SCRISOARE DESCHISA catre Presedintele Romaniei si Primarul Targu Mures-ului: Eliminati criminalul maghiar Lajos Kossuth de pe harta orasului!

Va rugam trimiteti aceasta Scrisoarea Deschisa in atentia
Presedintelui Romaniei, Traian Basescu: traianbasescu@presidency.ro
Primaria Targu Mures, primar Dorin Florea: primaria@tirgumures.ro

"Ni s-a spus ca niciodata nu se va reamplasa din nou Statuia Libertatii in Arad. Si ea exista astazi. Mai ieri, am auzit un politican roman spunand ca niciodata nu va fi autonomie teritoriala. La care putem raspunde, de asemenea, doar cu: sa asteptam pana la capat. Daca vom fi uniti, cuvantul romanesc niciodata va insemna in maghiara in curand"
Marko Bela, cap UDMR, Senatul Romaniei (?)

Refuzăm farsa istoriei care se repetă

Scrisoare Deschisă dlui primar dr. Dorin Florea

Istoria, constata marele filosof Hegel, tinde să se repete. Prima oară ca tragedie, apoi ca farsă...
În urmă cu 160 de ani, cu prilejul Revoluţiei Ungare din 1848, în Transilvania a avut loc împotriva românilor un masacru sângeros. Peste 230 de sate locuite de români au fost incendiate, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, aproape 40.000 de mii de suflete, au fost împuşcaţi, spintecaţi, spânzuraţi. Principalul autor moral al acestei tragedii a fost Lajos Kossuth, prim-ministrul guvernului revoluţionar ungar.
Peste nici un secol, în toamna lui 1940, în acea parte de Transilvanie care fusese făcută cadou Ungariei de către Germania nazistă şi Italia fascistă prin Dictatul de la Viena, tragedia s-a repetat:
Peste 1100 de români fără apărare din Ip, Tresnea, Mureşenii de Câmpie, Sucutard, Nuşfalău, Marca, Cosnicu, Cămar, Zalău, Beiuş, Hida, Dragu, Ciumarna, Cerasa şi din alte localităţi au fost
ucişi de armata ungară horthystă în primele două săptămâni după ocupaţie. Alte orori au avut loc câţiva ani mai târziu, în toamna lui 1944, la Moisei şi Sărmaş.
În urmă cu un deceniu, pe vremea primarului de tristă amintire, Imre Fodor, exact ca în aforismul lui Hegel, istoria s-a repetat ca farsă: prin contribuţia unor consilieri locali – unii de reacredinţă şi cinici, alţii doar oportunişti sau ignoranţi -, două străzi ale municipiului Tîrgu-Mureş au fost rebotezate Kós Károly şi Dieta de la Turda. O acţiune care nu putem s-o denumim decât perversă, având în vedere că un personaj precum Kós, altfel un arhitect şi grafician remarcabil, dar ale cărui antiromânism şi antisemitism sunt notorii, a fost decorat de însuşi Horthy cu cea mai înaltă distincţie ungară, Nemzetvédelmi Kereszt (Crucea Apărării Naţionale). Aşa cum scria ziarul Ellenzék din Cluj la 16 iun. 1941, motivul era că Kós Károly: „a luptat cu credinţă - şi cu riscul vieţii - în teritoriile smulse (Ungariei Mari, n.n.) împotriva forţelor străine (...)”. Adică împotriva României!
În ceea ce priveşte „Dieta de la Turda”, în anul 1568 ea stabilea că, alături de cele trei religii de stat - catolicismul, luteranismul şi calvinismul –, este recunoscută şi o a patra, unitarianismul, considerat în Europa acelui timp o erezie pentru că nega Sfânta Treime şi originea divină a lui Iisus Hristos. Astfel, Dieta de la Turda condamna religia ortodoxă să rămână pe mai departe exclusă dintre religiile «recepte», pecetluindu-se definitiv, în acest fel, statutul inferior de naţiune „tolerată la bunul plac al principelui şi nobililor” a românilor ortodocşi din Transilvania, popor şi la acea vreme majoritar în Transilvania.
Ca şi cum aceste batjocuri n-ar fi fost de ajuns, o nouă farsă cinică a demarat în urmă cu patru ani: schimbarea numelui străzii Călăraşilor – eroicul corp de armată care a fost decimat în 1877 în luptele pentru independenţa României – cu cel de Lajos Kossuth, cel care a girat politic, militar şi moral, în anii 1848-49, moartea a 40.000 de români transilvăneni. Întreaga „manoperă” a fost orchestrată de consilierii municipali ai UDMR în ciuda avizului negativ al Comisiei Judeţene de Atribuiri de Denumiri din cadrul Instituţiei Prefectului. Comisia, condusă de regretatul istoric dr. Grigore Ploeşteanu, a argumentat zadarnic că denumirea în Tîrgu-Mureş a unei străzi cu numelui lui Kossuth reprezintă o provocare şi o umilire pe cât de inutilă, pe atât de primejdioasă a populaţiei româneşti. Proiectul a fost introdus şi votat în regim de urgenţă profitându-se de majoritatea pe care pe care şi-au asigurat-o consilierii UDMR cu sprijinul a doi consilieri ai PD!
Hotărârea nr. 255, din octombrie 2005, a Consiliului Local municipal a fost atacată în justiţie şi suspendată ca ilegală şi abuzivă. În dispreţul legii, persoanele care ar fi trebuit să pună în aplicare decizia instanței nu au făcut acest lucru și au trimis hotărârea Consiliului Local municipal (deşi ea fusese suspendată de justiţie!) Ministerului de Interne care a... retrimis-o Serviciului Comunitar de Evidenţă a persoanelor din judeţul Mureş! Aşa se face că locuitorii străzii Călăraşilor au început să primească acte fiscale, dar şi documente de stare civilă, pe adresa... strada Lajos Kossuth, stradă care de fapt nu exista! (De fapt, ea mai există pe panoul cu harta municipiului situat în faţa Primăriei...)
După un calvar procesual care a durat peste trei ani, în care s-au adus argumente juridice pertinente din legislaţia română şi europeană, împreună cu argumentele istorice irefutabile, s-a reuşit - deocamdată! - îndreptarea „greşelii” comisă de Consiliul Local al municipiului Tîrgu-Mureş din meschine motive politice, oportunism şi incompetenţă.
Cine a fost, de fapt, Lajos Kossuth, dincolo de imaginea romantică cultivată de generaţii în minţile maghiarilor de rând? A fost, în primul rând, un personaj al cărui rol a fost determinant în Revoluţia din 1848 din Ungaria, atât în sens pozitiv, cât şi în cel negativ. A fost, fără îndoială, un publicist talentat, orator, agitator politic şi patriot ungur. Exclusiv ungur, chiar dacă el însuşi era slovac de origine. De aceea, idealurile mişcării revoluţionare de la 1848, au fost generoase doar pentru naţiunea în care se asimilase. Ajuns Guvernator al Ungariei, Kossuth va refuza, în mod explicit, tuturor celorlalte naţionalităţi: români, saşi, slovaci, sârbi şi croaţi, trăitoare în Imperiul Habsburgic, orice drept privind propria identitate naţională.
Din mulţimea de argumente istorice, morale şi politice care există împotriva atribuirii numelui de Lajos Kossuth unei străzi în Tîrgu-Mureş, am ales doar şapte:
1. Kossuth nu a recunoscut nici un drept românilor din Transilvania şi Ungaria în afara „dreptului” de a se dizolva în naţiunea ungară. În articolele de fond, pe care le scrie în ziarul Pesti Hirlap, consideră că primul obiectiv care trebuie realizat este „uniunea” Transilvaniei – până atunci autonomă - cu Ungaria, ca o „condiţie a extinderii şi dezvoltării naţiunii ungare”. Pentru el, faptul că românii constituiau populaţia majoritară a Transilvaniei constituia un element insignifiant.
Kossuth preconiza să le ia românilor, dar şi sârbilor, croaţilor, slovacilor şi saşilor, ceea ce aproape un mileniu de teroare nu reuşise să le ia: identitatea naţională. „Eu niciodată, dar niciodată, sub sfânta coroană maghiară, altă naţiune sau naţionalitate decât cea maghiară nu voi recunoaşte. Ştiu că sunt oameni care vorbesc altă limbă, dar mai mult de o naţiune aici nu este.” (Magyarország története, VI/1, Budapest, 1979, p.164)
2. Kossuth, în calitate de conducător al Revoluţiei ungare de la 1848, a fost categoric împotriva oricărei emancipări naţionale a românilor. După el, condiţia de a li se crea o situaţie socială şi economică acceptabilă românilor era ca aceştia să înceteze a se considera o naţiune aparte şi de a se dizolva în naţiunea maghiară. Kossuth declara într-un discurs ţinut în Dieta de la Pozsony (Bratislava): „Dorinţa românilor de a se bucura de o existenţă politică naţională deosebită este irealizabilă, deoarece ea ar duce la distrugerea unităţii statului ungar. (...) De va fi nevoie, sabia va tranşa chestiunea.” (George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei, II, Sibiu, 1890–1891, p. 755–797).
