cuvântul umilinţei, a celei mai sincere recunoaşteri a nimicniciei noastre omeneşti. „Înţeleptii lui Dumnezeu făpturii n-au slujit ci Făcătorului” . În această cântare de laudă a Maicii lui Dumnezeu şi, implicit, a Hristosului, Eminescu face din darul său, talantul său, prin acest dar, act de adoraţie a dumnezeirii. E cel mai mare act de viaţă pe care dumnezeul-creat-omul îl poate aduce dumnezeirii în condiţia de pământean. În felul acesta, el restabileşte şi ierarhia valorilor culturii.
Astăzi veacul nostru ţine morţiş să încheiem mileniul doi cu primordialitatea valorilor politico-economice. Pofta inimii, pofta ochilor şi trufia vieţii. Aşa i-a zis şi Satana Mântuitorului pe muntele Qarantaniei: „Iată lumea şi slava ei, Ţie Ţi-o voi da, dacă Te vei închina mie, căci mie-mi este dat să o dau cui voiesc”. Mințea… ca şi în Eden… Şi aşa cum au murit protopărinţii noştri, aşa mor toţi în braţele lui Satan, când primesc această ofertă. Observaţi dar, că toată zbaterea individuală şi colectivă, actuală, nu duc decât la dezastre materiale şi spirituale. De ce? „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă”.
Astăzi chiar în spatele aparentei fapte bune, stă afaceristul. Nimic nu se face pentru Hristos, adică dezinteresat. „Fără Mine nu veţi putea face nimic”, zice Mântuitorul, adică jertfa noastră nu se înscrie în ordinea divină, fiind străină Adevărului veşnic, căci este pământească, lumească, drăcească. Dumnezeu nu Şi-o revendică, pentru că nu I-a fost atribuită. Un alt „dumnezeu” o revendică, egoismul luciferic. De aceea zicem în altă parte despre creştinismul românesc, că este un stil de viaţă. Românul, când dăruieşte ceva, zice „primeşte darul acesta şi zi bogdaproste” (Dumnezeu să ne ierte, mulţumire lui Dumnezeu).
De aceea Eminescu, în toate articolele sale politice, când vrea să jaloneze sau să indice o cale de urmat, se întoarce mereu cu mintea la condiţia spirituală a omului din popor şi a stilului lui de viaţă creştină. În casa de la Ipoteşti, Eminescu trăieşte de mic condiţia de suferinţă, închinată sub candela icoanei Sfintei Fecioare, o mamă suferind lângă o surioară paralitică, şi, jur împrejur, ţăranii suferind umilinţa muncii nerăsplătite pe propriul lor pământ, adunaţi duminica în genunchi în tinda Bisericii, din umilinţă, în sânul ei, sub raza icoanei Prea Curatei şi a Fiului ei, crucificat şi înviat, suprema mângâiere în viaţa aceasta şi ultima ţintă pentru cealaltă viaţă. (...)Luaţi aminte, voi care vreţi să fiţi învăţători şi doctori trupeşti ai neamului românesc şi voi care loviţi în acest neam sfinţit prin aceşti drepţi.

Şi sunt foarte mulţi!

La Marea Judecată îi veţi putea privi în ochi?

Virgil Maxim

Revista de gandire si traire romaneasca ATITUDINI

An II, Nr 4, Ianuarie 2009

Extras din articolul "Cateva ganduri smerite alaturi de creatia marelui Brancusi"

Familia Eminescu si Ortodoxia - cu fotografii rare ale tatalui, mamei, fratilor si surorilor, a matusii sale calugarite si a unchiului sau staret

Afis Eminescu (JPG, 372 kB) Descarca »
Anul 2009 a fost declarat de eminescologi "Anul Eminescu" pentru ca se implinesc 120 de ani de la moartea sa. De ziua sa, astazi, au loc mai multe evenimente in tara si in Bucuresti, printre care lansarea volumelor XV-XX din seria manuscriselor lui Eminescu, la ora 11, la Academie, un omagiu si o slujba ortodoxa la mormantul "Romanului Absolut", la ora 14.00, si conferinta "Legea lui Eminescu", la Facultatea de sociologie, la ora 16.00, cu participarea reprezentantilor noului curent al eminescologiei, profesorii Theodor Codreanu, Nae Georgescu, Constantin Barbu, Gheorghe Ene si Ilie Badescu.

Surprinzator, la 120 de ani de la moartea poetului si gan­di­to­rului national, nu sunt cunoscute inca multe date privind viata sau moartea sa. In completarea demersului de recuperare a istoriei lui Eminescu, prezentam astazi detalii mai putin stiute despre religiozitatea familiei Eminovici si ce a insemnat reflectarea credintei sale ortodoxe in operele sale, pentru fostii detinuti politici.

"Am fost 10 frati"

"Scumpe Amice", asa isi incepe fratele lui Eminescu, capitanul Mateiu Eminescu, un memoriu asupra familiei sale adresat lui Corneliu Botez: "Am fost 10 frati si surori", cei mai multi murind inainte de vreme. Serban a studiat medicina la Viena si la Erlangen, in Bavaria si a murit de tuberculoza, la Berlin. Nicu a studiat dreptul, si, fiind foarte bolnavicios "s-a impuscat in Ipotesti, curand dupa moartea tatei, din cauza de boala". Iorgu a fost sub-locotenent la Berlin si a murit in urma unei cazaturi de pe cal, dupa ce a zacut doi ani. Ilie a studiat medicina la scoala lui Davila si a murit dupa ce s-a molipsit de tifos de la bolnavii pe care ii trata. Marghioala a murit la sapte ani. Mihaiu a fost al saselea. A urmat Aglaia si apoi Harieta (Henrietta), care a murit in 1890 de pneumonie. Mateiu este al noualea si, ultimul, Vasile, care a murit de mic.
Iata ce scrie Corneliu Botez despre tatal lui Eminescu, Gheorghe Eminovici, in lucrarea sa, "Omagiu lui Eminescu", realizata la 20 de ani de la moartea
ganditorului, in 1909: "...obijnuia sa-si invite rudele si prietenii la Ipotesti, unde-i primea si ospata bine, mai ales la sarbatori mari, cum e la Pasti ori la Sf. Gheorghe, cand isi sarbatorea ziua numelui. Ii ducea la biserica, unde asculta slujba cu multa evlavie, caci atat dansul cat si mama poetului erau religiosi, nu lipseau duminica si in zi de sarbatoare de la biserica si se supuneau obiceiurilor religioase in mod strict."

Profesorul eminescolog Nae Georgescu aminteste ca Gheorghe Eminovici avea bisericuta langa casa - dar chiar ca era fiu de dascal de biserica. Tatal sau, Vasile Eminovici, bunicul patern al poetului, a plecat din Blaj si s-a stabilit in Bucovina, la Calinesti, prin 1802, unde a ridicat o casuta si, alaturi, o biserica din lemn la care a slujit. In Bucuresti, Gheorghe Eminovici tragea la o adresa din Strada Biserica Enei nr. 1, unde si Eminescu a locuit un timp.

Matusi maicute, unchi calugari

Dintre fetele bisericesti din familia lui Eminescu, ne spune profesorul Georgescu, doi frati ai Ralucai au fost calugari: Calinic si arhimandritul Iachift, acesta din urma fiind staret, si trei surori ale ei au fost calugarite, toate la manastirea Agafton (foto sus dreapta): Fevronia, Olimpia si Sofia - o alta sora a ei, Safta, avand o fiica pe nume Xenia care s-a calugarit de asemenea la Agafton.
Raluca a mai avut un frate laic, pe Iorgu, si o sora de ase­menea laica, Marghioala. Avem de-a face, asadar, cu o familie profund religioasa si cu o manastire, Agafton, unde Eminescu copil era ca acasa, intre matusi. O alta sora, Safta, a lasat o fiica, Xenia, calugarita si ea la Agafton. Maica Fevronia, la batranete, s-a facut schivnica si a luat numele de Sofia. Cea mai importanta este Maica Olim­piada Jurascu, sora Ralucai. Calugarita la Agafton, iar mai tarziu stareta aici, ea l-a urmarit pe poet toata viata. In copilarie Mihai Eminescu mergea la Agafton destul de des, sedea acolo cu saptamanile, participa la viata de obste, asculta povesti, cantece, intamplari reale povestite de calugarite; se poate spune ca era un copil de manastire, ceea ce razbate si in opera sa profunda.

Spovedania de Sfantul Arhanghel Mihail

Profesorul Nae Georgescu mai aminteste si un episod din 1886, la trei ani dupa interzicerea sa, cand, abia ajuns la Manastirea Neamt, pe 8 noiembrie, de Sfintii Mihail si Gavril, Eminescu a cerut sa fie spovedit si impartasit. Prin grija profesorului Paul Miron s-a pastrat pana in zilele noastre un fragment din insemnarea parintelui duhovnic de la Neamt: "Pe ziua de Sf. Voievozi in anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamtu, la bolnita, l-am spovedit si l-am impartasit pe poetul M. Eminescu. (...) Iar M. Eminescu era limpede la minte, numai tare posac si trist. Si mi-au sarutat mana si au spus: Parinte, Sa ma ingropati la tarmurile marii si sa fie intr-o manastire de maici, si sa ascult in fiecare seara ca la Agafton cum canta Lumina lina. Iar a doua zi..."
Victor RONCEA

ZIUA: Familia Eminescu