



Ma gasiti si la www.Roncea.Ro
În Republica Moldova există aproximativ 200 de cimitire – de fapt, gropi comune sau locuri neîmprejmuite, părăginite, fără cruci – în care au fost aruncate unele peste altele şi acoperite superficial cu pământ, trupurile a zeci de mii de soldaţi români care au căzut în timpul celui de-al doilea război mondial pentru eliberarea Basarabiei.
Unele dintre ele au fost restabilite sau amenajate la iniţiativa unor primari sau consilieri locali sau a unor simpli creştini din localitate, cu sprijinul financiar al Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE) din România, instituţie care continuă tradiţia Aşezământului Naţional Regina Maria pentru Cultul Eroilor din perioada interbelică. Majoritatea mormintelor eroilor români au fost îngrijite în tăcere în perioada sovietică de preoţii satelor, altele au fost distruse – cum este cazul celui din Chişinău, situat în cartierul Botanica. Chiar şi în ziua de azi există cazuri când sunt profanate locurile unde au fost înhumaţi ostaşi români, un caz recent în acest sens fiind cel al „Cimitirului Dragalina” din Tighina, care a fost ras de pe faţa pământului de buldozerele transnistrene.
Am scris de fiecare dată, pe parcursul anilor, atunci când, cu voia lui Dumnezeu şi a oamenilor de bună credinţă, s-a reuşit restabilirea onoarei şi demnităţii de ostaş a celor care şi-au sacrificat viaţa pentru Ţară, fiindu-le amenajate, după rânduiala creştinească, mormintele unde li se odihnesc trupurile.
Am decis să revenim la cazurile relatate în trecut şi să-i mai trecem o dată în revistă pe cei care au depus eforturi pentru restabilirea acestor cimitire, mai ales că pentru unii dintre ei cinstirea memoriei eroilor români a devenit un scop al vieţii. Este important de reţinut numele acestor oameni întrucât, de obicei, după consumarea evenimentelor de inaugurare şi sfinţire a acestor locuri, cei care merită toată aprecierea şi preţuirea noastră rămân oarecum în umbră.
Monumentul eroilor din comuna Carahasani
Un caz mai mult decât impresionant este cel al Victor Boian, pensionar din comuna Carahasani, raionul Ştefan-Vodă, care a construit fără ajutorul financiar al nimănui un monument dedicat ostaşilor care au murit pe câmpul de luptă în cel de-al doilea Război Mondial. Monumentul a fost inaugurat în anul 2006, după hramul satului, care este sărbătorit la 14 octombrie, fiind sfinţit pe 5 iunie 2008. Ideea de a construi un asemenea monument i-a venit lui Victor Boian cu mulţi ani în urmă, el fiind şi martor al evenimentelor din perioada 1941-1945. Şi-a realizat visul cu propriile forţe, nefiind ajutat de nimeni. Pe locul unde a fost ridicat monumentul au fost îngropaţi peste 300 de ostaşi români, 400 de ostaşi nemţi şi ostaşi ai armatei sovietice.
Cimitirul eroilor de la Ţiganca
Despre Cimitirul Ostaşilor Români de la Ţiganca din Republica Moldova a început să se vorbească acum câţiva ani. Acolo, pe o colină de pe malul stâng al Prutului îşi dorm somnul de veci câteva mii de ostaşi români, căzuţi în luptele din 1941 pentru eliberarea Basarabiei. O eliberare care nu a fost pe placul sovieticilor, care au ras de pe faţa pământului toate amenajările specifice unui cimitir şi aşa a rămas acel loc mai bine de 6 decenii: părăsit şi uitat. Câţiva ani în urmă pe această colină s-au sihăstrit doi călugări de la Mănăstirea Neamţ, părinţii Nifon Ilie, şi Casian, ucenicul său. Ei au vrut să atragă atenţia românilor că istoria nu poate fi îngropată în uitare. Părintele Nifon dormea într-un sicriu şi le explica vizitatorilor de ce o face: “Ei (ostaşii români căzuţi în luptă – n.n.) n-au putut să doarmă în unul de ăsta, au fost aruncaţi ca animalele în gropi. Ca drept creştin, am spus: îmi iubesc morţii şi vreau să mă rog pentru ei. Când plouă, bagă oile şi se face de nu putem trece, e numai noroi. Dacă vreţi, luăm un hârleţ şi vă arătăm cum scoatem oasele, sunt la suprafaţa pământului. Nu plecăm de aici, că strigă aceia ca să-i ajutăm. Dacă n-or striga ei, o să strige pietrele, norii”.
Cimitirul eroilor de la Ţiganca a fost inaugurat pe data de 1 iunie 2006, la eveniment participând înalte oficialităţi din România şi Republica Moldova, printre care şi Majestatea Sa, Regele Mihai.
Cimitirul de Onoare de la Cania
De Ziua Eroilor Români, pe 1 iunie 2008, când creştinii ortodocşi au sărbătorit Înălţarea Domnului, în satul Cania, raionul Cantemir, a fost inaugurată o Troiţă în memoria martirilor Armatei Române, care şi-au pierdut viaţa pe aceste meleaguri în timpul celui de-al doilea război mondial. Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoţi ai Mitropoliei Basarabiei în frunte cu părintele Vasile Burduja, parohul bisericii din Cania. Troiţa care a fost amplasată pe locul unde şi-au găsit odihna de veci cei ostaşii români şi a fost adusă pe aceste locuri de Asociaţia din Maramureş „România din inima mea” şi a fost edificată cu surse din donaţiile adunate de Grigore Caraza, fost deţinut politic în închisorile de la Ajud şi Jilava, care acum locuieşte la Piatra Neamţ.
În Cimitirul de Onoare de la Cania au fost înhumaţi, în gropi comune, 936 de eroi români, morţi în luptele purtate în vara anului 1941, la Ţiganca. Proiectul de reabilitare a acestui loc de veci aparţine Parohiei Bisericii Ortodoxe din Cania.
Onoarea ostaşilor români, cinstită la Neculăieuca
În satul Niculăieuca, raionul Orhei, autorităţile locale, în comun cu Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor Români din Bucureşti, au inaugurat, pe data 8 iunie 2008, Cimitirul de onoare al ostaşilor români, care au luptat şi au căzut pe câmpurile de luptă din această localitate încă în vara anului 1941 pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică. Iniţiativa de renovare a cimitirului a aparţinut primarului PPCD din localitate, Claudia Bejenaru. Iată ce a declarat atunci Claudia Bejenaru: „De mai mult timp am aşteptat această zi, pentru a vedea împlinit visul de a amenaja şi în Neculăieuca un cimitir al ostaşilor români necunoscuţi. Mă bucură faptul că în această zi s-au adunat mai mulţi creştini pentru a cinsti memoria ostaşilor care 67 de ani în urmă şi-au sacrificat viaţa pe altarul păcii, apărând valorile naţionale româneşti”.
Până la amenajarea cimitirului, locuitorii satului Neculăieuca îngrijeau cu sfinţenie această parcelă şi mormintele ostaşilor pentru a păstra memoria lor veşnică. Totodată, primul semn pentru ostaşii români a fost adus în anul 2006, în august, atunci când a fost sfinţită troiţa de lângă actualul cimitir.
În satul Neculăieuca, în vara anului 1941, în timpul luptelor duse dintre armata română şi cea sovietică, şi-au pierdut viaţa peste 1.000 de soldaţi români care au crezut în cauza pentru care au luptat şi au apărat valorile naţionale. În acelaşi timp, în urma cercetării mai multor documente, a fost stabilit faptul că în cimitirul inaugurat şi-au găsit odihna de veci peste 100 de ostaşi români, însă, din păcate, aceste surse documentare au identificat doar 42 de nume ale ostaşilor români căzuţi pe moşia satului Niculăieuca.
Cimitirul eroilor de la Micleuşeni
Cimitirul Eroilor Români din localitatea Micleuşeni, Străşeni, a fost inaugurat, după ce a fost îngrijit şi reconstruit, de ziua Armatei Române, pe data pe 25 octombrie 2008. Iniţiativa şi toate demersurile care au urmat aparţin reprezentanţilor Partidului Popular Creştin Democrat din Străşeni, consilierul raional Nicolae Stratulat şi vicepreşedintele raionului, Constantin Ioniţă.
Cimitirul eroilor de la Micleuşeni a fost înfiinţat în data de 17 iulie 1941. În acest cimitir au fost amenajate 11 morminte comune în care au fost înhumaţi 223 militari români aparţinând regimentelor 63 artilerie şi 67 infanterie. Toţi aceşti eroi au căzut în luptele de pe Valea Dolnei, din data de 8 iulie 1941. Mormintele sunt marcate prin 28 însemne de căpătâi şi printr-un bloc de piatră inscripţionat cu următorul text: „Aici sunt înhumaţi ostaşii armatei române căzuţi în vara 1941. Veşnică fie-le pomenirea”. Pe latura de est a cimitirului a fost amplasată o troiţă, donată de către Asociaţia „Ginta Latină”.
Cimitirul de onoare al ostaşilor români din satul Feşteliţa
În localitatea Feşteliţa, raionul Ştefan-Vodă, autorităţile locale, în comun cu Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor Români din Bucureşti, au inaugurat, pe 7 iunie 2008 Cimitirul de onoare al ostaşilor români. Aici au căzut în luptă peste 40 de ostaşi români. Iniţiativa de a restaura cimitirul aparţine primarului PPCD din localitate, Nicolae Tudoreanu care, solicitat de FLUX, a declarat: „Timp de mai mulţi ani, această bucată de pământ, în locul unde se află acum cimitirul de onoare al ostaşilor români, a fost lăsată de izbelişte, deoarece motivele politice predomină asupra intereselor creştineşti şi omeneşti. Astăzi participăm la un eveniment istoric, pentru că istoria este scrisă de învingători. Acest cimitir este cu adevărat o carte de vizită pentru localitatea Feşteliţa”.
Biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni” în memoria eroilor români căzuţi la Ialoveni
Pe data de 10 decembrie 2005, în orăşelul Ialoveni a fost sfinţit locul unde va fi construită Biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni”. „Sfinţii Martiri Brâncoveni” este o parohie a Mitropoliei Basarabiei şi va fi înălţată în memoria şi cinstea celor peste 20 de eroi români căzuţi şi înmormântaţi pe colina din centrul Ialoveniului, în timpul celui de-al doilea război mondial. După ocupaţia sovietică, în locul cimitirului a fost construit un punct de colectare a vitelor. La ceremonia de sfinţire au participat liderii PPCD Iurie Rosca, Vlad Cubreacov şi ex-deputatul creştin-democrat, Adriana Chiriac.
Pe colină au fost înălţate patru cruci, care marchează locul unde va fi construit sfântul lăcaş. Persoanele care au făcut toate demersurile şi au reuşit să obţină autorizaţiile de construcţie sunt foştii consilieri raionali din partea PPCD, Valeriu Ţurcanu şi Vasile David, care au insistat în faţa autorităţilor locale cărora le-au cerut „să nu mai pângărească acel loc sfânt şi să cinstească creştineşte memoria ostaşilor români îngropaţi acolo”.
Autor: http://nicolaefederiuc.wordpress.com/
LUPT PANA LA MOARTE! Drasius Kedys: un tata care a impuscat doi pedofili achitati, un judecator si un politician, e urmarit general si erou european
The White House on Saturday said that Mr. Obama had signed a proclamation that would allow medical officials to bypass certain federal requirements. Officials described the move as similar to a declaration ahead of a hurricane making landfall.
FOX NEWS ALERT: President Obama signed a proclamation declaring the H1N1 influenza a national emergency, giving doctors and medical facilities greater leeway in responding to the flu pandemic.
Obama signed the declaration late Friday, which the White House said allows medical treatment facilities to better handle a surge in flu patients by waiving federal requirements on a case-by-case basis.
"The foundation of our national approach to the H1N1 flu has been preparedness at all levels -- personal, business, and government -- and this proclamation helps that effort by advancing our overall response capability," the White House said in a statement.
The flu has infected millions of Americans and killed nearly 100 children in the U.S. The chief of the Centers for Disease Control and Prevention said Friday that over a thousand people have died as a result, with 46 states reporting widespread H1N1 activity.
"Since the beginning of the pandemic, we've seen more than 1,000 deaths and 20,000 hospitalizations," said Dr. Thomas Frieden, head of the CDC. "We expect it to occur in waves, but we can't predict when those waves will happen."
Sixty million Americans have been vaccinated against the seasonal flu this year, but an additional vaccine against H1N1 has been in short supply. About 120 million doses were expected to be made available by the middle of October, though only 11 million doses have been shipped to health departments for use.
Drama tatălui din Lituania, Drasius Kedys, care i-a executat pe violatorii fiicei sale, de numai patru anişori, a impresionat intreaga Europă. Povestea insă e departe de final. Bărbatul de 37 de ani nu e încă împăcat cu sine nici după ce a ucis-o pe mătuşa fetiţei, Violeta, care a intermediat întâlnirile cu pedofilii, nici după ce l-a executat pe judecătorul Jonas Furmanaviczius, care i-a molestat copila, pe Deimantela. Ieri, un membru al Parlamentului lituanian a primit o scrisoare de ameninţare cu moartea, iar presa crede că plicul a fost expediat de Drasius Kedys.
Autorităţile din Lituania se dau de ceasul morţii să-l găsească pe bărbatul din oraşul Kaunas, însetat de răzbunare. În vreme ce mama Deimantelei care îşi aducea, contra cost, propriul copil la orgiile sexuale se află sub protecţia poliţiei, împreună cu Andrius Usas, un politician din Kaunas, despre care fetiţa povesteşte că “o lingea”, Drasius e de negăsit. Joi seară a dat, în sfârşit, un semn familiei, trimiţându-i un mesaj pe telefon mamei sale, care-l credea mort. “Vânătoarea continuă! Voi mai ucide”, a scris el, lăsând să se înţeleagă astfel că au rămas persoane nepedepsite. Pe de altă parte, presa lituaniană a scos la iveală detalii mai puţin cunoscute din viaţa lui Drasius. Acesta era proprietarul unui magazin cu haine de blană şi datorită acestui fapt Deimantelei nu-i lipsea nimic. Însă, înainte de naşterea micuţei lui, viaţa lituanianului nu a fost deloc una liniştită. El obişnuia să practice lupte în cuşcă, de unde ieşea de multe ori plin de sânge, dar învingător.
A scăpat ca prin urechile acului
După ce şi-a ucis cumnata şi pe judecător, Drasius a fost la un pas de a-l omorî şi pe politicianul Andrius Usas, fost consilier al preşedintelui Parlamentului lituanian. Poliţia a dejucat însă atacul, iar Usas şi Laima, mama Deimantelei, au fost plasaţi sub protecţia poliţiei. Mai mult, fetiţa a pomenit în mărturiile înregistrate de Drasius şi numele unui alt pedofil, Aidas, însă identitatea acestuia e încă un mister. Mesajele de simpatie pentru Drasius continuă să curgă pe internet. Zeci de mii de persoane îl încurajează să continue vendeta: “Lumea ar fi mai bună, dacă ar fi mai mulţi oameni ca Drasius”, “Mă rog ca Drasius să fie în siguranţă”, “Respect pentru tot ceea ce faci. Eşti un erou”, sunt doar câteva dintre mesajele postate de susţinători.
Printre aceştia sunt şi mulţi români care i-au transmis să-şi continue misiunea
Pentru că nimeni nu ştie unde se ascunde în prezent Drasius, pe internet circulă tot felul de variante. Una dintre ele se referă la ipoteza ca el să se afle în România. În Polonia s-au făcut chiar demersuri, la nivel oficial, ca Drasius să fie primit ca azilant şi protejat de autorităţile lituaniene, deşi este urmărit general prin Interpol.
