Pages

Thursday, November 12, 2009

LIGA SANTAJISTILOR DE PRESA

Scris de Victor Roncea
Nu cu mult timp în urmă, colegul de birou al lui Bogdan Chirieac de la Liga Şantajiştilor de Presă, Cristian T. Popescu, pe atunci preşedinte al Clubului Român de Presă, jura, pe roşu, că habar n-are ce afaceri cu milioane de euro învârte „jurnalistul-Motorola“. „Gânditorul“ scremut din vârful grămezii de 10 aleşi anti-România ai maleficului Sorin Ovidiu Vîntu mergea mai departe şi declara negru pe alb că nu are nicio relaţie de afaceri cu ziaristul de lac şi pădure. Să revedem: „Nu cunosc şi nu am nicio tangenţă cu afacerile domnului Bogdan Chirieac. Mai departe, societatea Crucişătorul, cea care editează ziarul «Gândul» şi în care acţionar majoritar este Publimedia, care aparţine grupului Mediapro, cu acţionar majoritar Adrian Sårbu, nu are niciun fel de legătură cu afacerile domnului Chirieac. Punct. Eu, personal, nu am avut, nu am şi nu voi avea afaceri câtă vreme sunt ziarist“.
Tot ceea ce aţi citit mai sus este o mare minciună de la cap la coadă.
Ziarişti adevăraţi care ulterior au fost ostracizaţi din „presa mare“ şi declaraţi proscrişi de „Liga“ de la Snagov, cum ar fi investigatorul Dan Badea sau fratele meu, George Roncea, au demonstrat atunci, fără tăgadă, că „guru“-ul Realitatea-ProTV minte cu neruşinare. CTP era asociat şi cu Bogdan Chirieac, şi cu un alt „deontolog“ Realitatea-FNI, Adrian Ursu, la cel puţin două firme: Crucişătorul SA şi Theodora Consulting SRL.
Niciodată nu şi-a cerut scuze pentru minciunile sale. Dimpotrivă: marele moralist veşnic încruntat de greul acestei lumi care-i apasă clipă de clipă pe umerii săi şi numai ai săi, deţinătorul adevărului unic relevat de extratereştrii mici şi verzi într-o debara din dormitorul lui Sârbu, cel mai mare ziarist cu stea roşie în frunte al tuturor timpurilor trecute şi cel mai chelios şi vâscos bondar din insectarul lui Vîntu, a recidivat.
Mai ieri, susţinea sus şi tare că Băsescu e „un caras care dă cu botul în acvariu şi se crede în ocean“, pentru că, deşi afirmă că România de azi e mai mare în urma câştigării litigiului cu Ucraina de la Haga, în trecut ar fi susţinut că vom pierde categoric un astfel de proces. Când savantul Daniel Funeriu i-a atras atenţia că amestecă pe gustul trustului Realitatea-Caţavencu două afirmaţii, legate de două diferende, cel cu platoul continental şi cel privind canalul Båstroe, la care se referea de fapt Băsescu, analistul lui peşte a expediat precizarea într-un Post Scriptum.
Scuze adresate cititorilor şi preşedintelui pentru minciuna sa ordinară? Nici pomeneală! Tot aşa cum nici şantajiştii de presă Roşca şi Chirieac nu se gândesc măcar o clipă la acest minim gest de bun-simţ şi respect, altfel slogan al campaniilor demagogice ale trusturilor la care evoluează. Vorba preşedintelui Asociaţiei Jurnaliştilor din România: „Nu li se clinteşte nici cel mai mic muşchi de pe faţă“.
Astfel de indivizi siniştri, pretinşi ziarişti, care denaturează sau obstrucţionează continuu adevărul, în folosul mogulilor pe care îi deservesc de ani şi ani de zile, cu profituri de milioane de euro, sunt cei care compromit misiunea presei române, transformată doar într-un instrument de şantaj, manipulare şi dezinformare, într-o armă întoarsă de fapt chiar împotriva propriilor cititori, a românilor. Brigăzile de şantajişti din ogrăzile lui Vîntu, Voiculescu şi Patriciu au un singur loc unde trebuie trimise: „Paşol na turbinca presei, ciorti!“.
Liga Şantajiştilor de Presă
Curentul - vineri, 13 noiembrie 2009

2 comments:

Anonymous said...

Cine poate minti cu atata convingere, cine poate sa minta in timp ce-i moralizeaza pe altii, cine nu are nici cea mai mica farama de rusine cand minte repetat?

Doar un om bolnav psihic. Un nebun. Oare nu ar trebui supusi unui control psihiatric acesti "formatori de opinie". Asa cum CTP-ul cere control psihiatric pentru politicieni, oare nu ar fi corect de cerut un examen psihiatric la acesti indivizi gen Nistorescu, CTP, SRS, BC, etc ce acumuleaza o putere atat de mare? Acesti oameni au o putere extraordinara, fara a le o fi incredintat-o nimeni si mai ales fara sa-i poata controla nimeni.

Este evident pentru foarte multa lume ca oamenii de presa sunt int intr-o situatie schizoida. Probabil foarte multi una gandesc alta scriu sau spun de teama bucatii de paine. Situatia romanului obisnuit pe vremea lui Ceausescu.

Monopolizarea canalelor clasice de informare a produs aceasta criza de schizofrenie in presa dar si in societatea romaneasca.

Dar vorba romaneasca inteleapta spune ca e suficienta o maciuca la un car de oale. Sa speram ca maciuca isi va face destoinic datoria.

armamortala said...

De ce nu face nimeni o listă a ziariștilor din "altă ligă"? Cu oameni precum Chirieac su SRS. Punctat scurt și la obiect pentru fiecare motivele pentru care fac parte din "altă ligă". Pentru că oameni ca mine, care nu au prea mult timp și sunt prea dezgustați "mâncătorii de rahat" au renunțat să mai citească presa sau să se uite la "televiziunile de știri". Dar dacă ne mai uităm din când în când, a devenit destul de greu să distingi ziariștii adevărați de mâncătorii de rahat. Iar mâncătorii de rahat prezintă rahatul învelit frumos în jumătăți de adevăr.

Sigur, sunt mâncătorii de rahat notorii, gen Cristoiu, SRS, Ciutacu, Badea. Dar mai sunt și alții "mașcați".

Spre exemplu, am constatat azi la Realitatea, în jurul orei 1 că și lui Robert Turcescu a început să-i placă gustul. Prea încerca să facă pe spălătoreasa și să curețe cu burețelul mizeria din scandalul cu șantajul. Deturna totul spre ideea că "suntem ca înainte de '89 când ne asculta Securitatea" și că "nu este respectată intimitatea persoanelor" etc.

După ce zicea V Roncea, se pare că și Mircea Toma ar avea afinități pentru gustul rahatului.

Așadar, o listă clară cu ziariștii din "altă ligă" mi s-ar părea extrem de folositoare și interesantă.