DICTATURA PSEUDO-ŞTIINŢEI
IOAN VLĂDUCĂ
INTRODUCERE
Ce este dictatura pseudoştiinţei? Este un ansamblu de informaţii false şi măsuri distructive cu aspect ştiinţific, prin care sistemul oficial urmăreşte dobândirea puterii absolute în cadrul unei noi ordini mondiale. Instrumentul principal de lucru este minciuna.
Despre minciună, Părintele Profesor Ilarion Felea spunea: „Între toate năravurile rele, minciuna este patima cea mai răspândită, rana cea mai adâncă, lepra cea mai dureroasă a sufletului. Minciuna e contrară adevărului; este otrava care înveninează şi ucide nenumărate suflete; de la copii şi până la moşnegi, de la nătângi şi zănatici până la cei mai învăţaţi oameni [...] A pătruns adeseori în şcoli şi în tribunale, în filozofie, în artă, în ştiinţă, în comerţ” .
Minciuna este propagată prin toate mijloacele posibile, de la desenele animate, până la învăţământul superior.
Învăţământul actual este în stăpânirea francmasonilor. „Pentru a atinge mai profund Creştinismul, pentru a-l izbi la inimă, francmasoneria avu grijă să pună mâna pe învăţământ […]. Înţelegeţi acum la ce serveşte doctrina generaţiei spontane, la ce serveşte darwinismul, adică ipoteza nedemonstrată şi nedemonstrabilă (pentru că e falsă) a evoluţiei, la ce serveşte monismul materialist al francmasonului Haeckel, etc, etc” .
Prin mitul cosmogonic ateist şi prin doctrina generaţiei spontane, se urmăreşte explicarea apariţiei universului şi a vieţii fără Creator. Prin darwinism se încearcă explicarea ateistă a diversităţii lumii vii şi inducerea ideii că omul ar fi un animal evoluat. Haeckel – cel care a falsificat planşele embriologice în favoarea evoluţionismului – a făcut trecerea de la pseudoştiinţă la religia pseudoştiinţifică, în care se venerează zeiţa Natură. El a militat pentru întemeierea unor temple ale noii religii: „bisericile, considerate ca loc de devoţiune, nu vor fi împodobite cu sfinţi şi cu cruci, ci cu reprezentări artistice extrase din inepuizabila comoară de frumuseţi pe care o reprezintă viaţa omului şi aceea a naturii. Între înaltele coloane ale domurilor gotice, înconjurate de liane, zvelţii palmieri şi fujerele arborescente, graţioşii bananieri şi bambuşii vor reaminti forţa creatoare a tropicelor. În mari aquariumuri, dedesubtul ferestrelor, graţioasele meduze şi syphomophorele, mărgeanele şi asteridele vor arăta formele artistice ale vieţii marine. În locul altarului va fi o uranie care să arate mişcările corpu
rilor cereşti...” .
Pornind de la ideea că nu există Creator, oamenii de ştiinţă evoluţionişti au forţat datele ştiinţifice pentru a corespunde modelului materialist evoluţionist. Geneticianul Lewontin a recunoscut acest fapt: „Noi ţinem partea ştiinţei în ciuda absurdităţilor evidente a unora dintre explicaţiile ei, în ciuda tolerării de către comunitatea ştiinţifică a unor poveşti inconsistente luate ca atare, fiindcă ne-am luat un angajament prioritar, un angajament faţă de materialism. Nu metodele şi instituţiile ştiinţifice ne constrâng să acceptăm explicaţia materialistă a lumii fenomenale, ci, dimpotrivă, aderenţa noastră apriorică la cauzalitatea materialistă ne obligă să creăm un aparat de investigare şi un set de concepte ce produc explicaţii materialiste, indiferent cât de potrivnice intuiţiei, indiferent cât de mistificatoare pentru cei neiniţiaţi. Mai mult, materialismul este absolut, căci nu putem să acceptăm ca un Picior Divin să ni se pună în prag” .
Se urmăreşte construirea unei noi teologii, compatibile cu evoluţionismul. Biologul evoluţionist Julian Huxley, secretar general fondator al UNESCO, afirma încă din 1959 că „viziunea evoluţionistă ne dă putinţa să întrezărim, chiar dacă nedeplin, direcţiile noii religii despre care putem fi siguri că se va ivi, spre a sluji nevoilor erei viitoare” .
Gravitatea acestei tendinţe a fost sesizată de Părintele Serafim Rose: „Aşa cum noul globalism este pasul următor după comunismul ateu, tot aşa şi un nou evoluţionism «spiritualizat» este pasul următor după darwinismul vechii şcoli. În acest punct ştiinţa se va combina cu religia spre a forma o sinteză universală evoluţionistă.
Anticreştinismul comunismului marxist şi evoluţionismul darwinist slujesc doar ca o pregătire pentru ceva mult mai rău: un creştinism antitradiţionalist care «să amăgească, de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi » (Matei 24: 24)” .
Dictatura pseudoştiinţei pregăteşte terenul pentru dictatura antihristică. Un om lipsit de credinţa cea dreaptă în Dumnezeu şi îndoctrinat cu minciunile evoluţionist-sincretiste ale sistemului oficial este o pradă sigură în ghearele lui antihrist.
Datoria noastră este să păstrăm dreapta credinţă, să cercetăm temeinic scrierile Sfinţilor Părinţi şi să studiem ştiinţa cea adevărată, ne-
modificată de sistemul oficial.
Cu harul lui Dumnezeu, toate acestea ne vor ajuta să distingem bine adevărul de minciună şi să rămânem statornici întru Adevăr.
CUPRINS
6/ INTRODUCERE
15/ DICTATURA MINCIUNII ÎN ŞTIINŢELE NATURII
16/ Mitul cosmogonic ateist
21/ Mitul generaţiei spontane
30/ Mitul evoluţiei speciilor
40/ Mitul erelor geologice
44/ Mitul efectului de seră
51/ Mitul creierului fără suflet
57/ DICTATURA MINCIUNII ÎN MEDICINĂ
58/ Iodul
62/ Fluorul
64/ Margarina
65/ Aditivii alimentari
78/ Codex Alimentarius
76/ Drogurile legale
87/ Anticoncepţionalele
91/ Masacrele cauzate de Prozac
92/ Televizorul, E-urile şi Ritalin-ul
94/ Genocidul prin vaccinare
101/ Vaccinarea, SIDA şi AZT-ul
103/ Experimentele pe oameni
106/ Darwinismul social şi eugenia
119/ DICTATURA MINCIUNII ÎN LINGVISTICĂ
125/ BIBLIOGRAFIE
DICTATURA PSEUDO-ŞTIINŢEI
Editori/ Fundația Petru Vodă – http://petruvoda.ro
Coperta şi tehnoredactare/ Mănăstirea Petru Vodă
Tipar/ Caromi Botoșani
noiembrie 2009
Cartea face parte din acţiunile campaniei anticip, ce poate fi susținută la http://atitudini.com şi http://pentrulibertate.ro
Cont Campanie Fundația Petru Vodă: BCR Piatra Neamț
RO53RNCB0196 0277 8463 0002
La hramul Manastirii, ziua Sfintilor Voievozi, Arhanghelii Mihail si Gavriil
Vineri, 14 iunie, ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași: Părintele Hariton
Negrea, Maica Justina Bujor, scriitoarea Magda Ursache și mărturisitorul
Marin Răducă participă la Conferința MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și
Lansarea de carte „DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de
portrete de Cristina Nichituș Roncea”
-
“UNITATE, POCĂINŢĂ, ASCULTARE ŞI RUGĂCIUNE” Sub aceste cuvinte de foc
lăsate românilor de bunul Părinte Justin de la Petru Vodă, anul acesta
celebrăm Cente...
5 years ago
3 comments:
Iertare, dar nu vad de ce un evolutionist ar sustine ca nu exista Dumnezeu?
Ce treaba are una cu alta. Scrie undeva in Biblie "cum" a facut Dumnezeu pamantul? E doar o poveste scurta si foarte frumoasa, sa ne linisteasca sufletele in fata unor intrebari fara raspuns. Un model mental poetic asa cum altii fac modele mentale fizice. Unde vedeti dumneavoastra incompatibilitatea?
Ori Biserica tine sa intre in niste discutii fara rost ca si asa zisii "evolutionisti" de circumstanta (de fapt nu sunt "evolutionisti" ci "lamarkisti" ca toti marxistii). Asta e inca o tema de cercetare: cum stanga vinde "lamarkism" sub marca "darwinismului".
Acuma despre eugenie:
- exista eugenia negativa - sterilizarea voluntara si contra cost a persoanelor cu un IQ scazut (nimeni nu a demonstrat inca din Biserica de ce este sau ar fi bine ca aceste persoane sa se inmulteasca in continuare). Cel mult se poate demonstra ca testele IQ sunt inca relative - adica intr-o zi poti fi mai destept decat in alta zi pentru ca pur si simplu ai dormit mai bine sau esti mai calm; nu intotdeauna testele sunt foarte bine facute - sunt probleme cu solutii multiple la care autorul nu a vazut decat o solutie. Evaluarea fiind evident eronata.
- Deasemenea exista eugenia "pozitiva" - in care persoanele cu un IQ ridicat sunt incurajate de stat sa se inmulteasca; ceea ce a facut foarte bine de altfel si Biserica Ortodoxa; preotii avand de foarte multe ori un numar mai mare de copiii decat restul lumiii; copii de preoti in general fiind mai muncitori, mai morali, mai inteligenti si mai realizati in viata.
Biserica nu trebuie sa gaseasca dusmani acolo unde sunt. Marele inamic al Bisericii este prostia. Pentru ca prostul astazi se buluceste la Biserica maine la concertul canteretei aceleia americane cu nume blasfemiator iar poimaine la spaga electorala marca vanghelie iar raspoimaine inapoi la Biserica si tot asa.
Alt mare inamic al Bisericii este lasitatea propriilor preoti. Cum au acceptat preotii de exemplu sa scoata "ne rugam pentru eroii neamului romanesc" si in acelasi timp sa cante fiecare "arhiereu" si denumire functionareasca luata din greceste, denumiri pe care nu le pricepe nimeni? Ca la slujba de Invierea de anul asta? Pai eu am venit sa ma rog pentru egumenii grasuti? sau pentru invierea neamului romanesc, pentru reinvierea demnitatii stramosesti? Pentru mortii nostrii fara de mormant pe toate campurile de bataie?
Biserica sa aiba grija sa scoata foarte repede preotii corupti, in special din sate. Peste tot lumea face reprosuri de genul:
- cutare preot a refuzat sa faca slujba de inmormantare la un sarac ca nu avea 500 de lei
- cutare i-a blestemat in Biserica pe cei ce nu au dat suficienti bani
- cutare preot s-a incaierat la usa unei curve cu un satean; dupa bataie cazand la pace la un pahar de vin ca unul vine in zilele pare si celalalt in cele impare
- calugarii de nu stiu unde dau bani cu camata
Acuma astea ori sunt minciuni sfruntate ori sunt adevarate. Totusi Biserica pare a fi incapabila sa le contracareze.
Oare din atatia preoti si credinciosi, chiar nu e nimeni in stare sa scoata o carte ceva sau macar un web-site unde sa se publice rezultatele anchetelor interne si sa se arate lumii: da preotul cutare asa a facut si a fost caterisit; ziaristul si ziarul cutare a mintit cu buna stiinta si a fost afurisit. Nu stiu poate exista cai mai bune si mai oneste decat ce propun eu aici. Dar fiti de acord cu mine ca ceva trebuie facut.
Lupta ideologica cu "evolutionistii" gen lucian mandruta de exemplu este caraghioasa. Individul este cu mult prea prost ca sa fie bagat in seama.
Acuma sincer vorbind o doza sanatoasa de "evolutionism" ar prinde bine preotimii romanesti. Ar lasa-o poate mai moale cu intretinerea puilor de tigani crescuti pentru a UCIDE ROMANI. Stau in poarta Bisericii, cresc mari si dupa aia dau foc la Biserica. Biserica Ortodoxa sa-si vada de poporul roman, sa lase ecumenismele si intretinerea sfantului Munte Athos; unde o fi sfintenia aia? in spinarile asudate si rupte sub garbaciul fanariot ca sa-i tina pe sfintii calugari de la Athos? Pai cum spuneau fanariotii taranilor romani: "sa plateasca ca nu-i mai omoara nimeni". Sa mai lase grecizare si slavizarea. Sa-i mai lase pe tigani din brate si sa se ocupe exclusiv de romani. Daca mai vrea sa fie Biserica Nationala si Ortodoxa Romana.
Daca nu sa se ocupe ca si pana acuma de imbulzelile si calcarile in picioare luate la misto de nemernici protv-ului. Sa se ocupe de raspunsuri sterile (citite de prea putini) privitoare la evolutionism catre moroni de teapa lui mandruta sau esca.
Urmeaza ani grei pentru Biserica, iar Biserica trebuie sa stranga randurile. Acuma trebuie sa hotarasca si Biserica care-i este Armata? Milostivii catre tiganimea din poarta bisericilor, milostivii catre grecimea intriganta si imbuibata a Athosului, Athenei sau Constantinopolului? Catre misticii rusi cu sutana si epoleti?
Ca si politicienii si preotii trebuie sa se tine aproape de popor ca sa nu piarda calea dreapta! Iar poporul Bisericii Ordoxe Romane este poporul Roman. Daca Biserica stramosilor mei incepe sa vada altfel lucrurile apoi sa stie ca romanii sunt romani inainte de a fi liberali, socialisti, nationalisti sau comunisti; ba sunt romani chiar inainte de a fi crestini!
Sunt multe de spus aici. Prea multe. Prea multe intrebari la care preotii nu catadicsesc sa raspunda. Prea multe sunt trecute sub tacere.
E usor sa te bati cu Darwin sau cu Parintele Staniloae si sa tragi o copita inutila.
E usor sa dai milostenie dar greu de tinut poporul in tara. E usor sa fii universal si ecumenic, e mult mai greu sa fii national (desi o spui cu multa incredere: biserica nationala).
http://www.adevarul.ro/articole/fostul-prefect-de-timis-timisoara-devine-capitala-tiganeasca-a-europei.html
Uite aici Victore. Asa romani dati pomana tiganilor si prasiti-i. Ca sa vedeti voi ce mila si pomana o sa-si faca cu voi alde Madalin Voicu. Ceusescu, comunistul lui peste prajit i-a dat tiganului Ion Voicu vioara Stradivarius si a trimis garoii sa studieze muzica in Occident. Finalul? Fiul lui Ceausescu a fost injunghiat si batut de fostii prieteni, a murit uitat de toti in cvasisaracie; acum tiganul Madalin e senator si ciordeste Stradivariusul ca un borfas; apoi va spune verde-n fata ca in curand tiganii vor fi majoritari si va vor inlocui.
Sic tranzit gloria mundi?
NU! Ci mai degraba greselile se
platesc intotdeauna.
Dati pomana la tigani; ajutati-i sa manace si gura lor o paine.... ca v-or arata ei cat de curand cine-s ei.
Post a Comment