Epoleţii lui Oprescu
Scris de Victor Roncea, Dana Iliescu
Ca şi cum steaua kabalică aleasă ca simbol electoral şi stelele de pe umerii tatălui şi fratelui său nu ar fi fost de ajuns, doctorul Sorin Oprescu a ales să se înconjoare de multe alte stele căzătoare. Majoritatea oferite de Ion Iliescu acoliţilor din garda sa pretoriană. Dincolo de orientatorul pe teren electoral Ron Weber şi steaua sa cu şase-şapte colţuri, în tranşeele candidatului Oprescu s-au aliniat, ca nişte soldăţei de plumb, toţi oamenii preşedintelui. Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, evident. Generalii la vedere Gabriel Naghi (foto 1), Iulian Crăiniceanu, Pavel Abraham (foto 2) sau mai acoperiţii Alexandru Grumaz (foto 3) şi Gheorghe Mărgărit sunt doar o parte din vechea gardă grea în stele pusă în slujba lui Sorin Oprescu. Carevasăzică, foşti oficiali ai cel puţin patru servicii de informaţii - SPP, Poliţie, STS şi DIM - îl deservesc, dependenţi de Iliescu, pe independentul Oprescu. SIE şi SRI, mai discrete, nu şi-au etalat încă reprezentanţii în „CSAT-ul lui Oprescu“, al cărui secretar este un anume Radu Rizescu.
E drept, generali sunt şi de-a dreapta şi de-a stånga eşicherului politic. Recent, şi Băsescu şi-a mai tras, pe långă intelectuali, şi doi generali: Gabriel Oprea şi Anghel Iordănescu. Dar dacă Oprescu se bazează pe faptul că noii lui badigarzi electorali îi vor aduce beneficii, trebuie însă să aibă cel puţin o minimă reticenţă faţă de trecutul controversat al grupului de intervenţii „Doctor Guard“.
Ploaia de stele
Poate cel mai toxic dintre ei este Gabriel Naghi, descris de unul dintre foştii săi subalterni din SPP, Gheorghe Rizea, la rândul său băgat în afaceri necurate, drept „o marionetă ghidonată de Dumitru Iliescu şi de naşul său, Voicu Cătălin“. Ca să vezi legătură, în timp ce Naghi se ocupă de Oprescu, fostul său şef de la începuturile SPP, Dumitru Iliescu, badigardul şef al lui Ion Iliescu, are în custodie aparatul informativ al polivalentului Marian Vanghelie. Dacă ne scărpinăm puţin memoria, o să ne amintim că în campania lui Oprescu la Primăria Capitalei acelaşi Vanghelie, în timp ce pe la tarabele televiziunilor mârâia la „candidatul independent“, pe sub mână livra la „pulime“ pungi cu pui transaţi de bisturiul doctorului.
Dan Badea, unul dintre jurnaliştii independenţi ameninţaţi recent de interlopii cu stele pe umăr, afirmă că unul dintre capii mafiei cu epoleţi a echipei Vanghelie-Hrebenciuc (alintat „Javra“) este generalul cu patru stele Dumitru Venicius Iliescu, zis Maurul, zis Mitică. Fost „câine de pază“ al lui Ion Iliescu până la sfârşitul lui 1996, Mitică Iliescu este creatorul şi binefăcătorul ex-colonelului SPP Cătălin Voicu (care este naşul de cununie al fiicei sale) şi a lui Gheorghe Rizea (finul său), numit de recent-demisionarul ministru Dan Nica drept şef al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, dar şi al lui Gabriel Naghi, pe care l-a instalat personal la şefia SPP „bătrânul edecar“ Ion Iliescu.
Dintr-un biet locotenent major la „revoluţie“, Naghi a urcat în aparat şi a fost numit director al SPP pe 28 decembrie 2000, iar un an mai târziu a fost avansat la gradul de general de brigadă, printr-un decret al preşedintelui Ion Iliescu, care l-a înaintat în grad din nou, în noiembrie 2003, la general maior, fiind eliberat din funcţie de Traian Băsescu în 7 decembrie 2005, cu gradul de general-locotenent cu trei stele la 43 de ani!
Fost ofiţer inferior la arma rachete în Ministerul Apărării Naţionale, Naghi a fost orientat, în decembrie 1989, pe lângă Ion Iliescu, „oferindu-se“ împreună cu alţi trei ofiţeri să devină garda capului FSN. Pe perioada domniei sale la SPP, serviciul devenise o adevărată reţea a cumetriei şi pepinieră de interlopi. Conform foştilor săi subalterni, Naghi s-a remarcat prin: reangajarea ofiţerilor trecuţi în rezervă pentru implicarea lor în celebrul scandal de contrabandă cu ţigări (ţigaretă II), coordonată de colonelul SPP Gheorghe Truţulescu; implicarea unor ofiţeri SPP în campania electorală în favoarea PSD (după cum l-a acuzat colonelul SPP Dumitru Vlad, care a şi câştigat un proces cu serviciul după ce a fost mazilit brutal); angajarea în SPP a unor persoane despre care se speculează că ar avea legături cu lumea interlopă, afaceri cu bogaţii preferaţi ai regimului „săracului“ Iliescu, Tender, ş.a.
Afaceri cu Timofte, Măgureanu şi Korjakov
După trecerea sa în rezervă, urmată de demisia/demiterea lui Radu Timofte de la SRI, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a înregistrat, la 11 noiembrie 2006, firma „Investigaţii şi Securitate Omega SRL“, care are ca principal obiect de activitate „activităţi de investigaţie şi protecţie a bunurilor şi persoanelor“, în care cei doi moguli ai serviciilor secrete ale lui Iliescu apăreau ca acţionari, alături de un tânăr de doar 29 de ani, Marin Adrian Marius, fiul lui Ionel Marin, adjunct al şefului SRI încă din 2001, când a fost adus în serviciu de Radu Timofte. Ulterior, în urma dezvăluirilor din ziarul „Curentul“, Radu Timofte a anunţat că s-a retras din firmă. Naghi, dimpotrivă, a perseverat, intrând în afaceri cu produse chimice împreună cu Marian Măgureanu şi Andrei Biriş, fiul şi, respectiv, ginerele ex-directorului Serviciului Român de Informaţii (SRI), Virgil Măgureanu. Cei trei sunt asociaţi în SC Amochim SA, o societate cu capital majoritar elveţian clădită pe scheletul combinatului Amonil din Slobozia, informează UrbanNews.
Naghi a rămas celebru în istoria SPP prin performanţa sa din Polonia, în 2001, când, în timpul vizitei oficiale a lui Iliescu, a fost furat Mercedesul blindat cu care era transportat preşedintele, chiar din faţa sediului ambasadei României. În prezent, Naghi este alături de Dumitru Iliescu partener într-o afacere de tip sovietic a foştilor şefi de direcţia „a V-a“ din Rusia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia etc, aflată sub patronajul badigardului şef al lui Boris Elţîn, Alexandr Korjakov, în prezent deputat în Duma Rusiei.
„Miliţia e cu noi“
Adjunctul lui Naghi din perioada directoratului SPP, generalul Iulian Crăiniceanu, acum implicat în campania de susţinere a lui Sorin Oprescu, a fost aghiotantul lui Adrian Năstase, rival recunoscut al „prostănacului“ Mircea Geoană, actualul „prezident“ PSD. Crăiniceanu a fost înaintat în gradul de general maior în iunie 2004, prin decret al preşedintelui Ion Iliescu, şi retras din funcţie de Băsescu, după ce a fost înaintat la general-locotenent cu trei stele.
Un alt om de tinichea de sub pulpana Vrăjitorului din Primăverii Ion Oz Iliescu, generalul Pavel Abraham, este tipul ofiţerului politruc, dacă ţinem cont că între 1985-1989 a fost secretar ştiinţific la Comisia de Cercetare Ştiinţifică din cadrul Direcţiei de Personal şi Învăţământ a MAI al RSR. După o carieră fulminantă în Miliţie şi Poliţie (inclusiv şef la Poliţiei Române), în 2004 i s-a acordat gradul profesional de chestor şef de poliţie (echivalent cu cel militar de general cu 3 stele), pentru ca în noiembrie 2008 să fie pus pe liber de ministrul de atunci, Cristian David. Ulterior, presa a dezvăluit că rude ale sale erau acuzate că au vândut unui suspect de trafic internaţional de droguri un teren în valoare de circa 15 milioane de euro, care aparţinea altcuiva. Evenimentele s-au petrecut în perioada în care generalul Abraham era şef la Antidrog.
Doctorul, racordat la „urechea poporului“
Pe partea „militară“, doctorul Oprescu beneficiază şi de analizele General-maior (rez) Mihaiu Mărgărit, fost şef al compartimentului de analiză şi sinteză din Direcţia Informaţii Militare, pentru ca apoi să devină şef al DIM, în perioada 1998-1999, în prezent Director de Proiect în cadrul Fundaţiei EURISC.
Un alt consultant în stele al doctorului Oprescu este generalul Alexandru Grumaz, fost prim-adjunct al STS „urechea poporului“ - în perioada 2001-2005, proaspăt întors dintr-un post de consul al României la Shanghai. Conform mass-mediei preocupate de serviciile speciale, generalul Grumaz a făcut obiectul unor cercetări privind primirea unor comisioane substanţiale pentru favorizarea unor firme care au amenajat spaţiile tehnice destinate „Sistemului unic pentru apeluri de urgenţă 112“ din Bucureşti şi teritoriu. Grumaz a intrat în MApN în 1973, ocupând diverse funcţii, printre care şi cea de Inspector pentru armamente. Conform presei anilor ‘90, în 1989 Grumaz era subordonatul lui Dinu Ştefan, supranumit „Amiralul Apa Grea“, şi a lui Gheorghe Arădăvoaicei, în realitate cu toţii operatori ai războiului psihologic made in GRU, cu care a fost amorsat contextul războiului civil din România. Dornic să fie mereu în atenţia tuturor, Grumaz a insistat în vremea când activa în MApN să-i fie pictat chipul pe fresca din holul central al Ministerului Apărării.
Dacă la vedere îi avem pe alţi oameni ai lui Năstase, piarista Anca Alexandrescu sau sociologul şi fostul deputat şi şef al cancelariei PSD, Alin Teodorescu, pe la spate generalii trag sforile, cu sprijinul financiar al cuplului de milionari ai mafiei PSD Bobic-Burci. Acesta din urmă este antrenat în campanie doar de frica dosarelor de la Direcţia Naţională Anticorupţie care au început să dea pe-afară din birourile procurorilor. Dar despre acestea şi afacerile sale transpartinice, de la UDMR la PSD şi retur, într-un episod următor: Dosarele DNA ale Campaniei Oprescu.
Vineri, 14 iunie, ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași: Părintele Hariton
Negrea, Maica Justina Bujor, scriitoarea Magda Ursache și mărturisitorul
Marin Răducă participă la Conferința MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și
Lansarea de carte „DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de
portrete de Cristina Nichituș Roncea”
-
“UNITATE, POCĂINŢĂ, ASCULTARE ŞI RUGĂCIUNE” Sub aceste cuvinte de foc
lăsate românilor de bunul Părinte Justin de la Petru Vodă, anul acesta
celebrăm Cente...
5 years ago
3 comments:
Cum indrazneste Oprescu sa aspire la functia prezidentiala? Basescu a fost prins cu minciuna dupa cinci ani, el a mintit inainte de a fi macar candidat! Cred ca este timpul sa fim mai stricti in ceea ce asteptam de la un posibil viitor presedinte. In primul rind sa nu minta.
http://www.gandul.info/politica/exclusiv-gandul-sorin-oprescu-nu-voi-candida-in-2009-il-sustin-pe-crin-video-4080978
Legaturile lui Oprescu cu armata si securitatea sint mai vechi:
http://www.atac-online.ro/08-05-2008/TRECUTUL-SECURIST-AL-CANDIDATULUI-FRAUDA-SORIN-OPRESCU-Exclusiv.html
Legaturile lui Oprescu cu armata si securitatea sint mai vechi:
http://www.atac-online.ro/08-05-2008/TRECUTUL-SECURIST-AL-CANDIDATULUI-FRAUDA-SORIN-OPRESCU-Exclusiv.html
Post a Comment