Drasius a înregistrat-o pe fiica lui, în timp ce povestea cum a fost molestată. Filmările au fost postate apoi pe internet:
LUPT PANA LA MOARTE! Drasius Kedys: un tata care a impuscat doi pedofili achitati, un judecator si un politician, e urmarit general si erou european
Aşadar, domnule Breban, v-aţi hotărât să candidaţi.
Da, îmi declar candidatura la Preşedinţia USR. Dacă o lună de zile n-am fost decis, acum intru în această campanie. O mulţime de prieteni mi-au spus să candidez pentru că sunt nemulţumiţi de Manolescu. Într-adevăr, şi eu sunt nemulţumit, dar nu de Manolescu, noi am fost de altfel buni prieteni, ci de starea actuală a scriitorului român şi a literaturii române. E mai jos ca niciodată, mai jos decât era sub Ceauşescu. Nu este acceptabil ca sute de scriitori din ţară să fie atât de demoralizaţi. Nu numai că trăiesc prost, dar demnitatea lor este la pământ. M-am hotărât să-mi spun cuvântul după douăzeci de ani de tăcere.
„Breban este Breban până la moarte!”
Ce v-a determinat să vă hotărâţi şi care sunt coordonatele programului dvs.?
Mă enervează, mă irită şi mă jigneşte situaţia scriitorului şi a literaturii române actuale. Problema cea mai gravă în care se află scriitorii români este legată de faptul că editurile nu îi plătesc la adevărata lor valoare. În ultimii douăzeci de ani, statul s-a retras din edituri. Au rămas edituri comerciale pe care le interesează numai câştigul. Este necesar ca uniunea să poată face presiuni asupra Ministerului Culturii, asupra guvernului, iar eu, dacă o să ajung preşedinte, o să fac treaba asta. Până la urmă, Breban este Breban până la moarte. De aceea vor unii să candidez, pentru că dacă eu voi da un telefon la o instituţie, va trebui să fiu ascultat. Dacă nu, o să chem ziariştii, lucru pe care Manolescu nu l-a făcut. Vreau să fac şi un birou de presă la USR, în care o dată pe lună să chemăm ziariştii şi să stăm de vorbă, mai ales că mulţi jurnalişti sunt şi scriitori.
Care sunt pârghiile care pot duce la o schimbare în USR?
În clipa în care Ministerul Culturii sau USR ar putea să facă presiuni asupra unor editori să plătească mai bine scriitorii buni, atunci lucrurile se vor schimba. Pe de altă parte, USR nu este o instituţie care poate fi condusă din străinătate, aşa cum a făcut-o Manolescu. Prietenii care mă susţin m-au rugat să specific în discursul meu că am să rămân în ţară cei patru ani ai mandatului dacă voi câştiga. Voi sta în ţară şi am să mă dedic nu atât uniunii, cât cauzei scriitorului şi culturii române.
O cauză a dezbinării: grupul Liiceanu
Care sunt cauzele dezbinării din literatura română de după 1989?
În 1990, când s-a făcut prima şedinţă a consiliului, era un grup cu Simion, cu Fănuş Neagu, şi le-am zis: „Dom'le, hai să ne ocupăm de literatură acum!”. Manolescu şi Blandiana au zis nu, că ei intră în politică. Uite ce-a ieşit! S-a ales praful de lumea literară. Manolescu şi cu Eugen Simion s-au înjurat 15 ani pe motiv că Simion s-a dat cu Iliescu. Şi dacă s-a dat cu Iliescu, ce? Pe urmă, noul tip de oportunism a fost reprezentat de proamericanismul şi prooccidentalismul duse până în pânzele albe. Grupul lui Simion era compus din patru personalităţi: el, Valeriu Cristea, Fănuş Neagu şi Marin Sorescu. Ei au mers, spre deosebire de mine, cu Iliescu. Revista «România literară», tot grupul Liiceanu şi GDS-ul (Grupul pentru Dialog Social - n.r.) i-au atacat imens, chiar se pare că săracul Valeriu Cristea, un excelent critic literar, a şi murit de inimă rea fiind înjurat de vechii săi prieteni de la revistă. Zâzania politică a intrat în lumea literară şi a creat fracţiuni foarte mari.
Aţi pomenit de „grupul Liiceanu”. De ce credeţi că a influenţat în mod negativ atmosfera literară postdecembristă?
Acest grup a pus mâna pe putere în cultură şi în politică, pentru că a stat 10 ani la CNSAS şi a aranjat dosare. Ei nu au influenţat numai cultura, ci şi viaţa politică, umblând la dosare foarte serios. Dinescu a ajuns chiar să condamne Biserica Ortodoxă, adică e clar că este un grup de manipulare foarte puternic. Grav nu e că acest grup este unul de influenţă şi de carieră, ci faptul că dă la o parte mari creatori de după război din România, cum sunt Marin Preda, Nichita Stănescu, Leonid Dimov, Virgil Mazilescu şi încă vreo 10, 15 autori adevăraţi care au susţinut literatura şi cultura române.
Bălăcăreli pe tema premiilor USR
„La noi s-a creat zvonul ăsta, care vine dinspre partea grupului Liiceanu şi a unei fete de la «România literară», Ioana Pârvulescu, că tot ce a apărut în România după război nu are valoare. E o minciună, o calomnie. Au zis că premiile USR, timp de 50 de ani, sunt toate fără valoare. Aşadar, în juriile USR, din care a făcut parte şi şeful domniei sale, Nicolae Manolescu, au fost ori numai imbecili, ori numai ticăloşi. Apar calomnii de genul ăsta care vin de la GDS şi care au creat o falsă luptă în lumea noastră literară. O luptă politică fără rost, care a dus numai la injurii şi bălăcăreli.”
„Manolescu nu numai că nu a arbitrat această dispută, ci s-a lipit de ei. El a trecut de la mine la Liiceanu. Dacă va fi reales, scriitorii vor fi dispreţuiţi de toată lumea. Până şi ultimul băcan va scuipa pe un scriitor.” - Nicolae Breban
Gelu Diaconu / Ziarul Ring / 23.10.2009
Idealists Against Ideologues: A Case Study in the Political History of the Romanian Intelligentsia
Event Summary
Paleologu - ministrul trădării culturii naţionale | | |
Scris de Victor Roncea |
Nicolae Manolescu a fost cel mai important cronicar literar al epocii Ceauşescu. De la început şi pînă la sfîrşit. Pe atunci, meseria lui avea o foarte bună cotă socială. Misterios, după 1989, după Revoluţie, Nicolae Manolescu e asimilat unui mare disident. Ca şi Gabriel Liiceanu şi ca atîţia alţii. Cu traiectorii inexplicabile şi înainte, şi după. Cum a devenit Nicolae Manolescu la pensie şi mare diplomat la UNESCO e un alt mister care aşteapta să fie dezlegat.
La începutul anilor ’60, Manolescu a scris unele dintre cele mai odioase articole „proletcultiste”. M. Niţescu, mort la finele anilor ’80 în condiţii neelucidate, a probat într-o carte că Nicolae Manolescu a plătit cel mai greu tribut din generaţia sa propagandei de partid. În chip inexplicabil, Manolescu s-a înşurubat atît de bine în „structurile literare”, încît n-a mai avut nevoie nici de carnetul de membru de partid (PCR). Puritate maximă. Dar ce fel de puritate ?
Scriitorii clujeni au trecut printr-un moment de mare emoţie la apariţia Istoriei literaturii de Nicolae Manolescu. Pentru că foarte mulţi dintre ei nu s-au regăsit în cartea de vreo 30 de ani promisă să fie complementul Istoriei... lui Călinescu. Clujenii s-au stresat degeaba : cărămida lui Manolescu e doar cel mai mare fîs al criticii şi istoriei literare din 1989 încoace. Fîsul are totuşi un merit, acela că Manolescu nu mai poate folosi „marea” sa Istorie ca argument de teroare şi şantaj pentru scriitorii încă în viaţă. Ceea ce, cu mănuşi sau fără, a cam făcut în ultimele trei decenii. Tovărăşeşte.
Chiar şi o parte a Securităţii, una colaterală, a dat-o-n bară cu Nicolae Manolescu. Mihai Pelin a deschis Cartea albă a Securităţii (1996) cu un document (Doc. 1) despre criticul literar. „Notele” lui Mihai Pelin la acest document, stupefiante, au scăpat vigilenţei lui Virgil Măgureanu. Iată-le : „La 17 noiembrie 1969, documentul referitor la Nicolae Manolescu a fost notat cu următoarea rezoluţie : „Pentru ultima oară vă atrag atenţia să puneţi în lucru prin mapă acest element. În termen de trei luni să rezolvăm cazul. Prezentaţi o schiţă cu sarcinile ce vi le propuneţi.” Mihai Pelin comentează : „Din documentele anterioare, rezultă că ideea ca Nicolae Manolescu să fie recrutat ca informator aparţinea biroului de Securitate din Cîmpina, care înaintase un dosar corespunzător inspectoratului din Ploieşti. La 5 martie 1969, de la Ploieşti spre Cîmpina a plecat următoarea adresă : „Vă restituim alăturat dosarul de lucru al numitului Marin Nicolae (Nicolae Manolescu – n.n.) din oraşul Cîmpina, urmînd ca dv. să continuaţi, pe de o parte, urmărirea lui activă, iar pe de altă parte să fie contactat conform indicaţiilor date... Din studiul dosarului rezultă că dintr-un anumit punct de vedere, susnumitul ar prezenta interes pentru organele D.G.I.E., ţinîndu-se cont de pregătirea sa şi, mai ales, de relaţiile ce şi le-a creat în Franţa şi R.F. a Germaniei. Nu există date suficiente în ceea ce priveşte atitudinea sa faţă de regimul socialist, faţă de politica partidului nostru şi, de aceea, verificările ulterioare vor trebui tocmai acest aspect să-l aibă în vedere, cît şi relaţiile sale interne şi externe. Din punct de vedere al atitudinii sale rezultă, totuşi, că nu are o poziţie tocmai corespunzătoare, dacă analizăm conţinutul scrisorii expediate lui Paul Miron în R.F. a Germaniei, prin care îi dă de înţeles că, dacă s-ar mai duce în Germania, nu s-ar mai întoarce în ţară. De asemenea, felul cum a conceput antologia poeziei româneşti dintre cele două războaie dovedeşte că poziţia sa politică nu este corespunzătoare, deşi el, în discuţii, face mult caz de faptul că este fiu de muncitor, că simte muncitoreşte, că are ură împotriva legionarilor etc. Urmează ca, după clarificarea acestor probleme, să analizăm din nou acest caz şi numai atunci vom hotărî dacă va corespunde pe linia muncii D.G.I.E.” Securitatea din Cîmpina şi din Ploieşti nu era la curent nici cu articolele pure şi dure ale lui Nicolae Manolescu din 1961-1965 şi nici cu relaţia privilegiată a tînărului Manolescu cu tovarăşul George Ivaşcu, director la Contemporanul şi, ulterior, la România literară.
În scurta sa prefaţă la Cartea albă a Securităţii, Virgil Măgureanu, directorul S.R.I. în funcţie în 1996, îl citează de două ori cu admiraţie pe Nicolae Manolescu („oameni de talia criticului literar Nicolae Manolescu sau a criticului de artă Andrei Pleşu”). Despre dosarul de la Securitate al lui Nicolae Manolescu nu se ştie încă mai nimic. S-ar putea ca, odată cunoscut, acest dosar să fie mai valoros, chiar şi în ceea ce priveşte literatura din comunism, decît Istoria semnată de critic. Nu e exclus ca ierarhiile instaurate în 1960, dintre care multe valabile şi astăzi, să fie mai degrabă militare decît literare.
Petru Romoşan
Şi tu, Dinu? | | |
Scris de Dana Iliescu |