Tuesday, June 16, 2009

PRESEDINTELE, ospatarii-filosofi si picolii-sinecuristi: Pata-tismo-predo-ungo-lulu-pleso-iesii. Secta neo-kulturnicilor rosii. APOCALIPSA CULTURII

Filosofii-ospătari față cu recesiunea

Traian Băsescu mai are o îngrijorare: se înmulţesc periculos filosofii. Aici se înşală grav. Din cei trei („avem trei filosofi de serviciu în România”, zice Mircea Dinescu) care primiseră autorizaţia instituţiei tutelare să presteze public filosofia n-a mai rămas nici unul care să nu-şi fi pus şorţuleţul alb şi şervetul de ospătar.
Primul, fiind şi cel mai talentat dintre cei trei, a servit discret la cîrciuma din dealul Cotrocenilor. E vorba, bineînţeles, de Andrei Pleşu. Filosoful-ospătar a acceptat cu distincţie în 2005 postul de consilier. În subordinea directă a jupîniţei Elena. A fost totuşi un exces şi, pînă la urmă, a cedat nervos. Patapievici, ultimul venit între maeştrii cîntăreţi - pardon, între filosofii-ospătari - şi-a pus şi el de la început şorţuleţul corespunzător. Plus un papion. Şi nu şi le-a mai scos pînă astăzi. Deh, a fost numit şef peste Restaurantul găştii subintitulat filosofic Institutul Cultural. Serveşte mai ceva ca meşterul Apostol la Capşa pe vremuri. Un desăvîrşit filosof-ospătar. Al treilea filosof cu autorizaţie, Liiceanu - un caracter mai irascibil - serveşte şi el, dar numai la ocazii solemne, în acord cu natura sa: în Piaţa Universităţii, la tîrguri de carte, în campanii electorale. Dar serveşte la greu.
Desigur, mai există şi ceilalţi băieţi, picolii. Sînt mulţi şi sînt plasaţi în puncte strategice. Dar e greu să-i identifici pe toţi şi să poţi face astfel un pomelnic exhaustiv. Totuşi, cîţiva s-au detaşat din pluton: Mircea Mihăieş, Traian Ungureanu, Cristian Preda, Sever Voinescu şi destui alţii. Cu toţii sînt filosofi-ospătari în devenire. Aşteaptă autorizaţia. Care s-ar putea să nu vină niciodată, iar ei să rămînă pentru totdeauna picoli.
Petru Romosan
Integral la
Foaia Transilvana

Secta neo-kulturnicilor rosii

Secta neokulturnicilor rosii s-a manifestat în bloc mai mult in spiritul sentimentului de gasca sau a mentalitatii de clan decat in al celui de echipa, dupa modelul monolitului reprezentat de Partidul Comunist si a supravietuit dupa 1990 cu aceeasi verva de la inceputuri, straduindu-se sa-si pastreze apanajul acesta de gasca, multi dintre ei autodefinindu-se in momentul de fata ca fiind apartinatori ai elitei. In acest moment insa, ei nu numai ca nu mai fac fata menirii lor, fiind o frana atat in calea spiritului intelectual cat si al interesului social. Nu prin ceea ce sunt fiecare dintre ei in parte, ci prin ceea ce acestia promoveaza ca grup. Au reusit „performanta” rara de a compromite inclusiv ideea de democratie si au pervertit notiunile de competenta si profesionalism, intr-o confuzie totala a valorilor estetice si morale.

Secta neokulturnicilor rosii, care a acaparat spatiul cultural public al ultimilor 20 de ani din Romania isi are originea in cea mai mare parte in „Cenaclul de luni”. Miscarea literara a lui Nicolae Manolescu a debutat in 1977, sub bagheta asistentului universitar Nicolae Manolescu, de la catedra de Filologie a Universitatii din Bucuresti. La indicatia lui Dumitru Popescu, supranumit si „Dumnezeu”, factorul ideologic de control al culturii romane pe vremea comunismului, tanarul Manolescu a primit sarcina de a organiza un cenaclu literar care sa proclame principiile postmoderne, pentru ca tovarasul Popescu „Dumnezeu” citise cartea criticului Eugen Simion, „Jurnal parizian. Timpul trairii, timpul marturisirii”, care venea dupa experienta profesoratului la Sorbona si care observa viata spirituala a contemporanilor sai francezi. Era la începutul a ceea ce s-a numit „deschiderea culturii romane spre Occident” si Popescu „Dumnezeu” si-a dorit sa avem si noi postmodernistii nostri, sa ne sincronizam adica. Manolescu a realizat cenacul cu studenti de 9 si 10, dar unii dintre acestia erau copii ai unor colonei de Securitate sau nomenclaturisti. Erau si studenti merituosi, proveniti din alte medii, si aici putem pronunta numele Marianei Marin sau al lui Florin Iaru. Aceasta generatie care a crescut sub bagheta lui Manolescu, în sprijinul ei sarind factorii de publicitate ai vremii, a ocupat incet functii de conducere în redactii culturale, edituri si alte zone decizionale, dupa opinia lui Horia Muntenus. Aceasta generatie s-a manifestat în bloc mai mult în spiritul sentimentului de gasca decat în al celui de echipa, dupa modelul monolitului reprezentat de Partidul Comunist si a supravietuit dupa 1990 cu aceeasi verva de la inceputuri, straduindu-se sa-si pastreze apanajul acesta de gasca ori mentalitatea de clan, multi dintre ei autodefinindu-se in momentul de fata ca fiind apartinatori ai elitei.

In plina maturitate, lunedistii s-au regasit cu aceeasi pofta de ludic si in acelasi cult al solidaritatii de grup. Sunt multi profesori universitari (Ion Bogdan Lefter, Simona Popescu, Mircea Cartarescu, Alexandru Musina, Caius Dobrescu, Andrei Bodiu), sunt in structuri de conducere a unor institutii culturale (Radu Calin Cristea, Doru Mares, Magda Carneci etc.), sunt editori cu mare influenta (Calin Vlasie), sunt fermenti literari (Florin Iaru, Traian T. Cosovei). Sunt prezenti acolo unde si de unde se poate face si istorie literara, sub constanta binecuvantare a mentorului Nicolae Manolescu.
“Nicolae Manolescu, dupa Liviu Ioan Stoiciu, acest satrap al culturii romane se crede atotputernic si nemuritor. In calitatea lui de instanta absoluta taie si spanzura, afuriseste si ameninta cu excomunicarea pe orice pacatos cartitor, publica pe cine vrea el la Cartea Romaneasca (pe care o considera fieful sau), la Muzeul Literaturii (unde-si exercita hegemonia Radu Calin Cristea, ciracul si sluga lui devotata) si la alte edituri sau reviste pe care le tine sub un control strict. Si-n tot acest timp isi umple haznaua proprie cu banet. Daca fidelii lui Manolescu sunt rasplatiti cu ciolane suculente - burse scriitoricesti, publicarea si traducerea excrementelor lor literare in editii luxoase, plimbari in strainatate pe banii Uniunii etc. - contestatarii sai sunt in pericol de moarte. Asa s-a intamplat cu genialul poet Cezar Ivanescu - si el un vechi adversar al lui Manolescu”. La fel cu poetul Liviu Ioan Stoiciu. Alti neokulturnici au devenit pretinsi jurnalisti cu oarece notorietate publica sau tot soiul de analisti, comentatori, de fapt sipli limbrici de presa, care, crescuti in mocirla compromisurilor de tot felul, intre timp au acces la rangul de mici rechini. Impotenti in fata realitatii pe care nu reusesc sa o radiografieze, ei se oplosesc intr-o lume paralela. Cea a comentariilor, analizelor sau scandalurilor de presa. Facute de altii. Mimand exercitiul profesiei de jurnalist, evadati sau ejectati din real, ei incearca sa creeze false evenimente. Balbaiti, neconvingatori, insidiosi, patimasi, lipsiti de informatii si de argumente, plutesc in paralel cu realitatea, scuipa putin venin si apoi dispar. Pentru a-si relua munca de limbrici.”

Grupului neokulturnicilor li s-au raliat rapid alti telectuali cu veleitati si ifose, pretinsi deontologi, dar fosti si actuali kominternisti ca Vladimir Tismaneanu, sau turnatori si impostori de meserie ca Sorin Antohi. Alti pretinsi intelectuali cu pretentii au trecut direct cu arme si bagaje pe statele de plata ale noilor moguli de presa Vantu, Patriciu si Voiculescu. De-o pilda, Mircea Dinescu este de mai mult timp partenerul de „afaceri” al lui Patriciu, liberalul inculpat finantand substantial revistele „Dilema veche” si „Romania literara”. Cele doua publicatii, alaturi de altele cateva, au fost achizitionate de catre Dinescu (Trustul „Satyricon”). Pe statele de plata ale mogulilor de presa – foarte generoase si ele, dupa toate informatiile – se afla nume mai mult sau mai putin sonore ale intelectualitatii de la Bucuresti: Nicolae Manolescu, Radu Calin Cristea, Stelian Tanase, Alex Stefanescu, Gabriel Dimisianu, Cristian Teodorescu, Mircea Mihaies, Ioan T Morar, H. R. Patapievici si alţii. Tot aici, pe statul de plata al lui Patriciu, de-o pilda, il gasim si pe Andrei Plesu – fost consilier prezidential (dar şi autor al „Minimei moralia”), despre care avem tot mai multe semne ca l-a parasit pe prezident din fix aceleasi „dezamagiri” sau interese financiare ca si bunul sau prieten Dinescu. Dar banii n-au miros, nu-i asa, chiar ca sunt furati. Afacerile dintre membrii grupului „curat-prestigiosilor” - de fapt lichele si borfasi ordinari - si mogulii de presa sunt notorii. Mirosul banilor negrii ii atrage ca mustele la hazna. Astfel, Dinu Patriciu a spalat ,,bani negri”, dandu-i pomana lui Andrei Plesu (4 miliarde de lei) si bandei de la ,,Academia Catavencu” (8,6 miliarde de lei). Aceasta a fost si a ramas, pana acum, cea mai mare operatiune de spalare de bani din istoria Romaniei. De asemenea, este important de mentionat si, totodata, suspect faptul ca o suma insemnata de bani a ajuns, in final, in conturile a 5 membri fondatori ai revistei „Academia Catavencu”: Liviu Giorgica Mihaiu – 2,184 miliarde de lei; Doru Buscu – 1,851 miliarde de lei; Mircea Toma – 1,685 miliarde de lei; Cornel Ivanciuc – 1,543 miliarde de lei; Ioan T. Morar – 1,361 miliarde de lei, iar 550 milioane de lei au intrat in conturile „Academiei Catavencu”.

Presa aservita sectei neo-kulturniclilor ascunde sub pres fraudele, hotiile sau gainariile lor mai mici sau mai mari, dovedite jurnalistii adevarati de presa independenta sau confirmate uneori chiar de istantele de judecata. E o tacere de mormant pe marginea subiectelor de acest tip. Silentio stampa! Cosa Nostra! Intelegem solidaritatea de breasla jurnalistica ori scriitoriceasca, dar atunci cand ea devine sindicalism ieftin si spirit de gasca, acoperind fraudele si ilegalitatile unor colegi din presa, ea se transforma in complicitate la hotie.

Pseudointelectualii, cei care se denumesc singuri intelectuali de un mic grup de prieteni sau de un mic grup de interese, deţin, pe moment, parghiile puterii in cultura: reviste, televiziuni, rubrici permanente în ziare de mare tiraj sau functii bine platite. Lor le convine sa afirme ca avem democraţie, dar aceasta nu e decat o pseudodemocratie, o putere a poporului influentata de ei. Puterea marlanului nu poate sustine decat puterea pseudointelectualului, cel autoimpus si fara nici un fundament profesional. Oameni, ca R.C. Cristea de-o pilda, nu stiu cum sa mai faca sa intre si ei intr-o „fonctie” acolo, care sa le confere mai multa vizibilitate. Batranii kulturnici, harsiti sub mai multe conduceri (PlesuPataLulu, Tismaneanu & friends), se calauzesc dupa principiul "prosti sau infatuati, nu conteaza, mai bine ai nostri decat ai lor." Asa ca se simt nevoiti sa-si faca servicii reciproc si cel mai mult, sa se laude sau sa se sprijine reciproc in functii publice. Desi domina spatiul public nu prin competenta, ci prin promovare agresiva, tot ei au nerusinarea sa spuna ca sunt o enclava, gata sa fie zdrobita de fortele malefice si retograde ale trecutului. De unde sprijinul politic pentru cine le da sinecuri si pozitii. Care nu este gratuit. Felul lor de a actiona: reincalzesc o ciorba demult racita si tac chitic de orice este bun in afara grupului lor si care nu le este obedient. R.C. Cristea de exemplu intra in acest format de persoana care poarta o palarie mai mare decat are capul, dar care e bun pentru grup, ca face ceea ce interesele lor o cer. Dar broasca nu canta pe uscat si lautarii fara bani! Si "deontologii" lui Basescu, la fel! Cateodata, imi spun ca Becali, in infantilitatea lui aproape perfecta este de preferat perversitatii absolute a unor cazaturi morale, autonumite "elite". Dar, incet, incet, pulimea se desteapta si nu mai ia de bune toate zicerile unor asa-zisi intelectuali. De exemplu, acest nimeni cu ifose de filozof si ganditor de top si „succesuri”, pre nume Liiceanu, o lichea ce intruchipeaza cum nu se poate mai bine povestea cu hotul catre tipa "uite hotii"! E o mostra de telectual auto-erijat in reper moral, cu o „vasta” opera, din pacate citita si apreciata doar de "famglie"! Desi constipat, sub aspect cultural – scria un jurnalist, securist si el evident - Basescu a reusit sa adune in jurul lui cativa "intelectuali subtiri" care, tocmai prin aceasta fratie ciudata, arata a fi pe zi ce trece simpli impostori. Se pare ca acum Basescu nu mai are nevoie nici de "intelectualii subtiri" si nici de limbricii de presa, transformati in trompete prezidentiale si carora li se spune, in batjocura, "deontologi" pentru ca, urmand modelul sefului statului, dau neintrebati lectii in stanga si-n dreapta. Basescu se pregateste sa se lepede si de unii si de altii. Cea mai coerenta si corecta analiza a grupului neokulturnicilor rosii a realizat-o relativ de curand Sorin Adam Matei in cartea “Boierii mintii” (desi titlul mai corect ar fi fost „Ciocoii mintii”, care a provocat vii polemici si reactii isterice in presa culturala, dupa ce a lansat ideea ca intelectuali de „marca” precum H.-R. Patapievici & Co fac parte din asa-numite grupuri de „prestigiu” de interese personale, ai caror membri se promoveaza reciproc, la fel ca in lumea elitelor din secolul al XIX-lea.

Unii „pseudoelitisti”, mai harsiti in naravuri si „invechiti in rele”, au pricipit repede ca „aia”, „’tui in gura de comunisti”, nu fura chiar asa de prosti, adica, mestecand si inghitind din mers lozincile ori apucaturile reincalzite ale acestora. Ciuma rosie a lasat urme adanci in mintile incetosate ale neo-kulturnicilor inca din frageda pruncie, din vremurile UASCR, via „Viata Studenteasca” ori „Scanteia Tineretului”. Au deprins repede tot arsenalul tipic comunist, ridicandu-le la rang de filosofie de banda sau de clan: cultul desantat al personalitatii, arta delatiunii josnice, a infierarii cu manie „proletara”, a santajului politic ordinar. Se pot lesne deslusi aici elemente concrete ale comportamentului unor elite intelectuale din prima parte a comunismului lui Dej, dar si altele din ultima parte a comunismului ceausist. Intr-un fel sau altul, astfel de lucruri s-au petrecut aproape identic in continuare. „S-au creat niste categorii de noi „stabi” inlocuitori, aproape echivalenti ai celor vechi: Patapievici, Plesu, Dinescu in loc de Rapeanu, Ion Dodu Balan, Victor Tulbure sau Cicerone Theodorescu etc." – spunea de curand Virgil Nemoianu. Ciorba e aceeasi! Potroacele sunt altele... Asa se face ca, erijandu-se in substitute morale ori culturale, fara nici un argument moral, legal sau profesional, „neo-ciocoii” kulturnici rosii mistifica realitatea, genereaza sfere de influenta si faciliteaza construirea unor grupuri de influenta in societate, stabilirea de ierarhii valorice culturale si false repere morale. Iar, cine e impotriva lor, nu e cu ei... Din aceasta dilema nu pot iesi! Intelectualul roman nu s-a detasat inca de mediul sau organic local, asa se explică tribalismul mafiotic institutional de la noi, de exemplu, sau „casta aparatului de stat”, după formula lui Patapievici, de pe vremea cand nu i se alăturase…Tot asa se explica cum atat de multi intelectuali romani s-au alăturat Securitatii comuniste – din amoralitate; ei nu au atins inca nivelul de constiinta unde se reveleaza, in toată ticalosia lor, turnatoria, inselatoria si linsajul.

Cei mai mulţi dintre acesti pseudointelectuali sufera de un fel de "misticoidism" - urat cuvint, este? - sectar. Care este deci mentalitatea lor, „ideologia” lor de casta, adica? Pai, e un narav mai vechi, care mai comunist nici ca poate fi: „cine nu e cu noi e impotriva noastra!” Cum ar veni, fiecare cu pilda ma-si, chestie cum mai elitista eu nu vad a putea fi. Sau curat comunista, dupa caz. Cumva, „Elita” asta e ca masoneria, ba chiar masonerie si este dar laica, soft (”lait”), cum ar veni. „Elita” se cheama grupul „curat-prestigioşilor”... telectuali pana’n varfu’ epoletilor. Reprezentantii „Elitei”, sau sectei neokulturnicilor rosii au aderat la osanale si pe vremea lui Ceausescu fiindca nu aveau incotro, dar nu prea aveau acces la „fonctii”. Acuma ei venira la mina-ntinsa, socotind ca le-a venit vremea sa sa bucure şi ei de sinecuri. Ce mama supararii mai importa daca se pricep sau nu la ceva, daca sunt corupti, hoti, idioti sau prosti dea binelea! Oricum, ciupiti binsor de molia grandorii personale, care contrazice gravitatia fix in punctul de reflux al gandirii, kulturnicii rosii sunt ferm convinsi ca „hotii sau prostii lor sunt mai buni decat ai altora”. Deopotriva si securistii ori turnatorii! Nu au nici un fel de dileme. Doar certitudini. Dar au englezii o vorba: "Cu cat se suie mai sus in copac, cu atat mai bine i se vede maimutei kurul ala rosu".

Notorietatea neokulturnicilor, construita prin sprijin reciproc le-a conferit sansa sa se proclame "grupul de intelectuali" sau mai curand "intelectualii". Nu le putem nega unele calitati indiscutabile in domeniile in care activeaza. Insa ei sunt pierduti in orgoliul si trufia de care dau dovada. Exemplele invocate nu sunt singulare si sunt mai mult decat explicite. Trufia le este alimentata de sprijinul reciproc din partea "grupului" pe de o parte, de cei ce ravnesc la apartenenta la grup pe de alta parte. De cele mai multe ori "nu se cade" sa ai alta pozitie decat Liiceanu sau Plesu sau HRP (mai putin) daca vrei sa ai vreo sansa sa fii recunoscut ca membru al "grupului de intelectuali", mai mult chiar ca intelectual. Este evident o uzurpare a calitatii lor si a respectului pe care-l confera societatea. Folosind acesta scurtatura, persoane care n-au nimic comun cu "intelectualitatea" s-au cuplat militant grupului, doar cu scopul de a-l frauda. Folosind aceesi scurtatura, oameni politici se folosesc cu destul succes de "intelectuali". Iar in acelasi timp persoane cat se poate de respectabile, care fac inca exercitiul indoilelii, al criticii intelectuale, si-al dilemelor, sunt repudiate prin neapartenenta la grupul mentionat, prin neapartenenta la cauza grupului mentionat. Si astfel ajungem in situatia in care o mana de oameni, in numele "intelectualitatii"(?!?), reduc la tacere orice critica, orice analiza intelectuala ce-i exclude din pozitia de detinatori ai adevarului absolut. Ori, in acest moment, ei nu numai ca nu mai fac fata menirii lor, fiind o frana atat in calea spiritului intelectual cat si al interesului social. Nu prin ceea ce sunt fiecare dintre ei in parte, ci prin ceea ce acestia promoveaza ca grup. Au reusit „performanta” rara de a compromite inclusiv ideea de democratie si au pervertit notiunile de competenta si profesionalism, intr-o confuzie totala a valorilor estetice si morale.
In apocalipsa culturii romane.
Un cititor al Blogului Roncea

1 comment:

Novaccin said...

Lucrurile se limpezesc.... trotzkismul vine, acum si din totdeauna, din occident (mai precis din east side New York...)
Insa e nevoie de mai mult.
E nevoie de A Treia Cale pe scena politica romaneasca.
Are vad.
Cca 75% din populatia cu drept de vot, scarbita de "drojdia" politicianista ce ne mananca ficatii de 20 de ani...