Sunday, October 25, 2009

CA-CARTARESCU la Paris, sub aripa lui tatuka Manolescu, cu o alta sinecura ICR

În afara fondurilor risipite pentru traducerea volumului "L'aile tatouée" (în româneşte "Orbitor-Aripa dreapta"), Institutul Cultural Român i-a oferit autorului Mircea Cărtărescu, din bani publici, şi un sejur la Paris. L-am zărit, pe 7 octombrie, în librăria "L'écume des pages", învîrtindu-se printre standurile de cărţi, cu un pahar de carton în mînă, strivit de notorietatea cîştigată pe banii Statului Român. Aştepta "asaltul" admiratorilor invitaţi să-i solicite autograful pe volumul mirosind încă a cerneală. N-a fost să fie!

N-avea cum să fie, cu toţi banii cheltuiţi de România! Cîteva minute înainte de ora anunţată, librăria, cam înghesuită din cauza spaţiului prea strîmt, a părut neîncăpătoare cînd şi-a făcut apariţia Institutul Cultural Român de la Paris, reprezentat de directoarea Magda Cârneci (ca o Walkirie încărunţită) şi de fotograful om-la-toate, mai preocupat de propria soţie, pe care o urmărea din ochi şi obiectiv, ca să nu scape pruncul agăţat într-un ham pe burtă.
Curînd, ţanţoş, şi-a făcut intrarea Edy Reichmann, imigrant de meserie, colaborator din cînd în cînd la "Le Monde" şi autorul celor două cronici care au apărut în cotidianul francez şi care erau expuse în vitrina librăriei. Trei români din "imigraţie" s-au apropiat pentru pupăturiAutorul (mult mai scund şi mai urît decît mi-l imaginam) a zîmbit fericit că trebuie să se încline ca să o sărute pe pitica Wanda Mihuleac, odrasla securistă stabilită la Paris.
Cînd, în fine, a apărut şi Nicolae Manolescu, ambasadorul României la UNESCO, însoţit de fetiţa de 9 ani, care ţine locul nevestei, de cînd aceasta l-a părăsit, s-a trecut la bla-bla-ul de rigoare. Baconski a tras chiulul, nu-i nimic, află el, Zeus, şi îl rezolvă! A vorbit Reichmann, cu o voce mică şi hrăpăreaţă, înghiţind vorbele, fericit că lipsa microfonului camuflează sărăcia de idei şi franceza stîlcită. S-au înţeles perfect cuvintele "scatologie" şi "stîlpi", noţiuni pe care atît vorbitorul, cît şi scriitorul le cunosc foarte bine, fiind mari amatori. Edy a continuat cu o bombăneală pripită, în care a rezumat laudele nesemnate şi, deci, neasumate (le-o fi scris Cărtărescu?), de pe coperta a IV-a a volumului proaspăt lansat: "cel mai mare... cel mai publicat". A încheiat discursul cu "nu ne mai rămîne decît să aşteptăm Premiul Nobel". În acel moment, Cărtărescu a zîmbit discret, bîţîindu-se de pe un picior pe altul, ca un căţel dresat. Îi mai venise inima la loc după fraza cu "scatologia", care îi plăcea, nici vorbă, dar parcă nu suna bine în acel decor şi care îl făcuse să rostogolească ochii spre vorbitorul gîngăvit. Ceremonia s-a încheiat prin intervenţia responsabilului de carte, care nu contenea să mulţumească Institutului Cultural Român pentru contribuţia substanţială care l-a făcut cunoscut în Franţa pe Cărtărescu. Aşteptăm, şi noi, cifre exacte pe site-ul ICR!
Atmosfera s-a mai animat cînd cei cîţiva clienţi întîmplători au fost nevoiţi să rămînă în librărie, pentru că afară ploua cu găleata. Cînd stropii s-au mai rărit, Reichmann a ieşit sub o umbrelă de cucoană şi s-a oprit să-şi mai citească o dată articolele expuse în vitrină.

EUGEN MIHĂESCU,
Membru de onoare al Academiei Române

Vezi si Mircea Cartarescu - Scatologia si degenerarea, la rang de opera literara - Extrase din Orbitor

No comments: