JURNAL DE CAMPANIE. Alegeri in comunism. Sanziana POP, de la reportajul proletar la revista New Age-ista Formula AS

Semne de primăvară

de Sânziana Pop

Imaginile fluide care la fiecare cădere de noapte animă ecranul televizoarelor ne-au creat deprinderea de-a le privi mereu cu speranţa că ceva sincer, viu, omenesc, ni se va comunica precum un cod al vieţii, un semn vizibil că oamenii merg, tot merg înainte, înzestraţi cu miraculoasa putere de a dezgropa chiar speranţa în adîncul zilnic al trudei lor.

Dimineaţa pe care tocmai am transformat-o în trecut ne mai şade o dată în faţă sub forma fotografiei mobile, înainte de-a se pierde în infinit. Şi iată că imaginile de pe micul ecran ne creează surpriza ca, uneori, prin hăţişul evenimentelor care se desfăşoară să distingem figura şi glasul, alura ştiută, gestul familiar al vreunei persoane cu care ne-am mai întîlnit.

Nenumăraţi „foşti“ eroi ai reportajelor noastre, ne ies în cale în emisiunile de pe micul ecran. Şi nu în prim-planuri sau interviuri de mare întindere: ci în secvenţele atît de fugare ale telejurnalelor, în emisiunile închinate alegerilor de deputaţi de la 17 martie, în cele mai scurte ştiri care alcătuiesc zilnic notabile antologii ale existenţei. Cunoştinţele noastre comune, ingineri agronomi sau simpli ţărani, ingineri oţelari sau oţelari pur şi simplu, vreun deputat primar cu circumscripţia electorală aşezată în vîrful muntelui ori pe cinci-şase dealuri, oameni nici măcar cu numele sau prenumele declarate răspund răspicat la investigaţiile prin care reporterii cercetează anvergura evenimentelor petrecute între ultimele două legislaţii electorale – că au muncit, muncesc şi vor munci şi de acum înainte, determinîndu-şi propria lor existenţă ca pe un tablou de comandă în ecranele căruia normalitatea procesului de producţie va însemna de fapt normalitatea propriei lor existenţe, capacitatea lor de-a mişca înainte roata istoriei.

„Dacă după atîta timp petrecut îi întreabă şi alţii, îi găsesc tot pe ei şi îi caută, înseamnă că oamenii aceştia stau la posturi ca bornele kilometrice de pe drumul naţional. Indicatoare sigure pentru punctele cardinale. De neclintit“.

Aşa m-am gîndit cînd l-am revăzut pe primarul din Horea, Gheorghe Todea, deputat în circumscripţia electorală unde s-a născut în urmă cu două veacuri şi jumătate Craiul Moţilor şi al Munţilor Apuseni, pe Dobra Marcel, celebrul preşedinte al C.A.P.-ului din Gîrbovi, pe Anton Dijmăreseu, magicianul oţelurilor din Reşiţa şi pe maistrul Demetru, străvechi şi mereu „nou“ erou oţelar. Cumva cu spatele către aparatul care nu putea să se apropie prea tare de adîncurile incandescente, dar tot acolo, tot aşa, iluminat de jerbele scăpărătoare, chipeş şi arătos în ciudatul său costum de navigator pe oceanul clocotitor al industriei siderurgice senin la o sută de grade, zîmbitor, în destinul său, şi el de structura oţelului. A răspuns la întrebări tot muncind, ca demult, cu linguroiul în mînă, mulţumit că în partea aceea de ţară, în bătrîna Reşiţă muncitorească rostul omenesc nu s-a oprit nici o clipă, că adîncul făpturii sale îi răspunde cu încredere şi speranţă. Fac bine deci. Toţi eroii reportajelor pe care i-am cunoscut în răstimpuri fac bine: muncesc adică. Trag nădejde omenească din muncă. Reporterul îi caută unde i-a căutat şi-altădată şi îi găseşte, îi întreabă cum i-a întrebat şi-altădată şi ei îi răspund la fel: muncesc şi trag nădejde omenească. Şi zîmbetele lor omeneşti şi adevărate luminează ecranul televizoarelor cu speranţă şi dezleagă primăvara din blocadele de zăpadă ale acestei ierni îngheţate şi dure pe care tot ei, calitatea lor de borne kilometrice neclintite, o va birui.
16 martie 1985