Lumea văzută de la Bucureşti
de Victor Roncea
Pe vremea când lucram la defunctul ziar „Ziua“ (ajuns „Săptăluna“) şi remarcam înciudat cum patronul din umbră al publicaţiei, Sorin Ovidiu Vîntu, sprijină reţelele noului KGB în România, diverşi binevoitori îmi serveau rapid textul că aşa e Vîntu: „lucrează sub acoperire“. Cică, de fapt, Vîntu e un naţionalist autentic, iar faptul că Patapievici şi Tismăneanu sunt sinecuriştii lui la falimentara gazetă de perete „Idei în dialog“ este doar pentru că-i place să-şi bată joc de „intelectualii lui Băsescu“. Desigur, rămân valabile şi „viţe-versele“, legate de capcanarea lui Băsescu de către „intelectualii lui Vîntu, Patriciu şi Voiculescu“, dacă e să ne uităm de unde li se îngraşă conturile lunar, anual şi chiar din deceniu în deceniu, din 1989 încoace, începând cu Dinescu şi sfârşind cu Pleşu.
Până una alta, Vîntu şi tovarăşii săi de Coaliţie de la Kaz-GRIVCO-FNI au opţiunile definite, şi după 20 de ani, tot pe directivele trasate de Iliescu-KGB. Doar nu degeaba afirma Vîntu despre beneficiarul crimelor din decembrie ‘89, într-un interviu mai vechi, că este „singurul politician pe care continui să-l iubesc“. Acum, nu ştim cât de naiv în dragoste poate fi Vîntu dacă, deşi Iliescu se scăpase în public că fiul său nelegitim este „un prostănac“, patronul Realitatea TV considera, în acelaşi interviu, că „Geoană este o mare inteligenţă folosită în scopuri neproductive“. Cunoscându-l pe Vîntu, cred că ne aflăm în faţa unei adevărate aporii, care poate fi descifrată mai curând prin reciproca sa, adică exact pe dos. N-ar fi singurul caz similar şi paradoxal din PSD: dacă Geoană va da cu sprijinul lui Iliescu noua lovitură de stat din decembrie, primarul „Vanghelie care este el“ va ajunge în curând să-l rivalizeze „productiv“ pe Bill Gates. La avere, evident.
Băsescu, cu o inteligenţă nativă rivală celei malefice a lui Vîntu, nu pierde însă prilejul să-i demaşte pe conspiratorii din decembrie, mascaţi în revoluţionari de carieră şi plasaţi abil de KGB în ambele „sfere“ ale societăţii, „politice“ sau „civile“: de-o parte Iliescu, cu al său FSN, de alta Dinescu şi tovarăşii de drum din GDS. Aflat la Timişoara, oraşul-martir unde KGB-ul şi-a dat mâna cu serviciile secrete comuniste ale ungurilor şi iugoslavilor, Băsescu le-a trântit-o în faţă noilor conspiratori: „Am sentimentul că nu mă confrunt cu Mircea Geoană. El e paravanul, în spatele lui sunt oameni ca Iliescu, Voiculescu, Vîntu, Patriciu, Hrebenciuc şi, bineînţeles, este «garantat Vanghelie». Eu nu-l voi învinge pe Mircea Geoană, ci pe Ion Iliescu, pe el am să-l bat pe 22 noiembrie şi am să-l lecuiesc de putere“.
Întâmplător, pe lângă Iliescu şi Geoană, pe listă se mai găseşte un amant ideologic, şi nu numai, de-al lui Vîntu: Hrebenciuc, tartor şi pre şi post-decembrist, de care prietenul securiştilor trădători se laudă că îl leagă „o veche amiciţie“, spre deosebire de cea cu Năstase, care este „o strânsă amiciţie“. Din acest amantlâc „revoluţionar“ total nu putea să lipsească „poetul-portofel“, Mircea Dinescu, soţul Maşei şi ginerele cuplului kominternist Liudmila Longhinovskaia şi Albert Kovacs, care se spune că l-a debutat pe poetul Sorin Ovidiu Vîntu în presa literară comunistă de dinainte de 1989.
Actualul agent de influenţă al lui Vîntu de la Realitatea TV, cu e-misiune de intoxicare-dezinformare, care singur recunoaşte că se trage din maimuţă, a fost sancţionat pe măsură de Băsescu, la mitingul său de la Cetate: „Să te duci să vorbeşti la televizor, Dinescule, nu aici!“
Să sperăm că după Moş Nicolae singurele televizoare de unde vor mai vorbi prostituatele intelectuale şi politice ale lui Vîntu şi chiar şeful haremului vor fi pe... circuit închis. Respect!
Vineri, 14 iunie, ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași: Părintele Hariton
Negrea, Maica Justina Bujor, scriitoarea Magda Ursache și mărturisitorul
Marin Răducă participă la Conferința MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și
Lansarea de carte „DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de
portrete de Cristina Nichituș Roncea”
-
“UNITATE, POCĂINŢĂ, ASCULTARE ŞI RUGĂCIUNE” Sub aceste cuvinte de foc
lăsate românilor de bunul Părinte Justin de la Petru Vodă, anul acesta
celebrăm Cente...
5 years ago
No comments:
Post a Comment