Thursday, July 2, 2009

O STAFIE BANTUIE ROMANIA - „Societatea civilă“. Pe urmele agentilor anti-Romania

Un conglomerat cu denumire generică - societatea civilă - apare când şi când în plan public, asumându-şi diferite cauze, de regulă cu substrat politic nedeclarat. Invocând atribute ale moralităţii, lansând campanii ce au în vedere apărarea drepturilor omului şi susţinând că exprimă vocea tăcută a majorităţii sau că ar media reprezentarea unor opinii ale unor câmpuri vaste ale societăţii româneşti, reprezentanţii aşa-numitei societăţi civile ocupă sau revendică platforme de autoritate în spaţiul opiniei publice.
Mai nou, vedem aşa-numiţi reprezentanţi ai „societăţii civile“ puternic implicaţi în contestarea - inclusiv juridică - a codurilor, pentru motive nedeclarate deschis, dar care devin vizibile observând suportul unor organizaţii cunoscute pentru legăturile cu reţele europene de stânga, anticreştine şi pro-homosexualitate.
Deşi nu au calitate procesuală clară, aceste organizaţii ce pretind a reprezenta „societatea civilă“ sunt înzestrate şi cu un alt abtribut, cel al imposturii. Pe de o parte, deoarece sintagma „societate civilă“ nu este definită juridic sau normată în vreun fel de vreo prevedere legislativă.
Ziariştii „Curentul“ au luat legătura cu avocatul Cătălin Predoiu, ministru al Justiţiei, pentru a ne edifica asupra termenului şi pentru a afla dacă există un text de lege ce delimitează şi stabileşte cine anume este „societatea civilă“ în România şi ce atribute juridice încarcă acest termen. La aceste întrebări, domnia sa ne-a comunicat că termenul apare în „vechiul Cod Civil într-o manieră pe alocuri desuetă“ doar pentru a diferenţia distincţia dintre societate comercială şi societate civilă ca entitate ne-comercială - relaţie dintre mai multe persoane care se asociază în vederea atingerii unor scopuri sau interese comune.
Şi senatorul Iulian Urban, avocat şi vicepreşedinte al Comisiei Juridice a Senatului, ne-a confirmat faptul că nu se poate defini calitatea procesuală activă a unei generice „societăţi civile“ câtă vreme nu există criterii care să stabilească cine anume reprezintă această entitate şi din ce organizaţii este formată societatea respectivă. Deşi în anumite texte de lege se specifică ideea de parteneriat dintre instituţii ale statului cu „societatea civilă“, nicăieri nu este delimitat în termeni juridici conceptul şi nu este delimitată distinct aria pe care ar acoperi-o „societatea civilă“.

Societatea civilă - „sistem al puterilor non-statale“

Pe scurt, definirea clară a grupării care este acoperită generic de acest termen nu există în sens juridic şi nici nu se regăseşte în vreun text de lege vreo aproximare măcar, o listă sau un număr de organizaţii care au sau nu calitatea de a purta flamura „societăţii civile“.
Sergiu Tamaş scrie în „Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică“ (Editura Academiei Române, 1993) că „formarea societăţii civile este rezultatul unei mişcări spontane şi creatoare a cetăţenilor care instituie în mod benevol diverse forme de asociere politică, economică, culturală. În cadrul societăţii civile, cetăţenii intră într-o ţesătură de raporturi sociale, participând benevol la activitatea unei multiplicităţi de asociaţii, organizaţii, cluburi, în vederea promovării unei diversităţi de obiective şi interese.
Organizaţiile societăţii civile sunt, într-un anumit sens, autonome, în raport cu statul, reprezentând o multitudine de centre de putere, un sistem al puterilor non-statale“.
Aşadar, avem un sistem al puterilor non-statale format însă din cine şi cu ce atribute ale legitimităţii? Cine a creat şi fondat „societatea civilă“ din România, unde s-a născut ea, în ce laboratoare şi ce fel de vector al societăţii reprezintă ea şi mai ales cât de „civil“ a fost şi este acest vector? De la aceste întrebări se ramifică mai degrabă alte noi semne de întrebare decât un răspuns coerent şi clar.
Este consemnată public o replică pe această temă ce aparţine profesorului francez Claude Karnoouh, care a predat la Universitatea din Cluj multă vreme şi-i cunoaşte bine pe eroii „societăţii civile“ din România: „În România nu a existat nicio iniţiativă intelectuală care să creeze vreo legătură între mişcarea muncitorească şi intelighenţie, aşa cum a fost, de exemplu, Solidaritatea din Polonia (...) Ei se declară dizidenţi, dar am stat mulţi ani în România, pe timpul lui Ceauşescu (1971-1982) şi, cu excepţia lui Paul Goma, n-am auzit, văzut sau cunoscut dizidenţi. Şi dacă ei au existat, s-au manifestat probabil atåt de discret, încåt nimeni nu i-a auzit..."
Profesorul francez mai constată că aceşti intelectuali au fost „grăbiţi ca şi activiştii fostului aparat de partid să caute imediat avantaje şi privilegii“, în timp ce nu a existat şi nu există o reflexie veritabilă asupra comunismului la intelighenţia română, după cum niciun examen al propriei ei conduite, înainte şi după 1989.

