Wednesday, March 18, 2009

OVIDIU HURDUZEU: STRATEGII GNOSTICE

Una dintre cele mai grave erezii creștine este gnosticismul, o adevărată „tumoare în sânul Bisericii” (Etienne Couvert). Gnosticul este inamicul numărul unu al Ortodoxiei, împotriva ereziilor lui Biserica a luptat necontenit de-a lungul veacurilor.
Necunoașterea gnosticismului de către omul de rând este invers proporțională cu enorma sa influență asupra „elitelor” . Viziunea gnostică merge mână în mână cu conceptele la modă: deteritorializare, dematerializare, globalizare, relativizarea valorilor, ecumenism, multiculturalism. Putem afirma că tipologia omului postmodern este gnostică prin excelență, ceea ce nu poate să nu influențeze atitudinile și mentalitățile creștinului de azi.
Nu voi insista în acest articol asupra conceptelor si miturilor gnosticismului. Le-am analizat în „A Treia Forță: România profundă”. Aici voi aminti însă un aspect extrem de important: strategiile gnostice de DETURNARE a înțelesurilor și adevărurilor creștine. Gnosticii acționează „sub acoperire creștină”. Amenințarea lor este cu atât mai gravă cu cât erau/sunt în marea majoritate membri ai Bisericii. „N-ai fi întâlnit pe nimeni în Corint să-ți indice o biserică gnostică, este mai mult decât probabil ca o astfel de biserică să nu fi existat”, afirmă Arthur Darby Noch într-un important studiu publicat în 1964. Au existat secte gnostice, valentinenii, marcioniții și mai târziu maniheenii, dar „gnosticul tipic era un stâlp al parohiei locale”. Situația nu s-a îmbunătățit cu nimic astăzi.
Un exemplu de deturnare gnostică a adevărului ni l-a furnizat textul intitulat “666 și gnosticismul modern” semnat de Diac. Dumitru - Ionuț Popescu. Într-o manieră tipic gnostică, autorul textului amalgamează fapte reale cu interpretări abuzive într-un text scris la comandă politică. Strategia sa - de a-i acuza de gnosticism - tocmai pe cei care păstrează dreapta credință se apropie în mod periculos tocmai de gnosticismul pe care, vezi Doamne, încearcă să-l combată. Diac. Dumitru - Ionuț Popescu nu scrie neadevăruri, doar deturnează adevărurile de la înțelesul lor originar.
Gândirea „dezîntrupată” a diac. Dumitru - Ionuț Popescu nu vede în Apocalipsă decât „o lucrare simbolică, căreia i se pot da multe interpretări”. O astfel de interpretare este opusă celei oferite de Biserica Ortodoxă. Pentru ortodocși textul Apocalipsei se desfășoară SIMULTAN pe trei planuri: planul istoric, al prezentului concret și al profeției. Doar un Dumitru-Ionuţ Popescu poate să vadă în Apocalipsă doar un simplu simbol fără legătură cu evenimentele istorice ale primului secol creștin. Pur și simplu, negi dimensiunea istorică a Apocalipsei când faci o trimitere diversionistă la „numerologia” practicilor yoga contemporane și treci sub tăcere valoarea gematrică a numărului 666. Plasezi în mod gnostic Apocalipsa în afara istoriei dacă nu vezi în prima fiară puterea Imperiului roman, si-n a doua fiară pe falsul profet care impune cultul imperial tuturor oamenilor. Dacă negăm acest aspect concret-istoric al Apocalipsei înseamnă că negăm în mod gnostic însăși întruparea lui Hristos. Nici un cuvânt din Apocalipsă nu există prin el însuși, ci doar în legătură strânsă cu Mântuitorul. Cum întruparea Sa nu este una „simbolică”, tot așa Apocalipsa nu este doar o alegorie fără legătură cu realitatea istorică.
Acel moment istoric din trecut trimite însă la ACEST moment istoric din prezentul nostru. Prin Duhul Sfânt și Biserică, El este ACUM printre noi. Trecutul nu determină însă prezentul într-o ordine cauzală, atât prezentul cât și trecutul se află pe același plan de simultaneitate întrucât sunt concepute în lumina eshatologică a sfârșitului absolut (a istoriei). Iată de ce Apocalipsa nu poate fi banalizată și simplificată, amputându-i unul dintre planuri. Monahii care au fost acuzați de „isterie” și „misticism” au înțeles corect Apocalipsa. Ei trăiesc așa cum trebuie să trăiască orice creștin: Într-o stare de urgență, în iminența vremii care „este aproape”. O iminență care nu se măsoară în zile sau ani, ci este concepută sub aspectul tensiunii eshatologice: „deja” și „nu încă”. Pentru creștinul ortodox a trăi „apocaliptic” este modul cu adevărat duhovnicesc de a exista în lume. Ateii, gnosticii sau creștinii slăbănogiți în credință trăiesc relaxați sau, dimpotrivă, reacționează pavlovian sub presiunea evenimentelor, iată de ce confundă trăirea creștină sub imperativul „vremea este aproape” cu „răzvrătirea”, „isteria”, „misticismul” sau practicile yoga.
Nu voi încerca să răspund cu argumente teologice și intelectuale unui text făcut la comandă politică precum editorialele din „Scânteia”. Vreau doar să le reamintesc creștinilor că la baza lui se află o premiză gnostică deosebit de periculoasă: Creștinul este un sclav care trebuie să suporte fără să crâcnească lucrarea Diavolului: „A încerca să împiedici sau să prelungești ceva deja hotărât din planul divin este un nonsens pentru creștinism, dar nu și pentru gnosticism”. Sub acoperirea acestei fraze, aparent perfect ortodoxă, se află o deturnare gnostică a adevărului. Pentru gnostici, oamenii sunt creați de Demiurg, o divinitate inferioară; „prost croiți”, existăm doar ca niște ființe supuse determinismului absolut (biologic, politic, social). Doar gnosticii, elitele, cei mai “”creștini” dintre creștini - întrucât au în ei „scânteia divină” și sunt posesori ai gnozei - doar ei sunt liberi întru dumnezeul lor, marele Anonim. Noi, ceilalți, christiani rudes, suntem toți niște sclavi, ființe inferioare, robite materiei, bune să tragem doar la jug. Cei care s-au ridicat împotriva pașapoartelor biometrice nu au fost rebeli în sensul gnostic al cuvântului - ei nu și-au propus ca prin lupta împotriva „puterilor arhontice” ale Sistemului să se opună planului divin sau să proclame „triumful subiectivității”, să-și „valorifice potențialul interior”. Lupta împotriva pașapoartelor biometrice și a statului polițienesc nu s-a purtat în numele libertății absolute a eului gnostic, a eliberării „scânteii divine” din noi, ci în numele LIBERTĂŢII ÎNTRU HRISTOS ŞI A BISERICII LUI. Nu-i vorba despre o „eliberare” a eului interior, ci despre o MĂRTURISIRE a dreptei credințe. (Notă: gnosticilor nu le pasă de ceea ce se întâmplă cu trupul lor, dacă este cipuit sau nu, oricum trupul pentru ei este o „închisoare”)
În „A Treia Forță” și „Sclavii fericiți” am atras atenția asupra unui fenomen deosebit de grav pe care-l constat în societatea românească: dominația dezîntrupaților, acei electi gnostici care le dictează românilor, christiani rudes, legile Pleromei lor sub deghizarea ortodoxiei și legilor noastre. Acești gnostikoi își asumă roluri de „experți”, „think-tankuri”, „formatori de opinie”, „ierarhi ecleziaști”, etc, dar nu-i întâlnim niciodată în postură de oameni obișnuiți, profesioniști, țărani, muncitori, babe evlavioase. Eoni emanaţi din „centrele de putere” mondiale sau regionale, deseori însă doar mafioți locali, vor să ne aglutineze sub faldurile „umanismului global”. Cunoscându-le strategiile de deturnare a adevărului, să urmăm exemplul Sfinților Părinți și să punem piciorul în prag. Așa după cum am spus în „A Treia Forță” , gnosticismul se manifestă astăzi sub forme religioase, seculare și spiritualiste dintre cele mai diverse. Tumoarea s-a generalizat și atinge astăzi nu numai ortodoxia, ci și întreaga civilizație creștină. Spre a ne păstra libertatea noastră întru Hristos, spre binele Bisericii Ortodoxe și a tuturor cetățenilor acestei țări, să trecem, sub lucrarea Duhului Sfânt, la o DEGNOSTICIZARE radicală a României.
Ovidiu Hurduzeu

Acest text poate fi reprodus fără restricții atât timp cât nu este însoțit de comentarii, note sau alte măsuri explicative de cel care îl reproduce. (Comentariile de la cititori sunt însă binevenite)

No comments: