ROMOSAN despre PACEPA, zis Sobolanul: Ciorbă reîncălzită: Pacepa, Liiceanu, Lucia Hossu-Longin (plus Tismaneanu)

Pacepa, zis Şobolanul. Colegii săi securişti l-au poreclit Şobolanul. Pentru că avea obrajii plini de coşuri care miroseau urît, miroseau a şobolan. I se impută moartea unor disidenţi sîrbi în fostul hotel Dorobanţi, actualul Howard Johnson. I se impută lui personal, şi nu Securităţii în general. Şi cei care-l ridică în slăvi (Liiceanu e ultimul), şi cei care-l atacă (mai ales ofiţerii fostei Securităţi) vorbesc inevitabil despre trădare. Pacepa regretă cei 27 de ani în solda Securităţii. Lucia Hossu-Longin regretă cam douăzeci de ani dedicaţi propagandei comuniste.

Ce regretă Liiceanu vom afla în următorii ani. Triada Pacepa - Liiceanu - Hossu-Longin : sacul şi-a găsit peticul. Cine e sacul şi cine e peticul nici nu mai contează. Lucia Hossu-Longin îşi permite să-l atace pe regretatul Mihai Pelin - cercetarea lui despre trădătorul Pacepa e la îndemîna oricărui om de bună-credinţă. Cît a trăit Mihai Pelin, Lucia Hossu-Longin, ca orice laş, nu a îndrăznit să-l atace. S-a mulţumit să banalizeze memoria foştilor deţinuţi politici (printre alţii, Corneliu Coposu şi Elisabeta Rizea) cu vocea ei monotonă, de maşină de tocat carne, de lucrător de nădejde în televiziunea comunistă.

După ultimele informaţii de la Washington, Pacepa ar trăi şi ar fi doar un instrument în mîna mişcării neoconservatoare din SUA, cea aflată în spatele fostului preşedinte George W. Bush şi a fostului vicepreşedinte Dick Cheney. Comunitatea de informaţii din America nu-i mai acordă fostului securist din România nici o atenţie: e o murătură de mult expirată, şi deci urît mirositoare. Un şobolan. Într-o carte de memorii din 2008 a colonelului în retragere Stelian Octavian Andronic sînt propuse trei ipoteze în legătură cu defectarea lui Ion Mihai Pacepa. Iată citatul din "36 de ani în serviciile secrete ale României":

«1. Pacepa a fost recrutat de nemţi pe cînd se afla la post în RFG, lucrînd sub acoperire, la reprezentanţa noastră din Köln. Ulterior a fost preluat de americani * CIA l-a preluat deci de la nemţi, avînd în vedere poziţia sa destul de importantă în cadrul serviciului încă din acea perioadă.
2. Fugarul s-a implicat încă de cînd se afla la post în RFG, dar mai ales ulterior, cînd a deţinut înalte funcţii în stat atît pe relaţia vest-europeană, cît şi pe cea asiatică, în special arabă, în operaţiuni ilegale, de tip mafiot, din care a obţinut şi importante profituri materiale personale. A fugit din ţară pentru a scăpa de o arestare iminentă sau, cel puţin, presupusă de el a fi iminentă.
3. După unii, Pacepa a fost încă de la început agent al KGB-ului infiltrat la noi şi sprijinit de sovietici să urce treptele pînă la nivelul cel mai înalt - parcurs impresionant pentru cel ce fusese iniţial un ilustru necunoscut. Cînd KGB-ul a considerat că agentul său a devenit o momeală destul de apetisantă pentru americani, l-a aruncat în atenţia CIA, care l-a primit - «pe nemestecate» - cu braţele deschise şi cu toate onorurile acordate transfugilor consideraţi importanţi. KGB-ul a realizat astfel o dublă mare lovitură : pe de o parte, l-a torpilat serios pe Ceauşescu, care stătea în gît Moscovei, iar pe de altă parte, şi-a infiltrat agentul în stomacul inamicului permanent, care l-a şi înghiţit, dar nu ştim dacă l-a mestecat sau nu. Oricum, pentru KGB era arhisuficientă şi realizarea primei lovituri, căci Ceauşescu era în ochii săi un instrument periculos în mîna Vestului, care îl considera copilul minune al Europei de Est şi îl primea cu toate onorurile. Or, Moscova dorea cu orice preţ compromiterea lui Ceauşescu în ochii Occidentului, îndeosebi ai Americii.
Această ultimă variantă are şi meritul de-a explica în mare măsură misterul promovării excepţionale a lui Pacepa în ierarhia comunistă de la Bucureşti, unde sovieticii aveau destui oameni de încredere apţi să dea o mînă de ajutor la infiltrarea unui agent important în cercurile înalte ale puterii. Pentru că este greu de presupus că americanii aveau în acel timp la Bucureşti suficiente şi competente forţe pentru a-l ajuta pe fugar să urce într-un timp atît de scurt pe trepte atît de înalte.»

Ce i-a determinat pe Liiceanu şi pe Lucia Hossu-Longin să-i facă o asemenea promovare Şobolanului rămîne de aflat. Dacă alegem corect una dintre variantele propuse de Stelian Octavian Andronic, lucrurile încep să se clarifice. În urmă cu cîţiva ani, cei doi nu ştiau nici ei cît de buni prieteni sînt. Iată ce spunea Gabriel Liiceanu despre Lucia Hossu-Longin în 1998 : «Mi-am pus întrebarea cum se poate ca autorul unui asemenea film (Memorialul Durerii - n.r.) să aibă tipuri de comportament atît de discutabile moral şi mi-am adus aminte că viaţa ei e mult mai complicată decît ne imaginăm noi. [...] şi că poate între autoarea Cîntării României, de dinainte de 1990, Lucia Hossu-Longin sau a unor elogii aduse cuplului prezidenţial de atunci şi autoarea Memorialului Durerii poate să existe o legătură, poate că acest Memorial al Durerii este doar o cîntare a României». Şi ce îi răspunde Lucia Hossu-Longin lui Liiceanu, «un perpetuu candidat la preşedinţia Televiziunii Române», care «a asemuit Memorialul Durerii cu o Cîntare a României pe invers»? Iată ce: «În timp ce eu o descopeream pe Elisabeta Rizea, Liiceanu, i-a dat la topit cartea pentru că nu se vindea. Aşa a făcut şi cu Paul Goma. »

Ciorba reîncălzită Liiceanu - Hossu-Longin are de data asta şi ceva carne de Şobolan...

P. S. Lucia Hossu-Longin vrea să ocupe în CNSAS locul rămas vacant prin dispariţia lui Constantin Ticu-Dumitrescu. Iar pentru asta îl fugăreşte pe deja stresatul prim-ministru Boc. Se repetă istoria cu Andrei Pleşu şi Mircea Dinescu, foşti membri PCR instalaţi inexplicabil în Consiliu împotriva unei precizări explicite a legii de funcţionare a acestei instanţe ?

Petru Romosan

Foaia Transilvana

„CURVA“ Pacepa - Tismaneanu: Afacerea Trădării (IX). Şeful cadrelor Securităţii staliniste „l-a acoperit“ pe Pacepa

„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (IX)

Scris de George Roncea (foto)
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Pe parcursul acestei luni, cånd s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei.
Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecţia „Dosarului Pacepa“, realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. (George Roncea)

Controversa „cârtiţă“ sau „defector“ de circumstanţă

În timpul pregătirilor pentru vizita lui Nicolae Ceauşescu din Statele Unite ale Americii, în aprilie 1978, la întâlnirea care avusese loc între Ion Mihai Pacepa şi J. Knight, şeful Serviciului Secret american, acesta din urmă i-a mulţumit pentru băuturile primite cadou. Ion Mihai Pacepa i-a răspuns că i-ar face plăcere să-i ofere posibilitatea să le bea şi pe teritoriul românesc, exprimându-şi speranţa că îl va reîntâlni în România în 1979-1980, cu prilejul unei eventuale vizite de răspuns a preşedintelui SUA.
Referindu-se la acest episod, şeful rezidenţei româneşti din SUA, lt. col. Gh. Ioniţă, descria astfel evoluţia comportării lui I.M. Pacepa în timpul vizitelor în SUA: „în timpul vizitei la nivel înalt din noiembrie-decembrie 1973 a dat dovadă de spirit activ, energie, iniţiativă, optimism; vorbea cu elan de vizită şi de activitatea din ţară; cu prilejul vizitei din 1976 s-a arătat mai puţin activ şi energic, vorbea mai puţin despre activitatea noastră practică şi social-economică din ţară; în vara anului 1977 părea şi mai obosit decât în 1976, mai puţin entuziast. Într-o discuţie a afirmat că este realmente obosit, că nu ştie dacă va mai trăi mult dacă va munci tot aşa de mult, că ritmul de muncă din ţară este foarte accelerat, ceea ce îi oboseşte pe oameni; în martie-aprilie 1978 arăta obosit de-a binelea, în timpul vizitei fiind lipsit de iniţiativă şi energie, de fermitate şi orientare atunci când discuta cu americanii problemele vizitei la nivel înalt.
Astfel, în seara demonstraţiei ungurilor iredentişti din New York, Pacepa, în loc să vină cu propuneri prin care să ceară răspândirea demonstranţilor, el îşi freca faţa cu mâinile, asuda şi punea doar întrebări, care nu concordau cu experienţa şi funcţia sa“.
Gh. Ioniţă considera că, la finele vizitei, Ion Mihai Pacepa plecase din SUA cu sentimentul de teamă că ar putea fi sancţionat pentru că nu a putut evita organizarea demonstraţiei.
Colonelul Titu Simon, ofiţer de informaţii al DIA, autor al volumului „Din culisele serviciilor secrete româneşti: Pacepa, quo vadis“, susţine că Ion Mihai Pacepa era agent dublu încă din anii '60. Ambii lucraseră împreună la Frankfurt/Main, de unde Titu Simon susţine că trimisese în ţară rapoarte şi semnale de alarmă asupra activităţilor dubioase derulate de colegul său. Încă din acel moment, în încercarea de a-şi întări relaţiile cu oameni influenţi din nomenclatura PCR, Ion Mihai Pacepa oferea „mici cadouri“ şi reuşea să-şi asigure protectori la vârf.
Asupra momentului trădării generalului s-au făcut mult timp speculaţii, multe cadre din conducerea Departamentului de Informaţii Externe fiind convinse că această trădare avusese loc nu cu mult timp înainte de fuga în Occident.

Anchetat pentru delapidare

În schimb, cel care fusese desemnat la conducerea DIE, în martie 1978, ca succesor al lui Nicolae Doicaru, respectiv Alexandru Dănescu, în şedinţa colegiului MI din 25 decembrie 1978, era convins că trădarea era mult mai veche şi avea în vedere următoarele elemente: Ion Mihai Pacepa fusese implicat personal într-un act de trădare în anii 1958-1959 în cazul Horobeţ-Ciuciulin, menţionat cu detalii în documente întocmite în acel moment, dar şi ulterior.
Tot atunci, Ion Mihai Pacepa a fost învinuit şi anchetat pentru acte de delapidare, respectiv a 30.000 DM, pentru ascunderea cărora au fost distruse unele documente. În acest caz, cercetarea faptelor se încheiase şi se aprobase scăderea valutei în contul statului. Dar era important de reţinut că la întoarcerea din misiunea de la Frankfurt/Main, în 1959, Ion Mihai Pacepa a venit cu un autoturism Mercedes nou (nici în nomenclatură nu erau prea mulţi care să-şi permită acest lux).
În aceeaşi şedinţă a conducerii MI, şeful Departamentului Securităţii Statului, Tudor Postelnicu, răspundea speculaţiilor privind momentul defectării: „Numai spre informarea dv. aş vrea să vă spun că trădătorul s-a aflat în slujba organelor de spionaj de aproape 20 de ani“. Acelaşi demnitar amintea de gravele probleme de dosar pe care le avea Ion Mihai Pacepa încă de la încadrarea sa în Securitate, susţinând că în ultimii 10-11 ani din documentele de cadre ale acestuia, treptat, au dispărut cele care menţionau probleme deosebite.

Şeful cadrelor Securităţii staliniste „l-a acoperit“ pe Pacepa

Încadrarea în Securitate şi ascensiunea lui Ion Mihai Pacepa, care avea câteva probleme la dosarul său de cadre, au fost posibile, potrivit generalului Ionel Gal, în urma falsificării datelor biografice şi a prezentării lor deformate de către Ion Mihai Pacepa în autobiografiile şi chestionarele pe care acesta le-a completat de-a lungul timpului. Adjunctul şefului spionajului românesc avea un trecut care nu era deloc de natură să-l ajute în a urca pe scara socială: fusese înscris în organizaţia de tineret a PNL, participase la unele manifestaţii anticomuniste, semnase o adeziune la YMCA (Young Men's Christian Association) şi frecventase Biblioteca Americană din Bucureşti. Potrivit canoanelor politice ale vremii, toate acestea îi refuzau din start orice posibilitate de admitere atât în Securitate, cât şi în PCR.
Dosarul său de cadre nu a fost însă verificat datorită relaţiei pe care tatăl lui Ion Mihai Pacepa a avut-o cu Alex. Demeter, şeful cadrelor Securităţii în anii '50. Ulterior, superficialitatea sau alte considerente au făcut ca declaraţiile iniţiale despre biografia acestuia să rămână bătute în cuie. Referatul de cadre făcut la încadrarea în Securitate, în 1951, îl prezenta ca pe un tânăr cu origine modestă, muncitor, cu rezultate bune la învăţătură, membru al UTC, un om în care se poate avea încredere politică având frumoase perspective de afirmare.
La intrarea în partid, aceste consideraţii au fost preluate integral fără a mai fi verificate. Totuşi, în momentul în care Ion Mihai Pacepa a fost propus ca prim-adjunct al şefului DGIE, funcţie care intra în nomenclatura CC al PCR, Secţia de cadre de la CC a făcut verificări mai serioase şi a descoperit versiunea reală a biografiei generalului, drept urmare finalizând referatul de cadre cu concluzia că „NU prezintă încredere politică de a fi promovat în funcţie de răspundere“. În pofida acestei concluzii, Ion Mihai Pacepa a fost promovat în funcţie şi înaintat la gradul de general, referatul fiind modificat ulterior prin dispariţia miraculoasă a cuvântului „NU“, fără a fi cunoscută identitatea celui care a operat această schimbare.
(va urma)

„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (IX)
Curentul - luni, 27 iulie 2009

© Curentul

BARBILE lui Pacepa, în “Memorialul durerii” si "Cantarea Romaniei", de Lucia Hossu Longin, cu Liiceanu si Tismaneanu sub masa de lucru

Cu o insistenţă cel puţin ciudată, o mică parte a presei s-a înghesuit să prefaţeze ediţia 2009 a Bookfest cu o carte chipurile bombă a editurii Humanistas: „Faţă în faţă cu Ion Mihai Pacepa”. Ei bine, faţă în faţă cu bătrânul securist El Fugitivo s-a aflat nimeni alta decât Lucia Hossu Longin, adică autoarea serialului de televiziune „Memorialul durerii”. In consecinţă, mulţi dintre cei care au urmărit dezvăluirile cuprinse în acel serial, cu toate crimele şi ororile din puşcăriile comuniste, erau convinşi că, ajungând faţă în faţă cu Pacepa, Lucia Hossu va reuşi să smulgă şi de la el, ca de la atâţia alţi torţionari, spovedania cuvenită măcar acum, la apusul vieţii, când defectorul a trecut de 80 de ani. Nu de alta dar, intrând în Securitate încă din 1951, adică în anii de început ai acesteia, funcţionând sub comanda directă a criminalilor care au fost Pantiuşa, Nikolski şi Drăghici, ba chiar fiind înrolat la ordinul direct al acestuia din urmă, Pacepa a fost unul dintre primii torţionari. In Direcţia de Contrasabotaj a Securităţii, proaspăt înfiinţată în 1951, care expedia pe bandă rulantă „sabotorii” în puşcăriile comuniste. Cu alte cvinte, Lucia Hossu putea realiza pe la Miami, în Florida, un super-episod din „Memorialul durerii”. Când colo, ce să vezi ?!...

De la faţă în faţă, la... feţe-feţe!

Doamna Hossu, despre care mai vechii presei îşi amintesc că a fost secretara organizaţiei PCR si co-realizatoare la "Cantarea Romaniei", oferă cititorilor carţii sale - editată, reamintim, de Humanitas-ul lui Liiceanu, care moşteneşte sediul şi patrimoniul fostei Edituri Politice (adică tot a PCR) – o surpriză de proporţii. Pe scurt, autoarea nu s-a teleportat tocmai la Miami, dimpreună cu soţul, pentru a demasca un fost călău, ci, dimpotrivă, pentru a adăuga Memorialului durerii dovada cea mai clară cum un torţionar din celebra Direcţie de Contrasabotaj a Securităţii şi, implicit, a NKVD poate fi transformat într-un fals erou. Drept urmare, uitând probabil de ororile de la Sighet, de deportaţii la Canal şi de crimele din toate puşcăriile comuniste, Lucia Hossu ni-l prezintă pe Pacepa nu ca pe şefii de închisori comuniste, cocârjaţi la bătrâneţe şi apăsaţi de crimele care le tulbură somnul, ci surâzător şi bronzat, iar la cei 81 de ani ai săi jucător de tenis şi trăind pe picior mare, ba chiar colindând incognito Europa! Drept care doamna Hossu nu numai că omite să-l întrebe pe amfitrionul ei, măcar în treacăt, câţi „sabotori” a trimis în puşcării, între 1951 şi 1955, nici ce alte asemenea nenorociri/crime mai are pe conştiinţă (dacă are conştiinţă!) în cei 27 de ani de slujire a Securităţii. Dimpotrivă, ea încearcă să-i consacre o statuie, pentru falsa premisă că defectorul l-ar fi trădat doar pe Ceauşescu, nu şi România. Ca o ironie a soartei însă, Lucia Hossu Longin se va trezi până la urmă victima eroului ei de peste Ocean. Care a minţit-o în faţă, punând-o acum în situaţia de a face.. feţe-feţe!

Faţă în faţă cu... documentele secrete!

E greu de spus dacă a fost sau nu o coincidenţă dar, cu numai două zile înainte ca Editura Humanitas să lanseze cartea Luciei Hossu, Editura Enciclopedică a dat publicităţii laboriosul studiu al CNSAS intitulat „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii, 1978-1980”. Pe scurt, lucrarea aduce sub ochii opiniei publice toate rapoartele secrete din ancheta care a urmat defectării lui Pacepa. Iar cine are curiozitatea să compare aceste documente cu ceea ce a declarat bătrânul transfug doamnei Hossu constată că autoarea a fost pur şi simplu prostită. Bunăoară, la paginile 120-121 ale cărţii doamnei Hossu, Pacepa e rugat să clarifice circumstanţele în care a defectat. Şi începe prin a povesti că a plecat în Germania cu un mesaj de la Ceauşescu, pentru cancelarul Helmut Schmidt. Ce nu spune însă se regăseşte într-un raport al ofiţerului de contrainformaţii de la Ambasada României din Londra(pag.325-326), care raportează că, la 15 iunie 1978, deci cu o lună înaintea defectării, generalul Pacepa a modificat personal o telegramă trimisă de Postelnicu lui Ceauşescu, introducând numele său în solicitarea Germaniei de a fi trimisă o delegaţie pentru negocieri în operaţiunea „Fokker”. Mai mult chiar, Pacepa a ordonat apoi cifrorului de la ambasadă să şi transmită un răspuns lui Postelnicu, ca din partea lui Ceauşescu, prin care era nominalizat pentru delegaţia respectivă! Şi alt lucru pe care nu-l spune astăzi Pacepa este că inclusiv aprobarea plecării sale a fost obţinută „pe picior”, de la prietenul său Gheorghe Oprea, care tocmai decola precipitat spre China. Minciuna cea mai mare priveşte, însă, programul parcurs de Pacepa în Germania, contrazis flagrant de raportul Generalului maior Constantin Ştefan, care l-a însoţit în acest interval. Or, în vreme ce Pacepa relatează Luciei Hossu că, în dimineaţa următoare sosirii sale în Germania, s-a dus la Ambasada SUA din Bonn, iar după prânz s-a prezentat la cancelarul Schmidt, raportul generalului Constantin – redactat pe zile şi chiar ore - spune cu totul altceva.Şi anume că în dimineaţa respectivă, adică marţi, 25 iulie, Pacepa a fost preluat de la hotel de diplomaţii români, la ora 9,30, şi că a rămas însoţit de ei pînă seara, la ora 21,oo! Şi că, reţineţi, nici vorbă de vreo ajungere la Cancelarul Schmidt, nici atunci , nici în zilele următoare! Cât despre predarea propriu-zisă, ea s-a făcut nu americanilor, ci germanilor, şi abia aceştia l-au livrat celorlalţi!...

Faţă în faţă cu... prostia întruchipată!

Din cartea-interviu a Luciei Hossu sunt contrazise multe alte afirmaţii ale lui Pacepa, prin aceleaşi documente strict secrete date acum publicităţii de CNSAS, dar pentru încheierea acestei evidenţieri, considerăm mult mai sugestiv pentru fabulaţiile torţionarului un episod relatat de el însuşi,antologic nu numai prin idioţenia absolută a personajului, dar şi prin gravele jigniri aduse prin acest episod Reginei Marii Britanii:
“ ... Eu am fost în Anglia cu două săptămâni înainte de vizită, am locuit tot în Buckingham Palace, în fiecare dimineaţă ieşeam cu regina şi cu cei doi căţei la plimbare şi discutam programul vizitei.M-am reântors cu Ceauşescu , ea m-a rugat un lucru. Mi-a spus : „Generale, am o rugăminte personală, am o problemă. Soţul meu a avut cândva în viaţă probleme cu băutura. Nu-i daţi de băut. Promiţi?” „Promit”. I-am spus lui Ceauşescu. „Ah, îl îmbătăm, îl îmbătăm!” L-a-mbătat.”...
Probabil că orice comentarii la această penibilă relatare a lui Pacepa sunt de prisos, dar nu cred să existe cineva care să poată crede că Regina Angliei pregătea personal vizita lui Ceauşescu, plimbându-se cu Pacepa prin grădinile de la Buckingham şi confesându-se securistului român că prinţul consort avusese probleme cu băutura! Drept care şi faptul că la dineu prinţul consort ar fi fost îmbătat de Ceauşescu e nu numai o imensă minciună, dar şi sau mai ales o gravă insultă adusă Casei Regale. In consecinţă, unicul lucru posibil din acest episod relatat de Pacepa priveşte eventualitatea ca generalului să-i fi fost acordată încrederea... de a plimba câinii prin grădină. Ceea ce ar fi însemnat o onoare prea mare pentru un asemenea mincinos!
Alexandru Radu Vlad - Independentul

PS: Cât despre faţa nouă, nevăzută şi necunoscută a lui Pacepa, în lucrarea CNSAS se demonstrează că, încă din 1981, nu numai că Securitatea îi cunoştea noul chip, cu barbă şi mustaţă, dar şi domiciliul, maşina şi chiar servitoarea din casă. Cu alte cuvinte, daca vroia sa-l execute, o facea oricand.

PS": Gurile rele din TVR si DSS spun ca doamna Hossu s-ar putea sa aiba si alte amintiri cu tovarasul securist, ceva mai "hard"-e. Dar nu numai ea...

"SOBOLANUL" PACEPA si activista PCR Hossu Longin. "Anticomunista" vrea sincura CNSAS. ROMOSAN: Ciorbă reîncălzită: Pacepa-Liiceanu-Lucia Hossu-Longin

Pacepa, zis Şobolanul. Colegii săi securişti l-au poreclit Şobolanul. Pentru că avea obrajii plini de coşuri care miroseau urît, miroseau a şobolan. I se impută moartea unor disidenţi sîrbi în fostul hotel Dorobanţi, actualul Howard Johnson. I se impută lui personal, şi nu Securităţii în general. Şi cei care-l ridică în slăvi (Liiceanu e ultimul), şi cei care-l atacă (mai ales ofiţerii fostei Securităţi) vorbesc inevitabil despre trădare. Pacepa regretă cei 27 de ani în solda Securităţii. Lucia Hossu-Longin regretă cam douăzeci de ani dedicaţi propagandei comuniste.

Ce regretă Liiceanu vom afla în următorii ani. Triada Pacepa - Liiceanu - Hossu-Longin : sacul şi-a găsit peticul. Cine e sacul şi cine e peticul nici nu mai contează. Lucia Hossu-Longin îşi permite să-l atace pe regretatul Mihai Pelin - cercetarea lui despre trădătorul Pacepa e la îndemîna oricărui om de bună-credinţă. Cît a trăit Mihai Pelin, Lucia Hossu-Longin, ca orice laş, nu a îndrăznit să-l atace. S-a mulţumit să banalizeze memoria foştilor deţinuţi politici (printre alţii, Corneliu Coposu şi Elisabeta Rizea) cu vocea ei monotonă, de maşină de tocat carne, de lucrător de nădejde în televiziunea comunistă.

După ultimele informaţii de la Washington, Pacepa ar trăi şi ar fi doar un instrument în mîna mişcării neoconservatoare din SUA, cea aflată în spatele fostului preşedinte George W. Bush şi a fostului vicepreşedinte Dick Cheney. Comunitatea de informaţii din America nu-i mai acordă fostului securist din România nici o atenţie: e o murătură de mult expirată, şi deci urît mirositoare. Un şobolan. Într-o carte de memorii din 2008 a colonelului în retragere Stelian Octavian Andronic sînt propuse trei ipoteze în legătură cu defectarea lui Ion Mihai Pacepa. Iată citatul din 36 de ani în serviciile secrete ale României:

«1. Pacepa a fost recrutat de nemţi pe cînd se afla la post în RFG, lucrînd sub acoperire, la reprezentanţa noastră din Köln. Ulterior a fost preluat de americani * CIA l-a preluat deci de la nemţi, avînd în vedere poziţia sa destul de importantă în cadrul serviciului încă din acea perioadă.

2. Fugarul s-a implicat încă de cînd se afla la post în RFG, dar mai ales ulterior, cînd a deţinut înalte funcţii în stat atît pe relaţia vest-europeană, cît şi pe cea asiatică, în special arabă, în operaţiuni ilegale, de tip mafiot, din care a obţinut şi importante profituri materiale personale. A fugit din ţară pentru a scăpa de o arestare iminentă sau, cel puţin, presupusă de el a fi iminentă.

3. După unii, Pacepa a fost încă de la început agent al KGB-ului infiltrat la noi şi sprijinit de sovietici să urce treptele pînă la nivelul cel mai înalt - parcurs impresionant pentru cel ce fusese iniţial un ilustru necunoscut. Cînd KGB-ul a considerat că agentul său a devenit o momeală destul de apetisantă pentru americani, l-a aruncat în atenţia CIA, care l-a primit - «pe nemestecate» - cu braţele deschise şi cu toate onorurile acordate transfugilor consideraţi importanţi. KGB-ul a realizat astfel o dublă mare lovitură : pe de o parte, l-a torpilat serios pe Ceauşescu, care stătea în gît Moscovei, iar pe de altă parte, şi-a infiltrat agentul în stomacul inamicului permanent, care l-a şi înghiţit, dar nu ştim dacă l-a mestecat sau nu. Oricum, pentru KGB era arhisuficientă şi realizarea primei lovituri, căci Ceauşescu era în ochii săi un instrument periculos în mîna Vestului, care îl considera copilul minune al Europei de Est şi îl primea cu toate onorurile. Or, Moscova dorea cu orice preţ compromiterea lui Ceauşescu în ochii Occidentului, îndeosebi ai Americii.

Această ultimă variantă are şi meritul de-a explica în mare măsură misterul promovării excepţionale a lui Pacepa în ierarhia comunistă de la Bucureşti, unde sovieticii aveau destui oameni de încredere apţi să dea o mînă de ajutor la infiltrarea unui agent important în cercurile înalte ale puterii. Pentru că este greu de presupus că americanii aveau în acel timp la Bucureşti suficiente şi competente forţe pentru a-l ajuta pe fugar să urce într-un timp atît de scurt pe trepte atît de înalte.»

Ce i-a determinat pe Liiceanu şi pe Lucia Hossu-Longin să-i facă o asemenea promovare Şobolanului rămîne de aflat. Dacă alegem corect una dintre variantele propuse de Stelian Octavian Andronic, lucrurile încep să se clarifice. În urmă cu cîţiva ani, cei doi nu ştiau nici ei cît de buni prieteni sînt. Iată ce spunea Gabriel Liiceanu despre Lucia Hossu-Longin în 1998 : «Mi-am pus întrebarea cum se poate ca autorul unui asemenea film (Memorialul Durerii - n.r.) să aibă tipuri de comportament atît de discutabile moral şi mi-am adus aminte că viaţa ei e mult mai complicată decît ne imaginăm noi. [...] şi că poate între autoarea Cîntării României, de dinainte de 1990, Lucia Hossu-Longin sau a unor elogii aduse cuplului prezidenţial de atunci şi autoarea Memorialului Durerii poate să existe o legătură, poate că acest Memorial al Durerii este doar o cîntare a României». Şi ce îi răspunde Lucia Hossu-Longin lui Liiceanu, «un perpetuu candidat la preşedinţia Televiziunii Române», care «a asemuit Memorialul Durerii cu o Cîntare a României pe invers»? Iată ce: «În timp ce eu o descopeream pe Elisabeta Rizea, Liiceanu, i-a dat la topit cartea pentru că nu se vindea. Aşa a făcut şi cu Paul Goma. »

Ciorba reîncălzită Liiceanu - Hossu-Longin are de data asta şi ceva carne de Şobolan...

P. S. Lucia Hossu-Longin vrea să ocupe în CNSAS locul rămas vacant prin dispariţia lui Constantin Ticu-Dumitrescu. Iar pentru asta îl fugăreşte pe deja stresatul prim-ministru Boc. Se repetă istoria cu Andrei Pleşu şi Mircea Dinescu, foşti membri PCR instalaţi inexplicabil în Consiliu împotriva unei precizări explicite a legii de funcţionare a acestei instanţe ?
Foaia Transilvana
www.compania.ro