„Impostura de anvergură“

Iată de ce, spunea acelaşi comentator francez, lumea, tinerii şi-au pierdut încrederea într-o „intelighenţie“ grăbită la avantaje şi privilegii, formată în mare parte, adăugăm noi, în jurul Grupului pentru Dialog Social, fondat de altfel de un Silviu Brucan, fost cadru NKVD, fost şef de secţie la „Scånteia“, ambasador comunist la Washington, „călător“ pe ruta Moscova, ce a jucat un rol central în revoluţia-lovitură de palat din decembrie 1989.
După ce a înfiinţat practic structura Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organism de inspiraţie sovietică şi cu agenţi sovietici la vârf, Brucan s-a aplecat şi asupra „societăţii civile“ înfiinţând Grupul de Dialog Social, primul mugur (putred din păcate) al aşa-zisei alternative civile la puterea de stat şi de partid ce a devenit baza unui „sistem al puterilor non-statale“.
Membrii grupării s-au opintit pentru început să încerce confiscarea anticomunismului, din motive de capital politic, iar analiza resorturilor sale reale a fost înlocuită cu o continuă mistificare ce urmărea exonerarea adevăraţilor responsabili şi ascunderea rădăcinilor otrăvite ale sistemului comunist.
Dinu Săraru i-a caracterizat astfel pe membrii grupării, foşti tovarăşi din cârciumile literare ale epocii comuniste: „Mulţi şi-au construit biografii de luptători în ilegalitatea anticomunistă din România, dar ani de zile şi-au făcut studiile în străinătate, au luat cu devotament toate premiile de la UTC până la Academie, s-au bucurat de toate stipendiile comuniste. Şi acum dau lecţii, fac apeluri către toate ipostazele nemerniciei, erijându-se în arhanghelii purităţii şi justiţiei morale. Această lăcomie a incontinenţei lor prezenţe perpetue şi agresive ar putea fi numită foarte bine cu o sintagmă aflată chiar în doctrina lor - „impostura de anvergură“.

Reţeaua Soros - fondată şi condusă de un agent al serviciilor comuniste

În sediul acestui grup al imposturii s-a constituit „Societatea deschisă“ din România sub oblăduirea lui Soros, care a înfiinţat la Bucureşti, oficial, în 1990, fundaţia care îi purta numele: „Fundaţia Soros“. Maestru de ceremonii a fost însuşi Ion Iliescu.
Ulterior, numele a fost schimbat: „Fundaţia pentru o Societate Deschisă“. A fost primul ONG - nod de reţea înfiinţat în România din cadrul mai vastei reţele a „Soros Open Network România“.
George Soros a investit în 1990, pentru fundaţia sa din Romånia, 1,5 milioane de dolari, iar apoi investiţia a crescut progresiv, de la 4,3 milioane de dolari în 1992 la 11,3 milioane de dolari în 1996, pentru a ajunge, în 1999, la suma-record de 15,8 milioane de dolari.
Aceste sume gigantice pentru România au fost iniţial rulate pentru recrutarea membrilor de vârf ai aşa-zisei „societăţi civile“ de către un „civil“ numai cu numele, Alin Teodorescu, sociolog, apoi cancelar al Guvernului PSD, deputat etc.
De altfel, majoritatea membrilor de vază ai acestor ONG-uri s-au aflat mereu cu un picior în „societatea civilă“ şi cu celălalt în Parlament sau în Guvern, mereu însă în câmpul de influenţă politică.
Esenţial mi se pare însă faptul că, încă de la origini, reţeaua a avut la vârf şi a fost fondată practic de către un personaj - Alin Teodorescu - care a avut o relaţie ambivalentă nu doar cu un serviciu secret comunist, ci cu două!
Promitem de la acest punct încolo să detaliem în numerele viitoare ale „Curentului“ o analiză extinsă a „societăţii în civil“ a României.
George RONCEA
Descarca AFISUL "VOCI CURATE" AICI

No comments: