Scris de Victor Roncea
În urma dezvăluirii făcute de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) privind faptul că Volvo-ul S60 cu care circulă Horia Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), îi aparţine trustului lui Sorin Ovidiu Vîntu Realitatea - Caţavencu, am primit mai multe solicitări pentru lămuriri suplimentare, mai ales că în articolul „Curentul“ se afirma că şi un şef al SRI circula cu un automobil de lux oferit de mogulul FNI. Facem aşadar câteva precizări: nu este vorba de actualul director al Serviciului Român de Informaţii, George Cristian Maior, ci, după cum se ştie, de fostul şef al SRI, Radu Timofte, în prezent decedat, ce a utilizat o perioadă îndelungată un Jeep oferit de speculantul financiar care era înmatriculat chiar cu iniţialele acestuia, respectiv SOV. La o audiere a acestuia în Comisia SRI a Parlamentului, în anul 2002, pe fondul dezvăluirilor făcute de proprietarul „Curentul“, Mihai Iacob, întrebată dacă Radu Timofte a oferit explicaţii privind motorizarea sa de către interlopul SOV, Daniela Buruiană, pe atunci parlamentară, a replicat că acest fapt este „un lucru extrem de minor, care s-a perpetuat de-a lungul timpului“. La fel şi în cazul Patapievici. Afirmaţia sa iniţială că „am primit telefon de la dna Huidan, de la Volvo, care mi-a propus să-mi pună la dispoziţie, fără nicio obligaţie, un Volvo S60“, pe care a uitat să-l pomenească şi în Declaraţiile sale de Avere şi de Interese, datează din 2007. Însă, iată că ANI demonstrează fără tăgadă - în documentul dispus şi pe site-ul „Curentul“ de ieri - că maşina de lux îi aparţine de fapt lui Vîntu, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă vocea doamnei în cauză nu era cumva cam groasă, ca după câteva trabucuri de 100 de euro bucata.
Onoarea sau casieria?
Este adevărat: pare puţin ciudat că fizicianul care compară România cu „radiografia unei fecale - o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării“ susţine că este „intelectualul lui Băsescu“, dar beneficiază de avantaje materiale importante de la inamicul de moarte al preşedintelui, fostul şi, foarte posibil, viitorul puşcăriaş Sorin Ovidiu Vîntu. Nu este singurul ciudat, cel puţin în această privinţă. Revista Realitatea-Caţavencu „Idei în Dialog“, la care este director Patapievici, a împlinit de curând cinci ani. La aniversarea precedentă, Realitatea TV amintea istoria publicaţiei: „Stelian Tănase, Ioan T. Morar, Alex Ştefănescu sau Sorin Dumitrescu s-au lăsat antrenaţi în aşa-numita luptă pentru o civilizaţie a dialogului, pe care a deschis-o directorul publicaţiei, Horia Roman Patapievici“.
Să vedem aşadar o parte dintre intelectualii-antrenaţi care îi conferă tânjita „onorabilitate“ mogulului FNI exact după cum apar pe firmamentul „Idei în Dialog“: Radu Carp, Dragoş Paul Aligică, Traian Ungureanu, Cătălin Avramescu, Ovidiu Pecican, Costel Stavarache, Valeriu Stoica, George Bogdan Tara, Sorin Cecurai, Luiza Palanciuc, Alexander Baumgarten, Alex. Leo Şerban, Dan C. Mihăilescu, Daniel Cristea-Enache, Andrei Brezianu, Andrei Muraru, Sorin Lavric, Mircea Diaconu, Horaţiu Pepine, Horia Barna, Ioan Buduca, Ioan Stanomir, Mihail Neamţu, S. Damian, Tereza Brânduşa Palade, Mircea Mihăieş, Vladimir Tismăneanu şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, H.R. Patapievici. Colegul lui Patapievici de la ICR, unde e vicepreşedinte, şi „EvZ“, Mircea Mihăieş, făcea la un moment dat un apel, pentru toţi intelectualii, rămas însă uitat, inclusiv de către el: „Casieria sau onoarea“. Foarte plastic, Mircea Mihăieş explica astfel lipeala unor jurnalişti şi intelectuali la trusturile mogulilor: „S-a conturat concluzia că toţi ziariştii angajaţi la trusturile «mogulilor» ar scrie la comandă. C-ar fi vorba de-o cedare morală de sus până jos, că stăpânii le-ar fi picurat otrava nesimţirii şi-a relei-credinţe în călimări. Evident că la mijloc sunt ordine, stratageme, şantaje, bani negri şi celelalte componente ale relaţiilor de tip mafiot. Dar mai e şi prostie, laşitate, spirit de turmă, inconştienţă“. În ciuda apelului versatului mânuitor al pixului, majoritatea apelaţilor săi au ales duplicitar: şi casieria lui Vîntu, şi cea a instituţiilor publice parazitate.
„ID“ - o revistă falimentară
Dar, cu excepţia influenţelor traficate, nici măcar rezultatele media nu le sunt prea strălucite. Ultima analiză a SATI - Studiul de Audienţă şi Trafic Internet -, perfectată site-ului revistei membre a Diviziei F5 New Media Realitatea-Caţavencu, arăta că aceasta are o medie de 300 de vizitatori pe zi. Conform BRAT - Biroul Român de Audit al Tirajelor - în luna ianuarie 2009, tirajul revistei lunare era de 7.300 de exemplare, dintre care s-au vândut 2.732. În luna februarie, tirajul a fost ridicat până la un maximum atins vreodată, de 8.500 de exemplare, dintre care s-au våndut însă la nivel naţional doar 2.960. Aceasta l-a obligat pe Dragoş Stanca, Directorul General al societăţii lui Vîntu, Caţavencu SA, să coboare tirajul brut la 4.000 de exemplare, dintre care, în ultimele luni, s-au vândut ori sub, ori uşor peste 2.000 de bucăţi în întreaga Românie.
După cum am mai scris, potrivit datelor oficiale de la Ministerul de Finanţe, Caţavencu SA a avut în perioada 2006-2008 pierderi cumulate de 12.530.000 euro, iar Poligraf SRL (editorul revistelor trustului SOV) pierderi cumulate, în aceeaşi perioadă, de 3.700.000 euro. În total 16.230.000 euro, din care parte au fost înghiţiţi şi de „Idei în Dialog“, bani pe care mogulul a acceptat să-i piardă în speranţa unor câştiguri viitoare care, din păcate pentru el, n-au mai venit, chiar dacă printre angajaţii săi se numără „intelectualii lui Iliescu şi Năstase“, ca Emil Hurezeanu şi Stelian Tănase, sau „intelectualii lui Băsescu“, ca Horia Roman Patapievici şi Vladimir Tismăneanu.
Doar Patapievici merge cu maşină de la Vîntu, nu şi George Maior
Curentul - miercuri, 16 decembrie 2009
Vezi aici CURENTUL PDF cu Frenciu si PatapieviciCurentul - miercuri, 16 decembrie 2009
© Curentul
No comments:
Post a Comment