Pages

Saturday, July 12, 2008

Agentul Badin

Un cititor fidel din Statele Unite mi-a remis aceasta fotografie insotita de mai multe date foarte interesante. Le-am trimis mai tinerilor mei (fosti) colegi de la Civic Media, ca sa le verifice si valorifice, daca se confirma. Sunt informatii despre Andrei Badin, un banal agent al unui sistem in descompunere, care evolueaza sub acoperire de ziarist in Trustul Familiei Voiculescu.
In imaginea de alaturi il vedeti la Campul Romanesc, chiar la una dintre nuntile sale, pe cand se infiltrase in grupul batranilor legionari din Canada, la ordinele lui Vladimir Tismaneanu si Uly Valureanu.
Persoana de langa el este, dupa aparente, sotia sa. Dupa ce a fost data afara de la Romania libera ea a fost introdusa ilegal de Secta ca "asistenta" a unui alt tutar de-al "agentului Volodya": Dorin Dobrincu, care ocupa fara concurs pozitia de director al Arhivelor Nationale.

Detalii picante, in curand!

CIA dezumfla mitul Pacepa si il trimite la consult pe fostul adjunct DIE banuit de apartenenta la KGB

Intr-o luare de pozitie fara precedent si definitorie, Agentia Centrala de Informatii a Statelor Unite ale Americii se spala pe maini de asa-zisul agent CIA Ion Mihai Pacepa, fostul adjunct al DIE considerat agent pe deplin conspirat al KGB. Actiunea se desfasoara in stil american, negru pe alb, pe site-ul oficial al CIA. Fara a fi prea fatisa, operatiunea diplomatica de intelligence se deruleaza prin intermediul unei cronici la ultima carte a celui care semneaza sub numele de Pacepa, banuit a fi de fapt Vladimir Ilici Tismaneanu. Este vorba de facatura "Programat sa Ucida: Lee Harvey Oswald, KGB, si Asasinarea lui Kennedy", prin care Pacepa/Tismaneanu da un fonfleu in toata regula incearcand sa acrediteze ideea imbecila ca Lee Harvey Oswald ar fi fost agent KGB. Pacepa/Tismaneanu, ca orice kaghebist inchistat in trecut, nu stie nici macar faptul ca desecretizarea unor documente ale CIA si US SS din dosarul asasinarii lui Kennedy au dovedit deja ca bietul Oswald era agent al ONI, CIA si FBI (vezi facsimilul mai jos!) trimis in URSS cu misiune.
"Profesorul" Volodya considera pe coperta volumului de diliu a lui Pacepa ca aceasta "fascinanta si provocatoare" carte "va schimba definitiv intelegerea noastra despre unul dintre cele mai tulburatoare episoade ale secolului al XX-lea". Nu aceeasi este si parerea CIA.
Reproduc mai jos cronica CIA la misto a "studiului" lui Pacepa, pe care acesta sustine ca "l-a aprofundat inca din 1992" (!) - probabil atunci nu-si inchipuia ca CIA e mai democratica decat KGB si va scoate documentele secrete la lumina - si ca a vrut sa il scrie inca de cand a ajuns in America (conform unui interviu imaginar publicat de agentul Badin in Jurnalul National sub titlul "Pacepa vorbeste romanilor dupa 29 de ani"). Probabil, totusi, ca a fost prea ocupat timp de 30 de ani cu taiatul gazonului la caini si abia acum s-a hotarat sa spuna adevarul: sa "sparga" KGB-ul! Mama lui de KGB!
Sigur, uita sa ne spuna de ce nu a facut asta cand KGB-ul chiar era KGB iar SUA erau in razboi cald-rece cu Rusia. Oare s-ar fi suparat superiorii lui sovietici pe el, ca isi incalca juramantul si deterioreaza imaginea regimului si a serviciului?!

Traduc pentru dvs cateva extrase din finalul extrem de amuzant al cronicii CIA la cartea lui Pacepa:

"Ce dovada ofera Pacepa pentru povestea sa imaginativa? Doar abilitatile sale analitice si experienta sa cu KGB ( :) - nota mea). Lucrarea este plina de termeni ca "trebuie să aiba", "ar putea sa fie foarte posibil," si "desigur, nu exista nici o modalitate de a cunoaste.""
"Programat sa Ucida prezinta o explicatie imaginara a asasinarii lui Kennedy, dar care este de asemenea neverosimila. Pacepa nu a conectat puncte, ci a adaugat altele noi. Un avertisment de sănătate se justifică."


Sa mori de ras nu alta! Auzi: Avertisment de sanatate! Ha, ha, ha!

Iata:
Ion Mihai Pacepa, Programmed to Kill: Lee Harvey Oswald, the Soviet KGB, and the Kennedy Assassination – The Training of a Dedicated Agent (Chicago: Ivan R. Dee, 2007), 349 pp., endnotes, index.
In his first book, Ion Pacepa told of his life as a Romanian intelligence officer who achieved high rank and worked closely with the KGB before defecting to the United States in the late 1970s.[13] The present work applies his knowledge of KGB operational tradecraft to the case of Lee Harvey Oswald to determine whether Oswald was a KGB agent.
As the title suggests, Pacepa is convinced Oswald was recruited. He concludes that Oswald most likely succumbed to a clever honey trap when he served with the US Marines in Japan, where he provided secret details about the U-2 and became a dedicated communist. After his discharge from the Marines, Pacepa says, Oswald made a “secret trip” to Moscow, which became public when he unexpectedly renounced his US citizenship and demanded to remain in the Soviet Union.
Whether Oswald’s story, up to this point, was contrived by the KGB is not clear, but, according to Pacepa, he was later trained in the use of microdots and as a marksman before being dispatched on an assassination mission in the United States.
Oswald’s marriage and dissatisfaction with life in the Soviet Union were part of his cover story to explain his return to to the United States, where he was handled by a KGB illegal. When Khrushchev decided not to conduct any more foreign assassinations, Oswald was ordered to stand down, but he declined and decided to show the Soviets what he could do by assassinating President Kennedy. Jack Ruby was then instructed to kill Oswald to keep him quiet, according to Pacepa.
What evidence does Pacepa provide for his imaginative story? Only his analytical skills and his experience with the KGB. The book is filled with terms like “must have,” “could very possible have,” and “of course, there is no way of knowing.” It also fails to account for Oswald’s frequent statements while in the service that he was a Marxist. They were so frequent, in fact, that Pacepa claims Oswald’s Marine buddies nicknamed him Oswaldovich. Equally baffling is Oswald’s retention of a security clearance in the mid-1950s, when, by most accounts, anyone openly espousing Marxist views would have lost his clearance and been dismissed from the service.
An equally likely explanation for Pacepa’s version is what R.V. Jones called Crabtree’s Bludgeon: “No set of mutually inconsistent observations can exist for which some human intellect cannot conceive a coherent explanation, however complicated.”[14]
Programmed to Kill presents a conceivable explanation of Kennedy’s assassination, but it is also implausible. Pacepa doesn’t connect the dots, he adds new ones. A health warning is warranted. [Top of page at CIA.gov]
https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/vol52no2/intelligence-in-recent-public-literature.html

DOVADA US SS / CIA - Raport privind asasinarea lui John Kennedy


O descriere profesionista si care este confirmata si de documentul de mai sus, AICI: Cine era Lee Harvey Oswald?

Serviciile Secrete Romanesti: Radiografia lui Larry Lee Watts, un autentic reprezentant al Statelor Unite, nu ca pretinsul "profesor" V. I. Tismaneanu

Un studiu CIA certifica: disidentii au fost recrutati de KGB
Tot cotroboind prin biblioteca CIA legata de spatiul Europei Rasaritene am dat peste o analiza pertinenta a expertului CIA (considerat de Securitate, pe cand era mai tanar, agent de teren al CIA, conform Dosarului lui Corneliu Coposu de la CNSAS), istoricul Larry Lee Watts. L-am cunoscut pe Larry Watts la inceputul anilor '90, parca prin 1993, cand si eu revenisem in tara, temporar, din SUA. Pe vremea aceea Larry fusese trimis sa infiinteze PER-ul (a carui misiune a fost deturnata ulterior intr-o directie daunatoare unei conlucrari firesti). I se oferise resedinta pe care Ceausescu i-o punea la dispozitie lui Arafat cand venea la Bucuresti si era fascinat de acest fapt. Avea cea mai bine dotata biblioteca cu un continut autentic romaneasc pe care am vazut-o vreodata la un strain. Cu o bibliografie pe problematicile romanesti impresionanata, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai Romaniei reale si un fin analist atat al istoriei inter si post-belice cat si a celei recente, Larry Watts, din pacate, nu mai este atat de prezent in tara sa adoptiva. Analiza de mai jos trateaza reformele din serviciile secrete foste comuniste ale Europei Centrale si de Sud Est. Am selectat doar aspectele care privesc direct Romania, cu o importanta ridicata inclusiv la momentul actual. Aflati de exemplu din studiul de mai jos cum influenta KGB asupra intelectualilor si disidentilor din Romania a afectat ulterior climatul de incredere a vestului, misiunile occidentale de securitate si dezvoltarea normala a tarii. Situatia este valabila si astazi, cand agenti rusi conspirati in haine de oaie americana dau tarcoale asiduu Cotrocenilor. In notele de subsol veti afla si de un anume "agent Volodea", foarte activ pentru rusi, in medii intelectuale, precum si faptul ca Magureanu, fost ofiter de Securitate pe deplin conspirat, ca si alti disidenti, se afla in relatii stranse cu KGB, prietenii dezvaluite de serviciile occidentale Bucurestiului doar in 2003 (!).

Info
Intelligence Reform in Europe's Emerging Democracies
Conflicting Paradigms, Dissimilar Contexts
Larry L. Watts
Intelligence reform is a critical element of democratization, but it is frequently relegated to the back burner in the early days of post-authoritarian regime transitions. This is due, in part, to a reflexive aversion to what was commonly the most brutal legacy of the former regimes. Transition populations tend to favor the destruction of intelligence apparatuses, not their reform.
In the post-communist transitions in central and eastern Europe, competing priorities also distracted attention from intelligence reform as political, economic, and other security institutions simultaneously underwent changes. Western biases shaping the packaging of reform assistance added to the relative neglect of intelligence. The West's early focus on market economy formation instead of the establishment of rule of law, as well as its pronounced unwillingness to assist what were still considered the "instruments of repression," kept intelligence near the bottom of the reformist agenda during the first few years of transition.
The mechanics of intelligence liaison relationships between the West and the former communist states perpetuated this "hands off" attitude. Liaison officers sent into the region were chiefly responsible for obtaining information of use to their countries. They were not sent to advocate or undertake the reform of local intelligence structures and practices. If information was flowing in a satisfactory manner, the unintended consequence was a distinctly anti-reform ethos driven by the logic: "If it ain't broke, don't fix it."
Given recurrent intelligence and "political policing" problems in the transition states, it was inevitable that reform in those domains would eventually become a western priority, particularly after NATO opened its doors to new members in 1993. Unbridled political competition within the post-communist states, where the rules of the game were still in contention and abuses of executive power common, heightened concerns regarding the impact of partly reformed or unreformed intelligence services on an enlarged western alliance.
Unfortunately, the West's attempts to evaluate the intelligence reform process in the various states of the region were handicapped by the differences among the new democracies, which limited comparative analysis;1 by the inappropriateness of western models developed under different political, social, and economic circumstances; and by the failure of western analysts to recognize that the post-Cold War revolution in intelligence affairs conflicts in many respects with the classic model of intelligence reform. This article examines these challenges.
(...)
Context of Reform in Eastern Europe
The few institutionalized cooperative intelligence arrangements that existed prior to the end of the Cold War could be divided into two categories: those that grew out of historically and culturally conditioned voluntary alliances, and those that resulted from direct subordination of a service to a foreign state. The first category was largely confined to the Anglophone states-- the United States, the United Kingdom, Canada, Australia, and New Zealand. The second category included the Bulgarian, Czechoslovak, East German, Hungarian, Polish, and Romanian intelligence services, which had been directly subordinated to the Soviet NKVD/KGB since the late 1940s.14
Early post-Cold War attempts to establish broader cooperation illustrate the continuing "bleed over" of Cold War mentalities and rules of the game into the new environment. For example, in May 1993, the United States and Romania co-sponsored the first joint meeting of Black Sea intelligence services in Romania. Although by many measures the meeting was considered a success, the CIA representative delegated to chair the meeting accused his Romanian co-sponsor of breaking into his briefcase during the proceedings, thereby scuttling the initiative and setting the US-Romanian intelligence relationship back several years.15 The CIA representative, Aldrich Ames, was later exposed as a Soviet/Russian double agent. Other intelligence cooperation initiatives launched since 1989 include the Dutch-sponsored Middle European Conference in 1994 and two Romanian-sponsored conference series, one bringing together the Balkan services and the other NATO and candidate-member services in 2002.16
A number of conditions sharply differentiated the post-1989 intelligence reform efforts of central and eastern Europe from earlier reform in the West. Among the most important were: an appreciably less benign security environment; the fragility of new political regimes and their institutions, along with the democratic values and norms that underpin them; the profound lack of intelligence expertise and competing priorities for reform attention and resources; foreign control of local intelligence services; the availability of outside assistance; and the widespread perception of legacy institutions as "the enemy" to be vanquished and of legacy personnel as criminals from whom an accounting was demanded. Each of these conditions affected intelligence reform.
(...)
National Control and Loyalty
Analysts have continued to air concerns about "Russian penetration and vested interests" in Bulgarian intelligence because of Sofia's traditionally close relationship to Moscow.26 This problem persisted right up until the second wave of NATO enlargement--the replacement of intelligence reformers and the reappearance of Soviet/Russian-trained intelligence officers in positions of leadership and influence threatened to block the NATO membership bids of both Slovakia and Bulgaria in 2003.27
In addition to NATO integration, Soviet and Russian influence over intelligence bodies had important ramifications for internal democratization in eastern Europe. The states that negotiated their revolutions--Hungary, Poland, and, initially, Czechoslovakia--"grandfathered in" substantial numbers of personnel from the former regimes as part of the negotiation process, which caused considerable apprehension in NATO both before and after their accession.28Thus, establishing sovereign national control over the domestic security apparatus and the loyalty of its personnel became major objectives of post-communist reform efforts.
Romania's situation was somewhat the reverse of its regional confreres, with residual Russian influence stronger among intellectual and dissident groups than within the security services, a circumstance that affected post-communist intelligence missions, personnel, and institutional culture.29 Romania had made significant strides toward getting out from under Moscow's thumb in the 1960s. According to a former NATO intelligence service director responsible for monitoring the activity of Soviet bloc services during the Cold War, this break ended the participation of Romanian intelligence officers in joint operations with the KGB and GRU.30 Bucharest even went so far as to create departments that specialized in anti-KGB counterespionage, underscoring the difficult relationship with Moscow.31
Since Romania's communist leadership had usurped the national banner when the country became autonomous, the goals and activities of anti-government activists in succeeding years inadvertently made them "natural allies" of Moscow, which targeted many for recruitment.32 Judging from the size of its embassy cultural section, Soviet efforts to influence dissident intellectuals increased during the last years of Ceausescu's reign.33 In one supremely self-serving operation mounted in the immediate aftermath of Romania's 1989 revolution, a demonstration was whipped up and maintained for several days in front of the previously secret office of the Securitate's anti-KGB unit calling for the unit's dissolution as a "repressive organ." Unable to dissuade the demonstrators and fearing bloodshed, the new leadership disbanded the unit. Romania did not recreate a counterintelligence unit for combating the operations of hostile foreign services until 1994. (Si a desfiintat-o din nou in 2008! - Nota mea)
The Role of Western Assistance
NATO, which lacks a standing intelligence capability beyond support for combat operations, was not a natural institutional model for intelligence reform. Nonetheless, the alliance played an indirect role by establishing criteria for membership that were subsequently fulfilled to a greater or lesser degree by the entire group of former Warsaw Pact transition states (with the exception of Russia). The availability of outside assistance, particularly from an international alliance that the new leaders and populations of central and eastern Europe wanted to join, proved extremely valuable for reforming intelligence bodies.
The imperative for intelligence services to cooperate rather than compete with each other against the variety and multiplicity of post-Cold War threats also proved a major boon to intelligence reform in central and eastern Europe. Cooperation has required the creation of mechanisms for judging the effectiveness and control of services in the emerging democracies and has provided experience to officers of those services regarding the organization and procedures of more effective and better-controlled western services. It has even created an informal set of common standards. The demands of procedural interoperability in the new security environment have already contributed to the success of these services in adapting to the new paradigm.
Testing Loyalty
For the first decade after the collapse of communism, citizens' memory of former secret police organs continued to dog the reputation and image of most of the post-communist intelligence services. (...) The argument for maintaining continuity of personnel is perhaps strongest for foreign-intelligence operations. The principal comparative advantage of the technologically-challenged and resource-poor services of the post-communist space is their human intelligence (HUMINT) capacity, particularly in areas of the world where terrorism and trafficking flourish. Since HUMINT is based above all on personal relationships, the replacement of all personnel necessarily destroys that capability over the short and medium terms. Therefore, in central and eastern Europe, parties interested in destroying the effectiveness of the intelligence services joined in the chorus with those advocating the complete removal of legacy personnel for the more noble reason of a democratic fresh start. The exhortations of NATO and other Western institutions were often misrepresented as calling for the replacement of all experienced personnel when their concerns were confined to individuals previously involved in human rights abuses or operations against NATO, or those with questionable allegiance, since they would be handling NATO classified information.39
All of the emerging democracies have reduced the number of personnel in domestic security intelligence, primarily because their all-purpose security apparatuses were divided up to varying degrees into separate institutions with more specific tasks. Some also initiated a vetting--or lustration--process to purge the new services of personnel compromised either by their actual involvement in abusive actions or by their affiliation with sub-structures within the security apparatus most associated with repressive political policing.
Romania was the first of the communist transition states to initiate a formal vetting of intelligence personnel--the culling began immediately after the security apparatus was subordinated to the defense ministry at the end of December 1989.40 The process, completed at the beginning of February 1990, found 4,944 out of 15,312 personnel acceptable for re-employment in the new intelligence service. A further cut of 800 personnel that same month resulted in the re-employment of 4,144 (28 percent) of the ex-Securitate personnel in the new security intelligence service (SRI).41 (...) Only Romania's SRI had significant new blood, but, even there, ex-Securitate members made up 60 percent of the personnel. Moreover, the SRI's first director not only was a former Securitate officer but also had willfully concealed his background to get the post. (...)
Romania decreased the weight of ex-Securitate personnel in its SRI from 60 percent in 1990 to 36 percent in 1994, and then to less than 20 percent in 1999. By 2003, it retained only 15 percent of its former security apparatus personnel. (...)(Astazi SRI afirma ca mai are in sistem circa 120 de fosti ofiteri ai DSS - nota mea)
Problems with Vetting
(...)While all Securitate officers were ousted from Romania's military intelligence service immediately after the revolution, vetting of its foreign-intelligence personnel was so poor during 1990-92 that an officer identified as having been doubled by the Soviet Union (and France) in the 1960s was appointed as the first head of the new institution in January 1990 (Mihai Caraman - SIE - nota mea).51 Consistent intelligence failures during this officer's tenure prompted his replacement in 1992, and the number of former Securitate officers was subsequently reduced to 18 percent of the foreign-intelligence service by 2003.
The lack of complete records on which to base vetting decisions and the malleable nature of evaluation criteria also undermined the credibility of the process. Many files were destroyed, lost, or stolen during the transition, making the process haphazard at best.52 In addition, security personnel subject to vetting were generally savvier than those carrying it out and were often able to manipulate the process.
The legitimacy of those carrying out the vetting was also problematic. None of the members of the civic groups involved in vetting and lustration first submitted themselves to verification. (CNSAS - Dinescu, Plesu, Patapievici - nota mea) In some cases, the vetting boards were dominated by "expert" former officers of the communist security apparatus. The first chief of Czechoslovakia's post-communist intelligence service, for example, denounced the Civic Forum experts that carried out the process as "morally discredited" because two of the three persons on the citizens' committees that made vetting decisions were ex-StB officers, while ex-StB personnel made up 17 of the 23 persons on the expert panel that advised them.53
The highly subjective and politicized nature of the vetting and lustration process, and media exploitation of the issue, reduced its impact on intelligence personnel rosters. Even where the targets of lustration were high-profile politicians, the process was not successful in implementing change. Hungarian Prime Ministers Gyula Horn and Peter Medgyessy did not pass vetting, for example, but neither was compelled to resign. At the same time, spurious charges were launched in the press against Polish President Lech Walesa and Prime Minister Aleksandr Kwasniewski, Romanian President Ion Iliescu, and a host of domestic- and foreign-intelligence chiefs in the region. (...)
Conclusion
Evaluating intelligence reform in the emerging democracies of central and eastern Europe is complicated by their simultaneous response to conflicting security paradigms, their varying reform contexts, and the often very different criteria used by the evaluators, ranging from the ridiculous--the presence or absence of scandal--to the sublime--the extent of actual democratic oversight and real operational effectiveness. (...)
The dynamism inherent in countries adapting to two contradictory reform paradigms adds immensely to the challenges facing the intelligence analyst, challenges already complicated by the substantial differences among the services of central and eastern Europe that prevent straightforward comparisons. How does one evaluate the salience of personnel vetting for intelligence sharing when the group of services includes one that was independent before 1989 along with six that were directly subordinated to Moscow until 1989-91? How can analysis factor in the effect of western expertise and material assistance that some have received since 1990, but others only since the middle or end of the decade? How does one judge the political neutrality of services in different parliamentary, presidential, and semi-presidential systems?
A new template must be developed to gauge intelligence reform in the post-communist countries. (...)
Footnotes
1. Regarding Romania, for example, see V. G. Baleanu, The Enemy Within: The Romanian Intelligence Service in Transition (Camberley, UK: Royal Military College Sandhurst, Conflict Studies Research Centre, January 1995); V. G. Baleanu, A Clear and Present Danger to Democracy: The New Romanian Security Services Are Still Watching (Camberely, UK: Royal Military College Sandhurst, Conflict Studies Research Centre, 1996); and Dennis Deletant, "The Successors to the Securitate: Old Habits Die Hard," in Kieran Williams and Dennis Deletant, eds., Security Intelligence Services in New Democracies: The Czech Republic, Slovakia and Romania (New York, NY: Palgrave, 2001).
2 Elizabeth Rindskopf Parker, The American Experience: One Model for Intelligence Oversight in a Democracy (Cambridge, MA: Harvard University, Project on Justice in Times of Transition, 15 October 2001), p. 1.
3. Intelligence Services and Democracy, Working Paper Series No. 13 (Geneva, Switzerland: Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces, April 2002), pp. 1-2.
4. Swedish citizens became aware of their service in 1973 as the result of public scandal. Until quite recently, the existence of the US National Security Agency was officially denied, despite general public knowledge of it.
5. The Act of 1949 also established the Department of Defense and a number of other fundamental structures and hierarchies in the national security sphere. Michael Warner, Central Intelligence: Origin and Evolution (Washington, DC: Center for the Study of Intelligence, Central Intelligence Agency, 2001).
6. See, for example, Athan Theoharis, Spying on Americans: Political Surveillance from Hoover to the Huston Plan (Philadelphia, PA: Temple University Press, 1978). Reforms introduced as a result of abuses are described in John T. Eliff, The Reform of FBI Operations (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1979); and Loch K. Johnson, America's Secret Power: The CIA in a Democratic Society (New York, NY: Oxford University Press, 1989). especially pp. 133-255.
7. See Johnson, America's Secret Power, and Glenn Hastedt, ed., Controlling Intelligence (London, UK: Frank Cass, 1991).
8. In Sweden, for example, the Defense Intelligence Operations Committee was set up in July 1976 following the 1973 "IB-Affairen" scandal. Geoffrey Weller, "Political Scrutiny and Control of Scandinavia's Security and Intelligence Services," International Journal of Intelligence and Counterintelligence 32, no. 2 (Summer 2000), p. 181.
9. Alain Faupin, "Reform of the French Intelligence Services After the End of the Cold War," paper presented at the workshop on "Democratic and Parliamentary Oversight of Intelligence Services," Geneva, Switzerland, 3-5 October 2002, Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces, pp. 6-10; and Jean-Paul Brodeur and Nicolas Dupeyron, "Democracy and Secrecy: The French Intelligence Community," in Jean-Paul Brodeur, Peter Gill, and Dennis Tollborg, eds., Democracy, Law, and Security: Internal Security Services in Contemporary Europe (Burlington, VT: Ashgate, 2003), pp. 19-23.
10. Paul Swallow, "International Police Cooperation and the Interface with the Security Services," paper presented at the conference "Intelligence and Security Services in the 21st Century Security Environment," 26-28 September 2002, Snagov, Romania, p. 5.
11. Ibid. As Swallow notes: "Given their role in defending the interests of their nation-states, often from espionage, there is no formal mechanism for them to cooperate internationally."
12. Gregory F. Treverton, Reshaping National Intelligence for an Age of Information (Cambridge, UK: Cambridge University Press, 2001), p. 249.
13. Michael Herman, "Intelligence After 9/11: A British View of the Effects," in Commentary (a publication of the Canadian Security Intelligence Service), no. 38 (Summer 2003), p. 7.
14 Romania weaned its services from Soviet control in the 1960s, while the other services remained under Soviet control until 1989-91.
15. Derrin Smith, "US Intelligence on Romania--Affected by Traitors Nicholson and Ames?" in AFIO Weekly Intelligence Notes #49-00, 8 December 2000, section IV.
16. The NATO-designated Dutch representative who played a critical role in setting up these meetings was subsequently tried for attempting to transfer potentially illicit funds into Romania, resulting in a press scandal in Romania and the Netherlands that sought to discredit many of the same people who were trying to build a closer US-Romanian intelligence relationship in 1993.
17 Many successor states (Serbia, Croatia, Bosnia-Herzogovina, Macedonia, Republic of Moldova, and Transnistria) became embroiled in civil conflict, were plagued by economic crisis, and faced the possibility of political collapse throughout the 1990s. Economic and political instability in Russia, Ukraine, and Belarus fueled insecurity in the already threat-rich environment.
18. For example, in an NBC broadcast of 24 December 1989, US Secretary of State James Baker expressed American support for Soviet intervention in Romania during the then-occurring revolution that overthrew Nicolae Ceausescu. Strobe Talbott and Michael Beschloss, At the Highest Levels: The Inside Story of the Cold War (Boston, MA: Little, Brown, 1993), p. 170 of 1994 paperback version. For Austrian and German support of the Yugoslav breakup, see Susan L. Woodward, Balkan Tragedy: Chaos and Dissolution After the Cold War (Washington, DC: Brookings, 1995), pp. 105, 146-190.
19. Council of the National Salvation Front, Decree No. 33 Regarding the Suspension of the Department of State Security, 30 December 1989; and Provisional Council of National Unity, Decree No. 181 Regarding the Establishment of the Romanian Intelligence Service, 26 March 1990.
20. Lawrence Lustgarten, "National Security and Political Policing: Some Thoughts on Values, Ends and Law," in Jean-Paul Brodeur, Peter Gill, and Dennis Tollborg, eds., Democracy, Law and Security: Internal Security Services in Contemporary Europe, p. 331.
21. Ibid., pp. 332-33. Referring to the security intelligence domain in transition states, Lustgarten argues that a "fragile democracy may reasonably take measures that would be grossly excessive in a more secure political order," with the provision that: "As democratic institutions and allegiances become more deeply-rooted, the tolerance of risk should steadily increase."
22. Intelligence Services and Democracy, p. 16.
23. Nikolai Bozhilov, "Reforming the Intelligence Services in Bulgaria: The Experience of the Last Decade," paper prepared for workshop on "Democratic and Parliamentary Oversight of the Intelligence Services," Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces, 3-5 October 2002, p. 10.
24. Kieran Williams, "Czechoslovakia 1990-92," in Williams and Deletant, p. 64.
25. Kieran Williams, "Slovakia since 1993," in Williams and Deletant, p. 145.
26. Bozhilov, p. 11.
27. "Security Concerns in Bulgaria" and "Slovakia: NBU Chief Sacked," in Jane's Defense Intelligence Weekly, 8 October 2003.
28. Jane Perlez, "Touchy Issue of Bigger NATO: Spy Agencies," New York Times, 4 January 1998; and "Spionage bei Freunden," Der Spiegel, 6 April 1998.
29 US 98th Congress, Senate, Committee of the Judiciary, "Communist Bloc Intelligence Activities in the United States," testimony of former Czechoslovak StB officer, Josef Frolik, 18 November 1975.
30. Interview with Tjeerd Sbbeswijk Visser, former director of Dutch Intelligence and president of the Europe 2000 Association, by Radu Tudor, "Traditia anti-KGB a Romaniei poate fi un avantaj in cursa pentru integrare [Romania's Anti-KGB Tradition Can Be an Advantage on its Integration Path]," Ziua, 8 June 2002. Set up in 1989-90, Europe 2000 assists reform of law enforcement and intelligence bodies in the former communist space. A number of journalists and commentators in the Romanian press reject any difference between Romania and the rest of the Warsaw Pact in intelligence cooperation with the KGB. See, for example, Dan Pavel, "Imunitatea politica a Securitatii [The Political Immunity of the Securitate]," Ziua, 4 November 2002.
31. The Romanian services supplied advanced Soviet technology to the United States beginning in the late 1970s. Benjamin Weiser, "One that Got Away: Romanians Were Ready to Sell Soviet Tank," The Washington Post, 6 May 1990.
32.The loyalty of Romania's first head of domestic intelligence, Dr. Virgil Magureanu, was suspect for these reasons. Magureanu was named to the post in March 1990 primarily on the basis of his "dissident" status when teaching at the communist party's social science academy during the 1980s. He hid his previous membership in the Securitate from the authorities that named him to the post (an affiliation exposed in the press only years later). Immediately after his appointment, in April 1990, he met secretly with KGB Chief Evghenii Primakov without informing political authorities in Romania. The Romanian presidency and government remained unaware of Magureanu's Soviet contacts until 2003, when the Western services that monitored those contacts informed Bucharest. Magureanu's activities, the fact that the CIA chief in Bucharest during 1990-92, Harold James Nicholson, was later exposed as a Soviet agent, and the 1993 Ames incident, effectively rendered closer intelligence relations with the West impossible during the first half of the 1990s.
33.One Russian agent, known as "Volodya," was particularly active with journalists and intellectuals in the mid- and late-1980s. Individual Securitate officers were still targeted and turned the old fashioned way, but institutionalized penetration of the services was ended and service relations discouraged. Securitate officers working under diplomatic cover abroad, for example, were forbidden to accept any invitations to Soviet embassy functions.
34. Bozhilov, "Reforming the Intelligence Services in Bulgaria," p. 11.
35. Web site for Czech security intelligence service: http://www.bis.cz/eng/a_index.html (accessed on 30 May 2003).
36 They were able to accomplish their goal by radically downsizing their service-- from around 7,000 personnel to 1,000-- primarily by transferring units to other security institutions, including the interior ministry, and restricting the new security intelligence service to purely local concerns.
37. Dan Eggen, "Turnover Hinders Reorganization of FBI," The Washington Post, 4 August 2002.
38. Williams, "Czechoslovakia 1990-92," in Williams and Deletant, p. 69.
39.See, for example, Dan Tapalaga, "Romania, Indemnata Sa Scape de Securisti [Romania, Required to Rid Itself of Securitate officers]" Evenimentul Zilei, 27 October 2003.
40. Council of the National Salvation Front, Decree no. 4 on Transferring the Department of State Security and other bodies from under the Ministry of Interior to the Ministry of National Defense, 26 December 1989.
41. Gen. Victor Stanculescu presented the personnel figures for the fifth and sixth directorates (VIP protection and military counterintelligence) shortly after his appointment as Defense Minister in February 1990. SRI Director Magureanu gave a fuller accounting in his first report to parliament in November 1990, although he apparently undercounted personnel by about 1,000. See, for example, Deletant, "The Successors to the Securitate," in Williams and Deletant, pp. 215-17. The SRI has since reconstructed a more accurate roster and made it public.
42.Williams, "Czechoslovakia 1990-92," in Williams and Deletant, p. 60.
43 Andrzej Rzeplinski, "Security Services in Poland and their Oversight," in Brodeur et al., p. 112.
44 Istvan Szikinger, "National Security in Hungary," in Brodeur, et al., p. 92.
45. Rzeplinski, "Security Services in Poland," in Brodeur et al., p. 112; Williams, "Czechoslovakia 1990-92" in Williams and Deletant, pp. 62-3; and Oldrich Czerny, "Czechoslovak (Czech) Intelligence After the Cold War," paper presented at workshop on "Democratic and Parliamentary Oversight of Intelligence Services," Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces, 3-5 October 2002, pp. 4-5.
46 Rzeplinski, "Security Services," in Brodeur, et al., p. 112.
47. Williams, "Czechoslovakia 1990-92," in Williams and Deletant, pp. 57-59, 73-76. See also Helga A. Welsh, "Dealing with the Communist Past: Central and East European Experience after 1990," Europe-Asia Studies 48, 3 (1996), pp. 413-28; and John Torpey, "Coming to Terms with the Communist Past: East Germany in Comparative Perspective," German Politics 2, 3 (December 1993), pp. 415-35.
48. Tomas Horejsi, "Minister Tvrdik to Replace Army Intelligence Chief," Lidove Noviny, 8 April 2003, http://www.fas.org/irp/world/czech/armyint.html (accessed on 4 November 2003).
49 Williams, "Czechoslovakia 1990-92," pp. 64-65, "The Czech Republic since 1993," p. 111, in Williams and Deletant.
50. Rzeplinski, "Security Services in Poland," in Brodeur, et al., pp. 112, 115.
51. Former Securitate officer Mihai Caraman was named to head foreign-intelligence in January 1990 on the proposal of Prime Minister Petre Roman, despite the fact that he had been identified as a Soviet agent in 1979 and then publicly exposed by a Securitate defector in his book whose contents were broadcast into Romania before 1989. See archives of the Romanian Intelligence Service, collection D, file 11200, vol. 37, pp. 2-5, and vol. 35, pp. 309-316, as cited in Mihai Pelin, Culisele Spionajului Romanesc: D. I. E. 1955-1980 (Bucharest: Editura Evenimentul Romanesc, 1997), pp. 272-76, 306-07. Also, Ion Pacepa, Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief (Washington, DC: Regnery Gateway, 1987).
52. According to press reports, SRI Director Virgil Magureanu sold some files of extreme-right leader Corneliu Vadim Tudor for five paintings in the early 1990s. Razvan Savaliuc, "Tribunul recunoaste ca l-a mituit pe Magureanu [The `Tribune' Admits that He Bribed Magureanu]," Ziua, 7 November 2003. Magureanu illegally published part of his own file in 1992. It then "disappeared" from the archives, as did the microfilm roll on which it had been copied.
53. Williams, "Czechoslovakia 1990-92," in Williams and Deletant, pp. 60-61.

Larry L. Watts a former Rand consultant and adviser on military reform to the Romanian Defense Ministry, advises the Romanian government on intelligence matters.
[
Studiul Integral AICI - Top of page]
CIA Home > Library > Center for the Study of Intelligence > CSI Publications > Studies in Intelligence > studies > vol48no1 >

Historical Document
Posted: Apr 14, 2007 07:59 PM
Last Updated: Jun 27, 2008 06:56 AM
Last Reviewed: Apr 14, 2007 07:59 PM

"Profesorul" Volodya Tismaneanu, un mare O in Biblioteca CIA








In timp ce SRI tocmai a desfiintat-o MI-5 reinfiinteaza Unitatea "anti-KGB"

Servicile speciale engleze MI-5 au decis sa contraatace. Prea multele si insistentele scormoneli ale spionilor rusi in perimetrul englez i-au convins pe sefii MI-5 sa decida reinfiintarea serviciului informational specializat cu contracararea spionajului rus si al altor tari din Estul Europei.
E pentru prima oara cand ia fiinta un asemenea serviciu dupa incheierea "Razboiului Rece", in urma cu aproape 20 de ani. Jonathan Evans, seful MI-5, (50 de ani), care a inlocuit-o, la 21 aprilie 2007, pe "Doamna M", Eliza Manningham-Buller, din fruntea serviciului de contraspionaj britanic, se plange ca in ultimul an a fost detectata o activitate febrila a anumitor servicii - si in special ale Rusiei, Chinei si ale altor state din Est -, de a spiona in Anglia. Cel putin 20 de servicii secrete straine activeaza actual­mente in Anglia, atentand la interesele britanice. Foarte activi sunt spionii rusi, numarul lor s-a marit considerabil, fiind cel putin egal cu numarul spionilor care actionau in Anglia in "epoca sovietica". In lumina relatiilor speciale existente astazi intre Anglia si Uniunea Europeana cu Rusia, aceasta activitate abundenta de spionaj pare cel putin bizara, spune responsabilul englez. (ZIUA/Tesu SOLOMOVICI)

Pe aceeasi tema
Biblioteca de Intelligence
"Servicii secrete straine - retrospectiva si actualitate. Interferente in spatiul romanesc"
Gen Marian Ureche
Gen Aurel Rogojan

Sa amprentam si parlamentarii

Ignoranta si prostia dau nastere la tot felul de reactii bizare, chiar in capul unor europarlamentari, dovedindu-se inca o data ca i-am trimis degeaba la Bruxelles. Cine-ar fi crezut ca decizia Guvernului italian de a amprenta nomazii si copiii lor, pentru protectia acestora, va face un partid pretins "de dreapta", ca PDL, sa voteze chiar impotriva deciziei grupului la care se revendica, Partidul Popular European.
M-am mirat putin cand am vazut ca Grupul de "dreptaci" PDL a votat alaturi de Grupul Socialist din Parlamentul European, Grupul Confederal al Stangii Unite Europene/Stanga Verde Nordica, sau Grupul Verzilor/Alianta Libera Europeana din care face parte si distinsul europarlamentar de extrema stanga Daniel Cohn-Bendit - cercetat de Parchetul german pentru legaturi prea apropiate cu teroristul Hans-Joachim Klein. Apoi mi-am adus aminte cum tot activul de frunte al PD (fost FSN) si-a dat seama brusc, practic intr-un minut, cat a votat, ca e cazul sa-si rasuceasca doctrina pe partea cealalta, cu tot cu liderii "frontisti", si sa iasa binisor din Internationala Socialista ca e mai la moda cea Populara.
Continuarea la
Foto: Gandul

Bilderberg – tăcerea mass-mediei asupra reuniunilor elitei mondiale (de Jack Shafer)



În această perioadă a anului, grupul Bilderberg, reunind aproximativ 120 de miliardari, bancheri, oameni politici, industriaşi, universitari, înalţi funcţionari, personalităţi de influenţă din lumea muncii şi a educaţiei şi jurnalişti, se reuneşte timp de un week-end într-un hotel sau un centru de vilegiatură undeva în America de Nord sau Europa, pentru a discuta în privat asupra afacerilor lumii.
În acest an, a 56-a conferinţă Bilderberg s-a derulat – week-end-ul trecut – la hotelul Westfields Marriott de Chantilly din Virginia, la vreo cinsprezece kilometri de aeroportul internaţional din Washington Dulles. Ca şi în cazul ediţiilor precedente, detractorii grupului Bilderberg acuză presa de mare tiraj că trece sub tăcere un club care, după ei, dirijează un guvern secret.
Locul în care ar fi aleşi viitorii preşedinţi americani
Criticii afirmă că Bilderberg este locul unde sunt aleşi viitorii preşedinţi americani şi primii-miniştri britanici, ceea ce ar confirma participarea la conferinţă a lui Bill Clinton în 1991 şi cea a lui Tony Blair în 1993. În 2004, magazinul Time a revelat faptul că John Kerry l-a ales pe John Edwards să-i fie coleg de listă imediat după ce acesta din urmă făcuse o impresie puternică asupra participanţilor la sesiunea Bilderberg în Italia.
[Continuare →AlterMedia]
Lista Participantilor din SUA

UPDATE: Vezi si Vladimir Alexe

Bilderberg si alegerile din SUA
Lobby pentru atacarea Iranului

Friday, July 11, 2008

Laicatul cere repudierea publică şi în scris a faptelor săvârşite de ierarhii Corneanu si Drincec

COMUNICAT

vineri, 11.07.2008

Asociaţiile şi fundaţiile iniţiatoare ale Memoriului referitor la apostazia de la dreapta credinţă a Mitropolitului Nicolae Corneanu şi a Episcopului Sofronie Drincec declară că respectă hotărârea membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a primi „regretul şi pocăinţa” celor doi ierarhi care „au produs tulburare în Biserică prin gesturile lor necanonice” în condiţiile în care cei doi îşi vor renega în scris şi în mod public faptele reprobabile pentru care s-a cerut Sfântului Sinod să fie judecaţi şi îşi vor mărturisi pocăinţa.
În mod concret, în cazul mitropolitului Nicolae Corneanu, ne referim la următoarele:
1. Slujirea cu clerici caterisiţi de către alţi ierarhi ai BOR;
2. Afirmaţia eretică potrivit căreia trebuie să recunoaştem pe papă „drept cap al Bisericii, ca o concluzie a unităţii creştinismului”;
3. Încurajarea acţiunilor prozelitiste ale unor pastori neoprotestanţi, prin invitaţiile trimise în numele poporului ortodox român şi sprijinul logistic acordat „evanghelizării” dreptcredincioşilor de către aceştia;
4. Împărtăşirea cu cei de altă credinţă în ziua de 25 mai 2008, act ce „răstoarnă din temelii Ecleziologia Ortodoxă şi constituie încălcarea extremă a Sfintelor Canoane, adevărată jignire adusă înseşi Tainei Bisericii”. (citat din Epistola oficială a conducerii Sfântului Munte Athos adresată membrilor Sf. Sinod al BOR).
În cazul episcopului Sofronie Drincec, ne referim la:
1. Împreună slujirea cu greco-catolicii în mai multe rânduri, culminând cu împreună litrughisirea la slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari din cadrul Liturghiei săvârşite la Botezul Domnului în ianuarie 2008;
2. Persecutarea preoţilor cu o râvnă deosebită pentru păstrarea dreptei credinţe şi numirea într-o parohie ortodoxă a unui preot eterodox, precum şi altele asemenea.
Precizăm că astfel s-a procedat dintotdeauna în istoria Bisericii. Mărturisirea scrisă şi publică a pocăinţei în cazul unor acte de apostazie publică este o condiţie sine qua non pentru a fi certificat „primul pas spre îndreptare", mai cu seamă că în situaţia noastră Sfântul Sinod a aplicat un pogorământ dus dincolo de orice limită.
Imediat după 1990, mitropolitul Nicolae a crezut de cuviinţă să facă o mărturisire publică, recunoscând colaborarea cu regimul comunist şi manifestându-şi regretul, iar clerul şi credincioşii l-au iertat. Acum, întrucât actele anticanonice ale mitropolitului şi ale episcopului sunt cu mult mai grave, scandalizând o întreagă Biserică (ne referim şi la ortodocşii din Rusia, Grecia, Serbia, Finlanda, Franţa, şi chiar din Statele Unite), se impune de la sine o repudiere publică a celor afirmate şi făptuite în timpul cel mai scurt posibil.
Lipsa unei mărturisiri publice din partea celor doi ar slăbi încrederea dreptcredincioşilor români în proprii ierarhi, în condiţiile în care aceştia s-au pus garanţi ai pocăinţei acestora.
Membrii Sfântului Sinod au urmărit ca prin iertarea pentru pocăinţa spontană a celor doi ierarhi apostaţi să fie rezolvată cumva grava criză ecleziologică din ultimele luni. Însă trebuie precizat că, până la realizarea lepădării în mod public de concepţiile eterodoxe, neliniştea şi tulburarea produse în poporul dreptcredincios nu vor înceta. Aceasta deoarece, prin întregul lor comportament anterior desfăşurării Sinodului, cei doi ierarhi au alimentat temerea că manifestarea regretului în faţa Sfântului Sinod ar putea fi numai un act formal, de circumstanţă, pentru salvarea scaunului. Nu ştim în ce a constat pocăinţa celor doi ierarhi pe parcursul lucrărilor sinodului, însă la încheierea acestuia, din afirmaţiile mitropolitului Corneanu în mod clar rezultă că nu are nici o urmă de părere de rău pentru faptele comise (cf. interviului la Radio România Actualităţi).
Prin urmare, poporul aşteaptă cu nelinişte ca ipotetica, deocamdată, pocăinţă să fie urmată de o schimbare completă a cugetării eterodoxe, să rodească într-o atitudine de mărturisire fermă a dreptei credinţe, atât prin cuvânt, cât şi prin faptă.
În cazul în care se va constata că cei doi ierarhi au mimat doar conjunctural regretul şi pocăinţa, vom cere o rejudecare de urgenţă a cazurilor, pentru a nu se ajunge la tulburări şi mai mari în Sfânta noastră Biserică şi pentru a se reface imaginea pătată a Bisericii Ortodoxe Române în faţa celorlalte Biserici Ortodoxe.
Receptăm pozitiv hotărârea Sfântului Sinod de a aplica de acum încolo fără întârziere dispoziţiile canoanelor care interzic împreuna rugăciune cu cei de altă credinţă (cum sunt şi canoanele apostolice 10, 45, 46 şi 64). Avem convingerea că încălcarea lor şi a multor altora a fost factorul care a condus treptat la actul apostat de inter-comuniune cu greco-catolicii.
Credem cu tărie că această hotărâre, care presupune, desigur, renunţarea la săptămâna de rugăciune în comun din ianuarie, va contribui în mod esenţial la întărirea conştiinţei ortodoxe a poporului român. În fapt, acesta era şi scopul urmărit de Sfinţii Părinţi când, glăsuind în Duhul Sfânt, au interzis prin mai multe canoane desfăşurarea oricărei rugăciuni împreună cu eterodocşii.
În ceea ce priveşte federaţia asociaţiilor noastre, vă asigurăm că vă vom acorda întregul sprijin în păzirea cu stricteţe a acestei hotărâri, care de altfel nu face decât să reactualizeze, dacă mai era nevoie, o reglementare fundamentală pentru viaţa Bisericii din primele veacuri ale creştinismului şi până în zilele noastre.
Comuniunea în rugăciune este şi trebuie să rămână expresia esenţială a unităţii de credinţă întru Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică!
Asociaţiile şi fundaţiile Laicatului Ortodox Român iniţiatoare ale Memoriului referitor la apostazia de la dreapta credinţă a Mitropolitului Nicolae Corneanu şi a Episcopului Sofronie Drincec

Azi, 11 iulie 2008, la prăznuirea Sfintei Mari Muceniţe Eufimia care a întărit Ortodoxia

Pentru lamuriri suplimentare contactati Federatia Asociatiilor Laicatului Ortodox la numarul de telefon 0741 783 956.

Vezi si RazboiIntruCuvant:
“Sinodul nu isi confirma statutul de garant al ortodoxiei”
Emisiunea de la Radio Romania Cultural despre decizia Sinodului BOR referitoare la cazurile Corneanu si Drincec
Maica Ecaterina (Monica Fermo): Responsabilizări monahale în anii de apostazie

Thursday, July 10, 2008

Parintele Filotheu sanctioneaza decizia Sfantului Sinod. Ereticul Corneanu nici macar nu isi recunoaste greseala

Unde a ajuns Biserica stramoseasca dupa suspecta moarte a Patriarhului?!
Apostatul Corneanu dupa Sfantul Sinod :
Reporter: Legat de momentul acesta al sinodului, cum primiţi decizia sfîntului sinod, Înalt Prea Sfinţia Voastră?
Nicolae Corneanu: Cu toată smerenia şi buna credinţă. Sînt încrezător în realitatea, obiectivitatea tuturor hotărîrilor Sfantului Sinod. Şi nu pot decît să fiu cu recunoştinţă pentru faptul că Sfantul Sinod apreciază şi bunele şi relele aşa cum se cuvine.
Reporter: A fost o greşeală gestul pe care l-aţi făcut?
Nicolae Corneanu: Deocamdată Sfantul Sinod a fost, să zic aşa, cu obiectivitate critică faţă de ceea ce am făcut eu, dar e dreptul Sfantului Sinod.
Reporter: Regretaţi lucrul acesta?
Nicolae Corneanu: Sigur că îmi pare rău că s-a ajuns la aşa situaţie, dar îmi păstrez credinţa în bunul Dumnezeu...



Apostatul Corneanu dupa Sfantul Sinod
Inregistrarea ii apartine pr Visarion Alexa, reporter al RRA. Materialul a fost difuzat la ştirile de dimineaţă, azi, 10 Iulie 2008.

Întrebarea mea şi a tuturor: Unde este pocăinţa pentru care Corneanu a fost iertat?
Şi încă un lucru: Dacă oricine din noi se duce la spovedanie şi spune că a căzut în păcat, în orice păcat, duhovnicul va avea grijă să-i dea canon. În cazul apostaziei, zic Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, canonul era caterisirea, adică oprirea de la slujbă pe viaţă. De asemenea, şi de la Sfînta Împărtăşanie, săvîrşită de alţi clerici ortodocşi. În caz de pocăinţă, aşa cum s-a întîmplat pînă acum (vezi cei căzuţi la sinodul de la Ferrara-Florenţa, 1438-39, ierarhii care s-au împărtăşit cu papistaşii apoi s-au pocăit şi s-au întors), măcar o vreme au stat deoparte de slujire şi de Sfintele Taine. Iar după acest canon au fost primiţi să slujească.
Reamintesc că cei dintre clerici care apostaziau în persecuţiile primelor veacuri nu mai erau primiţi ca clerici după ce se întorceau prin pocăinţă. Avem, de data aceasta, pe cineva care a apostaziat. Episcopul este episcopos, adică veghetor, supra-veghetor al turmei lui Hristos. Cînd conştient de dogme şi canoane (căci fără cunoştinţa lor nu ajunge episcop) se leapădă de ele şi se împărtăşeşte cu ereticii, el nu mai este episcop = veghetor, ci trădător. Corneanu a trădat şi, conform răspunsurilor care vădesc viclenie şi lipsă de pocăinţă, rămîne în continuare un APOSTAT şi trădător al lui Hristos şi al Bisericii Sale.
Dacă un general trece la inamic şi se întoarce, poate Curtea Marţială nu-l va împuşca. Poate. Dar niciodată nu va fi din nou trimis pe front. Nu este oare Biserica în veşnic război cu întunericul acestei lumi, cu păgînismele, ereziile, umanismele şi păcatele de orice fel? Cu cît mai mult se cerea dreptate. Dar dacă 47 de episcopi au votat pentru iertarea cuiva care nu s-a pocăit şi menţinerea sa în funcţie, atunci BOR este o turmă în derivă, fără păstori. Moartea stă la uşă.

Dacă cei căzuţi în prigoane, supuşi la chinuri şi apostaţi, iar mai apoi întorşi prin pocăinţă la Biserica lui Hristos, nu erau primiţi a mai fi clerici, oare cu cei ce de bună voie dezertează la vrăjmaşii Bisericii şi nu fac nici un gest de pocăinţă publică ce este de făcut?
E uluitor ce minţi slabe au avut cei 47 de ierarhi care au votat pentru iertarea necondiţionată. Nici unul nu a văzut ţesătura abilă a patriarhului. Acest om se joacă cu sinodalii ca un copil cu nişte mingi de ping-pong. N-a realizat nimeni că cei doi nu au greşit celor 47, ci Bisericii, care are ea singură nişte legi, puse de Sfinţi, nu de oameni trupeşti.
Cînd şi-a citit cuvîntul de chemare la pace nu a auzit nimeni aceste cuvinte: "considerăm că, printr-un dialog teologic sincer si profund, pot fi redefinite dogmele care separă Biserica Romano-Catolică de cea Ortodoxă" ? Sau propoziţia următoare, expresia "înnoirilor profunde de viaţă şi civilizaţie" în care a fost educat: "În acelasi timp, este necesar ca ortodocsii clerici, monahi si mireni să nu folosească cu usurinţă si patimă cuvinte grele ca „erezie" si „eretici", „apostazie" si „trădare", la adresa altor ortodocsi sau la adresa altor crestini, deoarece adesea sub pretextul că salvăm Ortodoxia ne urâţim sufletul, întrucât despărţim dreapta credinţă de iubirea crestină smerită." ?

Monstruozitatea cugetului unora ne dă lecţii de estetică. Orwell şi Huxley, iată, a venit vremea utopiilor voastre. E vremea cînd răul este numit bine, şi binele rău.
Ia să vedem, însă, cam cum ar răspunde Sfîntul Apostol Pavel acestor mizerii (din Epistola către Timothei citire):

3:1 Şi aceasta să ştii, că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite.

3:2 Că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, măreţi, trufaşi, hulitori, de părinţi neascultători, nemulţumitori, necuraţi.

3:3 Fără de dragoste, neprimitori de pace, clevetitori, neînfrânaţi, nedumestnici, neiubitori de bine.

3:4 Vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu.

3:5 Având chipul bunei credinţe, iar puterea ei tăgăduind; şi de aceştia fereşte-te.

3:6 Că dintru aceştia sunt cei ce se vâră prin case, şi robesc pe femeiuştile cele îngreunate de păcate, cele ce se poartă cu multe feluri de pofte.

3:7 Care pururea se învaţă, şi niciodată la cunoştinţa adevărului a veni nu pot.

3:8 În ce chip şi Ianis şi Iambris s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi fiind la minte, nelămuriţi în credinţă.

3:9 Ci nu vor spori mai mult, că nebunia lor arătată va fi tuturor, precum şi a acelora s-a făcut.

Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi! Tu ne-ai spus că va veni ziua aceasta, dar noi credeam că va întîrzia. De acum doar Tu, Doamne, mai poţi face ceva.

Acum exact 3 ani l-au caterisit fără judecată şi fără drept de apel pe Părintele Daniil de la Tanacu, care azi stă în puşcărie (şi) pentru lepădarea lor de puterea bunei-credinţe. Iar pe aceştia, care public au smintit turma şi nu şi-au făcut pocăinţa publică, ci, din contra, răspund "Nu eu am greşit, ci sinodul crede asta", pe aceştia, zic, îi iertăm, de parcă fără să ştie au mîncat un biscuite cu lapte praf într-o zi de post.

Dar dacă ei ne cred proşti, le răspundem că, deşi în chip absolut aşa este, totuşi Hristos e cu noi. Sărmanii, nu ştiu Cui stau împotrivă.

Sfântul Alexandru a omorât cu rugăciunea şi pe rău-credinciosul Arie, pentru că, trecând câţiva ani de la Sinodul cel dintâi a toată lumea şi fiind chemat la Constantinopol acel eretic, a amăgit cu vicleşug pe dreptcredinciosul împărat Constantin, când l-a întrebat de crede astfel, precum Sfinţii Părinţi au întărit în Sinodul din Niceea. Iar el, având în sân hârtia ereticeştii sale credinţe, lovea cu dreapta pieptul, zicând: "Aşa cred". Ca şi cum învoindu-se cu credinţa cea întărită în Niceea, iar cu gândul zicea: "Aşa cred, precum am scris cu mâna mea, şi cum am în sânul meu". Jurându-se înaintea împăratului că aşa crede, şi împăratul neştiind un vicleşug ca acela, a crezut cuvintele lui cele meşteşugite; deci, l-a trimis la Preasfinţitul Alexandru, poruncindu-i să primească pe Arie întru împărtăşirea bisericească, ca pe un dreptcredincios. Ziua de Duminică a fost rânduită ca să intre Arie în biserică spre împărtăşire. Sfântul Alexandru se lepăda a-l primi pe el, ca pe un începător de eresuri. Fiind sâmbătă spre Duminică, în acea noapte arhiereul lui Dumnezeu, Alexandru s-a aruncat la rugăciune înaintea sfântului prestol şi cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu ca îndată să-i ia sufletul din trup, ca să nu vadă ziua aceea, în care Arie avea să se apropie şi să ia împărtăşirea cu Sfintele Taine. Dar Dumnezeu, milostivindu-se spre Biserica Sa, a hotărât să piardă pe Arie de pe pământul celor vii. Sfântul rugându-se astfel lui Dumnezeu, după ce s-a făcut ziuă, s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a văzut pe Arie că venea din palatul împărătesc la biserică cu multă mândrie, înconjurat de boierii împărăteşti, care erau de eresul lui şi de o mulţime de oameni înarmaţi. Apropiindu-se de locul ce se numea "Târgul lui Constantin", unde era un stâlp de marmură, care avea pe sine coroana împărătească, a căzut frică asupra lui de conştiinţa ce-l mustra pe el şi de frică i-a venit nevoia cea trupească; deci, îşi căuta loc ascuns. Din întâmplare a aflat o privată a poporului, în care, intrând el, a fost lovit cu o durere cumplită la cele dinăuntru şi a crăpat în două ca şi Iuda, iar maţele lui au ieşit prin şezut. Astfel a pierit cu ticăloşie, lepădându-şi sufletul cu amar!

Văzând cei ce-l aşteptau afară că nu mai iese, au intrat la el şi l-au găsit mort în privată, zăcând în sânge. Atunci îndată s-a înştiinţat toată cetatea de cumplita moarte neaşteptată a ereticului Arie. Deci, ereticii s-au ruşinat, iar dreptcredincioşii s-au bucurat, că Hristos, adevăratul Dumnezeu, este biruitorul vrăjmaşului şi hulitorului. Preasfinţitul Patriarh Alexandru, auzind de aceasta, a dat mulţumire lui Dumnezeu, Cel ce S-a milostivit spre Biserica Sa şi a scăpat-o de acel lup cumplit. Dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare, auzind de moartea lui Arie, s-a întărit mai mult în dreapta credinţă, şi dogmele Sinodului din Niceea le-a ţinut până la sfârşitul său.

Parintele Filotheu

Apostaziile vor fi discutate azi la emisiunea lui Cristian Curte de la Radio Romania Cultural Creatori intre sacru si profan, transmisa si la www.srr.ro intre orele 22.10 - 22.50

Wednesday, July 9, 2008

Filiera fratilor KGB

Personaje de varf din Romania, Moldova, Rusia si Ucraina intrebuinteaza influentele masonice pentru promovarea unor interese economice si geopolitice in spatiul rasaritean al Europei * Marea Loja din Moldova apare la cativa ani dupa cea din Romania, tot sub jurisdictie italiana * Primul Mare Maestru a fost Anatol Andreevici Coman, fost angajat al Internelor, banuit de apartenenta la KGB * La Bucuresti, marele se­cretar al MLNR este Ioan Danut Tanasie, fost ofiter DIE in slujba lui Caraman, devenit mana dreapta a lui Eugen Chirovici (foto dreapta) * Coman l-a pus pe Marele Maestru MLNR in legatura cu Alexandr Kondyakov (foto stanga), cadru KGB * Acesta a informat masoneria rusa care l-a desemnat pe fostul vicepremier rus Vladimir Andrianov negociator cu oligarhii romani * Dupa contactele cu Andrianov a inceput ofensiva Gazprom, Lukoil sau TNK, cea care urmarea cumpararea a 51% din Petrom * Fratele lui Anatol Coman a devenit director in Rompetrol Chisinau, iar sotia lui Eugen Chirovici, Mihaela, director la Rompetrol Bucuresti * Un personaj de frunte al masoneriei moldovenesti este Ion Sturza, fost premier in 1999, fost director general al Rompetrol-Moldova si fost consul onorific al Kazahstanului in Republica Moldova * Sturza este unul dintre intermediarii principali ai "afacerii secolului", vanzarea Grupului Rompetrol catre KazMunai Gaz, in prezent fiind considerat numarul 2 in Rompetrol, dupa Dinu Patriciu * O alta mana de ajutor pentru "fratii" de peste Prut a dat Adrian Nastase, in vremea cat a fost premier * Fostul presedinte al PSD este si cel care a declarat Masoneria Romana de "utilitate publica" pentru a o hrani de la buget * Alti masoni din Moldova: Dumitru Diacov, Oleg Serebrian, Vladimir Filat, Serafim Urechean, Dumitru Braghis, Mihai Ghimpu, s.a., s.a.

Compromis murdar pentru Corneanu si Sofronie: Sfantul Sinod doar a "reactualizat" canoanele

Ceea ce preconizam, s-a intamplat! In ciuda faptului ca Sinodul Mitropolitan din Cluj condamnase ferm actele de apostazie ale celor doi eretici Corneanu si Drincec, la vot, in Sinodul mare, apropiatii Inaltului Bartolomeu s-au sucit. Potrivit informatiilor publicate de Razbointrucuvant.ro, Iertarea lui ÎPS Corneanu şi Sofronie a fost votată cu 47-1 de către membrii Sinodului BOR. Decizia “iertarii” celor doi arhierei apostati a fost luata prin vot, cu 47 de voturi pentru si 1 (UNUL!) singur impotriva. Acest vot singular de opozitie fata de compromis a apartinut IPS Bartolomeu Anania, care a si plecat, conform Antena3, imediat si fara sa declare nimic, spre Cluj. Voi reveni cu detalii, Iata dovada tradarii:
Nr. 4918 / 9 iulie 2008
P A T R I A R H I A R O M Â N Ă
SECTORUL COMUNICAŢII ŞI RELAŢII PUBLICE
CENTRUL DE PRESĂ BASILICA
BIROUL DE PRESĂ
P A L A T U L P A T R I A R H I E I
COMUNICAT DE PRESĂ
În şedinţa de lucru, din zilele de 8-9 iulie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în discuţie împărtăşirea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, la o Liturghie greco-catolică şi concelebrarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, cu un ierarh greco-catolic la slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari.
Sfântul Sinod a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi, care au produs tulburare în Biserică. Apoi, Sfântul Sinod a luat act de regretul şi pocăinţa acestora, pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare.
În legătură cu comportamentul sacramental şi liturgic al ierarhilor, preoţilor, diaconilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Române în relaţie cu alte culte, pe temeiul Sfintelor Canoane şi al învăţăturii de credinţă ortodoxă,
Sfântul Sinod a hotărât că nu este îngăduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxă Română să se împărtăşească euharistic în altă Biserică creştină. De asemenea, nu este îngăduit niciunui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine şi Ierurgii cu slujitori ai altor culte.
Cei ce nu se supun acestei hotărâri pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxă şi, în consecinţă, vor suporta sancţiuni canonice corespunzătoare stării pe care o ocupă în Biserică: depunerea din treaptă sau caterisirea, în cazul clericilor, şi oprirea de la împărtăşanie a credincioşilor mireni.
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Laurentiu Dumtru: Gata cu joaca, ne facem ortodocsi!
S-a decis. Cei doi arhierei şi-au recunoscut greşelile şi, în consecinţă, au fost iertaţi. Îmi scapă când şi în ce fel cei doi şi-au recunoscut greşelile, căci până ieri nu se vădea niciun semn, dimpotrivă. Este ştiută declaraţia publică de la dezbaterea AZEC a ÎPS Nicolae care nu regreta nimic, dimpotrivă, dar şi vânătoarea de anti-ecumenişti începută în eparhia sa de PS Sofronie.
Să înţelegem că cei doi când au greşit au făcut-o în cunoştinţă de cauză sau nu ştiau canoanele Bisericii?[…]

Razboi Intru Cuvant: A tacea cand credinta este atacata este o crima!

“Biserica nu permite nici unuia din fiii sai sa taca in fata unei calomnii care ataca si denatureaza dogmele sau principiile sale. Pamantul si materia tin de domeniul statului, iar arma lui este sabia. Sufletul este singurul domeniu al Bisericii, iar cuvantul este singura sabie de care se poate servi […]. A raspunde calomniilor al caror obiect este Biserica nu reprezinta un drept, ci si o datorie pentru toti membrii ei. A tacea este o crima nu numai la adresa celor ce au bucuria sa ii apartina, ci, inca si mai mult, la adresa celor care ar putea sa o aiba si pe care false reprezentari pot sa ii indeparteze de la adevar. Orice crestin care aude ca ii este atacata credinta trebuie sa o apere dupa priceperea sa, fara sa astepte o autorizatie oarecare: caci Biserica nu are avocati oficiali.”
(Alexis Homiakov, Biserica este una, Ed. Patmos, Cluj Napoca, 2008, din Cuvantul Introductiv)
Ziua Judecatii
Condamnarea actului de erezie a Mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, si a Episcopului Oradiei, Sofronie Drincec, a fost amanata de Sfantul Sinod al BOR pentru astazi.

Conform informatiilor noastre, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, reunit in sedinta speciala saptamana trecuta, a emis deja un act de judecare a apostaziei celor doi ierarhi care au slujit si s-au impartasit cu greco-catolicii.
In acest sens, Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu Anania, va solicita azi respectarea canoanelor Ortodoxiei prin caterisirea celor doi. Conform surselor noastre exista mari presiuni din afara Bisericii Ortodoxe ca actul de erezie a celor doi sa fie iertat prin gasirea unei formule de compromis.


Nicolae Corneanu (foto dreapta) era asteptat sa-si ceara iertare public.


Vezi ZIUA: Mitropolitul Corneanu va fi judecat azi
si Sfantul Sinod a hotarat "iertarea pacatelor"

Foto: Mircea Paun, Lucian Curelariu

Ortodoxia românească încotro?

Cazul ierarhilor Nicolae şi Sofronie pune în criză relaţiile inter-ortodoxe

Printr-o epistolă memorabilă (prima de acest gen în istoria relaţiilor cu Biserica Ortodoxă Română), adresată direct ierarhilor adunaţi ieri şi astăzi în Sfântul Sinod, toţi stareţii mănăstirilor Sfântului Munte Athos declară fără echivoc tăierea oricărei comuniuni cu episcopii care se împărtăşesc cu cei aflaţi în afara Bisericii Ortodoxe.

Scrisoarea oficială a conducerii Sfântului Munte a fost trimisă în contextul tulburărilor produse în ultima vreme de actele anticanonice a doi dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române. Este vorba despre mitropolitul Nicolae Corneanu al Timişoarei (care s-a împărtăşit cu greco-catolicii în cadrul unei ceremonii solemne în data de 25 mai 2008) şi de episcopul Sofronie al Oradiei (care a litrughisit împreună cu un episcop unit la slujba Agheazmei celei mari, pe 6 ianuarie 2008, de Bobotează).

Părinţii români din Sfântul Munte se adresaseră Sinodului şi separat printr-un memoriu, în urmă cu două săptămâni, cerând cu stăruinţă să fie îndepărtate sminteala şi confuzia din popor. Cu doar trei zile în urmă, pe 5 iulie 2008, Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol a emis un comunicat prin care îşi reafirma poziţia faţă de uniţii greco-catolici care nu se pot împărtăşi împreună cu ortodocşii la Sfânta Liturghie.

Actul precizează regula potrivit căreia comuniunea euharistică (împărtăşirea) este imposibilă întrucât uniţii fac parte dintre cei de altă credinţă.Poziţia Patriarhiei Ecumenice şi a Sfântului Munte demonstrează cu claritate că o eventuală neaplicare a regulilor bisericeşti în cazul mitropolitului Nicolae Corneanu şi al episcopului Sofronie al Oradiei va conduce la tensiuni grave, fără precedent, între Biserica Ortodoxă Română şi celelalte Biserici Ortodoxe.

De asemenea, organizaţiile membre ale Asociaţiilor Laicatul Ortodox Român au reacţionat printr-un gest de proporţii uriaşe, semnând un memoriu foarte documentat care va fi luat astăzi în discuţie în Sfântul Sinod. Memoriul poate fi citit accesând adresa de web: http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-07-05&id=239828.

În doar şapte zile au subscris memoriului un număr impresionant de 160 de instituţii reprezentative cu caracter specific ortodox din România (55 de asociaţii şi fundaţii ale Laicatului Ortodox Român, precum şi 105 mănăstiri şi parohii), aceasta în condiţiile în care Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei a preferat să evite informarea publicului larg despre acest eveniment.

Semnatarii memoriului adresează insistent rugămintea către membrii Sfântului Sinod de a fi respectate Sfintele Canoane în judecarea celor doi ierarhi apostaţi. Se cere totodată respingerea amestecului celor de altă credinţă în treburile interne ale Bisericii Ortodoxe Romane.

Epistolele Sfântului Munte Athos şi memoriul semnat de membrii Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român au o semnificaţie istorică unică:

1. Este pentru prima dată în istorie când Conducerea Sfântului Munte se adresează Sfântului Sinod într-o asemenea împrejurare. Athoniţii îşi motivează atitudinea astfel: „Considerăm că pentru aceste acţiuni anticanonice extreme suntem împreună răspunzători înaintea Domnului şi aceia dintre noi care tăcem sau consimţim cu făptuitorii."

2. Este pentru prima dată în istorie când părinţii români din Grădina Maicii Domnului (Sfântul Munte) trimit un memoriu Sfântului Sinod al BOR.

3. Este pentru prima dată când un număr atât de mare de instituţii ale societăţii civile şi bisericeşti (laici, monahi şi clerici) îşi dau mâna pentru a lua atitudine faţă de încălcarea flagrantă a învăţăturii de credinţă ortodoxă de către nişte înalte feţe bisericeşti.

Toate acestea încă o dată (dacă mai era nevoie) gravitatea nemaipomenită a faptelor săvârşite de cei doi ierarhi şi, mai ales, importanţa judecării cazurilor potrivit Sfintelor Canoanelor. Nerespectarea acestora ar arunca serioase semne de întrebare asupra prestigiului proaspătului Statut de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Romane, care-şi revendică autoritatea tocmai de la canoanele Bisericii. Consecinţele practice ale ignorării propriilor rânduieli sunt incalculabile. Cutia Pandorei va rămâne astfel deschisă.

Se cuvine să nu dăm uitării faptul că sfinţii mărturisitori şi-au dat viaţa pentru apărarea Credinţei Ortodoxe!

De la secretariatul ASOCIAŢIILOR LAICATULUI ORTODOX ROMÂN

Prof. Cristian Constantinescu

Tuesday, July 8, 2008

PS Irineu Slatineanul a castigat scaunul Mitropoliei Olteniei in fata lui Vincentiu Griffoni cu un vot diferenta












Episcopul vicar al Episcopiei Ramnicului, Irineu Slatineanul, este noul mitropolit al Olteniei, ales in sedinta de marti a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane cu 24 de voturi pentru din 47
Dupa cum vedeti din fotografiile realizate de colegul meu, Lucian Curelariu, Vincentiu Ploiesteanul a fost de-a dreptul terminat in timpul votului si dupa.













PS Irineu (Popa) Slatineanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ramnicului, s-a nascut la 16 noiembrie 1957, in localitatea Perisani, judetul Valcea, numele de botez fiind Ioan.
A urmat cursurile Seminarului Teologic din Craiova (1975-1980) si ale Institutului Teologic Universitar din Bucuresti (1981-1985), unde a fost admis si pentru cursurile de doctorat. n urma unei burse primite de la statul francez, si-a continuat pregatirea teologica la Institutul Teologic Ortodox ''Saint Serge" din Paris (1987-1990), unde i s-a conferit titlul de doctor in 1990. Intre 1986 si 1987, a urmat cursurile de limba si literatura franceza la Universitatea din Grenoble. A intrat ca frate in manastirea Frasinei, unde a fost calugarit in anul 1985, iar ulterior a fost hirotonit ierodiacon (1985) si ieromonah (1986). In 1991, a fost ales arhiereu vicar al Episcopiei Ramnicului cu titlul Slatineanul. Incepand cu 1990, a predat ca profesor de Istoria Bisericii Universale la Institutul Teologic ''Saint Serge' (1990-1991) si ca suplinitor al catedrei de Istoria culturii si civilizatiei bizantine (1992-1995). Din 1995 este titular la catedra de Teologie Dogmatica si Morala la Facultatea de Teologie a Universitatii din Craiova. In prezent, este decanul Facultatii de Teologie a Universitatii din Craiova, ales la 24 ianuarie, in sedinta extraordinara a noului Consiliu al Facultatii de Teologie din cadrul Universitatii din Craiova.
Pe langa activitatea didactica, a desfasurat si o bogata activitate misionar-pastorala, precum si stiintifica, concretizata in carti, studii si articole. A participat si participa activ la diferite simpozioane si intruniri ecumenice in tara si peste hotare.

Pentru scaunul vacant de mitropolit al Olteniei a mai concurat episcopul vicar patriarhal Vincentiu Ploiesteanul, desemnat pe 26 iunie de Sinodul Mitropoliei Olteniei, si adaugat pe lista candidatilor marti, in ziua alegerilor, de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, prin consultare deschisa, urmata de vot secret consultativ. Scaunul de mitropolit a ramas vacant dupa ce IPS Teofan a fost ales Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, ceremonia de intronizare avand loc pe 8 iunie.
Eparhia a fost condusa, pana la alegerea ierarhului titular, de Patriarhul Daniel, in calitate de loctiitor de Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei.
Cea dintai Mitropolie in partile oltene dateaza din anul 1370 sub titulatura de Mitropolia Severinului, fiind infiintata in timpul voievodului Vladislav I (1364-1377). Principalul motiv al infiintarii acestui scaun mitropolitan a fost ca poporul 'se intampla sa fie mult, ba aproape nenumarat, nefiind de-ajuns doar un singur arhiereu la un popor atat de mare ca sa-l intareasca duhovniceste, sa-l pazeasca si sa-l povatuiasca pe calea mantuirii' .
Actuala Mitropolie a Olteniei a fost infiintata la data de 7 noiembrie 1939 cu resedinta la Craiova pentru a fi desfiintata la 20 aprilie 1945. Pe 24 mai 1947, Adunarea Deputatilor vota Legea nr. 196 prin care se infiinta Arhiepiscopia Craiovei cu jurisdictie teritoriala asupra judetelor Dolj, Gorj si Mehedinti.n urma hotararii Sfantului Sinod al BOR, inregistrata la Ministerul Cultelor prin Decretul nr. 133/1949, Sfanta Arhiepiscopie a Craiovei a fost inaltata la rangul de Mitropolie cu titulatura de Sfanta Mitropolie a Olteniei, Arhiepiscopia Craiovei. Mitropoliti ai Olteniei au fost Nifon Criveanu (21 decembrie 1939 - 20 aprilie 1945), Firmilian Marin (28 decembrie 1947 - 29 octombrie 1972), fostul Patriarh al BOR Teoctist Arapasu (28 februarie 1973 - 25 septembrie 1977) si Nestor Vornicescu (23 aprilie 1978 - 17 mai 2000). ROMPRES


Ortodoxmedia: Inregistrari cu IPS Irineu Slatineanu:
Conferinte
Mistica Sfantului Calinic - conferinta Alba Iulia
Emisiuni radio/TV
Despre traditii - emisiune Radio Logos
Predici
Predica la duminica 17 dupa Rusalii - Vindecarea fiicei femeii cananeence