Thursday, November 12, 2009

DR LIVIU TURCU analizeaza AFACEREA SNAGOV. România derbedeilor „cu ştaif“.

Scris de Dr. Liviu Turcu
Scandalul provocat de difuzarea publică a conversaţiei lui Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac cu Cătălin Macovei, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), oferă opiniei publice, la aproape 20 de ani de la abandonarea fostului regim, ocazia de a evalua direct şi fără intermediari cam care este „starea de fapt“ a Romåniei de azi. Asta pentru că, în pofida aparenţei, nu este vorba doar de un scandal izolat, cu iz particular, ci de o „fereastră“ deschisă neintenţionat, prin care romånii au şansa de a înţelege mai bine ca niciodată modul în care „funcţionează“ mecanismul noii democraţii romåneşti.
Nu că marea majoritate a populaţiei, din naivitate sau ignoranţă, nu ar simţi instinctiv că este condusă/călărită de o clasă politică ce se chinuie să afişeze public masca ataşamentului pentru valorile sistemului politic democratic. O mască, ascunzând în realitate faţa hådă a fostei nomenclaturi, aflată în direct concubinaj şi complicitate cu segmentul lumpenar ce beneficiază masiv de experienţa condamnaţilor de drept comun.
Pentru comentariul de faţă, contextul politico-electoral în care înregistrarea a fost realizată contează mai puţin. Ea are însă darul de a furniza prin inducţie informaţii preţioase, la prima mână, cum se spune, cu privire la un „modus operandi“ cvasigeneralizat în sistemul politic actual. Un adevărat secret al lui Polichinelle pentru că, prin proporţiile metastazice ale corupţiei, traficul de influenţă, şantajul, scurgerea intenţionată de informaţii sensibile, actele ilegale de compromitere personală sau instituţională, delaţiunea şi sperjurul sunt doar cåteva dintre mijloacele practicate, asistate şi acceptate de voie sau de nevoie de mai toţi factorii decizionali. De aici alterarea la limite extrem de periculoase a însăşi substanţei şi funcţionalităţii structurilor instituţionale din Romånia de azi.

Marea famiglie

Şantajul încercat la adresa uneia din instituţiile-cheie îndrituite să investigheze elementele suspecte de corupţie din rândul clasei politice, respectiv Agenţia Naţională de Integritate, nu este o excepţie spectaculară, ci regula practicată în întregul sistem. Ca într-un domino sociopolitic de proporţii rar întâlnite, în ultimii 20 de ani s-au prăbuşit/alterat în raport cu însuşi statutul normal de funcţionare instituţie după instituţie, indiferent că aparţineau unei ramuri a puterii sau alteia. În acest mod, sistemul instituţional a trecut din poziţia de servant public (public servant) în cea de servant privat (private servant) al unui număr restrâns de grupuri de interese politice, economice şi financiare. Cele mai importante instituţii ale statului român au fost privatizate în folosul unor nuclee oculte de putere. Este situaţia clasică definitorie pentru statul mafiot ca stat captiv aflat sub controlul „marii famiglii“. Efervescenţa şi aşa-zisul dinamism al vieţii politice româneşti sunt cel mai adesea produsul competiţiei conflictuale între aceste grupuri de interese care controlează fiecare separat doar anumite sectoare ale sistemului instituţional. Aşa se explică toate convulsiile disfuncţionale din cadrul unor importante instituţii ale statului român şi unde se confruntă la modul tacit sau conflictual deschis structuri care în mod normal ar trebui să coopereze sau să se afle pe aceeaşi poziţie. Cel mai spectacular exemplu este oferit de scurgerea intenţionată de informaţii sensibile din cadrul unor servicii secrete ale ţării pentru compromiterea sau punerea în defensivă operaţională a altora. Sau când dosarele investigative întocmite de o instituţie sunt stopate sau blocate de altele în mod artificial, sub pretexte de ordin tehnico-birocratic. De aici ping-pongul cunoscut între poliţie, servicii de informaţii, Parchet şi justiţie.
Dar nu este numai atât. În originalul sistem „democratic“ românesc, criteriile de bază ale ocupării funcţiilor de conducere în structurile instituţionale sunt practic două: validarea apartenenţei directe la grupul de interese politic dominant al momentului şi fiabilitatea dependenţei candidatului faţă de grup prin deţinerea unui volum suficient de informaţii compromiţătoare despre acesta.
Primul criteriu, de altfel şi cel mai răspândit în România de azi, ţine de modelul sociologic al relaţiilor tribale de tipul rudeniei directe sau asociative. În această din urmă categorie se înscrie expansiunea fără precedent în perioada postdecembristă a relaţiilor de tipul naşi/fini care permit, din motive lesne de înţeles, expansiunea ca dimensiune şi pondere a „tribului“, adică a grupului de interese respectiv. Este metoda sporirii şansei de succes într-o lume în care competiţia între acestea a devenit în ultimii ani tot mai acerbă. Dacă o organizaţie nonguvernamentală serioasă şi-ar propune să alcătuiască harta acestui tip de relaţii la nivelul clasei politice româneşti, imaginea vă asigur că ar fi extrem de şocantă pentru o ţară altfel membră a Uniunii Europene. Ziarişti investigatori de mare valoare profesională şi morală, şi când spun asta mă gândesc în primul rând la un profesionist precum Dan Badea (http://badeadan.blogspot.com), au defrişat deja la modul sectorial o parte a acestei configuraţii. Dar e doar începutul, iar efortul presupune resurse umane şi financiare mult mai mari pentru a putea fi finalizat în bune condiţiuni. Este clar nevoie de un sprijin financiar extern din partea unei instituţii europene de prestigiu.

Sarcini dificile

Odată configurată harta „marii famiglii“ româneşti, se pune evident problema sanitizării/deratizării sociopolitice a acesteia. O sarcină de mare dificultate având în vedere structura acestor grupuri de interese ce domină azi discreţionar viaţa politică, economică şi financiară a României. Relaţiile de rudenie şi de interes prin asociere ale acestei constelaţii de structuri de tip mafiot nu pot fi eradicate atâta timp cât elementele-cheie ale sistemului politic şi instituţional sunt sub controlul acestora. Reconstrucţia cadrului instituţional democratic se poate face doar prin două mijloace.
Primul presupune o amplă activitate de educaţie civică a marii mase a românilor, menită să-i scoată din condiţia de „captivi“ ai operaţiunilor actuale de manipulare şi dezinformare. În mod paradoxal, deşi după 1989 au fost înfiinţate sute de ONG-uri cu resurse financiare impresionante, mai nici una dintre ele nu şi-a câştigat, din păcate, notorietatea pe linia obiectivului amintit mai sus. Dimpotrivă, cele mai multe s-au transformat în anexe mercenare ale grupurilor de interese aparţinând „marii famiglii“. Revenind la procesul menţionat, odată realizat obiectivul renaşterii adevăratei conştiinţe civice şi morale, se impune crearea sub aspect organizatoric a unei formaţiuni politice al cărei principal obiectiv ar trebui să fie reformarea şi sanitizarea actualului sistem politic. În acel moment votul şi alegerile libere vor deveni poarta legitimă a accesului la pârghiile puterii şi vor permite finalizarea obiectivului propus: repunerea României în drepturile unui sistem democratic modern.
Al doilea mijloc de reconstrucţie şi sanitizare presupune o restructurare a sistemului de „sus în jos“ prin decizia curajoasă a unei facţiuni „luminate“ din cadrul actualei „famiglii“ de interese de a-şi asuma rolul sanitizării în detrimentul restului grupurilor de interese. Sună a canibalism politic, dar istoria cunoaşte destule cazuri reale care au finalizat cu succes obiectivele propuse. Un proces mai scurt sub aspect temporal care ar putea acompania pentru un timp procesul ridicării nivelului culturii politice a marii mase a alegătorilor. Este un tip de tranziţie pe care l-au cunoscut chiar şi regimurile posttotalitare indiferent de natura ideologică a acestora. Un regim democratic autoritar de tipul, să spunem, al celui din Singapore (şi e doar unul dintre exemple) poate contribui serios la accelerarea procesului educaţiei civice şi morale a populaţiei şi care, în cazul României, se află într-o serioasă derivă. Cei ce se vor opune unei asemenea idei confundă, din naivitate sau ipocrizie, conceptul libertăţii personale cu anarhia definită ca „mamă a controlului discreţionar“ de către „marea famiglie“. Pentru mine, ca şi pentru alţi analişti autohtoni sau occidentali, este clar că actuala Constituţie a fost de la bun început gândită pentru a proteja influenţa grupurilor de interese ce aveau să se instaleze la pârghiile decizionale ale statului român. Sistemul actual nu are menirea, aşa cum se pretinde, să asigure un echilibru rezonabil al ramurilor puterii, ci de a asigura mai degrabă blocajul instituţional atunci când una dintre ramuri ia măsuri ce nu convin grupurilor de interese ce controlează măcar una dintre ele.

Faza critică

România este într-o fază critică în care, pentru reformarea profundă în spiritul valorilor democraţiei occidentale a sistemului actual, are nevoie de un sistem politic de tipul republicii prezidenţiale.
Cu aceasta ajungem la un sector ce exultă în prezent ca mijloc de manipulare şi dezinformare a opiniei publice: mass-media. Cu mai bine de 15 ani în urmă am afirmat profetic că invocarea libertăţii absolute în mass-media românească este un act manipulaţionist ce a avut rolul de a servi drept umbrelă psihologică în compensaţie pentru absenţa accesului la informaţii mediatice în fostul regim comunist. În realitate, mass-media postdecembristă a fost parazitată de la bun început de un complex proces diversionist având drept scop controlul percepţiei publice atât despre trecut, cât şi despre evoluţiile curente. Ele au fost totodată paravanul operaţiunilor de preluare a controlului politic, economic şi financiar de către grupurile de interese născute din fosta clasă politică a regimului comunist în deplină conivenţă cu fostul segment colaboraţionist al birocraţiei instituţiilor de stat.
Într-o fază ulterioară marcată de altfel evolutiv şi de caracterul conflictual acut al relaţiilor între nucleele principalelor grupuri de interese ce dominau deja sistemul mass-media au intrat în proces de cartelizare. O cartelizare ce a fost însoţită de epurarea jurnaliştilor care încă mai credeau că pot şi trebuie să fie fideli valorilor deontologice şi înregimentarea directă, fără perdea, cum se spune, a celor rămaşi la operaţiuni dictate direct de controlorii mass-mediei respective. Audio-vizualul a devenit în ultimii 20 de ani factorul preponderent în formarea sau, mai bine zis, deformarea sub control a percepţiei opiniei publice. Orice cercetare cu minime pretenţii ştiinţifice nu poate evita constatarea împingerii percepţiei publice generale cu preponderenţă spre zone triviale, vulgare, în detrimentul inculcării valorilor morale şi civice ce constituie în mod obiectiv fundamentul unei solide culturi politice individuale. Simpla intrare în contact direct cu alegătorii te face să constaţi efectul nefast al întărâtării manipulative la adresa unui candidat sau altul pe motive nu numai superficiale, dar pur şi simplu ilogice. Dan Badea şi alţii numesc marea masă a victimelor manipulate „bizoni“. Cred că alegerea termenului invocă spre neştiinţa multora finalul tragic al busculadei create artificial/manipulativ de către vânătorii de bizoni. Ideal ar fi ca odată „lămuriţi“, bizonii să redirecţioneze busculada pe direcţia manipulatorilor. E greu, dar nu imposibil... Până atunci nu-mi rămâne să constat decât că România se află nu numai pe mâna cui nu trebuie, dar şi la discreţia unor derbedei ce se vor cu „ştaif“. Discuţia dintre Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac cu Cătălin Macovei este în acest sens de un simbolism excepţional pentru „starea de fapt“ a României actuale, cu un calificativ dur la adresa clasei politice şi a grupurilor de interese dominante.

România derbedeilor „cu ştaif“
Curentul - vineri, 13 noiembrie 2009

No comments: