Vladimir Voronin a semnat Decretul de dizolvare a Parlamentului si de stabilire a alegerilor legislative anticipate
RADIO FRANCE INTERNATIONALE (16 iunie, ora 7:09:47) - Realizator: Alegerile Parlamentare Anticipate din Republica Moldova vor avea loc pe 29 iulie, iar partidele de opozitie vor merge pe liste separate la scrutin. Transmite de la Chisinau corespondentul RFI, Ilona Spataru.
Reporter: Decretul de dizolvare a Parlamentului si stabilirea datei alegerilor legislative anticipate a fost semnat de presedintele in exercitiu, Vladimir Voronin, luni. Scrutinul programat sa aiba loc miercuri, 29 iulie, va fi organizat pentru prima data intr-o zi de munca. Potrivit Codului Electoral, alegerile pot avea loc duminica sau in oricare altazi indicata in actul de stabilire a alegerilor. Tot luni, partidele parlamentare de opozitie - PL, PLDM si AMN - au anuntat ca vor participa separat la scrutin, iar listele formatiunilor raman neschimbate. Liderul AMN, Serafim Urechean, spune ca cele trei partide nu au avut timp pentru a se reorganiza, in conditiile in care blocurile electorale sunt interzise in Republica Moldova. Desi nu vor avea o lista colectiva in alegeri, cele trei partide vor avea o actiune comuna cu privire la monitorizarea corecta a Campaniei Electorale si a procesului de vot, neadmitand atacuri reciproce, sustine liderul PRM, Vlad Filat. De partea sa,
presedintele PL, Mihai Ghimpu, a anuntat ca opozitia parlamentara va avea cate trei reprezentanti in comisiile electorale din teritorii, astfel incat va fi posibila monitorizarea numarului buletinelor de vot. Parlamentul de legislatura a XVII-a, ales pe 5 aprilie, a fost dizolvat, dupa doua incercari nereusite de a alege presedintele Republicii Moldova. (RFI)
Greceanii a vorbit la telefon cu Putin in ziua in care Voronin a dizolvat Parlamentul
Premierul moldovean Zinaida Greceanii a avut luni seara o discutie la telefon cu omologul sau rus Vladimir Putin, in aceeasi zi in care a fost dizolvat Parlamentul de la Chisinau, informeaza site-ul Guvernului rus, preluat de NewsIn.Guvernul rus a precizat ca discutia a avut loc la initiativa premierului moldovean.Au fost discutate "o serie de probleme economico-comerciale in cooperarea dintre cele doua tari", precizeaza comunicatul extrem de sumar publicat pe site-ul Guvernului de la Moscova.
Este de remarcat faptul ca discutia a intervenit la cateva ore dupa ce presedintele in exercitiu al Republicii Moldova semnase decretul de dizolvare a Parlamentului si fixase alegerile anticipate pentru 29 iulie, pentru prima oara in istorie intr-o zi lucratoare. Tot luni avusese loc ultima sedinta a Parlamentului moldovean, in care majoritatea comunista a finalizat niste modificari importante ale codului electoral. Astfel, a fost decisa scaderea pragului electoral de la 6 la suta la 5 la suta si reducerea numarului de participanti la votare necesar validarii alegerilor, de la jumatate la o treime. O alta modificare spune ca daca prezenta la votare este sub o treime, alegerile repetate sunt validate indiferent de numarul de cetateni prezentati la urne. Modificarile au fost operate in conditiile in care legislatia moldoveana interzice modificarea Codului Electoral cu sase luni inaintea scrutinului.
Iurie Rosca, numit de Voronin vicepremier in Guvernul Greceanii
Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a semnat marti decretul privind numirea presedintelui Partidului Popular Crestin Democrat (PPCD), Iurie Rosca, in functia de viceprim-ministru al Republicii Moldova, transmite Agerpres. Presedintia de la Chisinau a anuntat acest lucru intr-un comunicat care nu ofera alte detalii. Serviciul de presa al presedintiei a comunicat pentru Agerpres ca, pentru moment, nu se cunosc alte informatii la acest subiect.Iurie Rosca este liderul PPCD, formatiune cunoscuta pentru pozitiile sale anticomuniste si cele mai masive proteste anticomuniste din Republica Moldova pana in 2005. Dupa alegerile parlamentare din 2005, factiunea PPCD, in frunte cu Rosca, a votat pentru realegerea lui Voronin in functia de presedinte, iar, ulterior, a format o alianta neformala cu PCRM. Rosca a fost ales in functia de vicepresedinte al parlamentului dupa votul din 4 aprilie 2005.La alegerile parlamentare din 5 aprilie, PPCD a acumulat 3% din voturi, astfel ca nu a intrat in parlament. Recent, Vladimir Voronin a declarat in cadrul unei intruniri ca va sustine PPCD la alegerile parlamentare anticipate.
ZIUA Online
Foto: Cristina Nichitus (c)
1 comment:
sincer nu prea stiu multe de Rosca, da am citit ca el a blocat mai multe initiative antiromanesti ale comunistilor, deci degeaba sar unii cu gura ca in 2005 a intrat la guvernare cu comunistii, ca s-a facut frate cu dracul si l-a sabotat in folosul nostru.
Post a Comment