Plasat de Mircea Geoană pe lista scurtă de posibili succesori, în eventualitatea improbabilă că urmaşul lui „Iliescu-KGB“ la şefia PSD îşi va da vreodată demisia, Titus Corlăţean, care este şi preşedinte al Comisiei pentru politică Externă a Senatului, a mers pe urmele şefului său, direct în fieful lui Putin, la Sankt Petersburg. Oraşul rusesc care l-a transformat şi consacrat pe Vladimir Putin din agent KGB în politician liberal a fost locul ales pentru o conferinţă de week-end, cu tema „Federaţia Rusă şi Parteneriatul Estic: provocare sau o nouă platformă de cooperare?“.
Stele roşii în Senat
La aprobarea memorandumului intern propus de Corlăţean în Biroul Permanent al Senatului, din data de 8 decembrie, discuţiile au fost destul de sarcastice. Liderul PSD a ţinut să declare în plenul şedinţei: „Acum, eu am un comentariu, fiind vorba de o vizită, din păcate, oficială şi, din păcate, nu la Moscova, ci la Sankt Petersburg, eu cred că, cu un mic efort, putem descoperi iarăşi o modalitate în care «unii îşi vånd ţara ruşilor» şi la modul foarte serios, eu rog ca doamnele din departamentul care gestionează relaţiile externe şi care şi-au consolidat un parteneriat foarte constructiv cu presa liberă şi independentă în ultimele săptămåni neapărat să trimită aceste documente, după reuniunea Biroului permanent, din nou, la presă, aşa cum au procedat şi în urmă cu două săptămåni“. Se pare că Titus Corlăţean a fost extrem de deranjat de faptul că ziarul „Curentul“ a publicat, în exclusivitate, detalii despre cea de a treia vizită la Moscova a şefului PSD şi preşedinte al Senatului, Mircea Geoană, invitat în plină campanie electorală prezidenţială de omologul său rus prin intermediul ambasadorului rus la Bucureşti, Aleksandr Ciurilin. Reproşurile senatorului nu corespund sistemului democratic, care presupune transparenţă totală în relaţiile dintre aleşi şi opinia publică. Vizitele neprincipiale perfectate pe ascuns, într-o calitate oficială, arată că „prostănacul“ lui Iliescu şi Vîntu ar fi avut ceva de ascuns. În plus, sursele ziarului nu au operat în interesul public din interiorul Senatului, ci chiar din sånul PSD, unde se mai află încă persoane care doresc să scape de tutela rusească. De altfel, remarca PSD-istului nu a rămas fără o replică PDL-istă: „Domnule Corlăţean, poate îl duceţi şi pe domnul Geoană în vizită oficială la Moscova sau, mă rog, în Rusia, ca totuşi să intre în legalitate pånă la urmă“, i-a transmis un senator în şedinţa lăsată cu scåntei şi stele roşii.
Băsescu, acuzat de ruşi că vrea unirea cu Basarabia
Contactat de „Curentul“, preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a susţinut că nu a avut nicio întrevedere neoficială - de tipul celor avute de şeful său - şi că, dimpotrivă, la reuniunea internaţională a fost obligat să contracareze o adevărată ofensivă rusească venită din partea lui Modest Kolerov, analist radical rus şi fost şef al unui departament al statelor vecinătăţii CSI la Kremlin, pe timpul lui Vladimir Putin. Potrivit lui Corlăţean, Kolerov l-a acuzat pe preşedintele Băsescu că pregăteşte unirea Romåniei cu Republica Moldova şi alte teritorii ale CSI şi nu a uitat să amintească în contrapondere problema „autonomiei Transilvaniei“, creată, după cum se ştie, de strategii fostului KGB încă de pe vremea lui Stalin. Surse diplomatice din Ambasada Romåniei la Moscova ne-au informat că, la fel ca în cazul vizitelor lui Geoană, nici delegaţia post-mergătorului său, Corlăţean, nu a fost anunţată oficial.
Corlăţean a mers pe urmele şefului său, în fieful lui Putin
Curentul - marţi, 15 decembrie 2009
Curentul - marţi, 15 decembrie 2009
© Curentul
No comments:
Post a Comment