POLITICA ZILEI. Petru Romosan, zburatacitorul de oratanii din ograda kominternului: COPIII FOSTILOR. Baconsky, Tismăneanu, Patapievici şi... Irinel

Copiii foştilor

Trece o noapte, trece înc-o zi,

Lupta se ascute între clase,

Iar chiaburii se arată-a fi

Elemente tot mai duşmănoase.

Infamia de mai sus a fost scrisă de A.E. Baconsky, tatăl actualului ambasador român la Paris, „teologul” Theodor Baconsky. Bunicul meu, căruia îi port numele, primar ţărănist, a fost deportat, în calitatea lui de chiabur, pe Cîmpia Aradului, de unde s-a întors doar ca să moară pe pămîntul său - refuzînd să mai vorbească, deşi nu muţise între timp. S-au dus deja 20 de ani de libertate prost folosită. Foştii potentaţi din partid, servicii secrete, industrie, agricultură, cultură etc. au avut mulţi copii. Care au beneficiat de cele mai bune şcoli, de acces la resurse rare şi care astăzi sînt oameni maturi, mulţi chiar se pregătesc să iasă la pensie. Mă grăbesc să spun : copiii nu pot fi judecaţi pentru ce au făcut părinţii lor. Şi totuşi, ei sînt una dintre principalele explicaţii ale catastrofalei tranziţii româneşti. Cei mai neaşezaţi, cei mai nefericiţi de propria lor ascendenţă, pentru că nu vor reuşi niciodată s-o „rezolve”, sînt chiar aceşti urmaşi capitalişti ai vechiului regim comunist.

Tismăneanu, Patapievici şi Irinel Columbeanu, trei exemplare publice supraexpuse, nu vor cu adevărat condamnarea comunismului – lucru, de altfel, absurd şi irealizabil –, ci doar condamnarea propriilor genitori, de care ei nu mai vor să fie legaţi în nici un fel, căci nu sînt „vinovaţi” de o asemenea relaţie. Şi sigur că nu sînt vinovaţi, dar pînă la un punct : acela în care ne obligă şi pe noi, ceilalţi, să ne condamnăm părinţii şi bunicii, mulţi dintre ei trecuţi prin puşcăriile, gulagurile şi „serviciile de personal” administrate de părinţii lor. La sfîrşitul anilor ’70 şi la începutul anilor ’80, împreună cu prieteni intelectuali, scriitori – zisa generaţie ’80 –, încercam să punem piedici, să „băgăm strîmbe”, să fabricăm „şopîrle” împotriva sistemului totalitar. Vladimir Tismăneanu era propagandist comunist, şi încă unul foarte harnic, la fel de grafoman ca şi azi. Patapievici avea, se spune, un job convenabil, despre care nu scoate nici o vorbă azi. În cazul lui Irinel Columbeanu şi a altora ca el, se ştie încă puţin despre cum îşi duceau viaţa lor de beizadele – o excepţie onorabilă face Serghei Mizil, care povesteşte fără complexe episoade din acele vremuri, cu tinerii lor.

După 1989, România avea două soluţii radicale de situare cinstită faţă de vechiul regim totalitar : o lustraţie severă, după modelul german, sau o reconciliere naţională (care n-ar fi presupus, bineînţeles, şi iertarea crimelor sau legalizarea hoţiilor, dar ar fi raţionalizat dezbaterile despre trecut). Nu s-a realizat nici una, nici alta. Cui i-a folosit întreţinerea dihoniei, a confuziei, a hărmălaiei ? Foştilor şi copiilor lor ? Şi ce rol au jucat, de fapt, „zbîrnîitorile” presupusei societăţi civile gen Mircea Dinescu, Andrei Pleşu, Monica Macovei, Stelian Tănase, ei înşişi cu rădăcini în recenta lume roşie (chiar şi socri, cînd nu mame, taţi, unchi).

Să revenim. Mizeria publică revărsată de unii ca Vladimir Tismăneanu şi de alţii ca Irinel Columbeanu în viaţa românilor a fost şi este de o violenţă ieşită din comun. Voi rezista tentaţiei de a face liste lungi cu nenumăraţii fii, nepoţi, fraţi, cumnaţi şi cumnate. Cei mai mulţi dintre ei n-au urmărit decît bunăstarea, prin orice metode, legale dar mai ales ilegale, evitînd să dea lecţii sau să distorsioneze adevărul pînă la monstruos, aşa cum au făcut cîteva triste celebrităţi. Dar copiii foştilor sînt peste tot : în finanţe, în petrol, comerţ, IT, în reformatele servicii, în politică. Ministerele, partidele, comisiile, consiliile de administraţie, mass-media, universităţile sînt într-o mare măsură „ocupate” de aceşti urmaşi, foarte activi şi foarte „condamnatori”. Mulţi au rezidenţe puţin sau deloc cunoscute în „putredele” ţări dezvoltate. Averea defunctului stat comunist (sau stat pur şi simplu ?) a fost împărţită între copiii foştilor, lumea interlopă şi diverşi „investitori” ciudaţi.

Să dăm şi un exemplu pozitiv. Deşi nu am mai întîlnit-o de multă vreme, am urmărit-o cu simpatie şi admiraţie pe Anca Oroveanu, ea însăşi fiica unuia dintre personajele cu adevărat „grele” ale trecutului nostru recent, Leonte Răutu. Cultivată, discretă, profesoară iubită de studenţii ei, şi-a conservat un mod de a fi care, din păcate, nu a fost imitat de alţii.

În fapt, comunismul n-a fost decît o scurtă paranteză (45 de ani), la care se adaugă, iată, şi cei 20 de ani prevestiţi de cobea informată Brucan, timp în care s-a transferat tot ce se putea transfera de la lumea veche spre mîndra şi înspăimîntătoarea lume nouă. Tuturor tradiţiilor li s-a sucit gîtul. Confuzia pare să fie totală. „Revoluţia” a învins. Dar, se ştie, în lumea reală, nici o victorie nu e definitivă. „Trece o noapte, trece înc-o zi...”

Petru Romoşan
www.compania.ro
www.ftr.ro

Nota mea: Despre Anca Oroveanu, fiica lui Leonte Rautu, si ce reprezinta ea, aici:
GDS - un PCR in ilegalitate - Neokominternistii lui Tismaneanu, demascati de Victor Frunza
GDS a dat Raportul la CNSAS cu usile inchise - Civic Media (aveti rabdare cu deschiderea site-ului - e prea plin!)
Serviciile secrete şi conspiratorii decid soarta alegerilor. INTERVIU cu generalul (r) SRI Aurel Rogojan