Scris de George Roncea
Ion Iliescu,
cel care i-a înmånat ştafeta roşie lui Mircea Geoană, a încasat în
aceste zile o replică severă din partea „golanilor“ plecaţi din ţară
după Mineriadele ordonate şi organizate de „cårpa kaghebistă“. Peste
78% dintre romånii stabiliţi în străinătate au votat împotriva lui Ion
Iliescu, de fapt Tătucul din spatele „prostănacului“. Am fost sunat, în
ziua votului, de numeroşi prieteni plecaţi din ţară după Represiunea
Pieţei Universităţii,
care aflaseră rezultatele exit poll-urilor institutelor de sondaj din
aria Vîntu-Voiculescu şi care s-au hotăråt să se ducă la vot tocmai
datorită indignării la aflarea datelor prezentate de acestea. Diferenţa
de fus orar a permis ca, în Statele Unite de exemplu, pe Coasta de
Vest, să se voteze pånă a doua zi la şapte dimineaţa. Turul doi a adus
un număr-record de participanţi la vot, un procent neatins niciodată
pånă acum.
În
urma centralizării voturilor din cele 294 de secţii de vot din
străinătate, s-au prezentat la alegeri 147.754 de cetăţeni romåni, au
exprimat 146.876 de voturi valabile şi doar 861 au fost voturi nule.
115.831 de romåni au votat pentru Băsescu, 31.045 pentru Geoană. Se
pare că romånii din diasporă nu au fost momiţi de promisiunea celor
20.000 de euro pe care îi distribuia cu largheţe Geoană, plecånd
probabil de la cuantumul salariului cumnatului său Ionuţ Costea,
salariat al statului, plasat chiar de el la şefia Eximbank.
Am văzut
câteva dintre listele cu CNP-uri ale votanţilor din străinătate
fluturate nervos de pesedişti şi mi-a sărit în ochi că seriile
corespund unor oameni din generaţia mea, precum şi din generaţia
„decreţeilor“ lui Ceauşescu. Majoritatea celor care au ieşit în stradă
împotriva comunismului în decembrie 1989 făceau parte din această
generaţie. „Decreţeii“ erau acei copii născuţi ca urmare a unui celebru
decret al lui Ceauşescu prin care se pedepseau aspru întreruperile de
sarcină. Sute de mii de mame, cu sau fără voie, au dat naştere unui
număr sporit de copii, ca urmare a apariţiei decretului cu pricina.
În
1989, o mare parte a acelor copii deveniţi tineri furioşi pe sistem au
ieşit masiv în stradă. Practic, ei l-au dat jos pe Ceaşcă. Faptul că
Ceauşescu a fost împuşcat la ordinul copilului său adoptiv, Ion
Iliescu, este altă poveste. Puţină lume ştie că Ion Iliescu a fost
crescut în familia Ceauşescu, iar statutul său era acela al unui fiu
adoptiv. Era culcat în pat cu soţii Ceuşescu, când era mic mama îl
părăsise, iar tatăl său dispăruse cu treabă pe meleagurile Rusiei, la
centrala NKVD, strămoşul KGB.
Ion Iliescu ar fi meritat să aibă
soarta tatălui său adoptiv, Nicolae Ceauşescu, dacă avem în vedere că
lucrurile pentru care a fost acuzat Ceauşescu îi pot fi imputate în
egală măsură, ba chiar mai mult de atât. Exodul tinerilor studioşi ca
urmare a represiunii ordonate de acesta, împotriva studenţilor Pieţei
Universităţii, în iunie 1990, a făcut enorm de mult rău României.
Unul
dintre vicepreşedinţii Ligii Studenţilor din Universitate, Sorin
Drăgan, un tip absolut remarcabil, a încasat în dimineaţa zilei de 14
iunie un piron în cap de 20 de centimetri, înfipt la capătul unei bâte
utilizate de un miner pentru a bătători capetele colegilor mei. Sorin
avea o gaură în cap prin care puteai să ajungi cu degetul la creier. A
ajuns în America şi a rămas acolo, cu o infirmitate care i-a marcat
viaţa. Sângele colegilor mei, sângele fratelui meu, sângele meu a
înroşit pereţii şi coridoarele Universităţii şi Arhitecturii. Petre
Roman avea să le explice după câteva zile jurnaliştilor străini
oripilaţi care au vizitat cele două clădiri/garnizoane ale studenţilor
din Piaţa Universităţii că noi am aruncat cu vopsea roşie pe pe pereţi,
pentru a-l compromite pe Ion Iliescu.
Eu ţin minte că atât de mult
sânge îmi cursese din rănile de la cap încât hainele mele deveniseră
scorţoase şi roşii de parcă ar fi fost vopsite cu galus, celebra vopsea
de ouă cu care noi, studenţii de la Arte plastice, „îmbunătăţeam“
ţoalele din comerţul socialist. Mi s-a părut haios pe undeva că am
ajuns să-mi vopsesc hainele într-un stil avantgarde cu propriul sânge.
Am scăpat doar cu voia lui Dumnezeu, cei care am scăpat. Alţii,
necunoscuţi, tineri ca şi noi, au fost împuşcaţi pe stradă, în noaptea
de 13 spre 14 iunie, după ce Iliescu a dat ordin să se tragă în plin
deoarece noi eram cu toţii „legionari care dăm lovitură de stat
legionară“.
Adrian Năstase, a spus la Parchet Ion Iliescu, acum
vreo trei ani, a văzut steagurile verzi legionare cu ochii săi de
vânător şi l-a sunat să-l avertizeze. Avertizat, Ion Iliescu a cerut
Armatei să tragă, ca în vremea lui Antonescu (mareşalul, nu pricoliciul
de Crin). S-au tras 1.466 de gloanţe de război. Un tânăr, Dragoş
Drumea, şi-a dat duhul în braţele mele, la ora 03.15, lângă CCA,
împuşcat în gât. Avea traheea zdrobită şi sângele îi ţâşnea în sus ca
dintr-o fântână arteziană. Am încercat să-i acopăr gaura din gât cu
palma şi simţeam cum îmi zvâcnea mâna datorită presiunii sângelui care
i se scurgea cu repeziciune. Mă privea cu ochi înnebuniţi de spaimă,
din ce în ce mai ceţoşi, horcăind din greu. I se scurgea viaţa printre
degetele mele, afară se trăgea încă, nu aveam niciun ajutor şi m-a
cuprins disperarea dându-mi seama că îşi pierde cunoştinţa şi că îmi va
muri în braţe, sufocându-se cu propriul sânge. I-am strigat nu ştiu
nici eu ce, crezând că poate mă aude, au venit nişte tineri şi l-am dus
la o maşină a medicilor de la Medicine sans Frontiere.
Am aflat
peste ani de la un chirurg, Nae Constantinescu, ajuns consilier
prezidenţial la Cotroceniul ocupat de Emil Constantinescu, că tânărul
care îşi dădea duhul în braţele mele în acea noapte din iunie 1990 a
ajuns pe masa sa de operaţie, dar nu a mai putut face nimic pentru el
decât să-i constate decesul, prin împuşcare cu glonţ de război.
Un
alt amic, simplu inginer la vremea aceea, s-a ales cu un sfert din
creier zdrobit cu bare de fier, a zăcut apoi trei ani în Germania, unde
a fost vindecat cât de cât de către nişte medici extraordinari. I-au
trebuit alţi ani să-şi revină parţial şi să-şi reamintească lucruri
care se şterseseră din capul său, ca urmare a loviturilor. Nu i s-a
şters din cap Ion Iliescu. S-a întors în ţară şi a înfiinţat
organizaţia victimelor mineriadelor, fiind cel căruia i se datorează
practic existenţa Dosarului Mineriadei din 1990. Din 1999, Viorel Ene,
inginerul cu capul storcit de barele de fier, aşa damblagit cum a
ajuns, a organizat sute de proteste, mitinguri, demonstraţii, a strâns
mii de mărturii, a depus sute de cereri pe adresa Parchetului, cerând
un singur lucru: judecarea lui Ion Iliescu. Chiar zilele trecute a mai
avut încă un termen, desigur o amânare, la unul dintre procese.
N-am
izbândit până acum să-l facem pe Iliescu să plătească pe calea
justiţiei. I-am plătit-o însă pe calea votului. Mi-ar face plăcere,
desigur, să i-o plătim şi altfel...
Scria zilele trecute Adrian
Năstase, cel cu privirea de vultur, cel care l-a sunat pe Ion Iliescu
în ziua de 13 iunie să-i zică de steagurile noastre verzi de legionari
împuţiţi, huligani borâţi şi golani nenorociţi, că votul românilor
plecaţi din cauza lui Ilici „ar trebui să aibă o greutate mai mică“.
Citez:
„Nu românii din diaspora au decis câştigătorul alegerilor. De ce să-i
considerăm pe aceşti români responsabili de rezultat doar pentru că au
votat mai târziu, din motive naturale, ce ţin de fusul orar? De ce nu
voturile din 3-4 judeţe precum Cluj, Timiş, Alba sau Arad să fie cele
care au inclinat decisiv balanţa? Cred că în acest caz simplificăm
foarte mult realitatea electorală“, scrie Adrian Năstase. El perorează
mai încolo că cei care locuiesc de mai mulţi ani în străinătate „nu au
contact direct cu realitatea“. „Nu sunt afectaţi, direct, de
reglementări, de taxe şi impozite, chiar şi de o viziune sau alta
asupra viitorului - în sănătate, educaţie, etc. Prin urmare, votul lor
ar trebui să aibă o greutate mai mică. Se impune, în viitor, o
dezbatere pe acest subiect“, mai debita Adrian Năstase pe blogul său.
Io
zic că Adriana Năstase şi ai lui au dreptate pe undeva. Votul celor
plecaţi din ţară din cauza lui Ion Iliescu ar trebui să aibă o greutate
mai mică. Şi eu, deşi nu am plecat din ţară, aş fi dispus să mi se
restrângă greutatea votului meu, la schimb, din greutatea scăzută a
votului meu aş prefera să mi se ofere o bară de fier cu o greutate
corespunzător mărită cu care să bătucesc oleacă creştetul lui Ion
Iliescu, Petre Roman şi restul echipei feseniste/pesediste, nu mult, ci
doar atât cât să simtă şi ei greutatea votului popular al vechilor
golani ai Pieţei Universităţii.
Pe cât facem pariu că dacă facem
un Referendum, doar în rândurile emigraţiei româneşti, pe tema asta, se
va obţine un rezultat de cel puţin 78 la sută, cât a fost votul dat
împotriva lui Geoană, cel cu ştafeta roşie înfiptă adânc în dos de
pidosnicul pervers de Ion Iliescu?
„Jos Iliescu!“ rămâne încă un
slogan actual pentru toată generaţia noastră, iar una dintre
motivaţiile serioase care m-au determinat pe mine personal să votez
acum, pentru prima oară în viaţa mea, a fost legată de speranţa că în
noul an, la fix 20 de ani de la măcelul din Piaţa Universităţii, îl voi
vedea pe Ion Iliescu în instanţă, livid, cu buzele strânse, aşa cum
l-am văzut în dimineaţa când Geoană a aflat că nu mai este preşedinte,
ci doar etern prostălau „de stat şi de partid“ - şi prin contribuţia
votului meu...
Jos Iliescu!... Cine uită nu merită ....
Vezi aici CURENTUL PDF
Vineri, 14 iunie, ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași: Părintele Hariton
Negrea, Maica Justina Bujor, scriitoarea Magda Ursache și mărturisitorul
Marin Răducă participă la Conferința MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și
Lansarea de carte „DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de
portrete de Cristina Nichituș Roncea”
-
“UNITATE, POCĂINŢĂ, ASCULTARE ŞI RUGĂCIUNE” Sub aceste cuvinte de foc
lăsate românilor de bunul Părinte Justin de la Petru Vodă, anul acesta
celebrăm Cente...
5 years ago
1 comment:
Salut Victor, nu inteleg de ce nu scrii la mine pe blog ? nici macar nu m-ai vizitat.
VEZI CEVA TARE DESPRE LOVITURA DE STAT 1989.
http://stirea.wordpress.com/2009/12/17/generalul-victor-atanasie-stanculescu-despre-lovitura-de-stat-incendiar/
Post a Comment