SECURITATEA si Volumul X din "Opere" cu publicistica lui Eminescu

Securitatea şi volumul X din Opere

În anul centenarului morţii lui Mihai Eminescu s-a tipărit şi volumul X din seria „Opere” - ediţie critică iniţiată de Perpessicius în anul 1963 şi apărută la Editura Academiei RSR. Povestea reeditării operei lui Eminescu în timpul regimului comunist este complexă şi intim legată de însăşi istoria ţării. După 1990 a fost spusă în mai multe variante şi, probabil, va fi scrisă de specialiştii în istorie şi literatură. În mediile literare şi nu numai circulă şi versiunea că Securitatea s-ar fi amestecat în tipărirea volumului X din „Opere”, cel care conţine articolele publicate de Eminescu în ziarul „Timpul” între 1 noiembrie 1877-15 februarie 1880. După o sută de ani de la moarta sa, autorităţile de atunci se temeau că publicistica poetului naţional ar avea consecinţe la nivel internaţional - că ar putea afecta relaţia bilaterală a României cu Uniunea Sovietică şi cu Israelul (unele articole ale lui eminescu fuseseră considerate antisemite). Versiunea implicării serviciilor secrete ale regimului de la Bucureşti în editarea articolelor semnate de Mihai Eminescu în presa sfârşitului de veac XIX este susţinută de criticul literar şi editorul Dan Zamfirescu, a cărui cooperare cu Securitatea a fost confirmată de dumnealui însuşi în repetate rânduri. (C.D.)
Referitor la apariţia în 1989 a volumului X din opera lui Eminescu, domnia sa ne-a spus:

„ Era cât pe ce să nu apară acest volum. Operaţiunea a început în 15 ianuarie. M-am întâlnit pe stradă cu Vatamaniuc (coordonatorul volumului, n. red.) care se plângea că n-a pornit nimic, că nu s-a cules nici o foaie. Atunci am decis să mă implic personal. Legat de acest volum se pronunţase însuşi Ceauşescu, mi-a povestit Alexandru Oprea (coordonatorul seriei, n. red.). Ceauşescu i-a dat lui Oprea următorul sfat: «De ce vreţi voi să publicaţi imediat volumul X? Aţi publicat IX, aţi publicat XI. Pe ăsta lăsaţi-l la urmă, şi nu scoateţi o mie, scoateţi opt mii de exemplare.». M-am întâlnit cu Petru Creţia, care lucra zi şi noapte. Se ştia că dacă se ocupă Zamfirescu, înseamnă că e amestecată Securitatea. Omul nostru era chiar în tipografie. Directorul Busuioceanu (al Editurii Academiei unde urma să apară volumul, n. red.) îi dăduse telefon omului nostru şi i-a spus să oprească toate lucrările editurii, că sunt nişte probleme. Dar acesta i-a răspuns «Tovarăşe director, le opresc pe toate, dar cred că nu vreţi să opresc şi volumul X, ştiţi că e centenarul şi trebuie să iasă.». În momentul când a dat telefon, Busuioceanu ştia bine cine e omul cu care vorbeşte, iar respectivul, la rândul lui, probabil că ştia cine e Busuioceanu. Nu se ştie cine avea grad mai mare. Dar când când a primit răspunsul ăsta, Busuioceanu a zis că e clar cine stă în spatele operaţiei, şi n-a mai zis nimic. În 20 mai volumul era gata. Ghiţă Florea (adjunct al şefului secţiei de Propagandă şi Presă a Comitetului Central din iunie 1986, n. red.) a cerut să mai vadă odată manuscrisul şi s-a trezit că avea pe masă direct volumul. Mihai Ungheanu a luat cinci exemplare şi le-a dus la Chişinău, unde au stat în expoziţie. În schimb, la Bucureşti când a apărut, Moses Rosen s-a dus imediat la Gogu Rădulescu – omul lui de legătură pe lângă Elena Ceauşescu. S-au dus amândoi la ea, iar ea s-a dus la Ceauşescu şi i-a cerut să scoată imediat volumul din expoziţia de la Bucureşti şi să-l dea la topit. A ieşit scandal. Ceauşescu a cerut ca tirajul să fie pus la adăpost, să fie pus sub şapte lacăte. Rezultatul? Nu se mai vindea cu o sută de lei, se vindea cu o mie. Numai eu am vândut vreo zece, mi le aduceau muncitorii de la tipografie. Cel care a fost pedepsit chipurile pentru că n-a fost vigilent şi a lăsat să apară volumul X a fost colonelul Vasile Preda, a cărui fiică i-a înmânat lui Ceauşescu personal volumul când a apărut.”
http://www.jurnalul.ro/