Thursday, February 12, 2009

ANTI-ROMANII din "societatea civila". Tirania minorităţii sau despre cum arată bolşevismul cu faţă umană

de Alex Bogdan Duca

În noiembrie 1917, după lovitura de stat cunoscută sub numele de "revoluţia din octombrie", regimul bolşevic instaurat la conducerea Rusiei declanşa o prigoană teribilă împotriva Bisericilor creştine din acea ţară, lăsând posterităţii imaginea unui regim fără Dumnezeu şi fără suflet. Nimic nu este mai reprezentativ pentru Rusia bolşevică decât imaginile din documentarele din epocă ce prezentau distrugerea bisericilor.
În noiembrie 2006, cu o lună de zile înaintea integrării României într-o Uniune Europeană dominată de o democraţie laxă, de un stângism teribil, controlată însă viguros de o complexă ideologie a drepturilor omului, primatelor şi fructelor de pădure, un grup de adepţi devotaţi ai "principiilor europene" au declanşat o prigoană "corectă politic" împotriva religiei.
Faptul că bolşevicii au duşmănit religia este relativ uşor de explicat. Comunismul s-a dorit a fi soluţia politică a problemelor pe care, pe cale spirituală şi într-o manieră transcendentală, Biserica (şi religiile) dorea să le rezolve.
Dar de ce sperie religia azi? Răspunsul este destul de simplu: într-o lume occidentală ce îşi doreşte de la viaţă doar bunăstarea unui sfârşit seren de istorie (motiv pentru care construieşte complicate aziluri internaţionale de bătrâni, în genul Uniunii Europene), religiile, cu dinamismul lor, cu vocaţia lor continuă de a cere oamenilor să se schimbe, să meargă mai departe, să nu se teamă şi să înainteze în larg (Ioan Paul al II-lea) nu pot decât să deranjeze.
Ideologiile omului recent nu duşmănesc religia cu aceiaşi vigoare cu care duşmăneau bolşevicii religiosul. Aceasta pentru că nu văd în religie un opozant ideologic. Structura relativistă a postmodernismelor, dar şi toleranţa ce caracterizează timpurile recente fac imposibilă prezenţa oricărei energii revoluţionare în aceste ideologii. Unicele "arme" ale acestor ideologii sunt defensive, menite să apere "azilul de bătrâni" de orice ar putea tulbura liniştea. Legaţi la mâini de principiile noii toleranţe, câinii de pază ai azilului sunt neputincioşi în faţa oricărei agresiuni externe minoritare. Islamul, sectele religioase (gen MISA) precum şi orice comunitate religioasă mai exotică în ochii acestor activişti ai democraţiei „slabe” ( G. Vattimo) europene, sunt subiecte ale protecţiei, deoarece, în logica simplistă a timpurilor din urmă, a fi minoritar este un lucru bun, iar istoria nu prea tolerantă a Occidentului de până acum trebuie răscumpărată prin grija faţă de minoritari.
În schimb aceiaşi câini de pază îşi arată dinţii de fiecare dată când cineva dintre pacienţii azilului dă de înţeles că îşi doreşte să şi trăiască, nu doar să consume.
România se antrenează de ani buni pentru integrarea în azil. Însă poporul român este suficient de " înapoiat" ca să fie şi conservator, ataşat de valori "perimate" şi destul de reactiv la orice formă de totalitarism (chiar dacă acesta însoţeşte o civilizaţie a realei bunăstări materiale). Ca urmare, rostul comisarilor corectitudinii politice este acela de a-i învăţa pe români cum e cu democraţia lor. Lecţiile sunt destul de simple: nu avem valori autentice şi trebuie să le preluăm de la occidentali (Cristian Pârvulescu), majoritarul este prin definiţie asupritor (Gabriel Andreescu, Smaranda Enache), femeile chiar şi când spun prostii au mai multă dreptate decât bărbaţii (Mihaela Miroiu), corectitudinea politică în cultură, departe de a fi o nouă formă de cenzură, este creatoare (Ioan Bogdan Lefter), ateismul este de preferat oricărei religii (Remus Cernea), a fi homosexual este european (cei de la Accept) şi, a fi nonconformist presupune de fapt a fi un conformist îmbrăcat mai cool (Mircea Toma şi băieţii haioşi de la Caţavencu).
În campania contra icoanelor se găsesc şi "tovarăşi de drum" care, din lipsă de ocupaţie, din dorinţa de a fi "la modă" sau din cine ştie ce alte motive obscure, se alătură oricărei "cruciade" (în cazul nostru termenul corect ar fi de fapt cel de "anticruciadă"). Mă gândesc aici la combatanţi precum Ghenadie Brega, curajosul român basarabean ce, în loc să combată mai cu foc comunismul autentic de la el de acasă, propagă de zor neobolşevismul "democratic" din România. Un caz aparte este cel al Dorinei Năstase, creştină catolică practicantă, neobosită militantă pentru drepturile Bisericii Greco Catolice din România, care se alătură corului ateilor liberi de conştiinţă din credinţa că de fapt ea participă la o bătălie împotriva rivalului principal al Bisericii ei, Biserica Ortodoxă română. Numai că în loc să nimerească în BOR, Dorina a lovit în obrazul lui Hristos!
În perspectiva integrării în azilul UE, anticruciada corecţilor politic era un fenomen de aşteptat. Sincer să fiu, mi-aş fi dorit ca inevitabilul să se producă prin rezoluţii ale forurilor politice europene şi nu prin acţiunea agresivă a unor români, atât de puţin reprezentativi pentru propriul lor popor. Dar astfel poate va înţelege "tăt românul" cum se face democraţia în ziua de astăzi. Dacă am fi avut parte de o hotărâre a Parlamentului european am fi putut spune: " Da! Majoritatea europenilor doreşte ca noi să nu ne exprimăm public credinţa". În condiţiile actuale însă vedem cum, pe baza ameninţării cu Europa, o minoritate insignifiantă (semnatarii impresionează prin gălăgie şi nu prin număr) dictează majorităţii. Aceasta este noua democraţie. Eşti majoritar? Atunci nu ai drepturi!
Nimeni nu ţine cont de părerea copiilor, părinţilor şi profesorilor în această istorie. Tot ce contează pentru anticruciaţi este să fie conformi cu ideologiile lor fără Dumnezeu, iar tot ceea ce contează pentru autorităţi este să imite cât mai bine modelul european.
Mai mult ca sigur excluderea icoanelor din şcoli este doar un început timid, urmând pe listă clopotele (ce ar putea deranja somnul liber-cugetătorului valah), hainele preoţilor (ce ar tulbura luminozitatea ochilor pensionarilor azilului european) şi bineînţeles, periculoasa cruciuliţă de la gât, simbol al faptului că viaţa este formată din sacrificii şi din dragoste şi nu doar din bunăstare şi din sex. Este foarte probabil ca toate acestea să se întâmple fără să se ţină cont de părerea poporului, prea majoritar pentru a avea dreptul la opinie.
Ce nu se va întâmpla însă? Manualele de biologie îi vor învăţa pe copii o singură teorie cu privire la apariţia vieţii pe pământ (deşi ceea ce cred religiile lumii cu privire la cosmogonie nu este chiar atât de străin de ştiinţă, pe cât vor unii să dea de înţeles). Aceasta chiar dacă prin aceasta se jigneşte credinţa tuturor celor ce îmbrăţişează o religie. De asemenea clericii, asemeni unor pastori americani sau canadieni din zilele noastre, vor putea cunoaşte rigorile legii dacă vor îndrăzni să transmită mesajul credinţei lor. A spune ceea ce zice şi Biblia, că opţiunea sexuală poate să te ducă în Iad, devine o infracţiune contra valorilor noii toleranţe.
Deşi sunt greco-catolic nu pot să nu găsesc alinare în mesajul Patriarhului ortodox Teoctist transmis cu această ocazie, de început de anticruciadă:
"Orice s-ar întâmpla în lume, nimic nu este mai trainic decât învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos. Încurajându-ne, de mai bine de doua mii de ani, ne încredinţează mereu, învăţându-ne: "Îndrăzniţi..., nu va temeţi! Eu am biruit lumea!" (Matei 14, 27; Ioan 16, 33).
Învăţătura noastră de credinţă, rugăciunea noastră, ne transformă din persoane indiferente, dezorientate - mai ales în aceste vremuri cumplite pe care le străbatem - în creştini adevăraţi, în fii ai luminii, trăitori în Hristos."

http://www.revistacultura.ro/

No comments: