Scris de George RonceaZiarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Şi cadre în rezervă ale SRI ne-au contactat pentru a ne pune la dispoziţie informaţii care completează profilul „curvei“ Pacepa, o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence. Materialul de astăzi provine de la generalii de brigadă în rezervă Marian Ureche şi Aurel Rogojan - fost şef de cabinet al generalului Iulian Vlad, cel care a coordonat ancheta trădării lui Pacepa, în urmă cu 30 de ani. Intertitlurile şi selecţia materialului ne aparţin.
Cazul Pacepa în viziunea fostelor cadre SRI
Generalul Mihai Ion Pacepa menţionează în memoriile sale că ar fi intrat în serviciul de informaţii în anul 1946 şi că prima sa misiune ar fi fost "să se infiltreze în bandele care acţionau la vremea respectivă în munţi".
În 1956 se afla la post în R.F.G., ca ofiţer acoperit în cadrul reprezentanţei comerciale. Există unele date din care rezultă că în această primă parte a carierei sale ar fi fost sprijinit de KGB. Mai multe surse semnalează că în această perioadă ar fi fost racolat şi de vest-germani. Simon Bela Titus, ofiţer de informaţii în cadrul Marelui Stat Major, îşi informează superiorii. Informaţia lui Simon este confirmată de contraspionaj: “Pacepa fusese recrutat de sovietici şi infiltrat în serviciul de contraspionaj german, devenind agent dublu, sovieto-german. Ulterior, americanii l-au preluat de la germani...“.
În 1958, Simion Turcu, ofiţer D.I.A., semnalează că Pacepa ar fi fost racolat de B.N.D., având contacte cu Reinhard Gehlen care l-ar fi predat în legătura C.I.A.
În 1964, un alt ofiţer, Vasile Moroşan, semnalează faptul că Pacepa ar fi fost recrutat de C.I.A. Generalul Doicaru - şeful lui Pacepa la vremea respectivă - îşi înştiinţează subalternul în legătură cu informaţia primită. Alte două surse au semnalat aceeaşi situaţie, că Pacepa colaborează cu C.I.A. şi cu aceste date Doicaru şi-a informat subalternul.
Cu toate acestea, ascensiunea lui Pacepa continuă, el ajungând prim-adjunct al şefului D.I.E. Cum a reuşit Pacepa această performanţă? ...“Rădăcinile ascensiunii lui Ion Mihai Pacepa în securitate au fost implantate de KGB, al cărui agent era“... în această perspectivă, o „coincidenţă“, pe care o subliniem, are darul de a confirma această apartenenţă.
Decapitarea contraspionajului
Informat de Doicaru în legătură cu sesizările referitoare la el, Pacepa a acţionat ulterior, în direcţia slăbirii unităţii de contraspionaj de care se simţea ameninţat. Ca urmare, sprijinit de Doicaru, în 1973, contraspionajul va fi decapitat.
În 1978, Pacepa, aflat în R.F.G., solicită şi primeşte azil politic în S.U.A. Succesul obţinut de ruşi este dublu: discreditarea lui Ceauşescu şi zdruncinarea solidităţii şi renumelui securităţii româneşti; plasarea unui om cu un statut şi o credibilitate deosebită (aflat în legătura serviciilor secrete occidentale din anii 1956-1960) prin care să se obţină sau să se confirme anumite informaţii şi care ar putea servi unor obiective de dezinformare.
„Omul sovieticilor în anii ‘50“
Autorii, la rândul lor, au efectuat propriile investigaţii asupra relaţiilor lui Pacepa cu serviciile secrete al Moscovei. Astfel, generalul (rezervă) A.B., în anii ‘50 şef al unui raion de securitate din zona petrolieră a Munteniei, ne-a relatat următorul episod:
„Locotenentul-major Pacepa, după studii inginer chimist, a fost la începutul activităţii sale din securitate şeful unui compartiment al Direcţiei de Contrasabotaj, ce avea în atribuţii şi protecţia rezervelor secrete de petrol. Erau vremurile când puterea sovietică de ocupaţie jefuia, pur şi simplu, România, secătuind-o de toate resursele. Lui Gheorghiu Dej i-a dat cineva ideea ca rezultatele a o seamă de prospecţiuni geologice să fie ţinute secrete şi, mai cu seamă, să fie închise şi mascate o serie de exploatări de ţiţei. Această operaţie de protejare a resurselor de ţiţei a fost, însă, deconspirată, iar şeful consilierilor sovietici de la Ministerul Afacerilor Interne l-a ameninţat pe ministrul Alexandru Drăghici cu moartea. Ca dovezi ale infidelităţii faţă de Moscova lui Drăghici i-au fost arătate situaţii şi hărţi ce priveau zonele petroliere excluse cooperării în cadrul „Sovrompetrol“ care, în mod expres, se stabilise să fie păstrate în siguranţă de către securitate pentru a nu fi cunoscute de sovietici. Drăghici a ordonat imediat o anchetă în care m-a implicat direct, cunoscând foarte bine situaţia din teren a acestor zăcăminte, la fel după cum ştiam că hărţile ale căror copii au ajuns la consilierii sovietici le avea în păstrare Pacepa. I-am raportat ministrului Drăghici că numai el putea fi furnizorul hărţilor, adică omul sovieticilor. Nu peste mult timp, Drăghici mi-a confirmat, dar mi-a cerut să nu mai afle nimeni altcineva fiindcă ne riscăm vieţile.“
Cârtiţă KGB plasată americanilor?
Culoarea KGB-istă a lui Pacepa nu trebuie să surprindă. KGB-ul a făcut o profesie din crearea, pregătirea şi plasarea oamenilor săi în Occident. Zeci de asemenea cazuri au contribuit la consolidarea avantajelor, de moment, obţinute în detrimentul adversarilor, precum şi la definitivarea unor acţiuni de propagandă, contrapropagandă şi dezinformare. De notat faptul că spaţiul românesc a fost exploatat, inclusiv pe acest plan, oameni de încredere sau agenţi KGB cu acte în regulă, căutaţi sau curtaţi de diverse state apusene, fiind serviţi occidentului cu galoane de „disidenţi“ români.
Imediat după moartea lui Hruşciov (octombrie 1964), Gheorghiu Dej profită, iar în negocierile cu succesorul acestuia, Brejnev, îşi impune punctul de vedere: retragerea consilierilor sovietici din România, eveniment ce se produce în decembrie 1964.
Această răcire a relaţiilor nu a însemnat încetarea colaborării cu KGB-ul sau anularea activităţilor sale în spaţiul românesc. U.R.S.S.-ul, ca urmare a obligaţiilor ce-i reveneau României în cadrul Pactului de la Varşovia, a continuat să beneficieze de activităţile de spionaj desfăşurate de români în folosul său. Colaborarea dintre KGB şi Direcţia Generală de Informaţii Externe (D.G.I.E.), cât şi dintre G.R.U. şi D.I.A. (Direcţia de Informaţii a Armatei) a continuat să se deruleze fără niciun fel de impedimente.
Ceauşescu, ţintă operativă a KGB şi GRU
Condamnarea actului de invadare în 1968 a Cehoslovaciei de către trupele sovietice şi a statelor membre ale Tratatului de la Varşovia şi distanţarea lui Ceauşescu de politica hegemonistă a U.R.S.S. aveau să atragă însă furia Moscovei!
Liderul de la Kremlin dispune ca România şi, în primul rând, Ceauşescu să se afle în atenţia specială a spionajului sovietic. Ca urmare, KGB-ul şi G.R.U.-ul au elaborat planuri corespunzătoare care să determine înlăturarea lui Ceauşescu. Un plan special, cu nume de cod „DNESTR“, a fost aprobat în august 1969, ... „după ce lui Nixon i se lansase invitaţia oficială de a vizita Bucureştiul. Planul prevedea stabilirea comunicaţiilor cu persoane din conducerea partidului, armatei şi D.S.S-ului (Departamentul Securităţii Statului) care îşi făcuseră studiile în U.R.S.S., dintre care unii erau însuraţi cu rusoaice şi care, la semnalul Moscovei, aveau misiunea de a-l aresta pe Ceauşescu şi de a înfiinţa un Front al Salvării Naţionale pentru preluarea puterii“.
Aflând de această întorsătură sau intuind că pericolul principal la adresa lui ar putea veni din direcţia armatei sau chiar a Securităţii, Ceauşescu dispune o serie de măsuri asiguratorii. Astfel, începând din ultima parte anului 1969, la salariul celor din aparatul de securitate este adăugat un spor de 15%. Pe de altă parte, el dă ordin ca ofiţerii căsătoriţi cu cetăţence sovietice să divorţeze ori să demisioneze din armată. În aceste condiţii, multe persoane din conducerea armatei - inclusiv ministrul Apărării, generalul Ion Ioniţă, căsătorit cu o rusoaică, sunt suspectate şi devin obiect al activităţilor speciale de supraveghere şi prevenire.
În baza ordinelor primite, serviciile secrete sovietice şi, în primul rând, G.R.U. îşi intensifică activitatea în România, aspect confirmat de faptul că serviciile secrete româneşti documentează mai multe cazuri de culegere şi transmitere de informaţii sovieticilor.
(va urma)
Posts
No comments:
Post a Comment