Pages

Saturday, August 9, 2008

Georgia. Razboi. CSAT. Unde au disparut sefii SIE si SRI? Ca Tariceanu stim ca e cu Patriciu si Rosca in Mediterana...

La Marea Neagra, unde Romania se lauda ca joaca nu stiu ce rol, de cateva zile a inceput un razboi. Aliata noastra, mica republica Georgia, aspiranta NATO si membra a GUAM, organizatie regionala sprijinita de Romania si SUA, a fost atacata de Rusia. In aceste clipe razboiul este in toi, la putin peste 1000 de km de Romania.
Situatia din regiunea separatista Osetia de Sud este identica cu cea din Transnistria, asa ca trebuie sa ne facem cruce ca razboiul nu a pornit, din nou, la granita rasariteana a Romaniei, acum si a NATO si UE. Oricum, desfasurarea evenimentelor armate este grava si solicita alarmarea tuturor organismelor de securitate romanesti, atat pentru a ajuta la restabilirea starii de normalitate in zona cat si pentru a informa corect (daca mai avem cu ce...) NATO si UE.
Putin - ditamai premierul-presedinte - a zburat deja de la Beijing direct in Osetia (cea de Nord, dar tot aia).
In vremea asta, sefii securitatii Romaniei (teoretic), George Maior - SRI si Mihai Razvan Ungureanu - SIE, si seful Guvernului PDL-UDMR (tot teoretic), Calin Popescu Tariceanu, nu s-au invrednicit sa-si intrerupa vacantele. Facute, evident, ca tot omu', in strainatate.
Interesant ca, desi presedintele Traian Basescu a convocat sedinta de urgenta a CSAT, cei doi sefi ai SRI si respectiv SIE nu au ajuns la ea, ceea ce denota ori ca dezinteresul este enorm ("de dimensiuni tropicale", ca sa citez un scandalagiu), ori ca cei doi chiar se afla pe la tropice sau, cine stie?... pe valurile Mediteranei. In tot cazul, ei au fost reprezentati la reuniune de urgenta a CSAT de adjunctii lor, tinerii generali Florian Coldea, respectiv Silviu Predoiu (vezi foto dreapta).
De Tariceanu, ce sa mai vorbim: probabil stiti ca, desi doi prieteni de-ai lui l-au rugat sa incerce sa fie discret cu traseul pe care il adopta pentru "vacanta de lucru", premierul n-a reusit asta. La ora desfasurarii sedintei CSAT se legana pe valurile Mediteranei, pe un yacht de lux ,impreuna cu Dinu Patriciu si Sorin Rosca Stanescu. Tocmai plecase din "perla Sardiniei", Porto Cervo, unde premierului italian Silvio Berlusconi ii place sa se mai intalneasca uneori cu prietenul lui, Vladimir Putin. Dar, ghinion, acesta era deja pe front! Interesant, cat Tariceanu s-a aflat in Croatia, "la invitatia omologului sau", intamplator, tot "la invitatia colegului croat" s-a aflat si presedintele Moldovei, Vladimir Voronin.
Alt dat disparut la sedinta CSAT a fost un cunoscator ale zonei, de pe vremea cand facea ture Armenia-RSR incarcat de caciuli de astrahan: l-ati recunoscut, desigur, pe Vosganian.
Ati aflat pana acum ca miza razboiului din Georgia (apropos, ZIUA, i.e. Departamentul Externe, este singurul for public din Romania care a anuntat "zanganitul de arme" din Caucaz chiar in ziua in care acesta a si inceput) este, pe langa etalarea puterii Noii Rusii, atat pulverizarea rezolutiilor summitului NATO de la Bucuresti cat si controlul rutelor petrolifere din Caucaz. Deci, absenta responsabililor romani de la sedinta CSAT este cu atat mai... iresponsabila. Mai ales ca Romania trebuie sa adopte o pozitie clara fata de acest razboi, o misiune pe care Administratia Prezidentiala a decis sa o amane pana maine, urmand ca in aceasta noapte sa se consulte cu partenerii strategici de la Bruxelles si de peste Ocean.
Pana la ora aceasta, dintre tarile UE sau NATO doar Polonia, Lituania si Suedia au adoptat o pozitie ferma impotriva Rusiei, si nu au ezitat sa iasa cu declaratii foarte dure, Suedia asemuind de exemplu actiunile regimului Medvedev-Putin cu cele ale lui Hitler. Sa vedem, Romania va avea aceleasi cojones? Sau, dupa cum da semne in ultimul timp, se va gandi ca si Rusia e, de fapt, un "licurici" la fel de mare ca si SUA?
Este de remarcat ca cele trei tari deja au preluat in UE din ceea ce trebuia sa stea (si - sau - mai ales) in atributia Romaniei si au propus la Bruxelles, in luna mai, "planul unei noi strategii" fata de tarile din vecinatatea Uniunii, intamplator cele din GUAM plus Armenia, formand un nou "GUAAM"– Georgia, Ucraina, Armenia, Azerbaijan si Moldova. Uite-asa ne abandonam noi fratii din Moldova si Ucraina, dupa cum ne baga si ne scoate vreun licurici mai mic sau mai mare din jocuri.
Revenind la Georgia: un mare test pentru Romania. Vom zice, ca toti natafletii, ca "adoptam pozitia NATO si UE" - care o scalda la greu - sau vom face si noi ca cele trei tari curajoase de mai sus si vom avea propria noastra pozitie, nationala?!
Dumnezeu cu mila! Sa nu uitam, oricum, sa ne rugam pentru sufletele fratilor georgieni care-si dau acum duhul ucisi de rusi, victime nevinovate ale jocului marilor puteri. Pentru ca Rusia vrea sa dea o lectie SUA, la Marea Neagra...

PS: Amintesc ca la reuniunea CSAT s-a amintit special inainte de inceperea discutiilor sa nu se mai repete gafa de la sedinta precedenta, in urma careia acest blog si ZIUA au publicat informatiile clasificate vizibile pe ecranele monitoarelor din sala. De data asta s-a stat cuminte ca fotograful Sorin Lupsa sa-si faca treaba, asteptan in fata doar cu harta Marii Negre (acum in flacari)
Resurse media:

1 comment:

Anonymous said...

Ofensiva armatei georgiene a fost planificata de niste analfabeti. Nu stiu ce ofiteri superior stat majoristi si ce consilieri militari occidentali si-a tras Mihail Saakaşvili dar au demonstrat ca d.p.d.v. operational armata Georgiei e mai aproape de Burkina Fasso decit de NATO. Prima eroare elementara a survenit din confundarea oraselului Tshinvali ( citeva zeci de mii de locuitori ) cu Stalingradul ( peste un million de suflete ). La periferia capitalei Osetiei de sud exista intr-adevar o cazarma a batalionului mecanizat pro-rus. Numai ca din momentul in care armata gerogiana a intrat in Osetia de sud, acesti militari au fost dislocati spre sud, in afara orasului, intr-un dispozitiv de lupta pe valea riului Liakhvi, prin care se deschide accesul in Tshinvali dinspre Georgia. Stiinta militara ii obliga de la inceput pe militarii georgieni sa se limiteze la securizarea orasului, adica sa-l, ocoleasca, incercuiasca, apoi sa-l blocheze cu 2-3 batalioane dispuse pe inaltimile dominante din jur. Simultan cu aceasta ar fi trebuit déjà ca pe propriul teritoriu, armata Georgiana sa fi creat un dispozitiv de aparare adinc esalonat pe vaile riurilor Terek si Ardon singurele cai de acces dinspre capitala Vladikavkaz a Osetiei de nord si dinspre Nizhny Unal unde-si aveau cazarmile 2 batalioane de infanterie moto si respectiv de tancuri din divizia 19 mecanizata rusa. Ceea ce nu s-a intimplat. Pentru ca armata georgiana a oprit inaintarea celor 2 brigazi mecanizate pe un aliniament situat la 3 km de capitala Osetiei de sud si si-a concentrat intreaga sa brigada de artilerie, compusa din 50 de obuziere grele, 48 de autotunuri si toate lansatoare de rachete reactive ( printre care si cele 15 rampe LAR-160 romanesti si o parte din cele 120 rampe APRA-40, versiunea romaneasca a BM-21 Grad ) intr-o zona impadurita alfata la 5 -7 km de Tshinvali. In loc sa identifice si sa nimiceasca pozitiile de aparare ale osetinilor din afara orasului, armata georgiana a preferat sa piseze de la orele 24.00 si pina a doua zi la orele 09.00 cu proiectile, fiecare cartier din oras. Dupa toate regulile militare, cucererirea unei localitati nu se face prin demolare artileristica, ci cu trupe de infanterie usoara antrenate pentru operatiuni speciale ( cele 2 batalioane FS ale georgienilor pregatite la Fort Bragg si inzestrate identic cu det.1-Delta din armata SUA fiind suficiente ). Mentionez ca FS georgiene au fost mentinute in cazarma de la Tbilisi pe perioada ofensivei.