Tuesday, November 3, 2009

JURNAL DE CAMPANIE: Serviciile secrete şi conspiratorii decid soarta alegerilor. INTERVIU cu generalul (r) SRI Aurel Rogojan

Scris de Victor Roncea

Generalul (r) SRI Aurel Rogojan dezvăluie detalii din istoria României despre cum se schimbă preşedinţii

Generalul (r) SRI Aurel Rogojan, fost şef de cabinet al generalului Iulian Vlad şi consilier al conducerii Serviciului Romån de Informaţii, revine, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Curentul“, asupra momentului transformărilor structurilor de securitate, ale societăţii civile şi partidelor politice imediat după lovitura de stat din 1989. Istoriograf al serviciilor secrete şi memorialist al celor romåneşti, generalul Aurel Rogojan, după ce l-a acuzat pe primul şef al SRI, Virgil Măgureanu, fost căpitan DIE şi membru al grupului de la Ştefan Gheorghiu din jurul lui Leonte Răutu, de epurarea ofiţerilor „anti-KGB“ din noul SRI, revine cu detalii legate de implicarea altor structuri în consolidarea unei ocupaţii de tip nou a Romåniei.
Profesorul de contraspionaj atrage atentia asupra modului in care si-au impartit sedere de influenta in societate serviciile care au contribuit la lovitura din 1989. De exemplu, serviciile secrete occidentale s-au ocupat în mod special de sindicate, cele ruseşti au avut drept obiectiv „militarizarea societăţii civile“, iar cele autohtone au reuşit să se bage între acestea două pentru a cåştiga un loc de frunte în viaţa politică. Dacă printre fondatorii Grupului pentru Dialog Social, stimulat de Silviu Brucan, s-a aflat, printre alţii, chiar fiica lui Leonte Răutu, Anca Oroveanu, în partea politică, în PNL, de exemplu, pe långă implicarea serviciului Ministerului de Interne, o altă structură, posibil răsăriteană, s-a ocupat cu crearea unei noi aripi, în timp ce partide care au încercat „auto-lustrarea“ ofiţerilor acoperiţi au dispărut pur şi simplu, aflăm de la interlocutorul nostru.
Luna aceasta, generalul Rogojan isi va lansa cartea "1989 - Dintr-o iarna in alta - România in resorturile secrete ale istoriei", care va da multe insomnii conspiratorilor anti-România.

- Domnule general, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Ioan Talpeş, afirma la emisiunea „Naşul“ că PNL s-a înfiinţat la noul SIE, condus în anii aceia de Mihai Caraman, „care era foarte måndru de gradul său de ofiţer KGB“. Mie mi-a spus însă Ştefan Andrei că Mihai Caraman a fost mătrăşit de la SIE după o vizită de-a domnului Măgureanu la Moscova şi după ce şeful SIE i-ar fi reclamat lui Ion Iliescu că sunt prea mulţi agenţi ai serviciilor speciale ruse în România: câteva zeci de mii. Care este adevărul şi care a fost rolul serviciilor secrete de la noi şi de aiurea în „dezvoltarea şi consoliderea democraţiei“?

- Ceva, ceva este pe aproape de adevăr despre înfiinţarea partidelor. În privinţa PNL, o aripă liberală - dacă vă aduceţi aminte de „aripile“ de atunci - s-a înfiinţat, însă, la un alt serviciu, şi de aici marea dihonie, între unii şi ceilalţi. Şi între liberali, dar şi între directorii serviciilor respective. În fapt, unele dintre cele circa 120-130 de partide existente la un moment dat s-au înfiinţat prin „ordine de misiune“. Exista, nu-i aşa, în grădina ministrului Chiţac, un Serviciu pentru Protecţia Obiectivelor Politice... Avea nevoie de obiectul muncii. Apoi, dacă a început un serviciu cu astfel de „stimulări ale democraţiei“, celelalte trebuiau să se lase eclipsate?! Erau terminate, la propriu! Au fost lideri de partide care ştiau bine lecţia de la S.O.E., din perioada anilor ‘40, şi aveau, şi urmăreau „norma“ de acoperiţi. În mai multe cazuri, odată cu epurarea acoperiţilor din partid s-a autoepurat şi partidul de pe scena vieţii politice. Ne place sau nu, asta a fost. Deduceţi dvs ce a mai rămas. Ştiţi vorba unui lider de partid... Cu liberalii, însă, s-a întâmplat ceva cu totul aparte, un adevăr care va ieşi, poate, singur la iveală.

- Dar cum e cu „pluripartidismul“ şi „dialogul social“, cu „societatea civilă“, acum din nou foarte activă, „pe fază“, în plină campanie prezidenţială?

- Pentru început, pluripartidismul avea nevoie de un impuls. Cine să-l dea? Occidentalii au fost interesaţi mai mult de sindicate, ruşii de paramilitarizarea „societăţii civile“, îndeosebi a organizaţiilor „apolitice“, prin intermediul cărora s-a realizat o nouă ocupaţie şi s-a impus o dictatură de alt tip asupra României, extinsă apoi la nivel instituţional. Să fi fost lăsaţi numai ruşii să se ocupe şi de implementarea pluripartidismului, cum şi-ar fi dorit, s-ar fi stricat prea mult, şi aşa destul de precara stare de stabilitate şi echilibru prin care, legalmente, este definită siguranţa naţională.

- Şi atunci, cum s-a dezvoltat „democraţia românească“?

- Păi atunci, cei care au avut resorturile şi-au îndeplinit planul la indicatorii „viitori lideri de partide“ şi „viitori parlamentari“. Asta a fost definită, de către actorii operaţiunii, ca o necesitate a momentului de pornire către o viitoare societate democratică. La vârful structurilor speciale existau şi preocupări mai selecte, cum ar fi „rezerva de cadre“ a preşedinţilor şi prim-miniştrilor...

- Virgil Măgureanu avea vreo implicare?

- Da, desigur... Dânsul a fost de mai multe ori şi insistent în atenţia presei vremii pentru faptul de a-i căuta înlocuitori preşedintelui Ion Iliescu, cărora să le asorteze şi prim-miniştrii...

- Acum, asta era de bine, după mine, ţinând cont de acea perioadă. Dar o făcea din proprie iniţiativă sau avea sarcina aceasta în fişa postului?

- Nici vorbă. Doar dacă preşedintele l-a mandatat în mod excepţional, mai ştii?!...

- Unii spun că şi dânsul şi-ar fi dorit să ajungă prim-ministru în anii ‘90 şi de aceea a fost şi senator sau deputat, de Vrancea parcă. Dar, ca să înţeleg mai bine procedura: pe unii îi provoca, îi stimula şi apoi îi vorbea „de bine“ la Cotroceni ori la Palatul Victoria?

- Măcar să o fi făcut profesionist şi consecvent. Ajungea departe! Dar, nu. Nu a fost asta.

- Atunci ce a fost?

- Îşi căuta propriul culoar spre puterea supremă. Tatona, când pe unul, când pe altul, doar-doar îl va găsi pe cel care să-i spună: „Numai cu dumneata!“

- Dar o asemenea conduită nu semnifica „trădarea“ lui Ion Iliescu?

-Atingeţi o chestiune extrem de delicată. Dacă într-o primă etapă, Ion Iliescu era pentru Virgil Măgureanu, cel puţin în referirile de „uz intern“, numai charismă, era „omul providenţial“ care, pur şi simplu, electriza şi magnetiza, foarte repede, mult prea repede, s-a văzut apoi cum Virgil Măgureanu începuse să fie când dezolat, când contrariat şi apoi chiar în ipostaze pe care funcţia sa nu i le îngăduia faţă de persoana care în acele momente era preşedintele României. Virgil Măgureanu a mers până la negarea oricărei alte autorităţi laice, afirmând că - citez din presa vremii - „În România, deasupra mea este numai Dumnezeu“.

- Deci aşa s-a ajuns la „trădarea“ din 1996, care, în viziunea multor naivi, a fost „de bine“? Dezamăgirile au fost imense însă, aşa cum ni se întâmplă de 20 de ani. Dacă Iliescu vroia Tratat cu URSS, Constantinescu a semnat Tratatul cu Ucraina, prin care am renunţat „de bună voie şi nesiliţi de nimeni“ la teritorii româneşti străbune. Dar care a fost rolul SRI în 1996, dacă a existat unul?

- Serviciul a avut atunci atitudinea instituţională corectă. Ceea ce trebuie spus, că nu a implicat obligatoriu şi convergenţa cu unele dintre convingerile şi opţiunile directorului. Între Serviciu, substanţialitatea atribuţiilor sale şi conduita de urmat pentru realizarea lor, pe de o parte, şi director, pe de altă parte, apăruse un ecart. Teoreticianul puterii, şi, de ce nu, şi al conspiraţiei politice, din domnul Virgil Măgureanu avea deschidere şi către alte orizonturi. O parte nu mai răspundea aşteptărilor celeilalte... Cel puţin aceasta a fost şi este, până la acest moment, percepţia noastră.

- Observ că asociaţi teoria puterii cu teoria conspiraţiei politice. De ce?

- Fiindcă dobândirea puterii politice implică, cel mai adesea, şi o astfel de resursă. Priviţi în istorie: credeţi că a existat vreo preluare a puterii fără vreo „muncă conspirativă“ în spate? Asta, suplimentar de resursele secrete îndeobşte folosite.

- Puteţi să intraţi în detalii. Un exemplu „electoral“?

- Da, de ce nu?! Revin la momentul 1996. Eu eram în acel an detaşat la Serviciul de Protecţie şi Pază, pe lângă Inspectorul General pentru Informaţii, şi, ca în orice perioadă preelectorală, circula multă zvonistică. O mare cotă a căpătat în una din zilele acelea o semnalare, a cărei sursă şi, respectiv, elementele de conţinut ale mesajului nu au fost evaluate pe scara veridicităţii. Din lipsă de timp. Semnalarea a venit pe la orele 12.30 şi anunţa un eveniment ce urma să aibă loc peste trei ore. Potrivit acelei ştiri incerte, purtătorul de cuvânt al directorului S.R.I. urma să se întâlnească, se indica data şi chiar ora, 15.30, la o adresă, Calea cutare nr. 338, cu un reprezentant al Convenţiei Democratice, pentru a-i înmâna o servietă cu nişte miliarde de lei, între două şi trei. Se începuse deja scrierea olografă a notei de informare când am cerut să mă duc să verific personal ce este la numărul respectiv pe Calea X-ulescu. Rezultatul a fost acela că la numărul 316 se termina Calea... Concluzia: „Informaţia nu este verificabilă“. Dacă nu ar fi conţinut o adresă indicată atât de exact, racheta informaţională era lansată împotriva „sponsorului“, care trebuia dedus ca fiind şeful purtătorului valizei.

- Dar dacă cineva, pe releul informator/dezinformator - sursă - ofiţer - ierarhii interne - analist - redactor informare, nu a reţinut numărul corect?!

- De ce nu, de ce nu? Pot exista şi asemenea accidente, care pe astfel de subiecte, chiar că nu ar trebui să fie considerate ca întâmplătoare.

- Înţeleg că valiza a ajuns, poate, acolo unde trebuie... Eu o să-l întreb şi pe domnul Nic Ulieru, de curiozitate, să văd dacă-şi aduce aminte de ceva de genul acesta. În mod cert, la vot, domnul Măgureanu a informat „în direct“ că „a votat schimbarea“, ceea ce ne-a adus din rău în mai rău, după mine. Să vedem cum s-au modernizat succesorii săi, mai tineri, de azi. În concluzie, vreţi să spuneţi cumva prin acest exemplu că serviciile secrete, române sau străine, sunt cele care schimbă sau nu preşedinţii...

- Asta o spuneţi dvs. Eu vă propun să reluăm tema după alegeri.

Interviu realizat de Victor Roncea

CURENTUL PDF 4.11.2009 - numarul de azi si CURENTUL PDF 27.10.2009 - prima parte a interviului

No comments: