VanatoriScris de Tia Serbanescu
Campania prezidenţială intră pe ultima turnantă cu dl Băsescu singur pe culoarul său în timp ce în plutonul Grivco detaşarea dlui Geoană în principalul favorit pentru locul doi a început să-l nemulţumească pe dl Crin Antonescu care i-a privit atent spatele: „va fi Iliescu în spatele lui, va fi Năstase, va fi Vanghelie, va fi Hrebenciuc?“. Ce întrebare! Vor fi toţi, ca de obicei. Prudent, dl Geoană n-a anunţat cine i-ar putea fi premier - fie pentru a nu speria electoratul cu nepotul mătuşii Tamara fie pentru că Vanghelie încă nu s-a decis pe cine să nominalizeze. De altfel avansul dlui Geoană în ultimele sondaje e contestat atât de dl Antonescu cât şi de dl Oprescu care a relatat discuţia sa cu „stăpânii sondajelor“: „vreţi puncte în plus? patru mii. Vreţi să rămâneţi pe loc? trei mii“. Aşa puţin? Dl Patriciu a investit mai mult în această finală indicându-l pe dl Geoană drept premier (pentru dl Antonescu) dovedind încă o dată că un om de afaceri adevărat lucrează la două capete pentru a obţine mintea necesară pentru unul. Acuma, ce şi-o fi închipuit şi dl Antonescu? Că PSD şi dl Geoană îi cedează finala? Vezi să nu! PSD i-a folosit şi îi foloseşte pe liberali împotriva dlui Băsescu. Cine-l mai invita pe dl Antonescu la televiziunile Grivco dacă nu acuza „dictatura lui Băsescu“, „bolşevicii din PD-L“ şi nu aprecia (atât de dezgustător) blândeţea mineriadei dlui Iliescu? Detaşat în finalist, dl Geoană şi-a continuat turnirul electoral dedicându-l doamnelor: „nu ne permitem ca blestemul celor trei Elene să devină realitate“. E vorba, fireşte, de Elena Lupescu, Elena Ceauşescu şi Elena Udrea. Deşi studiile elenistice au tras concluzii defavorabile în toate cele trei cazuri, trebuie spus că nici rubedeniile masculine nu sunt mai nevinovate şi că, în general, „blestemele“ n-au un singur nume şi un singur sex. În folclor prostia e considerată un blestem mult mai mare - de unde şi vorba: mai bine cu un deştept la pagubă decât cu un prost la câştig. Chestiunea e că dl Geoană nu e cel mai indicat să ridice piatra întrucât are deja trei „Elene“ pe inventar: cumnatul Costea e director la EximBank (bugetar!) cu leafă de 20.000 de euro; soţia e şefă la Crucea Roşie unde face chete şi pachete electorale iar fiul şi-a luat (la 16 ani) permis pentru limuzină. Şi dl Geoană nu e preşedinte! Trage însă puternic întrucât a simţit „că fiara este rănită dar mai respiră“. Câtă cruzime! Parcă ar fi vânătorile lui Năstase - cu hăitaşii în direct la TV.
Parabola germană
Scris de Corneliu Vlad
Lumea-i cum este
Mulţi ar vrea ca în România să se trăiască bine de tot („Să trăiţi bine“), aşa, ca în Germania. Poate de-aceea şi vor unii un premier neamţ (Iohannis), poate de-aceea un premier (român, desigur) declara mai acum un an pe aeroport, la întoarcerea de la UE, de la Bruxelles: „Poziţia României a fost poziţia Germaniei“. Nici Ana Pauker nu o zicea chiar de-a dreptul că poziţia RPR este poziţia URSS.
Dar dacă fascinaţia Germaniei ne obsedează atâta (şi bine face), să luăm aminte la o parabolă. Şi acolo, ca şi la noi, sunt trei partide semnificative care fac combinaţii de guvernare între ele: popularii, să le zicem, respectiv creştin- democraţii, social-democraţii şi liberal- democraţii (a nu se confunda cu democrat-liberalii de la noi). Până la alegeri, ţara a fost guvernată de o coaliţie creştin-democrată - social-democrată, după alegeri coaliţia este între creştin-democraţi şi liberal-democraţi. De la o formulă la alta s-a trecut fără istericale, vacarm, insulte, intrigi, şantaje. La exact o lună după alegeri, după negocieri laborioase dar discrete între partide, s-a anunţat noua formulă de guvernare. În tot acest răstimp, preşedintele parcă nici nu ar fi existat, nu s-a băgat deloc, n-a scos o vorbuliţă. Noul guvern a fost votat în Bundestag, fără tărăgănări şi şicane, fără ca miniştrii desemnaţi să mai treacă prin interminabile interogatorii parşive pe la diverse comitete şi comiţii parlamentare.
Anterior, campania electorală a fost „echilibrată, uneori prea calmă“, scria săptămânalul francez „L’Express“. Despre RDG şi Zidul Berlinului s-a vorbit mai mult ca altădată (se împlinesc 20 de ani de la dispariţia lor), dar fără a se insista pe „răutăţi“ de tipul poliţiei politice Stasi, dosare, turnători etc. Cancelarul Angela Merkel a evocat pentru prima oară în două decenii viaţa ei de cetăţean est-german, a spus că RDG era un stat „construit în afara dreptului şi pe absenţa libertăţii“, dar a adăugat că e greşit să se spună că viaţa în RDG era, de la un capăt la altul, una rea.
„Aveam familiile noastre, ne bucuram cu prietenii“. A mărturisit că nu se consideră o opozantă a regimului comunist şi că a fost înscrisă în UTC-ul est-german. Nicio altă înfierare a trecutului odios şi sinistru, a grelei moşteniri, nici vorbă de vreun „proces al comunismului“.
Principala dezbatere a campaniei electorale, între cancelarul Merkel şi vicecancelarul Steinmeier, rivali acum la funcţia de şef al guvernului, „a semănat mai mult cu un duet decât cu un duel“, a remarcat stupefiat unul dintre ziariştii-animatori ai dezbaterii tv. Cei doi nu şi-au aruncat reciproc zoaie. „Mai încordaţi au fost ziariştii moderatori“, observa cu umor cineva. „Am făcut mult împreună“ - a spus social-democratul. „Coaliţia a lucrat bine“ - a încuviinţat creştin-democrata. Le-a fost cam greu să se diferenţieze prin mesajul lor electoral, a conchis presa. Dar oricum, n-a fost vorba de niciun fel de „dezvăluire în presă“ sau de amestec al serviciilor secrete. Vedeta campaniei, cancelarul Merkel, nu s-a spart în figuri, n-a fost niciun orator excelent, niciun arbitru al eleganţei vestimentare, dar a transmis siguranţă şi calm.
Totul a decurs normal, funcţional şi până la alegeri, şi în timpul, şi după. Noul guvern a anunţat prompt măsuri reale în favoarea celor mai loviţi de criză: scăderea impozitelor, reformarea sistemului de sănătate, sporirea alocaţiilor familiale.
Pai dacă vrem ca în Germania, să procedăm ca în Germania.
Posts
No comments:
Post a Comment