Sunday, February 8, 2009

CAMPANIA ANTI-CIP si Prostia omeneasca

Prostia omeneasca
adaptare


A fost odata, cand a fost, ca, daca n-ar fi fost, nu s-ar povesti.
Noi nu suntem de pe cand povestile, ci suntem mai dincoace cu vro doua-trei zile, de pe cand se potcovea Purecele cu nouazeci si noua de oca de aur la Ateneu si tot i se parea ca mai poate, ca asa a vazut Arhitectul, ca la Noul Ierusalim de la Aiud.
Cica era odata un om insurat, si omul acela traia la un loc cu soacra-sa. Nevasta lui, care avea copil de tzatza, era cam proasta; dar si soacra-sa nu era tocmai hatra. Copilului, din prostie, ii pusese numele nemaiauzit si nemaivazut (decat la Cluj, ma!) de Foruletz Natafletz.
Intru una din zile, omul nostru, care era doctor, iese de-acasa dupa trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, Claudita, dupa ce-si scalda copilul, il infasa si-i dete tzatza, il puse in albie langa soba, caci era iarna; apoi il legana si-l dezmerda, pana ce-l adormi. Dupa ce-l adormi, statu ea putin pe ganduri s-apoi incepu a se boci cat ii lua gura: "Aulio! copilasul meu, copilasul meu!" Mama ei, de torcea mereu cuvinte la razboi dupa horn, cuprinsa de spaima, zvarli fusul din mana si furca din brau cat colo si, sarind fara sine, o intreba cu spaima:
- Ce ai, draga mamei, ce-ti este?!
- Mama, mama! Copilul meu are sa moara!
- Cand si cum?
- Iata cum. Vezi drobul cel de sare pe horn, ala nou, cu cip?
- Il vad. Si?
- De s-a sui motanul, Danielutz, are sa-l tranteasca drept in capul copilului si sa mi-l omoare!
- Vai de mine si de mine, ca bine zici, fata; se vede ca i s-au sfarsit mititelului Foruletz zilele!
Si, cu ochii pironiti in drobul de sare de pe horn si cu manile inclestate, de parca le legase cineva, incepura a-l boci amandoua, ca niste smintite, de clocotea casa. Se rugau, de nu mai puteau, asa ca au trecut si la video-chat, sa se roage si la ayatollahul si papesa societatii civile sa le-ajute sa izbaveasca. In asteptarea papesei pipipidi si a calcaturii motanului - care deja avea cip in coada, ca-i pusese Primaru', dupa operatie -, declansasera un adevarat razboi intru cuvinte goale: ba ca-i bun motanul, ca nu zgarie asa de rau, ca poate doar o sa linga drobul cipuit si n-o sa-l dea jos, ba ca poate vine comisariatul societatii civile si ne salveaza, ne da sare iodata si nu mai avem nevoie de drob cu cip... Pe cand se sluteau ele, cum va spun, numai iaca si tatal copilului, care era mai invatat, doctor fiind, intra pe usa, flamand si nacajit ca vai de el.
- Ce este? Ce v-au gasit, nebunelor?
Atunci ele, viindu-si putin in sine, incepura a-si sterge lacramile si a-i povesti cu mare jale despre intamplarea neintamplata.
Omul, dupa ce le asculta, zise cu mirare:
- Bre! multi prosti am vazut eu in viata mea, dar ca voi n-am mai vazut. Ma... duc in lumea toata! Si de-oiu gasi mai prosti decat voi, m-oiu mai intoarce acasa, iar de nu, ba. Asa zicand, ofta din greu, iesi din casa, fara sa-si ieie ziua buna, si pleca suparat si amarat ca vai de om!
Si mergand el bezmetic, fara sa stie unde se duce, dupa o bucata de vreme, oprindu-se intr-un loc, i se intampla iar sa vada ceva ce nu mai vazuse: un om tinea putin un oboroc desert cu gura spre soare, apoi rapede-l insfaca si intra cu dansul intr-un bordeiu; pe urma iar iesea, il punea iar cu gura la soare, si tot asa facea... Drumetul nostru, nedumerit, zise:
- Buna ziua, om bun!
- Multamesc dumitale, prietene!
- Cum iti zice tie?
- Iaca, Virgilica fara frica...
- Da' ce faci aici?
- Ia, ma trudesc de vro doua-trei zile sa car pocitul ist de soare in bordeiu, ca sa am lumina, si nici ca-l pot...
- Bre, ce truda! zise drumetul. N-ai vrun topor la indamana?
- Ba am.
- Ie-l de coada, sparge ici, si soarele va intra singur inlauntru.
Indata facu asa, si lumina soarelui intra in bordeiu.
- Mare minune, om bun, zise gazda. De nu te-aducea Dumnezeu pe la noi, eram sa imbatranesc carand Lumina de la Rasarit cu oborocul.
"Inca un tont", zise doctorul in sine si pleca.
Si mergand el tot inainte, peste catva timp ajunse intr-un sat si, din intamplare, se opri la casa unui om. Omul de gazda, fiind si zidar si rotar, membru al ambelor Cluburi, isi lucrase un car, ecumenist, si-l injghebase, in casa, in toata intregimea lui si-l mai si umpluse. Ce mai, era frumos, avea si crestini avea si masoni, avea si destepti avea si prosti. Numai bun de pus inaintea boilor, cu sau fara cip.
S-acum, voind sa-l scoata afara, tragea de protap cu toata puterea, dar carul nu iesea. Stiti pentru ce? Asa: usile era mai stramte decat carul. Asa era poarta. Dupa cum spusese si Mantuitorul. Dar degeaba, nu toti au urechi sa auda. Rotarul zidar voia acum sa taie usorii, spre a scoate carul. Noroc insa ca drumetul l-a invatat sa-l desfaca in toate partile lui, sa le scoata pe rand afara s-apoi iarasi sa-l injghebe la loc. Bucata cu bucata.
- Foarte multamesc, om bun, zise gazda Bucuroaie; bine m-ai invatat! Ia uita-te dumneta! Era sa surp bunatate de Palat din Deal din pricina carului aista... Acum sa facem o sedinta c-acum ma suna Motanul Danielutz din Deal si ma prinde fara comunicatul de "auto-excludere" a lui Roncea si Platon!
De aici, drumetul nostru, mai numarand un natarau, merse tot inainte, pana ce ajunse iara la o casa. Acolo, ce sa vada! Un om slut, cu-n tapoiu in mana, voia sa arunce niste nuci din tinda in pod.
"Din ce in ce dau peste dobitoci", zise drumetul in sine.
- Cum iti zice, om stramb?
- D-apoi mai stiu eu cum imi zice. Unii-mi zic Vasilica altii Adolfica...
- Si ce te framanti asa, ca un tap transpirat?
- Ia, vreu sa zvarl nucile-astea de la Sibiu in pod, aici la Bucuresti, si tapoiul ista, bata-l scarba sa-l bata, nu-i nici de-o treaba...
- Ca degeaba te trudesti, nene! Poti sa-l blastami cat l-ei blastama, habar n-are tapoiul de scarba. Ai un oboroc?
- Da' cum sa n-am, ca ma doteaza bine saracii cu duhul?!
- Pune nucile intr-insul, ie-l pe umar si suie-le frumusel in pod; tapoiul e pentru paie si fan, iar nu pentru nuci. Omul facu o data asa, de ochii drumetului, dar cum intoarse doctorul spatele, cum arunca iar nucile pe jos si incepu sa invarta tapoiul, injurand printre masele dar orgasmat in gand: "Daca m-ar vedea tovarasii de Plescoi cum imi bat joc de astia de 20 de ani...".
Drumetul nu zabovi nici aici mult, ci pleca, mai numarand si alt neghiob.
Apoi, de aici merse mai departe, pana ce ajunsese ca sa mai vada aiurea si alta nazbatie. Un om legase o vaca fara cip cu funia de gat si, suindu-se pe-o sura, unde avea aruncat oleaca de fan, tragea din rasputeri de funie, sa urce vaca pe sura. Vaca ragea cumplit, si el nu mai putea de ostenit...
- Ma omule! zise drumetul, facandu-si cruce; dar ce vrei sa faci?
- Ce sa fac, ma-ntrebi? Da' nu vezi? E Sfarsitul Lumii!
- Ba vad, numai nu pricep.
- Ia, haramul ista e hamisit de foame si necunostinta si nu vra nici in ruptul capului sa vie dupa mine sus, pe iasta sura, sa manance fan...
- Stai putin, crestine, ca spanzuri vaca! De ce nu duci fanul pe tapsan, iaca acolo, in piata, sa fie pentru toti, astia necipuiti inca!?
- Da' nu s-a irosi, ca si-o am stat in cap si-n lotus inainte... dar nu m-am dumirit?!...
- Nu fi scump la tarate si ieftin la faina.
Atunci omul asculta, si vaca si oile, si cainii si pisicile, si oamenii ajunsi in Arca lui Noe scapara cu viata.
- Bine m-ai invatat, om bun! Pentr-un lucru de nimica eram cat pe ce sa-mi gatui toata avutia, nevoile si neamul!
Asa, drumetul nostru, mirandu-se si de aceasta mare prostie, zise in sine: "Motanul din Deal tot s-ar fi putut intampla sa deie drobul de sare jos de pe horn; dar sa cari soarele in casa cu oborocul, sa arunci nucile in pod cu tapoiul si sa tragi vaca pe sura, la fan, n-am mai gandit!"
Apoi drumetul se intoarse acasa si petrecu langa ai sai, pe cari-i socoti, chiar asa prosti cum erau, mai cu duh decat pe cei ce vazuse in calatoria sa. Pana cand fugira de-acasa, care urland in van, pentr-un ban, pe la jurnalul national, care pe pustii, cautand cuvintele duse ca fulgii de perina, care cu sorcova, ca fata in casa, invartitoare de andrele. Si s-a trezit domnul doctor singur, in mana cu drobul de sare, iodata deja direct in mina, meditand la un singur gand: "Cu cip sau fara cip, aceasta-i intrebare!"
"Mai bine ascultam de Batranul acela din Neamt si de baietii aia care stau de Veghe de vreo 25 de ani si nu m-alegeam cu atatea Dileme, noi si vechi. Acum intra cipu-n in noi ca rozatorii care-au facut din Ortodoxie un mare cascaval" isi spuse Doctorul, in vreme ce cauta niste curse de sobolani. In timpul asta, pe Deal se lasa inserarea. In asteptarea zilei deciziei, oameni mari si mici, pacatosi si ortodocsi, cu lumanari in maini, asteptau glasul Mielului.
S-am incalecat pe-o sa, s-am spus povestea asa.
S-am incalecat pe-o roata, s-am spus-o toata.
S-am incalecat pe-o aluna, si v-am spus, oameni buni, o mare si trista gluma!

No comments: