Eugen Simion: Visul lui Noica este trimis la DNA
16 Iul 2009 - Cotidianul
16 Iul 2009 - Cotidianul
„Doresc să răspund, în virtutea legilor în vigoare, învinuirilor pe care Cotidianul mi le aduce prin articolul Eugen Simion merge cu Eminescu la DNA“, precizează academicianul.
Eugen Simion consideră că „CD-urile care însoţesc ediţia de facsimile sunt doar nişte «martori»“Din acest articol aflu că am fost denunţat la „Direcţia Naţională Anticorupţiei“ pentru vina de a fi cheltuit „o grămadă de bani“ (peste două milioane de dolari) pentru un proiect, dacă nu totalmente inutil, cel puţin - aşa cum precizează ziarul d.voastră pe pagina întâi - „cu utilitate limitată“. Este vorba de publicarea în facsimil a celor 14.000 de pagini rămase de la Eminescu şi donate de Maiorescu la începutul secolului al XX-lea Bibliotecii Academiei Române. Academia Română a publicat, într-adevăr, în facsimil aceste pagini deteriorate de timp, în ideea de a le conserva şi de a le pune la dispoziţia cercetătorilor într-o copie performantă, reluând un proiect iniţiat cu 30-40 de ani în urmă de C-tin Noica.
Tipărirea, precedată de o operaţie dificilă de scanare şi „restaurare“ a manuscriselor, a început în 2004 şi s-a încheiat cu o lună în urmă (15 iunie 2009).
Rolul meu în acest proiect de interes naţional pentru cultura română a fost acela de coordonator... Reuşind să-l ducem până la capăt (prin contribuţie esenţială a graficianului Mircia Dumitrescu, profesor la Institutul de Arte Plastice, şi a dnei Gabriela Dumitrescu, cercetătoare la Biblioteca Academiei Române), n-am aşteptat, se înţelege, răsplata jertfei patriotice, nu m-am aşteptat, trebuie să recunosc, nici să fiu injuriat, defăimat şi, în cele din urmă, denunţat la DNA, pentru că, tipărind caietele eminesciene, aş fi adus daune mari bugetului naţional. Nu ştiu în ce măsură pot îndrepta această injustiţie ce mi se aduce, dar doresc să fac următoarele precizări:
Ziarul d.voastră, dând crezare denunţului penal scris de un oarecare om de afaceri din Timişoara, comunică publicului românesc că am cheltuit „peste două milioane de dolari“ cu facsimilarea acestor manuscrise. Fals. Interesându-mă la serviciile de contabilitate ale Academiei Române şi la Monitorul Oficial (care a tipărit aceste facsimile), am aflat că toate cele 14.000 de pagini, strânse în 35 de volume (tiraj 750 de exemplare pentru fiecare volum), au costat 608.208 euro la cursul de azi, ceea ce înseamnă aproximativ 935.000 dolari. Între cele „peste două milioane de dolari“ pe care le citează autorul articolului din zvon public şi suma reală cheltuită şi înregistrată ca atare de Monitorul Oficial este o diferenţă pe care vă rog să o determinaţi d.voastră.
Denunţul penal al omului de afaceri din Timişoara, membru al Partidului Naţional Liberal (cum aflu din Cotidianul), precizează că „numitul Eugen Simion a coordonat, condus şi administrat“ acest proiect. Autoarea articolului din Cotidianul reia această informaţie şi îi dă o conotaţie evident negativă pentru mine. Răspuns: am iniţiat şi am coordonat ştiinţific, recunosc, acest proiect, dar de administrat l-au administrat serviciile financiare competente ale Academiei Române, ale Editurii Academiei Române (pentru volumele II-VI), contabilitatea Bibliotecii Academiei Române. Şi, în urma controalelor făcute de Curtea de Conturi, s-a dovedit că „administrarea“ a fost corectă.
Pentru cei care cred că m-am îmbogăţit în urma acestui proiect, cum lasă să se înţeleagă denunţătorul meu, vreau să precizez, dezamăgindu-i, că „numitul Eugen Simion“, coordonatorul ediţiei de facsimile, n-a încasat nici un leu. Credeam că acest fapt se înţelege de la sine. Observ că nu. Cotidianul nu ezită să reproducă propoziţiile aberante ale omului de afaceri de la Timişoara despre „hoţi neprinşi (care rămân) negustori cinstiţi“.
Tot din ziarul d.voastră aflu că un colaborator al „Dilemei Vechi“, dnul C-tin Vică, crede că CD-urile care însoţesc cele 35 de volume de - facsimil ale manuscriselor lui Eminescu - „moarte din start“ pentru că, zice el, sunt nefuncţionale şi ilizibile - au costat 2,41 milioane dolari. În consecinţă, consideră că ediţia electronică a Academiei Române constituie „o glumă proastă pe bani publici“. Îmi dau seama că dl Constantin Vică face o confuzie cruntă. CD-urile care însoţesc ediţia de facsimile nu constituie o ediţie electronică, sunt doar nişte „martori“ pentru cei care vor să confrunte paginile „restaurate“ din facsimile, cu manuscrisele lui Eminescu, aşa cum arată ele după aproape 150 de ani... Costul unui CD este de aproximativ 3 euro şi toate costurile intră în suma anunţată... Comparaţia cu ediţia electronică a manuscriselor lui Nietzsche este fără rost. Vorbim de lucruri diferite...
Rămâne în discuţie utilitatea sau inutilitatea acestui proiect. Ioana Bot, citată ca specialist eminescolog şi martor de omul de afaceri din Timişoara în denunţul penal, este de părere (în „Dilema Veche“) că valoarea facsimilelor este egală cu aceea a fotografiilor făcute la nunţi, botezuri şi înmormântări. Este punctul ei de vedere şi sper ca istoria să-l înregistreze ca atare. Am discutat în altă parte această opinie, după mine, surprinzătoare (ca să nu zic aberantă) pentru un om de cultură, dar nu este locul să aduc, aici, argumente noi pentru a o respinge... Mă mulţumesc să citez doar câteva propoziţii din Constantin Noica privitoare la această problemă: „De peste o jumătate de veac s-a pus problema unei statui Eminescu pe gustul tuturor. Nu s-a putut face. S-a pus problema, la Universitate, a unei catedre Eminescu.
Nu s-a putut face. S-a pus problema unui anuar Eminescu sau a unei reviste, care să publice ineditele poetului şi comentarii asupră-i. Nu s-a putut face. (...) Este în schimb ceva care se poate face, care trebuie făcut şi care interesează mai mult decât o statuie, o catedră, un anuar, ceva care echivalează cu operele complete: este editarea întocmai, facsimilarea Caietelor lui Eminescu“. Există, într-adevăr, în mijlocul nostru o comoară de care abia ne atingem, de teamă să n-o prăpădim: sunt cele 44 de caiete ale lui Eminescu. Şi tot el: „Aici este un laborator, dacă vreţi, este subsolul geniului lui, dacă vreţi, este haosul germinativ“. De aceeaşi părere era şi G. Călinescu înainte ca filosoful Constantin Noica să se lupte timp de aproximativ 10 ani pentru realizarea acestui proiect. Iată ce spune marele critic: „Nu e nimic de făcut cu caietele astea decât să fie redate întocmai“.
Eugen Simion consideră că „CD-urile care însoţesc ediţia de facsimile sunt doar nişte «martori»“Din acest articol aflu că am fost denunţat la „Direcţia Naţională Anticorupţiei“ pentru vina de a fi cheltuit „o grămadă de bani“ (peste două milioane de dolari) pentru un proiect, dacă nu totalmente inutil, cel puţin - aşa cum precizează ziarul d.voastră pe pagina întâi - „cu utilitate limitată“. Este vorba de publicarea în facsimil a celor 14.000 de pagini rămase de la Eminescu şi donate de Maiorescu la începutul secolului al XX-lea Bibliotecii Academiei Române. Academia Română a publicat, într-adevăr, în facsimil aceste pagini deteriorate de timp, în ideea de a le conserva şi de a le pune la dispoziţia cercetătorilor într-o copie performantă, reluând un proiect iniţiat cu 30-40 de ani în urmă de C-tin Noica.
Tipărirea, precedată de o operaţie dificilă de scanare şi „restaurare“ a manuscriselor, a început în 2004 şi s-a încheiat cu o lună în urmă (15 iunie 2009).
Rolul meu în acest proiect de interes naţional pentru cultura română a fost acela de coordonator... Reuşind să-l ducem până la capăt (prin contribuţie esenţială a graficianului Mircia Dumitrescu, profesor la Institutul de Arte Plastice, şi a dnei Gabriela Dumitrescu, cercetătoare la Biblioteca Academiei Române), n-am aşteptat, se înţelege, răsplata jertfei patriotice, nu m-am aşteptat, trebuie să recunosc, nici să fiu injuriat, defăimat şi, în cele din urmă, denunţat la DNA, pentru că, tipărind caietele eminesciene, aş fi adus daune mari bugetului naţional. Nu ştiu în ce măsură pot îndrepta această injustiţie ce mi se aduce, dar doresc să fac următoarele precizări:
Ziarul d.voastră, dând crezare denunţului penal scris de un oarecare om de afaceri din Timişoara, comunică publicului românesc că am cheltuit „peste două milioane de dolari“ cu facsimilarea acestor manuscrise. Fals. Interesându-mă la serviciile de contabilitate ale Academiei Române şi la Monitorul Oficial (care a tipărit aceste facsimile), am aflat că toate cele 14.000 de pagini, strânse în 35 de volume (tiraj 750 de exemplare pentru fiecare volum), au costat 608.208 euro la cursul de azi, ceea ce înseamnă aproximativ 935.000 dolari. Între cele „peste două milioane de dolari“ pe care le citează autorul articolului din zvon public şi suma reală cheltuită şi înregistrată ca atare de Monitorul Oficial este o diferenţă pe care vă rog să o determinaţi d.voastră.
Denunţul penal al omului de afaceri din Timişoara, membru al Partidului Naţional Liberal (cum aflu din Cotidianul), precizează că „numitul Eugen Simion a coordonat, condus şi administrat“ acest proiect. Autoarea articolului din Cotidianul reia această informaţie şi îi dă o conotaţie evident negativă pentru mine. Răspuns: am iniţiat şi am coordonat ştiinţific, recunosc, acest proiect, dar de administrat l-au administrat serviciile financiare competente ale Academiei Române, ale Editurii Academiei Române (pentru volumele II-VI), contabilitatea Bibliotecii Academiei Române. Şi, în urma controalelor făcute de Curtea de Conturi, s-a dovedit că „administrarea“ a fost corectă.
Pentru cei care cred că m-am îmbogăţit în urma acestui proiect, cum lasă să se înţeleagă denunţătorul meu, vreau să precizez, dezamăgindu-i, că „numitul Eugen Simion“, coordonatorul ediţiei de facsimile, n-a încasat nici un leu. Credeam că acest fapt se înţelege de la sine. Observ că nu. Cotidianul nu ezită să reproducă propoziţiile aberante ale omului de afaceri de la Timişoara despre „hoţi neprinşi (care rămân) negustori cinstiţi“.
Tot din ziarul d.voastră aflu că un colaborator al „Dilemei Vechi“, dnul C-tin Vică, crede că CD-urile care însoţesc cele 35 de volume de - facsimil ale manuscriselor lui Eminescu - „moarte din start“ pentru că, zice el, sunt nefuncţionale şi ilizibile - au costat 2,41 milioane dolari. În consecinţă, consideră că ediţia electronică a Academiei Române constituie „o glumă proastă pe bani publici“. Îmi dau seama că dl Constantin Vică face o confuzie cruntă. CD-urile care însoţesc ediţia de facsimile nu constituie o ediţie electronică, sunt doar nişte „martori“ pentru cei care vor să confrunte paginile „restaurate“ din facsimile, cu manuscrisele lui Eminescu, aşa cum arată ele după aproape 150 de ani... Costul unui CD este de aproximativ 3 euro şi toate costurile intră în suma anunţată... Comparaţia cu ediţia electronică a manuscriselor lui Nietzsche este fără rost. Vorbim de lucruri diferite...
Rămâne în discuţie utilitatea sau inutilitatea acestui proiect. Ioana Bot, citată ca specialist eminescolog şi martor de omul de afaceri din Timişoara în denunţul penal, este de părere (în „Dilema Veche“) că valoarea facsimilelor este egală cu aceea a fotografiilor făcute la nunţi, botezuri şi înmormântări. Este punctul ei de vedere şi sper ca istoria să-l înregistreze ca atare. Am discutat în altă parte această opinie, după mine, surprinzătoare (ca să nu zic aberantă) pentru un om de cultură, dar nu este locul să aduc, aici, argumente noi pentru a o respinge... Mă mulţumesc să citez doar câteva propoziţii din Constantin Noica privitoare la această problemă: „De peste o jumătate de veac s-a pus problema unei statui Eminescu pe gustul tuturor. Nu s-a putut face. S-a pus problema, la Universitate, a unei catedre Eminescu.
Nu s-a putut face. S-a pus problema unui anuar Eminescu sau a unei reviste, care să publice ineditele poetului şi comentarii asupră-i. Nu s-a putut face. (...) Este în schimb ceva care se poate face, care trebuie făcut şi care interesează mai mult decât o statuie, o catedră, un anuar, ceva care echivalează cu operele complete: este editarea întocmai, facsimilarea Caietelor lui Eminescu“. Există, într-adevăr, în mijlocul nostru o comoară de care abia ne atingem, de teamă să n-o prăpădim: sunt cele 44 de caiete ale lui Eminescu. Şi tot el: „Aici este un laborator, dacă vreţi, este subsolul geniului lui, dacă vreţi, este haosul germinativ“. De aceeaşi părere era şi G. Călinescu înainte ca filosoful Constantin Noica să se lupte timp de aproximativ 10 ani pentru realizarea acestui proiect. Iată ce spune marele critic: „Nu e nimic de făcut cu caietele astea decât să fie redate întocmai“.
Mai trebuie să spun că cele 35 de volume se distribuie gratuit, printr-o decizie a conducerii Academiei Române, marilor biblioteci publice (judeţene, academice, universitare). Multe au venit să le ridice, altele aşteaptă să le trimită Academia Română. Academia nu poate face acest lucru pentru că expedierea volumelor costă enorm. Aşa că aşteaptă în continuare pe cei interesaţi să vadă şi să cerceteze aceste manuscrise într-o haină nouă. Manuscrisele propriu-zise nu mai pot fi consultate de nimeni. Gradul lor de vulnerabilitate este mare... Este şi raţiunea pentru care Constantin Noica a început în anii ’60-’70 bătălia pentru facsimilarea acestor caiete. N-a reuşit, cum se ştie. Am crezut că putem duce noi acest proiect la capăt şi, când aveam sentimentul că am reuşit, constat că am săvârşit, cum s-a văzut, o gravă, impardonabilă culpă... Visul lui Noica este trimis, dar, la DNA, de o filoloagă de la Cluj şi de un tânăr om de afaceri din Timişoara, justiţiar şi liberal, îngrijorat că risipim banii statului cu aceste „inutile“ hârtii...N-aş fi răspuns, domnule director, la toate aceste false informaţii, inadvertenţe, insinuări de tot felul, dacă ziarul pe care-l conduceţi nu le-ar fi preluat, amplificat şi comentat tendenţios, fără să verifice exactitatea lor, aducându-mi astfel grave prejudicii morale şi intelectuale. Dacă aş fi om bogat, aş lua „gluma proastă“ în serios şi v-aş da în judecată, cerându-vă ca daune materiale şi morale suma de 2,41 milioane de dolari pe care domnul Vică, doamna Bot, împreună cu redactoarea dumneavoastră Matzal, consideră că am cheltuit-o degeaba din bugetul statului, dar cum nu sunt, aştept de la dumneavoastră scuze publice pentru injustiţia pe care mi-o faceţi difuzând fără să verificaţi astfel de vorbe defăimătoare. Nu mai pun la socoteală faptul că, preluând ideea „inutilităţii“ facsimilelor eminesciene, vă asumaţi, vreţi, nu vreţi, o idee, îngăduiţi-mi să vă spun, aculturală, ca să nu-i zic astfel.
Eugen SIMION
Posts
No comments:
Post a Comment