Tuesday, May 12, 2009

MIHAIES, Tismaneanu si Comp au ajuns la momentul adevarului si-si spulbera cortina de ceata din jurul lor: "De ce suntem atât de ticăloşi?" PLUS NOTA

Drept la Replica
Gura păcătosului…
În „România literară" nr. 18, din 8 mai 2009, domnul Mircea Mihăieş îşi face datoria de a sări în ajutorul prietenului său Vladimir Tismăneanu. Datornicului nu i se poate cere tragere de inimă atunci când îşi plăteşte datoria. Domnul Mircea Mihăieş poate (şi a dovedit că poate) să scrie mai bine decât a făcut-o răfuindu-se cu Mircea Platon numai pentru că îi este obligat lui Vladimir Tismăneanu (care, aflăm, le trimite mesaje indignate confraţilor care nu se grăbesc să-l apere atunci când se simte „atacat"). Scrisul silnic nu-i iese domnului Mircea Mihăieş. Se bâlbâie şi gafează… era să zic impardonabil, dar mi-am luat seama. Nu eu trebuie să iert…
Prima gafă ne întâmpină chiar în titlu, care este o întrebare retorică: „De ce suntem atât de ticăloşi?". Chiar aşa, domnule M.M., de ce sunteţi atât de ticăloşi?
De la primele rânduri pricepem că articolul este supt din degete. Necitindu-i nici pe Mircea Platon, nici pe Paul Gottfried, M.M. (de aici înainte îmi voi permite să nu-l mai domnesc) deschide abrupt controversa de idei prin… descrierea unei fotografii a lui Mircea Platon. Trec peste impresia (neplăcută pentru heterosexualul din mine) că acordă o prea mare importanţă înfăţişării „ademenitoare" (sic!) a lui Mircea Platon cel din fotografie (Honi soit qui mal y pense). Voi remarca doar că nici Paul Gottfried, nici Mircea Platon nu au făcut, după ştiinţa mea, vreodată, referiri la fizicul cuiva. Ei discută idei şi doctrine. M.M., pentru a suporta duritatea dezbaterii doctrinare (atâta de câtă e în stare), trebuie mai întâi să se încarce cu energie contemplând o poză, în a cărei admiraţie fiind, comite o tautologie: „Cel care a stat în spatele obiectivului camerei…". („În spatele camerei" sau „în spatele obiectivului" ar fi fost suficient. Deh, reveria deşteptată de un Anthony Perkins la tinereţe, bat-o vina…!) M.M., care îşi declară/declamă „centrismul" şi aversiunea faţă de fundamentalism, apelează fără jenă la arsenalul vadimist (crede că delimitând-se, declarativ, de Vadim Tudor ne va face să uităm că şi vadimismul, şi „elitismul intelectual" de după 1990 sunt efectele jocului la două capete al celor care ne-au condus în ultimele două decenii), în speţă referirea la aspectul fizic al adversarului.
Trec peste minciuna cu „centrismul" în care M.M. se sclifoseşte a fi îmbătrânit. M.M. nu e centrist (apropo: centrismul nici nu există în stare pură), e stângist. De ce s-o fi ferind să recunoască…? Dar asta e altă discuţie.
Vine apoi chestiunea cu „fundamentalismul" care, chipurile, i-ar repugna. M.M. a auzit un şlagăr şi a prins refrenul. Fluieră însă fals, ca un canar care nu a avut de la cine să înveţe arta trilului. Adevărurile şi valorile fundamentale se insuflă la vârste fragede. Iar cel care crede în ele nu e fundamentalist, aşa cum insinuează M.M. şi cei asemenea lui, amestecând termeni politici recenţi în chestiuni care ţin, de când lumea, de bunul simţ.
Peste lipsa de probitate de a declara făţiş că nu a citit cărţile lui Mircea Platon şi de a le lua totuşi peste picior am să trec fără alte comentarii. Ăştia ne sunt elitiştii…! Nu am să las însă nesancţionată infatuarea cu care M.M. îşi permite să categorisească, în vrac, editurile care l-au publicat pe Mircea Platon: „Sunt […] edituri marginale, dar asta nu contează prea mult". Dacă nu contează „prea mult" de ce mai aduce vorba? Apoi, ce înseamnă „edituri marginale"? Edituri mici? Edituri underground? Edituri de nişă? Edituri de provincie? Sau, pur şi simplu, altele decât editurile la care publică Vladimir Tismăneanu, M.M. şi elitele „centriste"? (E de la sine înţeles că aceste elite lucrează doar cu edituri.., „centrale".)
Cu adevărat grave sunt paragrafele în care M.M. „îşi înăspreşte glasul" şi, după ce i se pare a-l fi strivit pe Mircea Platon sub eticheta de sărăntoc intelectual aflat în căutarea unui sponsor (tot intelectual), îndreaptă ţeava puştii către Paul Gottfried, cel cu care, de fapt, ar fi trebuit să polemizeze, dacă îl ţineau curelele, Vladimir Tismăneanu. Vajnicul nostru Volodea nu are însă… ştiţi dumneavoastră ce pentru a polemiza cu un paleoconservator pe care nu îl poate acuza de antisemitism sau de fundamentalism.
M.M. crede a fi descifrat la Paul Gottfried frustrarea pentru că nu i s-au publicat la Princeton University Press (editura la care Vladimir Tismăneanu, ei da!, are acces), lucrări critice la adresa valorilor stângiste. Dacă ar fi avut subţirimea intelectuală al cărei posesor se socoteşte, M.M. ar fi priceput că fraza lui Paul Gottfried e un mod eufemistic de a califica o orientare ideologică, cu eleganţă numită „prea progresistă" (reamintim, Paul Gottfried este paleoconservator). Nu e nici o frustrare aici – cum să fii frustrat, dacă te ştii de dreapta, că nu te publică o editură stângistă…? Aş zice, chiar, că e un motiv de satisfacţie – înseamnă că te-ai făcut înţeles, că eşti inconfundabil. M.M. nu pricepe sau se face că nu pricepe că tocmai acesta este motivul pentru care Mircea Platon pledează pentru despărţirea apelor: stânga să-şi asume stângismul şi să se înghesuie pe malul stâng (ce-i drept, e mare aglomeraţie acolo…), părăsind malul drept al râului, pe care îl ocupă în mod fraudulos. Pretenţia aceasta de bun simţ îi apare „elitei" reprezentate de Vladimir Tismăneanu şi de M.M. drept… frustrare. Iar criteriile ideologice după care Princeton University Press respinge lucrările unui Paul Gottfried ne sunt prezentate, cu un truc ieftin, drept academice sau ştiinţifice. Relativizaţi, relativizaţi, ceva definitiv amestecat tot rămâne până la urmă…!
Înainte de a termina, să-l ajutăm pe M.M., cel atât de atent la eufonii, să priceapă un text în engleză. Paul Gottfried spune, referindu-se la cartea lui Vladimir Tismăneanu: „A thin, discursive volume" iar M.M. se lansează în demonstraţia că nu e nicidecum vorba de un volum subţire, pentru că are… 220 de pagini (sic!) scrise mărunt… M.M. ori nu ştie bine engleză (specialitatea sa, totuşi!) ori vrea să ne ducă de nas cu argumentul autorităţii. Şi thin în engleză, şi subţire, în română, au, pe lângă sensurile proprii, sensuri figurate. Thin = without solidity or substance; flimsy: a very thin plot for such a long book. Subţire = puţin consistent, sărac în substanţă. Paul Gottfried, în schimb, ştie bine englezeşte şi are şi o gândire logică. Nu ar pune niciodată pe „subţire" în sens cantitativ alături de „discursiv", care descrie o calitate. Cartea lui Vladimir Tismăneanu, ar fi trebuit să traducă M.M., este discursivă şi nu foarte consistentă (o zeamă chioară pentru Paul Gottfried, un studiu în tehnica „razelor concentrice" pentru M.M.).
Mă opresc aici, nu înainte de a-l ruga pe M.M. să nu se mai includă printre „noi, românii" dacă ne socoteşte defecţi. Şi, mai ales, să nu se mai creadă profund şi îndreptăţit să ne dreagă. Prin articolul acesta lipsit de har se dovedeşte, dimpotrivă, superficial. Şi, aşa cum involuntar se autodefineşte în titlu, ticălos.
Alexandru Ciolan,
editor marginal
Editura LOGOS


Nota mea: Acest "Drept la replica" refuzat, democratic - nu?, de "Romania literara" era insotit de un text in 10 puncte al lui Mircea Platon intitulat "Despre dreapta românească: răspuns insultelor funcţionarului public Mircea Mihăieş". Am decis sa nu il public aici. Consider ca Platon greseste acreditand ideea ca exista o "dreapta romaneasca" pe care o mai si juxtapune acestui grup sinistru de anti-romani si anti-crestini. Dupa parerea mea, Platon mai greseste oferind si atata atentie unor derbedei culturnici a caror misiune este tocmai compromiterea dreptei. Astfel ii si constituie, "intelectual", "de dreapta". Simpla polemica declansata cu acestia le consolideaza si legitimeaza rolul in care s-au auto-introdus, de "dreapta romaneasca". S-a facut aceeasi greseala publicand despre "dreapta romaneasca" la revista anti-crestina "22" sau conferentiind despre aceeasi "dreapta" inventata, la Fundatia si Colegiul Novaia Evropska. A discuta despre nationalism, patriotism si traditionalism cu personaje ca Tismaneanu, Plesu, Liiceanu & Co este o insulta la adresa romanismului si chiar si simpla alaturare a acestor cuvinte numelor lor nu face decat sa le maculeze intristator substanta sfanta, tinand cont ca au existat sute si sute de mii de romani care si-au dat viata pentru neam, tara si credinta. Sa fim constienti, draga Mircea Platon: nu exista nici o dreapta romaneasca! Exista doar martiri si marturisitori ai dreptei romanesti. In rest, clovni si purtatori de masti si papioane, mai sobre sau mai colorate. Cu care preferi sa polemizezi si de ce? Si mai spune-mi(ti), te rog, o chestie: cu criminali ai neamului tau ca Leonte Rautu si Mihail Roller ai putea "polemiza"? Atunci de ce o faci cu urmasii lor?!

3 comments:

morfoze said...

Am şi eu un articol despre cazul Volodea Tismeneţchi "anticomunist" :

http://morfoze.wordpress.com/2009/04/29/volodea-la-putere/

Anonymous said...

Tismaneanu e un rahat. Problema este ca a ramas lipit de talpa presedintelui. Si impute tot Cotroceniul!

Antonescu said...

Rahat? Un ciorni de rahat! Pasol na turbinca, neo-kominternistilor!