Rotary District 2241 - Romania si Republica Moldova informeaza:
Ceremonia de predare a mandatului de guvernator
Ziua prieteniei la Iaşi
Iaşul a găzduit la începutul lunii iulie, la Palatul Roznovanu, Ceremonia de predare a mandatului de Guvernator al Districtului 2241, România şi Republica Moldova. Evenimentul a avut loc vineri, 3 iulie, în Sala Mare a Primăriei Muncipiului Iaşi, în prezenţa Ministrului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, Theodor Paleologu, a rotarienilor din toată ţară, a oficialităţilor locale şi a politicienilor ieşeni
Evenimentul a început cu un film de prezentare a Iaşului, însoţit de un recital al corului de cameră Animus al Operei Naţionale Române din Iaşi. Într-o atmosferă solemnă, a avut loc intonarea Imnului României, al Republicii Moldova şi Imnul Rotary International. Martha Maria Mocanu, Guvernatorul Districtului 2241 în mandatul 2008-2009, a deschis ceremonia. Au urmat apoi discursurile noului Guvernator Daniel Condurache şi cel al Primarului Municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita. Una dintre surprizele serii a fost proiecţia video a discursului Preşedintelui Rotary International, John Kenny.
Invitat special la Ceremonie, domnul Theodor Paleologu, membru al unui club Rotary din Copenhaga, şi-a exprimat dorinţa şi susţinerea pentru ca Iaşul să devină, în viitorul apropiat, Capitală Culturală Europeană: “Iaşul are vocaţia să devină cândva capitală culturală europeană. Voi face toate eforturile ca Iaşul să poată intra într-o asemenea competiţie”, a spus Paleologu (observati in filmare salutul masonic cu mana pe piept, pe care il face discret, in timpul cuvantarii si care se regaseste si la alti participanti - nota mea)
Mesajul sub semnul căruia a stat întreaga ceremonie a fost cel al prieteniei: “Tema din această lună este tema prieteniei. De aceea, vă rog să-mi daţi voie să vă ofer astăzi, vouă, rotarienilor, prietenilor mei, şi dumneavoastră, doamnelor şi domnilor, care reprezentaţi aici clasa politică, clasa de afaceri, prietenia mea şi, în acelaşi timp, să vă solicit, măcar în aceasta luna, prietenia voastră”, a spus Daniel Condurache, noul Guvernator al Districtului 2241, România si Republica Moldova. Profesorul Daniel Condurache este primul ieşean căruia i-a fost încredinţată această onorantă misiune, care implică totodată o mare responsabilitate, aceea de a guverna Districtul 2241 în mandatul 2009-2010.
În mandatul său de un an, profesorul universitar Daniel Condurache şi-a propus să accentueze dimensiunea internationala a miscarii rotariene: “Noi nu inventăm Rotary. Rotary a fost inventat. Tot ceea ce putem face este să respectăm valorile tradiţionale ale acestui tip de asociere, să înţelegem că Rotary nu trebuie făcut neapărat pe româneşte, că nu avem altceva de făcut decât să ne conectăm la marele circuit al acestor valori simple şi nobile în acelaşi timp. Trebuie să ştim să privim în jurul nostru, să fim alături de cel de lângă noi. Pentru noi, ceea ce se întâmplă în fiecare zi reprezintă spectacolul lumii. În acelaşi timp, pentru un om necăjit, pentru o comunitate aflată în dificultate, care primesc ajutorul nostru, pentru ei noi suntem LUMEA”.
Cu acest mesaj s-a încheiat ceremonia de la Iaşi, urmată de un scurt pelerinaj la Biserica Trei Ierarhi, un simbol al oraşului şi unul dintre cele mai importante monumente din Iaşi.
În seara aceleiaşi zile, in saloanele restaurantului Ramada, s-a desfasurat Gala Dinner consacrată evenimentului.
Fotografii de la eveniment: pe langa Paleologu, in sala, Cristian Adomnitei (PNL) si Alexandru Lazescu (GDS) plus primarul "rotarian" al Iasiului, Gheorghe Nichita (PSD)
Alte fotografii: http://picasaweb.google.com/Rotary2241
2 comments:
pentru actiunile anti-nationale da. Pentru restul, un simplu consult psihiatric ar rezolva problema. Intrebati de curiozitate un medic specialist si va va confirma ca atat expresia fetei cit si comportamentul ii tradeaza retardarea.
am şi eu câţiva amici şi cunoscuţi membrii ai rotary. i am întrebat care este motivaţia alegerii? mi au răspuns că relaţiile şi alţi prieteni care sunt la rândul lor membrii. dacă Dumnezeu este în Adevăr de cele mai multe ori cel rău este plin de bune intenţii şi uşor amăgitor...
http://fanu.wordpress.com/2010/04/19/fara-comentarii-2/
http://fanu.wordpress.com/2010/04/11/fara-comentarii/
ce dreptate avea maestrul Iorgovan
Post a Comment