By Ion Iliescu
1.- M-a surprins aprecierea fostului presedinte Emil Constantinescu, din interviul sau aparut in ziarul “Adevarul” , in care afirma ca Ion Iliescu ar fi spus “ca nu a avut niciun amestec in Revolutie” (?!?! – unde si cand am spus asa ceva?!). Dar ca, in schimb, conspiratia (initiata de el) ar fi “actionat dupa “…(dupa ce?!). Din aceasta afirmatie, ma intreb ce intelege presedintele Emil Constantinescu prin “Revolutie” ?.
Am mai auzit varianta, vehiculata de unii, ca Revolutia s-ar fi terminat odata cu fuga lui Ceausescu, dupa care ar fi urmat confiscarea ei !!!
Nu cred ca domnul Emil Constantinescu adera la o asemenea definitie puerila. Revolutia este procesul care a fost declansat prin revolta populara care l-a inlaturat pe Ceausescu si care a dus la schimbari structurale in societate – la pluralism politic, alegeri libere, constituirea statului de drept, elaborarea noii Constitutii !
2.- Si afirmatia ca “doamna Doina Cornea ar fi fost arestata dupa Revolutie” – mi se pare surprinzatoare. Precum se stie, doamna Doina Cornea a fost mentionata, in noaptea de 22 decembrie 1989, in Comunicatul catre tara al CFSN, printre primii 39 membri ai CFSN. La prima intalnire pe care am putut-o organiza, a celor 39 membri – in ziua de 27 decembrie 1989 – doamna Doina Cornea nu a mentionat un asemenea incident despre care vorbeste domnul Emil Constantinescu.
Nu stiu pe ce se poate intemeia o asemenea afirmatie .
3.- O alta afirmatie, apartinand domnului Constantinescu, potrivit careia : “Incalzirea globala este o mare manipulare, v-o spun ca om de stiinta, ca geolog. Nu este nimic adevarat in toate acestea. Dar, paradoxal, efectele acestui neadevar sunt pozitive, pentru ca se dau multi bani pentru cercetari” – este un punct de vedere al autorului.
Asemenea puncte de vedere divergente exista si in dezbaterile pe aceasta tema, dar precum se stie, nu intamplator fenomenele de incalzirea globala si de schimbari climatice se afla in centrul preocuparilor comunitatii mondiale. S-a creat o Comisie Interguvernamentala pe langa ONU (premiata anul trecut cu premiul Nobel) care urmareste sistematic aceste fenomene. Dupa Protocolul de la Kyoto si intalnirea de la Bally, in decembrie, urmeaza un Summit consacrat tocmai acestor probleme. Deci nu este deloc o chestiune inventata si nicidecum o manipulare. Toate datele diseminate prin literatura stiintifica se bazeaza pe fapte si observatii care remarca pe deoparte ca, cresterea temperaturii medii anuale, mai ales in ultimele doua decenii si ritmul de crestere inregistreaza o dezvoltare dinamica legata de fenomenele cunoscute, de alternanta ale perioadelor de racire si de incalzire. Totusi ceea ce se produce in ultimul secol iese din nota comuna a fenomenelor istorice cunoscute.
Printre altele, in Raportul Anual al „World Watch Institute” pentru 2009, se constata ca in ultimii trei ani de zile, procesul de reducere a calotei polare a avansat atat de mult incat, in ultimii ani a aparut un canal de apa destul de larg si adanc, facand posibila comunicarea intre Atlantic si Pacific. Deocamdata, acest spatiu de zapada si gheata topita (deci de apa) rezista doar trei saptamani de la finele verii polare dar, daca fenomenul va continua, s-ar putea sa constatam deschiderea unei noi cai de comunicare intre cele doua oceane.
Deci, nu este vorba de fenomene inventate, nu este vorba de o “manipulare” ci este vorba de fenomene concrete care ingrijoreaza comunitatea stiintifica si iata, si lumea politica.
Asa ca, nu este firesc ca noi sa ignoram aceste probleme !
http://ioniliescu.wordpress.com/
No comments:
Post a Comment