Kossuth a şi pus în practică acest veritabil şantaj politic, bazat pe superioritatea militară, tratându-i pe români cu dispreţ şi intoleranţă nelimitate. Rămâne ca un document de referinţă Proclamaţia din 10 octombrie 1848, dată la Pesta, prin care îi soma, în termeni ultimativi şi injurioşi, pe români – numindu-i „gunoaie ingrate” - să revină la „ordine şi supunere legală”, altfel vor fi „exterminaţi de unguri şi secui”. Kossuth le impunea, de fapt, românilor să accepte unirea Transilvaniei cu Ungaria şi să renunţe la recunoaşterea lor ca naţiune. Rezultatul proclamaţiei a fost generarea unei confruntări de o gravitate deosebită între români şi maghiari.
3. O altă proclamaţie a lui Kossuth, cea din 22 decembrie 1848, prefigurează violenţa la care s-a recurs împotriva românilor în prima jumătate a anului 1849, când Transilvania a fost recucerită de trupele guvernului ungar. Ea vorbeşte de la sine despre orbirea politică care îl caracteriza pe conducătorul Revoluţiei ungare: „Plin de injurii la adresa lor, numindu-i «mercenari plătiţi», «hoardă mai josnică decât vita», «bandiţi valahi», Kossuth îndeamnă pur şi simplu la exterminarea românilor şi a tuturor duşmanilor.” (Liviu Maior, 1848 – 1849, Românii şi ungurii în revoluţie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 378)
4. Kossuth a autorizat instaurarea unui regim de teroare în Transilvania, prin numirea în funcţia de comisar civil pentru Transilvania a lui László Csányi. Acesta era un intim al său, care îi ura visceral pe români şi care a înfiinţat şi a asmuţit împotriva lor tribunalele militare -„tribunalele de sânge” - şi a transformat gărzile naţionale ungare în „echipe de vânătoare”, care au masacrat femei, copii şi bătrâni fără apărare. În ciuda protestelor şi a cererilor insistente ale generalului Bem, scârbit de nesfârşitele atrocităţi, Kossuth a refuzat să-l retragă pe acest călău paranoic. Rezultatul a fost înspăimântător: în doar patru luni, peste 6000 de români civili au fost asasinaţi. Doar în judeţele Mureş şi Târnave, mai mult de 40 de comune au fost mistuite de foc. „Echipele de vânători”,
conduse de secuii Jenei, Szabo, Zajzon şi Kovacs, au măcelărit sute de români din comunele Hodac, Ibăneşti, Ruşii Munţi, Morăreni, Dumbrava, Monor, Iclandul Mare şi Mic, Sâncraiul de Mureş, Nazna, Sângerul de Câmpie şi Petelea. „Şirul martirilor români maltrataţi sau executaţi în anii 1848 - 49 este nesfârşit. Numai în Tg. – Mureş au fost omorâţi peste 100 de români.” (Traian Popa, Monografia oraşului Tîrgu – Mureş 1932 p. 186)
5. Kossuth i-a urmărit cu o duşmănie neîmpăcată nu numai pe români, ci şi pe saşii transilvăneni, pentru că s-ar fi opus „luptei pentru libertatea maghiară”, când, de fapt, ei nu luptau decât pentru propria lor libertate. Într-o scrisoare adresată la 17 martie 1849 generalului polonez Bem, comandantul armatei ungare în Transilvania, îi scrie cu ocazia cuceririi Sibiului de către armata rusească: „(...) să-i arestaţi pe cei mai de seamă conducători ai răzmeriţei săseşti, predându-i comisarului guvernamental László Csányi, iar acesta să-i ţină ostatici şi să-i execute la cea mai mică opoziţie din partea populaţiei săseşti şi dacă ruşii nu se vor retrage neîntârziat din ţară”.
Astfel, împuternicit de Kossuth, Csányi va ordona împuşcarea cărturarului Stephan Ludwig Roth, la 11mai 1949. (Otto Folberth, Der Prozess Stephan Ludwig Roth Graz-Köln, 1959).
6. Kossuth, aşa cum reiese din corespondenţa sa, a solicitat Franţei şi Angliei (cărora le cerea să sprijine Revoluţia Ungară) să împiedice avântul mişcării de eliberare din Principatele Române.
El îşi justifica cu cinism cererea astfel: „Schimbarea situaţiei în Principate ar produce un efect moral incalculabil asupra românilor din Ungaria”. (Milton G. Lehrer, Ardealul, pământ românesc. Problema Ardealului văzută de un american. Cluj-Napoca, 1991, p. 218.)
7. Kossuth a girat, politic şi militar, etnocidul care a provocat rănile nevindecabile pe care memoria colectivă a generaţiilor de români ardeleni nu le poate uita. În perioada în care el a condus guvernul revoluţionar ungar, 236 din cele circa 2400 de sate locuite de românii din Transilvania, Banat, Bihor şi Maramureş au fost jefuite şi arse. În fiecare sat românesc au fost ucişi între 10 şi 20 de oameni, în total în jur de 30.000, adică de trei ori mai mulţi decât românii căzuţi pe câmpul de bătaie! Ceea ce atestă afirmaţiile acelor istorici care arată că, în anii 1848–49, în Ardeal a avut loc un genocid al românilor.
Revoluţia din 1848 a făcut printre români cam 40.000 de victime, atestă un martor din acele vremi, mitropolitul Şaguna. (Ioan Lupaş, Mitropolitul Andrei Şaguna. Monografie istorică, ediţia a II-a. Sibiu, 1911, p. 66.) Teribila cifră este confirmată în fascicula a 2-a a lucrării „Die Romänen der oesterreichischen Monarchie” Wien, Druck from Karl Gerold et Sohn, 1850, p.231.
Acestea nu sunt speculaţii, ci fapte, stabilite de istorici. Să vedem, însă, şi ce păreri au avut despre Kossuth unii dintre contemporanii săi:
Nicolae Bălcescu: „Kossuth a guvernat rău şi slab, el mi-a dovedit şi mai mult că un demagog nu poate fi un om de stat. El a pierdut Ungaria”, scria conducătorul Revoluţiei Române de la 1848, după aflarea dispoziţiilor date de Kossuth pentru organizarea unei expediţii totale împotriva lui Avram Iancu. (N. Bălcescu, Opere, Corespondenţă, IV, p. 228).
Contele István Széchényi, „cel mai de seamă ungur”: „N-aveţi decât să aţâţaţi toate naţionalităţile până la furie împotriva maghiarilor (...), să umpleţi până la refuz paharul represaliilor cu veninul dumneavoastră - şi o să vedeţi ce o să iasă”, îl avertiza Széchényi pe Kossuth încă din 1847 în „Fragmente de program politic”. (Magyar Révay Lexicon, XVII, p. 129).
Bertalan Szemere: „Kossuth s-a purtat la început ca un autocrat şi a sfârşit ca un laş, abandonându-şi patria cu o săptămână înainte de lupta finală de la Şiria, pentru a fugi în Turcia”, scrie în amintirile sale cel care a fost ministru de interne şi apoi prim-ministru al guvernului Revoluţiei Ungare din 1948, condus de Kossuth. Szemere îşi aminteşte despre el ca de un personaj arogant, duplicitar şi poltron. Despre exilul în Italia, fostul prim-ministru al lui Kossuth afirma textual: „Stilul său autocratic şi manierele intolerante vor distruge orice influenţă reală asupra comunităţii revoluţionarilor expatriaţi”. (http://en.wikipedia.org/wiki/Lajos_Kossuth)
Acesta este deci, dincolo de viziunea romantică, personajul istoric real. Nu-i aşa că merită să existe, în Tîrgu-Mureş, o stradă care să îi poarte numele şi să-i perpetueze amintirea? Mai multă reacredinţă şi cinism sunt greu de imaginat!
Să ne întoarcem însă la aspectele juridice ale cazului, provocate de actul administrativ abuziv din 10 octombrie 2005 al Consiliului Local al municipiului Tîrgu-Mureş. Hotărârea a fost atacată în justiţie de Asociaţia Culturală Avram Iancu, Uniunea Vatra Românească, Filiala Mureş a Partidului România Mare şi de consilierul municipal Sita Ioan.
În conformitate cu Legea 544/2004 privind contenciosul administrativ, la 4 mai 2006 s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 898, prin care se suspenda punerea în aplicare a Hotărârii nr. 255 de schimbare a numelui străzii din Călăraşi în acela Kossuth. Sentinţa nu a fost pusă în executare de către primarul municipiului, deşi avea această obligaţie, ceea ce a produs derută în rândul autorităţilor locale. Astfel s-a ajuns la situaţia că locuitorilor din strada Călăraşilor nu numai că li sau trimis facturi pe adresa strada Kossuth, ci li s-au emis ilegal cărţi de identitate şi paşapoarte pe o adresă inexistentă!
Apoi a început un adevărat carusel juridic. Prin Sentinţa civilă nr. 2508, din 3 noiembrie 2006, s-a admis acţiunea în contencios administrativ a Asociaţiei Culturale Avram Iancu şi s-a dispus anularea pe fond a Hotărârii nr. 255 a Consiliului Local, dar au fost respinse acţiunile celorlalţi reclamanţi. Părţile au declarat recurs, iar Curtea de Apel Tîrgu-Mureş, prin decizia nr. 417/R, din 29 martie 2007, a admis toate recursurile, a casat integral sentinţa nr. 2508 din 3 noiembrie 2006, iar cauza a fost retrimisă spre rejudecare primei instanţe, respectiv Tribunalului Mureş!
S-a intrat astfel în un al doilea ciclu de procese... După numeroase hărţuieli şi tertipuri – invocări de excepţii imaginare, încercări de a scoate Primăria din cauză, chipurile ca neavând calitate procesuală - părţile reclamante au avut din nou câştig de cauză. După rejudecarea în fond a procesului privind schimbarea numelui străzii din Călăraşilor în cel de Lajos Kossuth, Tribunalul Mureş, prin Sentinţa 809 din 28 noiembrie 2008, a dispus din nou anularea hotărârii nr. 255 din 10 octombrie 2005 a Consiliului Local. Considerăm că, dincolo de repararea unor ilegalităţi, decizia Tribunalului a făcut dreptate, în primul rând, memoriei celor care cu un secol şi jumătate în urmă au pierit în împrejurări tragice.
Pentru aceasta vă solicităm, domnule primar al municipiului Tîrgu-Mureş, ca la cea mai apropiată şedinţă de plen a Consiliului Local să faceţi propunerea de a nu se declara recurs împotriva Sentinţei civile nr. 809 pronunţate de instanţă în data de 28 noiembrie 2008. În caz contrar, vor continua incertitudinea şi hărţuirea în justiţie, inflamarea opiniei publice şi deturnarea atenţiei de la problemele reale ale oraşului. Având în vedere competenţa actuală a Consiliului Local şi - de ce nu? – recunoaşterea, din partea unora dintre foştii consilieri PD, a faptului că votul lor din octombrie 2005 a atentat la memoria propriilor înaintaşi, poate fi reparată o greşeală politică comisă din motive populiste, pe de o parte, şi din oportunism şi incompetenţă, pe de alta.
Sunteţi, domnule dr. Dorin Florea, nu numai un bun administrator şi politician. Sunteţi şi medic: ştiţi cât de primejdioasă poate fi reinfectarea rănilor care nu s-au vindecat complet. Nu îngăduiţi unor iresponsabili, mânaţi de interese politicianiste meschine, să le zgândărească la infinit.
Rănile provocate de indivizi inconştienţi în martie 1990 încă ne dor, pe români şi maghiari, deopotrivă.
Această scrisoare deschisă îi este adresată şi noului prefect, dl Marius Paşcan, pentru că instituţia prefectului are în competenţă verificarea legalităţii actelor administrative emise de autorităţile publice locale. Ceea ce vechiul prefect, Ciprian Dobre, actualmente deputat PNL, nu a făcut din motive pe care nici măcar nu merită să le comentăm.
Vom trimite această scrisoare şi Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, aşa cum o vom trimite tuturor ziarelor judeţene şi centrale, precum şi posturilor de radio şi televiziune naţionale.
Domnule dr. Dorin Florea, aţi dovedit până acum că sunteţi un bun primar, primarul tuturor cetăţenilor mureşeni. În interesul lor, în cel al oraşului, puneţi capăt farselor istoriei care se repetă!
Cu consideraţie,
Prof. univ. dr. av. Ioan Sabău-Pop,
Dorin Suciu, ziarist,
Victor Roncea, ziarist,
Elena Andronache, programator,
Stefan Dicu, istoric,
Ladislau Kiris, inginer,
Dan Tanasa, cetatean,
Martiri romani din Transilvania, http://martiriromani.com/
Grupul Independent pentru Democratie, http://www.gid-romania.com/
Civicnet - Piata Universitatii - Romania, http://civicnet.info/
Asociatia Civic Media, www.civicmedia.ro

Lista ramane deschisa
Trimiteti Scrisoarea la adresele de mai sus si, spre confirmare, la
victor.roncea@gmail.com