Colegul nostru de presa, talentatul comentator Razvan Boanchis, nu l-a mai votat la aceste alegeri pe Traian Basescu (desi tine la el si o mai facuse de trei ori anterior). Pentru ca l-a reconfirmat pe Horia Roman Patapievici la conducerea ICR. Editorialistul de la National considera ca Patapievici e "Broasca rugina a culturii romane". Doctor in istorie Emilia Corbu il vede drept... nagat cu ambitii de liliac.
Nagatul cultural
Nu e cazul să trec în revistă opiniile pro şi contra cu privire la
persoana şi mai ales ,,creaţia,, lui H.R. Patapievici. Nu mă privesc.
Filosofia vorbei goale, a subiectului fără realitate şi a realităţii
fără subiect, mă lasă rece. Că pe această filosofie se întemeiază o
adevărată mafie culturală, e un subiect de care nu avem timp aici.
Mă intrigă însă situaţia în care un individ, care vorbeşte despre sine
la persoana a III-a, se crede un călugăr laic (1), se consideră un
intelectual de elită şi se prezintă ca atare, director al ICR, se pune
în situaţia de a presta servicii oneroase, de răspândac internaţional a
unei minciuni, cu scopul declarat de a apăra un gen de onoare a
preşedintelui Băsescu, în condiţiile în care acela avea deja sacii în
căruţă şi mâna pe bici. Doar de onoare nu avea vreme. Prestaţia a fost
mizerabilă. Imaginea creată, pe măsură. Patapievici ar trebui, cu coada
între picioare, capul între umeri, şi umerii langa urechi, să-şi scrie
frumuşel demisia şi să ne lase. Ne-a făcut de râs a nu ştiu câta oară.
Ca
să ne explicăm ,,scandalul H.R. Patapievici,, trebuie mai întâi să avem
o imagine coerentă a culturii româneşti. Or, cea mai apropiată
comparaţie şi plastică viziune poate fi aceea a lumii păsărilor. O lume
în care convieţuiesc cele mai diferite specii, de la cele pe cale de
dispariţie (vulturii înălţimilor, corbii regali) până la casnice găini,
papagali, ciori şi gureşi vrăbioi.
Doar că, lumea culturală a
păsărilor se află într-o Românie, ca o baltă seacă, plină de crocodili.
Tot poporul stă pe insuliţe. De sărbători, mai trec de la unii la
alţii, cu mare teamă şi cu greutate. Crocodilii devorează periodic ceva
sau pe cineva şi le rămân resturi între dinţi. Nasol! Nu poţi zâmbi
amantei, nu poţi da interviuri, nu e sănătos. Dacă-ţi cad dinţii, gata,
s-a zis cu viitorul tău! La asta sunt buni nagâţii. Specie neameninţată
de nimeni, în perfectă stare de conservare, mici şi oportunişti, leneşi
şi agresivi, nagâţii curăţă resturile dintre dinţii crocodilului. E o
simbioză perfectă! Aşa se face că dihăniile îşi păstrează sănătatea şi
imaginea şi micile orătănii se hrănesc mult şi bine.
In România,
crocodilii au pus mâna pe putere. Şi aşa au ajuns nagâţii, elită
intelectuală. Fiecare crocodil are nagâţii lui. Şi inteligenţa
păsărelelor asta este, să stea pe capul celui mai ghiftuit şerpălău.
Asta i-a învăţat nagâţii comunişti pe odraslele lor, elita de azi. Şi
nagâţul şef de la ICR, văzând cum crocodilului cel mare după ospăţul
electoral, i-a rămas coada contra-candidatului între dinţi, s-a repezit
cu zel să fie primul şi din grabă, nebăgare de seamă, a ciupit din...
altă parte. Aşteptăm cu interes deznodământul. Dar, ne bucurăm nespus
de întâmplare. De mult aşteptam să ciuguleasca aiurea. Era un nagâţ orb
ca un liliac. Pentru profesioniştii din cultură, trăitori la înălţime,
prestaţiile nagâţilor sunt... divertisment.
Dr Emilia Corbu Blog
Nota: (1) HRP a afirmat despre sine inr-un interviu dat in 2008, ca are o viata de calugar laic si explica el adica,, o viata hartuita,,. Atata vede el in calugarie. Ingusta viziune!
Vineri, 14 iunie, ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași: Părintele Hariton
Negrea, Maica Justina Bujor, scriitoarea Magda Ursache și mărturisitorul
Marin Răducă participă la Conferința MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și
Lansarea de carte „DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de
portrete de Cristina Nichituș Roncea”
-
“UNITATE, POCĂINŢĂ, ASCULTARE ŞI RUGĂCIUNE” Sub aceste cuvinte de foc
lăsate românilor de bunul Părinte Justin de la Petru Vodă, anul acesta
celebrăm Cente...
5 years ago
No comments:
Post a Comment