Tuesday, July 7, 2009

CRONICA de marti: Nu exista libertate fara lanturi

de George Cusnarencu

Incerc sa rememorez sfarsitul de an 1989. Tinerii iesiti pe strada sa apere “cu pieptul gol”, cum suna un cliseu al vremii, Revolutia. Revolutia la care tineam atat de mult! Cu atat mai mult cu cat cele mai multe victime ale “teroristilor” fusesera acesti tineri, singurii fata de care continuam sa avem respect, macar atat cat vom trai. Ceea ce a urmat, anii de framantari, de cautari si, in cele din urma, de asezare in niste tipare primite din Occident, n-a mai avut nicio legatura nici cu Revolutia (care intre timp s-a dovedit un altfel de lovitura de stat), nici cu tinerii de pe strada (ei sunt cei care sunt scosi mereu in fata cu ocazia tuturor razmeritelor care camufleaza lovituri de stat), nici cu idealurile revolutionare, nici cu lacrimile parintilor, nici cu puloverele de lana. Dimpotriva, de douazeci de ani devenim tot mai constienti ca sacrificiul tinerilor putea sa lipseasca intr-o societate mercantila, ca lucrurile au fost rasturnate, pentru ca locurile vacante sa fie ocupate de insi din randurile doi si trei, ca idealul si entuziasmul fostilor tineri de atunci s-a transformat in goana dupa certificate aducatoare de privilegii si ca societatea visata in acele momente nu este decat aceeasi masinarie a saraciei si umilirii. Uneori, chiar cu accente mai dramatice decat cea de dinainte de 1990. Tinerii de atunci au imbatranit, uneori, prea urat, idealurile lor s-au ofilit si au fost macerate in etuvele societatii de consum, visele au fost strivite de rotile grele ale indiferentei, alienarea s-a asternut acolo unde altadata era solidaritate. Si, mereu, in mintea celor care n-am avut norocul sa murim ca prostii la Revolutie, a supravietuit ca o nuca tare o idee, singura idee care ne mai motiva viata: aceea ca tinerii sunt salvarea noastra. Ca impetuozitatea lor, curajul lor, idealismul lor, toate la un loc ne pot salva sufletele noastre chinuite si uscate de indoieli si tagada. Am trait cu aceasta speranta in suflet pana cand speranta a murit inaintea mea. Culmea, in carti, si in cliseele devenite ridicole, se spune ca tocmai speranta moare ultima. Ce prostie ingamfata! Unde sunt tinerii? Incet-incet, peste ei s-a asternut lespedea de beton a unui intreg cimitir care a ajuns societatea. Disperarea si-o ineaca in alcool, alienarea in sex, lipsa de identitate in droguri. Astea le-a adus lor Revolutia din momentul in care s-au nascut liberi. Si ne incapatanam sa avem inca mari asteptari de la tineri, acele asteptari pe care le are un ratacit in desert cand viseaza la cisterne de apa. Asteptarile unui pierdut prin munti inghetati in cautarea unui culcus cald. Spunem: daca toti au fost si am fost manjiti de 20 de ani de balacareala fetida, in care baietii destepti s-au asezat la carma si de acolo si-au biciuit fara incetare supusii, daca tot ceea ce ni se parea mai liber a fost pus in lanturi si daca libertatea noastra nu exista decat legata in lanturi, atunci numai tinerii sunt cei care ne pot mantui. Spuneam: daca sforarii, mincinosii, hotii si escrocii au ajuns in cele mai inalte scaune ale societatii zise libere, atunci doar tinerii sunt cei care pot rupe lanturile si aduce visata si adevarata libertate. Ba unii dintre noi, ajunsi in situatia de a crede ca viata reala este doar cea pe care potentatii ne-o povestesc la televizor, au fost convinsi ca pana si minciuna votului uninominal este o parte a realitatii. Ca si ideea ca, in acest fel, viata politica se va primeni, ca “sangele tanar” este acela care va revigora nu numai societatea, ci si viata noastra uscata. Cata dezamagire! Si cate dezamagiri s-au asezat apoi peste vechile dezamagiri! Ce am vazut noi din noua clasa politica aparuta din neant dupa votul uninominal? Tineri bouleni sau smecheri nascuti batrani si fara coloana vertebrala. Tineri deveniti plastilina in mainile deloc creatoare ale unor sacali imbatraniti in rele. Tineri yesmeni, soldati ai partidului, mai credinciosi chiar si decat soldatii de plumb. Tineri ajunsi parlamentari prin votul cetatenilor doar pentru a ascunde potlogariile celor din randul doi, care ii manevreaza ca pe niste marionete. Tineri pentru care indicatiile de partid democrat inseamna azi ceva mai mult decat furia noastra impotriva serbarilor uteciste. Tineri care se agita ca niste moluste intr-un lac aproape secat doar ca s-o voteze pe fata sefului, de parca aceea ar fi sora lor, binefacatoarea lor. Toti ar face azi orice ca sa ajunga din urma metehnele parintilor lor politici. Toti cu gandul ca peste cativa ani, asa, fara coloana vertebrala, fara oase in burta, fara nimic in creier, dincolo de smecherie, vor ajunge in scaunele marilor ambitii. Prin intrigi si slugarnicie, dupa modelul celor imbatraniti in furtisaguri. Pentru acesti tineri, idealul a murit inca din zori, ei sunt nu rebeli, ci slugi fara o cauza, pentru ei libertatea inseamna lanturi, si nu sfaramarea lor. Tinerii pe care ii vedem azi la televizor, copii la xerox ai stapanilor lor de partid, sunt batrani inainte de a fi adulti. Ei s-au nascut batrani!

PS
Inca viu, cu speranta moarta demult, continui sa cred ca salvarea sufletelor noastre sunt tinerii. Dar niciodata acei tineri care se valmasesc la televizor, care se calca in picioare pe coridoarele politicii. Ci aceia anonimi, necunoscuti, pentru care viata inseamna o lupta cu lanturile. Aceia pe care sacalii de partid nu vor pune niciodata mana. Sau vor reusi?

No comments: