Senatul a adoptat ieri, cu 63 de voturi pentru şi 2 împotrivă, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, care decalează termenele de introducere a noilor cărţi electronice de identitate ce au stârnit nenumărate dispute în ultima vreme. Controversele, întreţinute de o parte mai radicală a clerului s-au legat de faptul că documentele în cauză conţin cifra 666, cifră cu semnificaţii simbolice negative în Biblia creştină.
Motivul pentru care Senatul şi Executivul au hotărât să amâne realizarea obligatorie a paşapoartelor electronice nu ţine însă de vreo spaimă mistică, ci de dificultăţi mult mai terestre, cum ar fi lipsa resurselor financiare necesare aplicării imediate a proiectului, luarea în considerare a tuturor aspectelor legate de libera circulaţie a românilor în spaţiul european sau obligaţia modernizării actualului Sistem Naţional Informatic de Evidenţă a Populaţiei. Astfel, noua carte electronică se va introduce abia de la 1 ianuarie 2011, deşi a fost plănuită, iniţial, pentru începutul anului 2009. Textul noii ordonanţe votate la Senat va trebui să fie adoptat şi de Camera Deputaţilor.
Bogdan Cristea, Gandul
Iata Ordonanta ticaloasa:
OUG nr. 184/2008 pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cartii electronice de identitate
[Materialul de fata a fost preluat din Indaco Legenet legenet.indaco.ro si http://www.dreptonline.ro/]
Avand in vedere existenta unor factori de natura obiectiva care determina imposibilitatea introducerii, respectiv eliberarii si utilizarii cartilor electronice de identitate incepand cu data de 1 ianuarie 2009, asa cum prevede Ordonanta Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cartii electronice de identitate, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, intre care se numara:
- necesitatea indeplinirii cumulative a etapelor privind reconfigurarea Sistemului National Informatic de Evidenta a Populatiei, organizarea si derularea procedurilor pentru achizitia intregului sistem informatic si de comunicatii, securizat, instruirea personalului cu atributii in domeniu, realizarea platformei-pilot si testarea acesteia in conditii de exploatare, operationalizarea Centrului Unic de Personalizare a Cartilor Electronice de Identitate, astfel incat sa fie respectate conditiile impuse de normele privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
- lipsa resurselor financiare pentru modernizarea Sistemului National Informatic de Evidenta a Populatiei, prevazute initial in legislatia specifica, dar care nu isi mai gasesc reglementare ca urmare a modificarilor intervenite in anul 2007 in legislatia privind datoria publica;
- efortul financiar pe care il implica un asemenea demers, care ar putea fi sustinut prin finantarea implementarii proiectului de catre furnizorul declarat castigator;
- necesitatea luarii in considerare a tuturor elementelor care sa asigure realizarea functiilor cartii de identitate, cu referire atat la utilizarea sa ca document de calatorie in spatiul Uniunii Europene, potrivit recentelor modificari legislative in materia liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, cat si la perspectiva utilizarii in cadrul sistemelor privind identitatea electronica si serviciile electronice, tinand seama de importanta adoptarii unor reglementari care sa asigure atat cadrul institutional necesar, cat si posibilitatea implementarii unor solutii tehnice optime, luand in considerare faptul ca timpul ramas pana la sfarsitul actualei sesiuni parlamentare nu permite adoptarea unei legi in acest sens, nici macar cu procedura de urgenta prevazuta la art. 76 alin. (3) din Constitutia Romaniei, republicata, pana la implinirea termenelor prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 69/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, intrucat toate aceste elemente vizeaza interesul public si constituie situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata,

in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta:
Articol unic
Ordonanta Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cartii electronice de identitate, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. La articolul 1, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins: "Art. 1. - (1) Incepand cu data de 1 ianuarie 2011 se introduce cartea electronica de identitate."
2. Articolul 3 va avea urmatorul cuprins: "Art. 3. - Incepand cu data de 1 iulie 2010 se realizeaza platforma-pilot pentru constituirea sistemului informatic de emitere a cartii electronice de identitate."
3. La articolul 4 alineatul (2), literele a)-c) vor avea urmatorul cuprins:
"a) in municipiile resedinta de judet, pana la data de 31 decembrie 2012;
b) in celelalte municipii si orase, pana la data de 31 decembrie 2013;
c) in comune, pana la data de 31 decembrie 2014."
Vezi si:
Vezi si
CINE ANUME din MCTI si MAI poate umbla in datele de pe cipurile cu date "protejate" si "confidentiale"?
Pr Prof Dr Mihai Valica: Pentru 1 ianuarie 2011 este programată introducerea noilor cărţi electronice de identitate cu cip. Platforma-pilot-cobai informaţional va fi implementată în judeţul Caraş-Severin, de unde se va extinde proiectul şi în celelalte judeţe[16]. Informaţiile sunt memorate pe 2 suporturi: banda optică şi circuit integrat de tip smartcard (cip). Datele înscrise nu pot fi şterse, ci se poate doar adăuga la ele informaţii, iar această acţiune o poate face nu numai Ministerul Internelor, ci şi cel al Comunicaţiilor![17] Există aşadar un drept discreţionar asupra naturii şi cantităţii informaţiilor înscrise, întrucât nu este reglementat cine are dreptul să înscrie, care sunt criteriile de selecţie, a ceea ce trebuie scris şi ce ar putea afecta imaginea sau confortul psihic al persoanei în cauză, etc.
La lupta, crestine!
Vezi si
Paşapoartele biometrice, avizate favorabil de comisia de apărare a Camerei
Comisia pentru apărare din Camera Deputaţilor a avizat favorabil ordonanţa privind introducerea paşapoartelor biometrice.
Citeste
Guvernul, acuzat de sute de creştini că a dezlănţuit Apocalipsa cipului din paşaport
Mai multe ONG-uri protestează faţă de introducerea de cip-uri în acte

No comments:
Post a Comment