Pages

Friday, March 20, 2009

CONFLICTUL de la Targu Mures dupa 19 ani. Raportul Manzatu

In urma cu 20 de ani avea loc in Romania prima mare confruntare etnica dupa operatiunile sangeroase intreprinse de trupele horthiste impotriva romanilor in perioada ocupatiei maghiare a Ardealului. Pe 20 martie 1990, la doar cateva zile dupa sarbatorirea zilei maghiarilor, 15 martie, cand numerosi turisti unguri trecusera granita pentru acest moment aniversar, orasul Targu Mures a erupt ca un vulcan, generand un conflict soldat cu sute de victime si cativa morti, de ambele parti. O parte din istoria acestui eveniment a fost consemnata intr-o Comisie a Parlamentului Romaniei, denumita Manzatu, dupa numele presedintelui ei. Redau mai jos extrase din Raportul Manzatu, pentru aducerea aminte a unor momente ce nu trebuie sa se mai repete, mai ales cand redenumirea unor strazi ale orasului a declansat zilele acestea mai multe dispute publice. Oricum, suntem pregatiti...

"In ziua de 20 martie, dimineata, postul de radio Targu-Mures, in limba maghiara, a anuntat inceperea unei greve generale, pana la satisfacerea tuturor revendicarilor populatiei de nationalitate maghiara. Un numar de peste 16.000 de maghiari s-au adunat in centrul orasului, in fata cladirii consiliului judetean al CPUN, solicitand imperativ satisfacerea imediata („Acum ori niciodata". "Aici si acum") a revendicarilor lor si repunerea in functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean al CPUN a d-lui Kincses Elod. Un grup de manifestanti a patruns in cladirea consiliului judetean. n fata presiunii manifestantilor s-a anuntat repunerea d-lui Kincses Elod in functie. Spre pranz si dupa amiaza, s-a dezvoltat spontan, alaturi de manifestatia cetatenilor de nationalitate maghiara, o manifestatie a romanilor din Targu Mures, la care au participat circa 4000 de persoane. (...) Spre seara, devenise evident ca manifestatiile celor doua comunitati vor degenera intr-o confruntare violenta.
Personalitati din randul ambelor nationalitati au facut apel la calm si la ratiune si au chemat in sprijin, pentru aplanarea conflictului, armata. Conflictul nu a putut fi insa evitat. Unitatile armate au intervenit si i-au despartit pe beligeranti abia dupa ce s-a produs un mare numar de acte de violenta, cu urmari grave. Agresorii din ambele tabere au folosit ciomege, rangi de fier, cutite, securi, bile de otel, sticle incendiare si altele, multe dintre aceste arme fiind dinainte pregatite.
Mortii si ranitii operatiunii
Au fost ranite 269 persoane, dintre care 135 de nationalitate romana si 33 de nationalitate maghiara si un ziarist englez. (...) In piata „Bulgarilor", un grup de tineri maghiari a incendiat autobuzul in care se aflau locuitori din comuna Ibanesti, iar cand acestia au incercat sa se salveze iesind din autovehicolul in flacari, au fost loviti cu diferite obiecte contondente, provocandu-li-se leziuni grave. Au fost grav ranite 29 persoane, dintre care una, Frandes Simion, din comuna Hodac, a decedat ulterior in spital. Alte doua decese s-au produs in centrul municipiului. (...)
Au avut loc incidente grave si in localitatile din apropierea orasului, indeosebi in comuna Ernei, unde zeci de autovehicole in tranzit au fost interceptate de locuitorii de nationalitate maghiara, care i-au molestat pe soferii si pe pasagerii de nationalitate romana si au degradat mijloacele de transport, in doua imprejurari de acest fel, ambele petrecute in comuna Ernei, soferii, pentru a evita molestarea de catre locuitorii aflati pe sosea, au fortat trecerea si au accidentat mortal doua persoane: pe Csipor Anton si pe Gemes Stefan din aceasta localitate.
In noaptea de 20 spre 21 martie 1990, autori neidentificati au incendiat biserica ortodoxa din comuna Vargata, satul Iobageni.(...) Nerecunoasterea de catre conducerea Uniunii Democrate Maghiare din Romania a implicarii partii maghiare in actiunile conflictuale premeditat organizate si incercarile de dezvinovatire si dezinformare, indeosebi prin emisiunile de limba maghiara ale Radioteleviziunii Romane, continua sa mentina o oarecare stare de tensiune, suspiciune si dilema."
Mai ales dupa prezentarea macelarii romanului Mihaila Cofariu, ramas paralizat, ca fiind un tanar ungur care protesta pentru o universitate maghiara...

No comments: