Thursday, October 29, 2009

CULISELE PROCESULUI DE LA HAGA. Romania vs Ucraina in jurul Insulei Serpilor 1-0. Azi, Bogdan Aurescu despre depunerea Memoriului si prima zi la Haga

Depunerea Memoriului

Odată finalizat, Memoriul a trebuit multiplicat şi editat. Regulile Curţii sunt stricte: trebuie respectate întocmai anumite norme de editare; de asemenea, pledoariile scrise se depun într-un anumit număr de exemplare – pe lângă cele două exemplare originale, fie 125 de exemplare în format hârtie, fie atât în format hârtie (75 de copii), cât şi pe CD-uri (50 exemplare). Noi am ales formula combinată, ceea ce a rezultat în final într-un volum foarte mare de documente care trebuiau transmise Curţii în termenul fixat. Am semnat personal toate cele 77 de volume-hârtie, ceea ce a durat ceva.

Se punea problema transportului la Haga. Am examinat mai multe opţiuni. Să le trimitem prin curier comercial cu avionul ar fi costat enorm. În plus, ştiam de la consilierii noştri străini mai multe poveşti cu pachete de memorii rătăcite de companiile de transport aerian, ceea ce noi nu ne permiteam. Singura opţiune sigură şi necostisitoare era să le ducem noi înşine, cu maşina, sub formă de curier diplomatic. Zis şi făcut.

A fost ca într-o veritabilă călătorie „de formare” a caracterelor, care îmi amintea de romanele de secol XIX, în care tinerele vlăstare ale familiilor „care îşi permiteau” erau trimise în călătorie în „străinătăţi apusene” ca să se maturizeze. Prima zi am făcut traseul Bucureşti – Budapesta, unde am înnoptat la hotelul Andrassy, aproape de sediul Comisiei Dunării, la care am mers de atâtea ori şi eu, şi Cosmin, ca reprezentanţi supleanţi ai României. Iarăşi, nimic nu e cu totul întâmplător. Comisia Dunării, a doua organizaţie interguvernamentală, după Comisia Rinului, din istoria dreptului internaţional, avusese în perioada interbelică administrarea vechiului far de pe Insula Şerpilor, care marca intrarea navelor dinspre Marea Neagră pe canalul Sulina.

A treia zi, pe o ploaie teribilă, am plecat spre Haga. Unde am ajuns spre după-masă. Şi unde ne-am cam rătăcit. Deh, noi ştiam drumul de la Amsterdam, dinspre aeroport spre Haga, iar acum veneam din altă direcţie. Eram într-o parte a Hagăi pe care nu o mai traversasem, iar indicatorul de benzină arăta, îngrijorător, spre zero. La telefonul colegei noastre Alina Orosan, consilierul juridic al Ambasadei şi punctul de contact cu Grefa CIJ, nu răspundea nimeni (am aflat mai târziu că fusese o problemă tehnică).

Am oprit lângă un poliţist olandez impasibil, pe care l-am întrebat încrezători despre direcţia spre Palatul Păcii, sediul CIJ (Ambasada României este situată în Haga foarte aproape de Curte). Surprinzător (sau nu: poliţiştii de circulaţie sunt la fel peste tot), omul habar nu avea că în Haga există Curtea Internaţională de Justiţie, organul principal judiciar al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Parcă auzise vag despre Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, dar nu avea nici cea mai mică idee unde e. Am mers la întâmplare prin Haga pustie – după ora 5 seara nu mai găseşti decât unul-doi biciclişti întârziaţi suspect de la casele lor – până am înţeles că mergem în cerc. În plus, era duminică, un motiv în plus de pustietate descurajantă. Ca prin minune – indicatorul de combustibil arăta de mult zero hotărât – am ajuns pe o stradă familiară: ne ducea spre hotelul unde de regulă stăteam în Haga, şi pe care era şi o staţie de benzină. Deschisă! Am alimentat – ocazie cu care Cosmin a descoperit că şi-a pierdut undeva pe drum aproape toţi banii (îi căzuseră din buzunar la un popas!) – şi am ajuns la Ambasadă. Am lăsat microbuzul în păstrare şi, în sfârşit, ne-am cazat la hotel.

Marti, 2 septembrie 2008. Prima zi

Doamna Higgins începe prin a citi un istoric al cazului din faţa CIJ, preţ de câteva minute. Sunt doar 15 dintre judecători, inclusiv cei ad-hoc: Bruno Simma se abţinuse, aşa cum ne aşteptam, iar Gonzalo Parra-Aranguren, din Venezuela, aveam să aflăm ulterior, absenta din motive medicale. Urmează depunerea jurământului de către judecătorii ad-hoc desemnaţi de părţi, mai întâi Bernard Oxman, care citeşte în engleză, apoi Jean-Pierre Cot, desemnat de noi, care, în franceză, i se adresează doamnei Higgins cu „Doamnă preşedintă”, în loc de obişnuitul „Doamnă preşedinte”. (Era o întreagă dezbatere printre pledanţii francofoni în faţa CIJ, declanşată de cine altul decât de Alain Pellet al nostru, pentru respectarea egalităţii de gen, inclusiv în cadrul atât de conservator al Curţii!) Totul durează cam 15 minute. Apoi îmi dă cuvântul.

Mă ridic, îmi aşez foile pe pupitru, şi încep.

„Madame le président , Messieurs de la Cour, c’est un grand honneur et un vrai privilège pour moi de représenter mon pays devant vous en qualité d’agent de la Roumanie.”

Când spun „la Roumanie” mă trece un fior amestecat, de emoţie, de grijă, de răspundere, de mândrie. Evident, sunt emoţionat, dar mai ştiu că nu trebuie să se vadă. Era important şi pentru judecători, şi pentru Echipă, şi pentru cei de acasă. Şi nu se vede. Ştiam un truc de când pledasem mai demult la CEDO, la Strasbourg – poţi să te ţii bine cu mâinile de marginea pupitrului. Ştiam şi că totul era transmis în direct acasă. (Pe la începutul lui august am avut o discuţie cu dl. Pleşu care m-a întrebat grijuliu dacă am emoţii. Şi i-am răspuns: „Numai idioţii şi inconştienţii n-au emoţii.”) Dar nu a fost nevoie deloc de trucuri. După al doilea paragraf orice urmă de emoţie mă părăsise deja. Eram „în interiorul” textului pledoariei mele, intrasem deja adânc în logica ei. Cu simţurile ascuţite la maximum, recunoşteam parcă pipăind, pe rând, fiecare argument şi nuanţă, pe care le scoteam apoi la lumină, le expuneam în faţa Curţii, cu toate accentele lor specifice. Altceva nu mai conta.

(va urma)
Sursa: Sa o mai caute ucrainenii... :)
Lansarea:
In curand!


In "Avanscena si culisele procesului de la Haga. Memoriile unui tanar diplomat", Bogdan Aurescu pleaca de la experienta negocierilor pentru platoul continental din Marea Neagra si ajunge la pronuntarea Hotararii Curtii Internationale de Justitie cu numarul 100, care acorda Romaniei 80% din suprafata disputata cu Ucraina. O carte-document care merge dincolo de negocieri si de proces pentru a arata emotiile oamenilor care au lucrat pentru acest proiect national.

Cautati cartea la:

Vezi si
EDITORIAL RONCEA: Pierdut organ PNL pe Insula Şerpilor. Îl declar nul. JURNAL DE CAMPANIE cu balalaica lui Patriciu-FSB in capul lui Ludovic Orban
AVANPREMIERA. Avanscena şi Culisele Procesului de la Haga. Memoriile unui tânăr diplomat - Bogdan Aurescu, acum ministru de Externe pe merit
CULISELE BATALIEI PENTRU INSULA SERPILOR - mai precis pentru platoul continental - povestite de diplomatul Bogdan Aurescu in exclusivitate pentru Departamentul de Politica Externa al Ziua - VIDEO

No comments: