Autor: Marius Guţă
Publicat: 26 Octombrie 2009
Programul de guvernare al Cabinetului Croitoru a fost „redactat” de un student basarabean, care a compilat bucăţi importante din programul de guvernare al Cabinetului Boc.
Aflat sub presiunea timpului, premierul desemnat a fost nevoit să încropească o schiţă de program pe care să o prezinte Parlamentului. Pentru conceperea programului, Lucian Croitoru a cerut ajutorul unor colegi din Banca Naţională şi al unor economişti cu o reputatie solidă, dar care nu au avut timpul necesar pentru a întocmi un program închegat.
Ca urmare, s-a decis adoptarea celebrei metode „copy-paste” după programul guvernului Boc. Informaţia a fost confirmată pentru capital.ro de către economistul şi analistul financiar Aurel Dochia, unul dintre cei care figurau pe lista iniţială a miniştrilor din cabinetul Croitoru.
„Într-adevăr, programul are unele elemente în comun cu cel al guvernului anterior, începând cu structura şi cu unele chestiuni care ţin de ministere şi de domeniile de activitate în cauză”, a recunoscut Aurel Dochia, care a mai spus că a declinat oferta de a ocupa un loc în guvern „pentru că nu îşi permite să îşi abandoneze proiectele în care este implicat pentru doar două luni”.
Programul de guvernare, document PDF semnat „autor: Grigoraş Veaceslav”
În acest context, al „clonării” programului de guvernare după cel al lui Emil Boc, s-a ajuns în situaţia ca „munca de jos” să fie făcută de un student basarabean, Grigoraş Veaceslav, după cum rezultă din fotografia alăturată. Practic, documentul PDF al programului de guvernare, transmis de premierul desemnat Lucian Croitoru unor agenţii de presă, apare ca avându-l drept autor pe Grigoraş Veaceslav. Conform informaţiilor stocate de versiunea de PDF a programului de guvernare, aceasta a fost creată vineri, 23 octombrie, pe ultima sută de metri, cu numai două ore înainte ca premierul desemnat să anunţe lista miniştrilor.
Potrivit profilului de pe LinkedIn, Grigoraş Veaceslav este junior economist în cadrul BNR şi, în perioada, 2008-2010, face un masterat la ASE Bucureşti pe Finanţe-Bănci. Grigoraş a absolvit ASE-ul în 2008, cu media 9,43 la examenul de licenţă.
Din documentele de cazare în căminele Academiei de Studii Economice din Bucureşti rezultă că Grigoraş Veaceslav este născut în Cărpineni, Republica Moldova.
Grigoraş Veaceslav este cunoscut în mediul online prin activitatea sa de forumist, în care ia apărarea anagajaţilor Băncii Naţionale şi, mai ales, a guvernatorului BNR cu privire la disputa referitoare la nivelul salarizării, susţinând că angajaţii Băncii Centrale, nefiind bugetari, pot avea un salariu oricât de mare.
Contribuţia lui Grigoraş Veaceslav la redactarea în format electronic a programului de guvernare a fost recunoscută, indirect, şi de Aurel Dochia care afirmă că „este posibil ca acesta să fi redactat textul”, deşi nu îl cunoaşte personal.
Şteţ, BNR: „Veaceslav lucrează în instituţie”
Contactat de reporterii capital.ro, Mugur Şteţ, purtătorul de cuvânt al BNR, a declarat că nu are cunoştinţă ca Grigoraş Veaceslav să fie angajat al instituţiei şi a promis să revină cu informaţii. Ulterior, Şteţ şi-a nuanţat poziţia, declarând că Grigoraş Veaceslav lucrează în BNR, iar premierul desemnat a apelat la serviciile acestuia, „deoarece mai lucrase în trecut cu el” şi l-a rugat să-i transforme documentul Word în PDF.
www.capital.ro
1 comment:
Titlul corect ar fi fost:
Programul de guvernare al lui Croitoru a fost scris de un student basarabean, dupa dictarea.. KGB-ului si / sau a lojilor masonice de la Moscova !
Post a Comment