IN MEMORIAM TARGU MURES 1990. Războaie si lovituri de imagine împotriva României: „Pogromul" de la Târgu-Mureş. Un Kosovo romanesc

"Lovitura de la Targu Mures din 15 Martie 1990 a fost cea mai violenta incercare de rupere a Transilvaniei de tara de dupa 1940. Realizata, din fericire, prost, cu concursul agentilor infiltrati in tara in decembrie 1989 si imediat dupa, ea a urmat directiile trasate de Declaratia de la Budapesta din iunie 1989 semnata si de unii intelectuali pseudo-romani."

Oficial al serviciile secrete romanesti

Rândurile de mai jos nu ar fi fost scrise dacă nu aş fi vizionat la un moment dat pe postul public de televiziune un penibil documentar-anchetă (?) privind drama petrecută la Tîrgu-Mureş în 20 martie 1990. Realizată de un, altfel, foarte onorabil realizator tv, dar care de data asta a fost pus să facă ceea ce nu se pricepea, emisiunea haotică, făcută „la plesneală", cu interlocutori aleşi aleatoriu, practic fără criterii, a avut un singur merit. A lansat (cu totul la întâmplare) o temă tulburătoare: cea a implicării unor servicii de informaţii străine în declanşarea evenimentelor dramatice de acum 19 ani în scopul provocării unui conflict interetnic de tip Kosovo care să pună în discuţie pe plan internaţional statutul Transilvaniei. La primă vedere poate părea un scenariu născut dintr-o minte în care teoria conspiraţiei face ravagii, dacă el nu ar fi fost enunţat de „domn' profesor" Măgureanu care probabil ştie ce ştie... De altfel, invazia miilor de „turişti" ungari, care la data de 15 martie 1990 au trecut graniţa de vest a României pentru a sărbători Revoluţia Ungară din 1848 la Satu Mare şi Baia Mare, pare să confirme ipoteza celui care a fost primul şef al Serviciului Român de Informaţii.
Până a ajunge la concluzii sigure, ar fi de cercetat un alt aspect, cel al folosirii dramei de la Tîrgu-Mureş pentru declanşarea unui război de imagine împotriva României. Cele întâmplate atunci, în care vinile românilor şi maghiarilor sunt împărţite, au fost copios şi fără ruşine folosite de către unii neprieteni pentru a acredita ideea că România este sfâşiată de un conflict interetnic fără leac, că ţara noastră persecută minoritatea maghiară mai ceva ca pe vremea lui Ceauşescu şi că românii sunt nişte naţionalişti-şovini incurabili. Nu au lipsit nici diversiunile şi nici cele mai grosolane manipulări ale opiniei publice internaţionale. Mihăilă Cofar, victimă a dezlănţuirii instinctelor, a fost prezentat drept student maghiar bătut bestial pentru că solicita înfiinţarea unei universităţi maghiare (!).
Cea mai ticăloasă manipulare a fost însă prezentarea unei ciocniri violente de stradă ca un pogrom antimaghiar! Asta în ciuda realităţii că de o parte a baricadei au fost circa 15000 de maghiari, iar de cealaltă cam 1500-2000 de români. În mod semnificativ, şi numărul răniţilor, mai mult sau mai puţin grav, atestă indirect raportul de forţe: răniţii de naţionalitate română (135) au fost de patru ori mai numeroşi decât cei maghiari (33), aşa cum atestă Raportul comisiei Mînzatu.
Minciuna stupidă, cea a „pogromului organizat" (este greu de închipuit cum poate "pogromiza" un grup de oameni un altul de aproape 10 ori mai numeros!) a fost reluată în mod sistematic, la fiecare comemorare a evenimentelor din 20 martie 1990, inclusiv în acest an, de unele ziare de limbă maghiară şi de câţiva politicieni care pretind că reprezintă minoritatea maghiară. Prilej cu care, ca şi în anii trecuţi, a fost sistematic ruptă crusta de pe răni, iar acestea au fost reinfectate. Ca de fiecare dată au fost arătaţi cu degetul „vinovaţii": ei ar fi, pe lângă autorităţile centrale şi locale de atunci (a căror singură „vină" era că nu erau informate de ceea ce se punea la cale), aşa-zişii complicii ale acestora din rândul „forţelor de ordine", inclusiv conducătorii armatei care au fost acuzaţi că ar fi dorit să declanşeze conflictul doar pentru a întârzia „schimbările democratice" care nu le erau pe plac.
Concluzia vine inexorabil şi anume că s-a dorit „servirea unei lecţii maghiarimii care lupta pentru drepturi egale şi pentru autodeterminare". La ce poate duce „lupta pentru autodeterminare" a unei minorităţi supusă unui proces deliberat de isterizare de către cei care se erijează în liderii ei ne arată astăzi tragedia din Kosovo...
Interesant este cum a fost lansat războiul de imagine împotriva României la puţin timp după evenimentele din 20 martie 1990. Prima mişcare a fost cea efectuată de Gyula Horn, pe acea vreme ministrul de externe al Ungariei. Comunist cu vechi state de serviciu – printre altele s-a dovedit că el a făcut parte din trupele care au reprimat Revoluţia Ungară din 1956 – Horn se bucura de un imens prestigiu şi simpatie pe plan internaţional fiind cel care deschisese graniţa spre Austria pentru toţi turiştii est-germani care se găseau în Ungaria în august 1989. Mânat şi de raţiuni electorale, Gyula Horn a lansat, cu doar câteva zile înainte de alegerile generale care urmau să aibă loc în Ungaria la 9 aprilie, teza conform căreia la Tîrgu-Mureş ar fi avut loc un progrom împotriva populaţiei maghiare. O acuzaţie ridicolă şi odioasă. Pentru că ea a fost emisă la o reuniune internaţională care avea loc la Lisabona şi, dincolo de capital politic, urmărea despuierea României de simpatia de care nici nu apucase să se bucure bine după decembrie 1989.
Această enormitate a fost reluată de episcopul Laszlo Tokes care a enunţat-o, la puţin timp după aceea, la un congres ecumenic care a avut loc la Geneva. Odată amorsată, intoxicarea a fost desăvârşită pe la începutul anului 1991 de Geza Entz, ministrul al Oficiului maghiarilor de peste graniţe, care a transformat „pogromul" în „bomba etnică cu explozie întârziată" care e pe cale să se declanşeze în România. "Cutia de rezonanţă" – termen specific folosit în manualele serviciilor de informaţii – pentru transformarea intoxicării în dezinformare a devenit acelaşi episcop Tokes care în primăvara anului 1992 a lansat într-un articol apărut în cotitianul The Washington Times enormitatea că în România are loc o purificare etnică, la fel ca şi în Bosnia – Herţegovina, doar că „mijloacele folosite sunt mai subtile".
Alte aserţiuni au speculat pe alte paliere evenimentele de la 20 martie 1990. De exemplu, Előd Kincses, personaj controversat al acelei perioade, refugiat o perioadă la Budapesta, a susţinut şi mai susţine că la Tîrgu-Mureş ar fi avut loc o diversiune cu mai multe scopuri: înainte de toate legitimizarea şi reinstaurarea (?) SRI şi stoparea investiţiilor străine spre Ardeal. La rândul său, György Frunda va relua şi el inepţia că ceea ce s-a întâmplat la Târgu-Mureş ar fi opera Securităţii care „era conştientă că pierde teren şi că influenţa ei se diminuează tot mai mult" (?!).
Se ştie că la acea dată Securitatea era desfiinţată. În ceea ce priveşte speculaţia că evenimentele din martie 90 au fost orchestrate de Securitate, se poate presupune că un serviciu de informaţii care în decembrie 1989 şi-a încuiat armele în fişete ca să nu poată fi acuzat că a reprimat revoluţia, nu era atât de stupid încât să pună la cale o ciocnire interetnică cu consecinţe imprevizibile pentru viitorul României doar pentru a demonstra că România are nevoie de un serviciu de informaţii! Dacă nu ar fi trist, ar fi amuzant că acest gen de elucubraţii, ca şi altele asemănătoare, sunt publicate în fiecare an de 20 martie de către mass-media scrise şi electronice, printre ele numărându-se, jenant, şi televiziunea publică, şi constituie materialul „prestaţiilor" diverşilor analişti pârâţi sau politicieni avizi de capital electoral.
Ce s-a întâmplat la Târgu-Mureş în martie 1990 reprezintă o rană pe trupul României şi ar fi bine dacă nu am mai zgândări-o în mod iresponsabil, lăsând-o să se vindece şi să se cicatrizeze. Pentru că, oricum, chiar şi vindecate, cicatricele cresc o dată cu trupul.
Dorin Suciu

Vezi si DOCUMENT: Declaratia de la Budapesta Astazi, 16 iunie 1989, odata cu ...