Părintele Arhimandrit Justin Pârvu împlineşte astăzi 90 de ani. Se întâmplă ca marele duhovnic al Neamului Românesc să împlinească această vârstă la scurt timp după apelul la mucenicie pe care l-a adresat românilor în data de 14 ianuarie, de ziua Cuvioşilor Mucenici ucişi în Sinai şi Raith. Vrăjmaşii, văzuţi sau nevăzuţi, s-au năpustit năpraznic asupra Părintelui. Sfinţia Sa ştia că aşa se va întâmpla. Pentru că, aşa cum ne-a spus, trăim vremuri apocaliptice, în care forţele vrăjmaşe au ajuns la apogeu, atacându-ne pe toate planurile (biologic, educaţional, spiritual, religios).
Părintele ne spune că trăim prin poporul de jos, că aşa-zisele elite intelectuale s-au îndepărtat faţă de popor, nu fac nimic pentru ridicarea lui, din contră, picură otravă în sufletul românesc. Şi cât de evident a fost acest lucru după lansarea apelului la mucenicie făcut de o icoană a românilor, care l-a înfruntat pe Satana în diferitele închipuiri sub care s-a arătat. Brusc, unii dintre aceşti intelectuali au început cu aplicarea etichetelor. Chiar unii dintre jurnaliştii autointitulaţi creştini au vorbit de extremismul Părintelui. Pentru unii ca aceştia cred că şi Sfinţii Părinţi sunt extremişti. O minimă cuviinţă, indiferent de opiniile personale, i-ar fi oprit de la asemenea aprecieri. Măcar pentru jertfa celor 17 ani de suferinţe înduraţi de Părintele Justin în temniţele comuniste. Oamenii simpli au înţeles mai bine. Ca dovadă, vezi miile de oameni care au fost astăzi alături de Părintele Justin şi de apropiaţii săi, dintre care Monahul Filotheu şi Maica Fotini au fost, la rândul lor, injuriaţi.
Spunea Părintele Justin că e foarte bine că oamenii se trezesc, dar foarte mulţi dintre ei sunt alertaţi, au intrat în panică, se întreabă: ce facem? Niciun răspuns nu le este suficient acestora, iar aceasta arată slăbănogirea poporului, îndepărtarea de Dumnezeu. Ucenicul Părintelui, Monahul Filotheu, atrăgea atenţia că noi, creştini fiind, ar trebui să rostim în fiecare zi Crezul, în care spunem: Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie! Şi dacă o aşteptăm, se vor linişti sufletele noastre, indiferent de vremurile ce vor veni.
Marea forţă a Părintelui Justin constă în aceea că ştie că moartea nu există, că moartea este doar o trecere. Sfinţii din cer ne văd pe noi, noi nu-i putem vedea pe ei. Marele duhovnic ştie că morţii sunt vii, că aceştia se roagă pentru noi. Şi câţi fraţi are printre ei!
La mulţi ani, Părinte Arhimandrit Justin Pârvu! Să vă dea Dumnezeu putere să ne păstoriţi în continuare, să vă rugaţi pentru noi păcătoşii, să ne luminaţi minţile şi sufletele noastre!
Florin Palas
VEGHEA
Sursa: http://vlad-mihai.blogspot.com/
Foto Parintele: Cristina Nichitus
Vineri, 14 iunie, ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași: Părintele Hariton
Negrea, Maica Justina Bujor, scriitoarea Magda Ursache și mărturisitorul
Marin Răducă participă la Conferința MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și
Lansarea de carte „DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de
portrete de Cristina Nichituș Roncea”
-
“UNITATE, POCĂINŢĂ, ASCULTARE ŞI RUGĂCIUNE” Sub aceste cuvinte de foc
lăsate românilor de bunul Părinte Justin de la Petru Vodă, anul acesta
celebrăm Cente...
5 years ago
No comments:
Post a Comment