Cu Crin la psihiatru
Scris de Iulia Nueleanu
Nu ştiu dacă este de vină campania pentru prezidenţiale sau nunta rapid consumată în străinătate, dar candidatul PNL la prezidenţiale, gingaşul Crin Antonescu, are nevoie grabnică de psihiatru. Labilitatea psihică de care dă dovadă în ultima vreme ar trebui să-i pună pe gânduri atât pe liderii liberali, cât şi pe cei care cotizează generos la campania lui Crin Antonescu. E greu de crezut că românii vor fi convinşi să voteze un om care astăzi ia o decizie, mâine spune că e greşită şi neinspirată, iar poimâine ne minte pe faţă, luându-ne de fraieri. Ca şi cum nici usturoi n-a mâncat şi nici preşedinte la PNL n-a fost, Crin a declarat ieri senin că prezenţa lui Bogdan Olteanu în postul de viceguvernator este nepotrivită, menţionând lipsa de experienţă a acestuia. Deşi îl consideră nepotrivit, nepregătit etc, Crin a precizat că îşi asumă „responsabilitatea pentru acest lucru“. Cu alte cuvinte, liderul liberal confirmă că a susţinut un băiat bun doar de trimis după ţigări la conducerea BNR şi că-şi asumă acest lucru. Logica lui Crin începe să devină periculoasă pentru România, mai ales că domnia sa crede că are şanse la alegerile prezidenţiale. Mâine-poimâine, dacă, Doamne fereşte, ajunge preşedinte al României, domnul Antonescu îl pune prim-ministru pe Ludovic Orban despre care ştie că e incompetent, are probleme cu alcoolul, este fan Simona Senzual şi pe deasupra mai crede că se poate ajunge cu trenul de la Paris la Bucureşti în şapte ore. (n.r. cel mai rapid tren, TGV, parcurge cei 860 de km dintre München şi Paris în şase ore şi 15 minute).
Ca şi cum n-ar fi fost suficientă această atitudine care trădează lipsă de respect faţă de alegătorii de bun-simţ ai acestei ţări, Crin minte cu seninătate declarând că PNL l-a susţinut iniţial pe Daniel Dăianu pentru BNR, dar acesta a fost respins de Comisiile de buget-finanţe şi astfel s-a ajuns la soluţia-catastrofă Bogdan Olteanu. Ne insultă inteligenţa, pentru că toată lumea ştie că Daniel Dăianu a candidat în calitate de independent deoarece nu a fost susţinut de PNL la conducerea BNR. Vă e ruşine că l-aţi susţinut pe politrucul Olteanu în detrimentul specialistului Dăianu? Ar cam trebui, mai ales că aţi pus monopol şi pe bunul-simţ al românilor. Aşa cum ar trebui să vă fie ruşine şi pentru faptul că aţi minţit transmiţând prin Orban că nu v-aţi dus la întâlnirea cu Lucian Croitoru deoarece eraţi plecat la Tulcea, deşi vă aflaţi în redacţia Hotnews, răspunzând online întrebărilor cititorilor. În aceste condiţii, mai nimerit ar fi să trimiteţi la reciclare afişele alea cu bunul-simţ, pentru că nu poţi cere altora ceea ce ţie îşi lipseşte cel mai mult, caracterul.
Ilustratie: http://politicainromania.blogspot.com
Vineri, 14 iunie, ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași: Părintele Hariton
Negrea, Maica Justina Bujor, scriitoarea Magda Ursache și mărturisitorul
Marin Răducă participă la Conferința MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și
Lansarea de carte „DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de
portrete de Cristina Nichituș Roncea”
-
“UNITATE, POCĂINŢĂ, ASCULTARE ŞI RUGĂCIUNE” Sub aceste cuvinte de foc
lăsate românilor de bunul Părinte Justin de la Petru Vodă, anul acesta
celebrăm Cente...
5 years ago
4 comments:
Trebuie sa scapam tara de nebunul de Basescu. Oprescu a zis ca ii va face rezervare la Balaceanca pentru urmatorii 3-4 ani lui Basescu. Crin scapa-ne de betivul nebun pe nume Basescu. Crin Antonescu viitor presedinte cu bun simt. A.M.
Cred ca acesta e un comentariu rautacios postat de grupuri de interese conduse de PDL-isi care au ajuns in situatia sa le e frica de Crin Antonescu .
Criticandu-si colegul de partid Crin Antonescu a dat dovada se obiectivitate calitate necesara unui adevarat lider de tara ceea ce multor altor politicieni le lipseste.
Cred ca dumneavoastra, cei care ati scris acest articol impreuna cu cei de la Cotroceni si Palatul Victoria , aveti nevoie de un tratament in cadrul unui ospiciu, cat mai urgent. Si nu uitati sa ii luati si pe sefii dumneavoastra!
Post a Comment