Celebrul rocker se afla, de duminica, la o clinica specializata din Germania pentru investigatii, fiind trecut pe o lista de asteptare in vederea unei interventii chirurgicale de transplant hepatic. Medicul lui Minculescu a precizat ca afectiunea nu are legatura cu consumul de alcool. Iris a anulat toate concertele programate in aceasta perioada.
"Boala de care sufera Cristi - polichistica hepato renala - este transmisa pe linie genetica si a mostenit-o de la tatal sau. Este progresiva si se manifesta prin aparitia unor chisturi pe ficat si rinichi. Cresterea in volum a vocalului sesizata in ultimul timp se datoreaza afectiunilor ficatului, care s-a marit considerabil", a declarat ieri, doctorul lui Cristi Minculescu, Dorel Sandesc.
ZIUA: Floare de Iris
3 comments:
Iar când noi nu vom mai fi,
Vă veţi aminti, că a fost odată IRIS. Să-l mai ţină Dumnezeu.
Toti fanii Iris sunt asteptati luni, 2 martie, la ora 19:00, cu ocazia concertului de martusor, in fata teatrului national, cu bratele pline de flori de Iris ca sa-l primeasca pe Cristi Minculescu asa cum merita un mare artist.
Capul sus Cristi, va fi bine! "Ne-ai dat puterea, ne-ai dat speranta de a fi impreuna mereu!" nu uita asta. Curaj Cristi! Suntem cu tine si nu te lasam!
ANUNT PENTRU CEI CARE VOR VENI PE 2 MARTIE LA TNB
Pe 2 martie la TNB IRIS va sustine concertul in ciuda faptului ca probleme lui Cristi de sanatate exista si cu totii stim de ele insa el a vrut in mod special sa aibe loc concertul de la TNB pe 2 martie si asa va fi, el a decis sa fie asa. De aceea va rog, ajutati-ma sa raspandesc acest mesaj, puteti da un copy de aici si sa trimiteti mai departe prietenilor vostri care poate vin sau chiar daca nu vin poate au cunostinte care vor veni la concert.
Vrem ca toti cei care vom fi cu ei acolo la TNB pe 2 martie sa aducem flori de iris, sa umplem scena si asa sa ii intampinam- pe un covor de irisi
Pentru cei aproape 32 ani din viata lor, pentru momente irepetabile, pentru o cauza frumoasa si nobila, pentru efortul pe care Cristi il va face numai pentru noi, cei care ati citit acest mesaj, poate veti dori sa ma ajutati si sa sustineti acest gest frumos. Altfel nu vom reusi. Trebuie sa afle cat mai multa lume
Post a Comment