Informaţii suplimentare:
- Referendumul din Irlanda si parodia democratiei in UE
- Vaclav Klaus: singur impotriva tuturor slugilor UE
Puteţi semna petiţia aici: http://www.petitiononline.com/sptklaus/petition.html. Citiţi mai jos textul acesteia:
Stimate Domnule Klaus,
Pe 2 octombrie 2009, Irlanda a votat “Da” pentru Tratatul de la Lisabona, după ce a fost forţată să voteze din nou, după votul „Nu” din 2008.
Tratatul de la Lisabona răpeşte în fapt suveranitatea şi independenţa statelor membre, făcându-le provincii ale statului Europa. Atât Constituţia UE însăşi, cât şi modul cum s-a creat aceasta, indică dispreţul absolut pe care UE şi eurocraţii îl nutresc faţă de democraţie şi faţă de popoarele Europei.
Cu toate acestea, a mai rămas un mic fir de speranţă care poate să oprească tratatul de la Lisabona.
Această speranţă sunteţi Dvs., Vaclav Klaus, preşedintele Cehiei.
Până acum aţi refuzat cu curaj să semnaţi tratatul de la Lisabona, în pofida unor presiuni intense. Dacă în continuare refuzaţi să semnaţi tratatul, puteţi să amânaţi intrarea lui în vigoare până ce, în Marea Britanie, Partidul Conservator va câştiga alegerile, în primăvara lui 2010. Liderul Conservator, David Cameron, va supune la referendum tratatul de la Lisabona, care este foarte probabil că va fi respins la vot de englezi.
Astfel, dacă decideţi să nu semnaţi tratatul, aţi da posibilitatea ca tratatul să fie eliminat – o dată pentru totdeauna.
Ne dăm seama că se vor face presiuni intense asupra Dvs. din partea elitei UE şi a eurocraţilor, dar, aşa cum aţi arătat că aveţi un caracter puternic şi până acum, sperăm că veţi continua pe această cale a dreptăţii.
Există milioane şi milioane de europeni care nu doresc acest tratat şi, de fapt, sondajele de opinie arată că majoritatea europenilor ar vota „NU”, dacă ar avea ocazia s-o facă.
Dacă hotărâţi să nu semnaţi şi să nu ratificaţi tratatul, veţi marca un moment istoric ca om politic cu un curaj extraordinar, care a salvat Europa, popoarele şi naţiunile ei, de o Uniune Europeană din ce în ce mai nedemocratică.
Prin urmare, vă rugăm cu respect şi vă încurajăm să faceţi ceea ce este just – să nu semnaţi tratatul de la Lisabona.
Cu tot sprijinul nostru,
Cu respect,
Subsemnaţii
Puteţi semna petiţia aici: http://www.petitiononline.com/sptklaus/petition.html
No comments:
Post a Comment