Luni, 29 iunie 2009, se împlinesc 6 luni de la trecerea la cele veșnice a discipolului nostru, prof. univ. dr. Gheorghe Zbuchea.
Un promotor al dialogurilor pe probleme extrem de importante ale românilor de acasă, din jurul României şi din lume: istorie, cultură și civilizaţie.
Un promotor al dialogurilor pe probleme actuale şi mai ales de perspectivă ale românilor, ale fraţilor noştri din imediata apropiere sau a celor mai îndepărtaţi, cei care sunt supuşi alienării, asimilării şi înstrăinării.
Istoricul Gheorghe Zbuchea a coordonat în ultimii ani ai vieții mai multe teze de doctorat ale unor români din Bulgaria, Serbia cu privire la istoria românilor din dreapta Dunării.
Profesorul Zbuchea a fost unul dintre puţinii care au luat o poziţie publică faţă de încercările de impunere a unei false teorii care susţine o identitate separată a aromânilor faţă de români.
Profesorul Zbuchea a editat după 1989 o serie de colecţii de documente care reflectă istoria zbuciumată a românilor sud-dunăreni.
A ştiut să-şi pună fără preget întreaga energie, însuşirile intelectuale şi cunoştinţele ştiinţifice în serviciul cauzei naţionale.
La comemorare de la 40 de zile, care a avut loc în Trapeza Mânăstirii Căldărușani, un apropiat a afirmat:
” A mai trecut în eternitate un român adevărat!”
Inaugurarea primei biblioteci românești din Vidin-Bulgaria, în data de 13 iunie a.c., BIBLIOTECA”ALBOTINA și lansarea mult așteptatului Manual de Istorie - în format bilingv româno-bulgar și româno-sârb, ”O ISTORIE PENTRU ROMÂNII DE LA SUD DE DUNĂRE”, autor profesor Valentin Bălutoiu, care va fi lansat oficial în Bulgaria și Serbia în data de 27 iunie a.c., să-i aducă liniștea și odihna bine cuvenită, că discipolii lui lucrează și nu-l vor uita niciodată.
Dumnezeu să-l odihnească în Steaua din care suntem convinși că ne coordonează acțiunile!
Să-l pomenim, aşa cum reuşim fiecare: cu o rugăciune, o lumină aprinsă, depănând amintirile despre el, citindu-i sau recitindu-i cărţile, corespondenţa, sfaturile înţelepte şi urmându-i cuvintele ziditoare de Fapte Bune.
Prof. dr. Robert Stănciugel
Vezi si ZIUA: Comemorare Zbuchea
Vineri, 14 iunie, ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași: Părintele Hariton
Negrea, Maica Justina Bujor, scriitoarea Magda Ursache și mărturisitorul
Marin Răducă participă la Conferința MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și
Lansarea de carte „DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de
portrete de Cristina Nichituș Roncea”
-
“UNITATE, POCĂINŢĂ, ASCULTARE ŞI RUGĂCIUNE” Sub aceste cuvinte de foc
lăsate românilor de bunul Părinte Justin de la Petru Vodă, anul acesta
celebrăm Cente...
5 years ago
No comments:
Post a Comment