Pages

Saturday, July 4, 2009

ALERTA Episcopia Buzaului incearca indepartarea Parintelui staret Macarie si risipirea monahilor de la Manastirea Poiana Marului. Sa nu-i lasam! VIDEO

NOU: O timisoreanca a fost luata de garzile de corp ale Patriarhului ecumenist Daniel dupa ce l-a acuzat ca nu are grija de saraci * Timişoara: Patriarhul Daniel a fost acuzat că nu-i pasă de săraci (GALERIE FOTO)
Reprezentantii Episcopiei Buzaului izgoniti cu pietre de credinciosii de la Poiana Marului * Parintele si monahii sunt chemati luni la Episcopiei * Sa fim alaturi de ei * Mergeti luni dimineata la Episcopie

S-a deslusit, iata, motivul real al aducerii cu forta, prin interventia Jandarmeriei, a maicutelor de la Manastirea Carnu, la Poiana Marului: indepartarea bunului duhovnic si staret Macarie si risipirea obstii de monahi prin transformarea manastirii intr-una de maici. Lucrarea fara gand bun apartine Episcopiei Buzaului care si-a propus sa "impuste trei iepuri dintr-o lovitura", sa le disloce pe maicile staretei Antonia de la Carnu, sa-i imprastie pe monahii de la Poiana Marului si sa semene discordia in comunitatile de ortodocsi din cele doua zone. Sa nu-l lasam sa semene dezbinare pe acest Epifanie "Norocel" - despre care se spune ca a fost informator al Securitatii (ia sa mai cautam putin prin arhive) si care, conform presei locale, "combate criza" si saracia cu o limuzina de 100.000 de euro si a mai generat in trecut o rascoala a taranilor (vezi cazul Rastoaca). Credinciosii care au posibilitatea sunt rugati sa mearga luni dimineata sa fie alaturi de Parintele Macarie la Episcopie, in str. Aleea Episcopiei nr. 3 din Buzau sau sa-si trimita mesajele de solidaritate la telefonul si faxul Episcopiei: 0238.41.36.08.

Enoriasii prezenti in poarta Manastirii au aruncat cu pietre in reprezentantul Episcopiei Buzaului
de Daniel Garleanu 03.07.2009

Pelerinaj mare ieri la Poiana Marului cu scopul de a mentine neschimbata orientarea monahala a Manastirii “Nasterea Maicii Domnului”. Enoriasi din Jitia, Nereju, Naruja din judetul Vrancea sau Bisoca si Monteoru din judetul Buzau au facut zid in fata deciziei Episcopiei Buzaului care vroia sa transforme schitul de calugari de la Poiana Marului intr-o manastire de maicute. Oameni cu taxiuri, dube, masini de teren sau Dacii trecute de vreme au poposit pe drumurile de la granita dintre judetul Buzau si Vrancea pentru a-l sustine pe staretul Macarie Beslega in incercarea sa de a-i pastra pe calugari. Cele doua judete, culmea sub aceeasi obladuire a Episcopiei de la Buzau, au avut interese diferite de acesta data. Localnicii spun ca peste tot pe unde a fost parintele si a slujit lucrurile au evoluat in bine, veniturile fiind investite cu folos. Locuitorii din zona de munte, nemultumiti de hotarirea mai marelui Episcopiei de a muta cinci maicute din Buzau alaturi de cei patru calugari vrinceni, s-au adunat la portile Manastirii pentru a impiedica acest lucru. Reprezentantii Episcopiei sositi ieri la Poiana Marului, care doreau sa le introduca cu forta in schit pe cele cinci maicute au fost huiduiti de enoriasii prezenti si alungati cu pietre.

Maicute stramutate cu forta

Pe de o parte, daca schitul de la Poiana Marului ar avea maicute si nu calugari si-ar schimba statutul si ar avea o maica stareta ca lider monahal, iar staretul Macarie ar « retrograda » devenind un simplu preot duhovnic. In acest fel si veniturile manastiri ar putea fi controlate mai usor. “Unde s-a mai vazut sa stea maicutele la un loc cu calugarii, ar fi impotriva firii”, a spus unul dintre enoriasii care nu erau de acord cu hotarirea Buzaului. Motivatia Episcopiei este aceea ca lacasul trebuie revigorat. “Am venit sa punem in aplicare o hotarire a Episcopiei Buzaului care va revigora lacasul. Nu se pune problema mutarii parintelui Macarie, el va ramine in continuare slujitor si duhovnic al Manastirii”, a declarat presei reprezentantul Episcopiei Buzaului si Vrancei, Iulian Negoita. Nici maicutele nu erau incintate de noul lacas in care urmau sa fie mutate astfel ca s-au rugat neincetat ca intelepciunea sa se pogoare peste cei care hotarasc soarta lor. Una dintre maicute nu a mai suportat presiunea si a lesinat in privirile inmarmurite ale celor adunati. Prima incercare a fetelor bisericesti de a le muta cu forta pe maicutele venite fara voie a esuat astfel ca tabara s-a retras mai sus pe munte in asteptarea calmarii spiritelor si retragerii oamenilor adunati pentru a putea sa se desfasoare in voie. “Oamenii care au venit cu masinile de sus au zis ca i-au vazut acolo cum stateau si asteptau intr-o poiana. Cred ca vin mai tirziu”, a spus o femeie care isi adusese si vecinele in apararea calugarilor. Localnicii din Jitia s-au aratat foarte hotariti sa isi petreaca seara sub clar de luna pentru a apara intacta Manastirea de la Poiana Marului.

Poiana Marului al doilea “Athos”

Preotul Macarie vestit atit in tara cit si peste hotare pentru credinta sa, in virsta de 60 de ani, datorita unie stari de sanatate precare a preferat sa ramina in chilia proprie pentru a nu-i alimenta pe cei peste 100 de oameni prezenti, dispusi sa apere manastirea. “Noi nu avem binecuvintare sa vorbim. Parintele nu se simte prea bine si nu poate sa iasa”, ne-a spus unul dintre cei patru calugari pe care ii are lacasul. Despre preotul Macarie, asezat in urma cu doua decenii la Poiana Marului enoriasii din toate colturile tarii nu au decit vorbe de lauda. Unii spun ca Poiana Marului este al doilea « Athos » pentru crestinii ortodocsi din Romania. Oamenii au incredere in el si spun ca este pios, modest, intelept si ca niciodata nu a fost partinitor. “Este un om corect si niciodata n-a acceptat sa primeasca ceva de la guvernele care s-au perindat la putere. La el vin oameni si de peste hotare. Sint unii care vin din America si Canada odata pe an pentru a se spovedi, pentru ca preotul Macarie este duhovnicul lor. Sa le dea Dumnezeu intelepciune celor de la Episcopie si sa nu-i mihneasca pe enoriasi”, ne-a spus primarul comunei Jitia, Neculai Noaptes, prezent ieri la Poiana Marului alaturi de ceilalti enoriasi.

Reprezentantul Episcopiei a facut cale intoarsa

Spiritele s-au linistit intre cele doua judete numai dupa ce tabara buzoiana s-a retras urmind sa se intoarca dupa ce va fi gata schitul dedicat maicilor, care in prezent este in mijlocul lucrarilor. Preotul Macarie a ctitorit de-a lungul vietii sase lacase de cult, la Recea, Bisoca, Sarata Monteoru si a reparat Manastirea actuala de la Poiana Marului dupa vandalizarea din 1959. Tot de curind a fost construit in curtea Manastirii si un paraclis in care se tin slujbele iarna dar si lacasul de la Dealul Sarii de pe raza comunei Jitia, lucrarea fiind in prezent la stadiul de pictura. Aici, in noul schit urmau sa fie cazate maicutele venite de la Buzau, numai ca autoritatile Episcopiei au incercat grabirea stramutarii. Schitul Poiana Marului se afla pe teritoriul comunei vrincene Jitia, fiind prezentat chiar pe pagina de internet a localitatii, dar in realitate apartine administrativ de comuna buzoiana Bisoca. Patrimoniul religios se afla pe teritoriul Vrancei, dar calugarii au inregistrat Schitul, in anul 2000, la comuna Bisoca. Tot in Manastirea de la granita celor doua judete se gaseste si o pictura care se numeste „Roata Lumii”, tablou reprezentativ pentru Evul Mediu romanesc. Pictura a fost realizata sub semnul simbolic al Ecleziastului si zace uitata de toata lumea in Biserica „Nasterea Maicii Domnului” fara sa fie protejata in nici un fel de hoti sau de actiunea nemiloasa a timpului. (Daniel GIRLEANU / Ziarul de Vrancea)

PARINTELE JUSTIN PARVU si Manastirea Petru Voda au repudiat revista pseudo-ortodoxa ROST, care militeaza pentru implantarea cu cipuri biometrice

Conform portalului ortodox Apologeticum, ultimul numar al pseudo-revistei Rost a fost scos din pangarul Manastirii Petru Voda pentru ca era sursa de sminteala si raspandire a raului visceral. In sfarsit, se pare ca au inteles si monahii de la Petru Voda ce se ascunde in spatele vorbelor mieroase ale slujitorilor anti-romanismului si anti-crestinismului Adolf Crivat Vasile alias Razvan Codrescu si Riceard Tarziu alias Claudiu Tarziu (primele sunt numele lor reale!).
Reactia categorica a survenit urmare a unui articol prin care cei doi si-au dat arama pe fata (desi oricum sunt cam "colorati", dupa cum se vede in foto), militand direct in favoarea acceptarii fara opozitie a actelor cu cip. Pentru ca sunt multi smintiti pe lumea asta, inclusiv in randul clerului tradator al obstii si Bisericii Neamului, cei doi au gasit repede unul asemenea lor si au ales sa se ascunda in vorbele unui pseudo-preot, instigat printr-un interviu. Este vorba, dupa cum v-am spus, de un personaj asemanator celor doi, strain de acest neam, de tara si credinta noastra, care, sub acoperirea "ortodoxiei", activeaza de fapt direct impotriva crestinismului. Un alt numitor comun al celor doi cu preotul in cauza - care, sper, isi va reveni din cadere cat mai curand si se va pocai -, este afilierea acestuia. Intervievatul face parte din "Biserica Ortodoxa Rusa din Afara Rusiei" (adica din SVR). Iata ce spune acest personaj, pe numele lui Andrew Philips, publicat sub titlul manipulatoriu "Alegeti drumul invierii, nu Europa!": “Acceptam cipurile, dar nu ne lepadam credinta… Nu putem sa nu dam cezarului ce este al cezarului. Poate nu m-am exprimat clar, nu-mi plac aceste cipuri pe care UE vrea sa le impuna, dar pentru ca nu ma despart de Hristos, in cele din urma, daca nu exista alternative, le voi lua”.
Bun indemn "parinte"! Probabil sta de mana cu un altul ca el, purtator de vorbe goale, care a afirmat ca va fi primul din Patriarhie care-si va lua Pasaport Biometric. Pe criteriul mediatizat de cei doi-trei "frati patati", cand "cezarul" va legaliza prostitutia, ar trebui sa fim primii care sa ne dam mamele si surorile "la produs", ca asa este "voia cezarului". Pai atunci de ce nu incepe unul dintre "fartati" cu sora lui, rezidenta si "naturalizata" in Israel?
Conform Apologeticum, Duhovnicul Neamului, Parintele Justin Parvu, s-a aratat la fel de suparat in acest caz ca si intr-unul similar, cand un alt "maestru" bun la invartit cuvinte a reusit sa rasuceasca si mintile oamenilor, plecand cu tot cu sufletele lor, ca un adevarat Mefisto coborat de pe scena pentru a calca cu nerusinare peste vietile celor saraci cu duhul.
Iata ce a declarat Parintele Justin in aceasta privinta: “Cei care amesteca intunericul cu lumina sunt mai periculosi decat dusmanii fatisi ai lui Hristos, pentru ca induc pe cititori in eroare. Nu putem sluji si lui Dumnezeu si lui mamona. Unii propovaduiesc uneori pe Dumnezeu doar ca sa castige credibilitatea cititorilor, ca apoi sa isi strecoare cu viclenie si veninul invataturilor lor. Crestinul nu trebuie sa se increada decat in Hristos si in Sfintii Parinti si in cei care propovaduiesc pana la capat invatatura lor. Nu gazetarii increstineaza lumea, ci harul Sfantului Duh care se pogoara peste propovaduitorii in duh si in adevar”.
Amin!

ANTOLOGIA NERUSINARII. Cine sunt cei care au dat la o parte Rezistenta Anticomunista: "disidentii" Tismaneanu, Blandiana, Manolescu & Coop

Ana Blandiana, Vladimir Tismaneanu si Nicolae Manolescu au stat o luna la improvizatul Muzeu al Comunismului din Bucuresti. Ca exponate.

Conceptiile revolutionar-marxist-comuniste ale falsilor anti-comunisti socio-literati de astazi au fost expuse timp de o luna la Muzeul National de Istorie a Romaniei, in cadrul expozitiei "Epoca de aur - intre realitate si propaganda", realizata in parteneriat cu Asociatia Civic Media. (O sa va povestesc aventura mai tarziu).

La sectiunea Proletcultura, ilustrata prin mai multe extrase din presa si literatura comunista au fost prezenti la loc de cinste Ana Blandiana, cu poezia sa revolutionara "PARTID", Vladimir Tismaneanu, cu articole din "Scanteia tineretului" – "Contradictiile mitului tehnocratic", revista "Amfiteatru" - "Noua filosofie" si tentatia oraculara si "Viata Studenteasca" - "O conceptie practica si vizionara - Perspectiva totalitatii" si Nicolae Manolescu, cu extrase din "Literatura Romana de Azi 1944 - 1964" si articolul "Partidul – creatorul unui nou tip uman". Redam pasaje din operele moralistilor impostori si mincinosi care ocupa in continuare, cu tupeu neokominternist, spatiul public (si oficial) al "anticomunismului".

Ana BLANDIANA:

PARTID

Candoarea mi-a-nflorit in ochi definitiv

Cu-ntaiul plans in curtea scolii sub castani

Cand clasa mea primea cravata rosie festiv,

Si sufeream respinsa grav de colectiv

Ca nu-mplinism inca noua ani.

Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros,

Cu bratul ridicat deaspura fruntii mult,

Simbolizand ca viata-mi va fi socotita mai prejos

Decat tulburatorul luptelor tumult,

Ca niciodata n-am sa ma separ orgolios

De imnul colectiv si luminos.

Candoarea scrijelata de mana ta lucid In ochii mei, dramatic deschisi spre mana ta,

Oricate maluri s-ar sedimenta,

Nu-mi vor putea-o sterge.

Candoarea ca un zid

Va masura maturitatea mea, Partid.

(Almanahul "Luceafarul", 1983)

Ploaia

In noaptea asta uda ca o ploaie

Am scris intaiul cintec comunist

De zece zile toamna se jeleste

Si totusi pe santier nu-i nimeni trist...

Oda 1918

Slava neamului acesta

Vremurilor noastre slava!

Slava erei ce se naste

Dusmanita si grozava;

Slava robului de veacuri

Care n-o sa fie rob;

Slava tarii ce inalta

O sesime de pe glob;

Slava!

Slava fericirii

Vremii viitoare slava;

Slava lumii ce se naste

In aceasta ora grava;

Slava anului acesta

Ce-a ucis in colb milenii;

Si de flacari, ca drapelul,

Slava vesnica lui Lenin!

Ana Blandiana

Vladimir TISMANEANU:
O conceptie practica si vizionara - Perspectiva totalitatii

Sinteza originala, expresie remarcabila a marxismului creator in contemporaneitate, conceptia filosofica si politica a secretarului general al partidului nostru, tovarasul Nicolae Ceausescu, reprezinta prin viziunea generala, prin complexitatea, polivalenta si bogatia de semnificatii pe care le comporta nu atat un ansamblu de idei de incontestabila valoare teoretica cat mai ales un model de raportare intelectuala la realitatile sociale de azi. Asa cum o doreste o intreaga dezvoltare a marxismului si a miscarii muncitoreseti, punctul de vedere al totalitatii concrete care sta la baza intelegerii dialecticii societatii si istoriei este indisociabil de imperativul transformarii revolutionare a lumii, de imperativul practicii social-istorice. Este, fara indoiala, privilegiul unei gandiri de exceptie, acela de a imbratisa, intr-o viziune larga, deschisa, realitatea, urmarind in acelasi timp surprinderea articulatiilor intime, determinatiilor concrete ale fenomenului si proceselor sociale, de a concepe universul in si prin particular, de a afirma particularul si de a-l integra universului, refuzand schematismul si reductionismul, speculatia si orice fel de excese teoretizante. Interiorizand profund necesitatea nedogmatizarii demersului teoretic marxist, tovarasul Nicolae Ceausescu accentueaza asupra faptului ca: ” Nu trebuie sa ne multumim cu cea ce s-a spus odata ci sa reconsideram unele teze daca viata, realitatile, faptele demonstreaza ca ele nu mai corespunde, chiar daca la vremea lor au fost juste”.
(…)
Depistam, deci, in filonul umanist revolutionar al conceptiei tovarasului Nicolae Ceausescu, intelegerea profunda, deplina, a faptului ca totalitatea sociala concreta isi are radacina in om. Ca nu semnifica nimic in absenta lui sau in conditiile ignorarii lui. Or, tocmai socialismul si comunismul tind sa corespunda practic, sa dea intreaga masura reala unei eterne chemari antropocentriste, pe care marxismul o ridica la cea mai inalta cota.
Vladimir Tismaneanu
Viata Studenteasca

Nicolae MANOLESCU:

Partidul – creatorul unui nou tip uman

23 August 1944 a avut urmarile cele mai profunde in literatura pusa in fata unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social si moral cu totul deosebit. Arta, hranita secole intregi din negare, devine un mod de a afirna noul umanism socialist.

Factorul hotaritor al revolutionarii literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul ca avangarda marxist-leninista a clasei noastre muncitoare e arhitectul structuralelor prefaceri sociale si politice, al unei noi realitati, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complexe.

Facind din creatia literara o parte integranta a cauzei generala a clasei munictoare, „o literatura cu adevarat libera, legata fatis de proletariat”, Partidul i-a ajutat pe scriitori sa inteleaga ce rol le revine in viata sociala, in lupta pentru construirea si desavarsirea socialismului, aportul pe care il pot aduce la faurirea si dezvoltarea constiintei socialiste, la distrugerea vechii mentalitati.

Insusindu-si ideile marxist-leninismului, scriitorii au dobindit o imagine justa, adecvata a esentei fenomenelor pe care le reflecta, a perspectivei evenimentelor pe care le traiesc.

Inca in primii ani de dupa Eliberare, Partidul a inceput procesul complex si indelungat de inchegare a unui front scriitoricesc unit, a indrumarii literaturii noastre.

"Literatura Romana de Azi 1944 - 1964"

Dupa cum materialismul intra - potrivit observatiei lui Engels, citata de Lenin in "Materialism si empiriocriticism"" - intr-un nou stadiu cu fiecare descoperire stiintifica epocala, tot astfel arta isi innoieste infatisarea in raport cu experientele capitale ale umanitatii, cu evolutia - determinata social - a sensibiltatii umane. Fara a porni din niste "reguli" prestabilite, dintr-un program estetic limitativ, literatura insufletita de idealurile epocii socialiste nu este nici o literatura informa, la discretia reproducerii nesemnificative sau a exercitiului fara sens. Expresie a atitudinii comuniste fata de existenta, ea urmeaza dintr-o necesitate launtrica, izvor=ta din insasi natura sa, anumite principii. Principiul fundamental e acela al partinitatii comuniste, al angajarii. "Literatura - scrie Lenin - trebuie sa devina o parte integranta a cauzei generale a proletariatului".
(…)
Indemnul la cunoasterea profunda, multilaterala a vietii strabate saluturile adresate de CC al PCR conferintelor si congresului scriitorilor, cuvantarile rostite de Gh.Gheorghiu- Dej cu diferite prilejuri. El se desprinde din memorabilele cuvantari tinute de tovarasul Nicolae Ceausescu la int=lnirea conducatorilor de partid si de stat cu oameni de arta si cultura, din mai 1965, si la conferinta din iunie 1965 a organizatiei de partid a orasului Bucuresti. Un amplu rasunet au gasit in constiinta creatorilor de arta cuvintele rostite de tovarasul Nicolae Ceausescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR: "Avem o tara frumoasa si bogata, un popor harnic si cutezator, care timp de peste doua milenii, in ani grei de restriste, infratit cu codrii, raurile si vaile, si-a aparat glia, iar acum, sub conducerea partidului, isi zideste o viata noua. Poporului, adevaratul fauritor al tuturor bogatiilor patriei, trebuie sa-i inchine oamenii de arta si cultura tot ceea ce poate crea mai frumos si mai bun. Desigur, se poate si este necesar sa se creeze in diferite forme si stiluri. Putem spune creatorilor de arta: alegeti tot ceea ce credeti ca este mai frumos in culoare, mai expresiv in grai, redati realitatea cat mai variat in proza, in poezie, in pictura si muzica, cantati patria si poporul nostru minunat, pe cei ce si-au inchinat intreaga viata infloririi Romaniei". O sustinuta contributie la popularizarea politicii partidului, la atragerea scriitorilor in lupta pentru democratie populara, pentru crearea unei literaturi animate de idealurile contemporane a dat inca din primii ani de dupa eliberare presa de partid si in general presa progresista. "Scanteia" si celelalte cotidiene care sprijineau actiunea partidului comunist, saptamanalele literare si de cultura au intreprins in anii 1944 - 1947 vaste campanii de difuzare a ideilor revolutionare, a conceptiilor consecvent stiintifice, de demascare a teoriilor inapoiate, reactionare, v=nturate de publicisti de dreapta.
Nicolae Manolescu
(presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, director Romania literara, ambasador al Romaniei la UNESCO)

Friday, July 3, 2009

TESTAMENTUL Grupului Carpatin-Făgărăşan, condus de Ion Gavrilă Ogoranu: Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti

SUFLETE DE EROIPeste 400 de persoane au participat, duminica, 20 iulie, anul trecut, la traditionala comemorare a luptatorilor in Rezistenta armata anticomunista din Muntii Fagarasului si a conducatorului lor, Ion Gavrila Ogoranu, pentru care exista acum o Fundatie care-i poarta numele. Deschisa prin slujba crestina a pomenirii sufletelor eroilor anticomunisti oficiata de un sobor de preoti, ceremonia a continuat cu predica rostita de parintele duhovnic ortodox Teofil Paraianu. Au continuat preotii Ioan Bogdan de la Sibiu si Alexandru Capota de la Galati, ambii fosti detinuti politici si luptatori in rezistenta anticomunista. Doctorul Teofil Mija, de la Brasov, fost combatant in rezistenta armata anticomunista, a citat din Testamentul lui Ion Gavrila Ogoranu, evocand momente dramatice ale luptei de rezistenta. Coriolan Baciu, vicepresedinte al Partidului “Pentru Patrie", s-a oprit asupra recent editatului roman "Iuda", scris de Ogoranu in munti, in timpul Rezistentei, cazut in mainile Securitatii si recuperat sub forma de microfilme dupa 1990 de la CNSAS. (Rep)

Ion Gavrilă Ogoranu, cavalerul demnităţii româneşti

În 1 mai 2006, Ion Gavrilă Ogoranu a trecut în lumea celor veşnice. La numai o săptămână mai târziu ar fi trebuit să participe la o ceremonie pe care o organizasem împreună cu câţiva prieteni, sub egida Asociaţiei „15 Noiembrie 1987”. La acest eveniment a ţinut să participe şi luptătorul anticomunist Vladimir Bukovski, care dorea să-i aducă omagiul său celui care, împreună cu camarazii săi de luptă, a constituit adevărata armată română, opunând rezistenţă ocupantului sovietic şi cozilor sale de topor. Bădia Ogoranu a luptat pentru ca urmaşilor săi să nu le fie ruşine să se numească români. Aşa cum spunea turiştilor, pe care i-a întâlnit la Cabana Bâlea, mai exista un colţ din Regatul României – Munţii Făgăraş – care nu-şi plecase capul în faţa comuniştilor, păstrându-şi libertatea.

Îl propusesem cu ceva timp în urmă, împreună cu personalităţi reprezentative ale deţinuţilor politic, pe Ion Gavrilă Ogoranu în fruntea viitoarei Comisii Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, în locul trufaşului fiu al Kominternului, Vladimir Tismăneanu. Nu am reuşit, din păcate, iar Tismăneanu şi ai lui au falsificat adevărul istoric în privinţa ocupaţiei comuniste, denaturând în mod grav adevăruri fundamentale despre rezistenţa creştină a preoţilor, ierarhilor şi mirenilor, a celor din închisori, a ţăranilor, a muncitorilor din Braşov, a jertfei luptătorilor din munţi. Adică, a capitalului de demnitate românească, cum spunea Ion Gavrilă Ogoranu.

Pentru a spulbera toate invectivele şi calomniile comuniste, trebuie reamintită declaraţia lui Ion Gavrilă Ogoranu, care spunea că „în lupta noastră nu există nicio acţiune, nicio faptă, nicio vorbă care să nu se poată încadra în legile onoarei şi în morala creştină.” Acţiunile lor au fost însufleţite de dragostea creştină, conform crezului că „exişti în măsura în care iubeşti şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! (Florian PALAS)

Suflete de eroi

Ca unul dintre supravieţuitori, prieten cu Ion Gavrilă Ogoranu şi camarad de lupte din perioada studenţiei clujene (1945-1948), am rămas şi unul dintre medicii care l-au tratat şi încurajat în boala pe care a suportat-o şi a acceptat-o în ultimele luni de viaţă ca un martir. Noi, medicii, am încercat cu mijloacele ştiinţei omeneşti să-l smulgem din ghearele morţii. Dar cu o zi înainte de deznodământ, el fiind încă internat la un spital clinic din Cluj, mi-a spus la telefon următoarele:

- Teo, să ştii că numai sufletul a mai rămas din mine, corpul nu mi-l mai simt! Şi spunându-mi acestea, mi-am amintit de un alt erou al neamului românesc, inginerul agronom Traian Golea (aceeaşi profesie ca a lui Ion Gavrilă Ogoranu), care a ajuns după 1948 în exil în America şi care şi-a închinat întreaga viaţă luptei pentru apărarea şi salvarea neamului românesc din robia comunistă. El a scris, a tipărit şi a difuzat gratuit cărţi despre România şi neamul nostru înlănţuit, tuturor bibliotecile universitare din lume, inclusiv în ţările stăpânite de comunismul rusesc. Această activitate a sa, pusă în balanţă, întrece în mod sigur suma tuturor celorlalte activităţi ale întregului exil românesc.Cei doi eroi, Traian Golea şi Ion Gavrilă Ogoranu, au dorit să moară în ţară, pe pământul strămoşesc, în “casele” lor. Traian Golea s-a întors în România în ultimele zile ale vieţii sale, ca să moară şi să fie înmormântat în ţara pentru care şi-a jerfit întreaga viaţă.

Nu voi uita niciodată cum, însoţindu-l în ultimele zile ale lunii septembrie 2004 de la aeroportul Otopeni direct la un spital din Braşov, o tânără doctoriţă l-a primit protocolar şi l-a întrebat sec:

- Ce vă doare?

El a privit-o mai insistent şi apoi i-a răspuns cu obişnuitul zâmbet care-l caracteriza:

- Nimic nu mă doare, domnişoară, numai sufletul, dar ăsta este numai al meu, iar dumneata tot nu mi-l poţi înţelege şi nici nu mi-l poţi vindeca!

Câtă asemănare între cele două momente terminale ale celor doi eroi! Căci şi Ion Gavrilă Ogoranu, în care nu mai rămăsese decât sufletul, n-a vrut să moară într-un spital din Cluj şi i-a cerut distinsei şi iubitei sale soţii să-l externeze din spital şi să-l ducă să moară “acasă”, în casa în care această soţie eroină, Ana Gavrilă, l-a ţinut ascuns 20 de ani, legându-se sufleteşte prin jurământ să împărtăşească aceeaşi soartă în cazul în care ar fi fost depistaţi de “câinii securişti”, adică executarea sentinţei condamnării la moarte pentru Ion Gavrilă Ogoranu, de care în mod sigur şi ea ar fi avut parte.

Este un exemplu de sacrificiu şi iubire fără egal, de familie cu adevărat trăitoare în duh creştin. Şi bunul Dumnezeu le-a răsplătit fidelitatea, trimiţându-le îngeri păzitori şi apărători împotriva uneltirilor meşteşugite, diavoleşti şi omeneşti. Şi sunt convins că, atunci când ţara şi neamul nostru se vor elibera şi de neocomunism şi îşi vor putea scrie adevărata istorie, această casă în care a locuit familia Ion şiAna Gavrilă va deveni un muzeu memorial, un loc de pelerinaj naţional. De-abia atunci oameni de cultură, istorici, scriitori, artişti vor imortaliza pentru generaţiile viitoare această familie care a supravieţuit numai cu ajutorul Providenţei, într-o vreme în care forţele răului au pus stăpânire pe toţi cei laşi, mişei sau defetişti, trădători de ţară şi vânzători de oameni.

Dr. Teofil MIJA

Testamentul Grupului Carpatin- Făgărăşan, condus de Ion Gavrilă Ogoranu

Pe potecile munţilor, acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria şi conştiinţa libertăţii neamului nostru, alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri şi gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri şi gânduri, izvorâte şi călite în dragoste pentru neamul nostru.

Şi aşa am înţeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor, în care din loc în loc strălucesc sori şi luceferi, într-o ploaie de stele, şi care izvorăşte din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeaşi dâră de lumină, din ce în ce mai puternică, terminată în visul nostru la picioarele Domnului Hristos în Ziua cea Mare.

Şi-n această dâră de foc, din urma şi dinaintea noastră, noi, câţiva fii ai acestui neam, pe care destinul ne-a adunat pe aceste creste, ne aducem aportul nostru de foc, candela iubirii noastre de neam, jertfa noastră. Vrem să aducem pe altarul patriei tot ce se va găsi mai bun în slaba noastră fiinţă pământeană: libertatea noastră, tinereţea noastră, renunţările la o viaţă tihnită. Şi de candela ce-am aprins-o va cere, pentru a lumina, însăşi viaţa noastră, nu vom ezita să o sacrificăm. Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiţii deşarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni.

Cu atât mai mult suntem departe de meschinele probleme materiale, de pofta de îmbogăţire în viitor. Niciunul din noi nu avem averi de apărat, nici interese de clasă. Niciodată, nici noi, nici părinţii noştri, nu am exploatat munca şi viaţa nimănui. Din contră, suntem din rândul acelor care în viaţă au cunoscut mai mult foamea şi lipsurile, decât tihna şi belşugul. Ceea ce ne-a mânat aici a fost dragostea de acest neam, liberă de orice meschinărie. Am învăţat să privim neamul nostru, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei.

Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire.

Noi nu admirăm neamul nostru, nici nu căutăm să-l înţelegem şi să-l studiem în virtutea nu ştiu cărui principiu scornit de mintea omenească. Noi îl iubim. Aşa cum e. Aşa cum îşi iubeşte copilul părinţii lui. Şi nu l-am schimba cu oricare altul, nici în gând, cum nicio mamă din lume nu şi-ar schimba copilul ei. În inima şi mintea noastră n-au încolţit niciodată visuri şi gânduri de emigrare prin nu ştiu ce ţări fericite. Voim să rămânem aici părtaşi ai durerilor şi bucuriilor neamului, al destinului său, în valul căruia voim şi noi să ne contopim soarta noastră. Noi nu admirăm şi nu lăudăm în cuvinte deşarte pe Ştefan cel Mare. Nici nu-i folosim numele ca soclu, pe care să înălţăm statuia nimicniciei noastre, noi îl iubim cu iubirea oşteanului care s-a jertfit sub comanda domnului, pentru libertatea Moldovei, la Valea Albă. Şi ne plecăm spinarea alături de aprodul Purice, ca domnul să încalece.Auzim ca o adiere dulce cuvintele de mulţumire ale lui Ştefan. Întindem o mână de frate peste veacuri apărătorilor Sarmizegetusei, arcaşului lui Ştefan, oşteanului în opinci de la Rovine, pandurului lui Tudor şi moţilor lui Horea şi Iancu. Comunicăm de la suflet la suflet cu orice român de totdeauna, focul sfânt şi cald al familiei româneşti. În aceşti ani am găsit în suflete de români, adesea umili şi nebăgaţi în seamă, atâta nobleţe şi atâta frumuseţe, încât nu o viaţă, dar şi o mie de vieţi de ai avea, merită să le jertfeşti. Ne-am lovit însă şi de atâta răutate, ipocrizie, interese, ambiţie prostească, zgârcenie şi mai ales nepăsare, încât ni s-a umplut sufletul de durere, amărăciune şi dezgust. A trebuit să primim pe obrazul nostru, nu odată, sărutul scârbos a lui Iuda şi, nu odată, otrăviţi cu roadele amare ale josniciei omeneşti, am ajuns în pragul deznădejdii. Ne-am coborât atunci în adâncuri şi din istorie ne-am luat din nou seva dătătoare de viaţă. Ne-am cuminecat din jertfa tuturor câtor şiau dat viaţa pentru acest neam. Iar voi dragi camarazi căzuţi din rânduri, neaţi legat prin jertfa voastră cu putere, în lupta din care nu putem să ieşim decât biruitori sau morţi. Şi mai ales am simţit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omeneşti ne-ar fi dus la moarte şi deznădejde. Aici, pe crestele munţilor, am simţit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Şi noi, prin suferinţa noastră, am învăţat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuţi, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înţelege, drama de pe Golgota.Aceste gânduri, adânc frământate în nopţi lungi de iarnă, îngropaţi în zăpezi pe crestele Carpaţilor sau în ceasurile de veghe cu arma-n mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate şi oraşe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă şi să desăvârşească marea şi strălucita biruinţă românească.

Grupul carpatin-făgărăşan, muntele Buzduganu, Săptămâna Mare

Ultimul roman al Badiei

Editura Marist (http://www.marist.ro/) a lansat, la Târgul de carte Alba Transilvana, o mărturie creştină tulburătoare: „Iuda“, ultimul roman al regretatului luptător anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu, refăcut împreună cu Anamaria Ciur din note găsite în Arhivele Securităţii. Lucrarea, care transpune martiriul Mântuitorului în România, a fost scrisă în munţi, în postul Paştelui anului 1954, dar manuscrisul a căzut în mâinile Securităţii, povesteşte Bădia Ogoranu. Pe când studia, după ‘90, dosarul grupului de rezistenţă anticomunistă din Munţii Făgăraş, a găsit o parte din filele manuscrisului fotografiate de Securitate, dar fără final, acesta fiind împărtăşit nepoatei sale, Anamaria Ciur. „Pe patul spitalului, cu o săptămână înainte de plecarea sa în veşnicie, m-a strâns la piept cum nu mă mai strânsese până atunci şi plângând mi-a spus: Draga tatii, ţie-ţi rămâne să termini Iuda. Dumnezeu să te ajute“, mărturiseşte aceasta. (V.R.)

VEGHEA – Publicatie a Generatiei Neasteptate – http://www.veghea.ro/

REMEMBER. Scrisoarea Anei si a lui Ion Gavrila Ogoranu catre Monica Macovei, dupa ce aceasta le-a refuzat recunoasterea meritelor anticomuniste

Scrisoare deschisă adresata D-nei Monica Macovei, Ministru al Justitiei

Aceasta scrisoare, semnata de Ana si Ion Gavrila Ogoranu, a fost redactata ca urmare a refuzului autoritatilor de a recunoaste Anei Gavrila statulul de luptator in rezistenta anticomunista. Ana Gavrila si-a dedicat viata luptei impotriva comunismului: a facut parte din rezistenta din munti, a fost arestata si anchetata in numeroase randuri pentru a trada grupul de rezistenta din muntii Fagarasului, grup condus de sotul ei, Ion Gavrila Ogoranu.

Rugamintea familiei Gavrila este ca aceasta scrisoare sa ajunga in atentia cat mai multor romani. (O recomand in special ALIANTEI FAMILIILOR, care si-a permis sa o "garanteze" iresponsabil pe sinistra Macovei la alegerile europene)

Stimata Doamna Ministru,

În anul 2001, subsemnata Gavrila Ana din localitatea Galtiu judeţul Alba, soţia lui Ion Gavrila-Ogoranu, născută în 10 decembrie 1921, am înaintat Comisiei Comisiei pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă, care functioneaza in cadrul Ministerului Justiţiei, un Memoriu documentat, în care solicitam dreptul de a mi se acorda calitatea de Luptător în Rezistenţa anticomunistă, relatând şi documentând faptele pentru care am cerut acest lucru cu probe juridice.

Nu am primit atunci nici un răspuns.

În data de 9 martie 2006, adică dupa 5 ani! am primit următorul răspuns la cererea mea: „Comisia, cu majoritatea voturilor membrilor, a decis respingerea cererii dumneavoastră de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, întrucât nu se încadrează în prevederile art. 1 coroborat cu art. 2 şi 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 214/1999”.

Doamna Ministru, eu în expunerea mea de atunci mi-am prezentat faptele aşa cum le-am trăit eu, căci nu mi-am încadrat viaţa după articole de lege, rămânând ca onorata Comisie să cerceteze şi să judece. Prin prezenta scrisoare repet motivele pe care le-am invocat atunci, pentru că ele sunt însăşi viaţa mea, şi ca şi a mea, a mii de femei şi bărbaţi vii sau morţi din ţara noastră. Deci să-mi fie cu iertare dacă voi fi silită să-mi povestesc viaţa sub regimul comunist.

M-am născut în 1921, în 10 decembrie, în localitatea Drâmbar, jud. Alba. Am urmat cursurile şcolii de gospodărie, şi am fost înfiată de o mătuşă din localitatea Galtiu, jud. Alba. Mi-am făcut educaţia sub influenţa a doi oameni de mare suflet: Preotul greco-catolic Iosif Pop, viitorul Protopop din Târgu-Mureş, şi a profesorului Vasile Hanu, care şi la vârsta de 101 ani, azi, îşi mai aminteşte de mine.

M-am căsătorit în 1944 cu studentul medicinist Petru Săbăduş de la Facultatea de Medicină din Sibiu, refugiat din Ardealul de Nord. Am fost prevenită de soţ că alături de el vom avea necazuri mari în viaţă, şi eu am fost gata să fiu alături de el şi la bine şi la greu. Necazurile au început odată cu 23 august 1944. Soţul meu făcea parte dintr-o organizaţie studenţească naţionalistă. Zeci de studenţi bucovineni şi basarabeni, care se aflau în zonă, ne-au cerut ajutorul să-i ascundem să nu fie arestaţi de poliţia română şi sovietică pentru a fi deportaţi în URSS. Îmi amintesc de un student cu numele Dan Dumitrescu. Toată iarna ne-am ocupat de acest lucru, mai ales eu, căci soţul era străin de sat. Până când şi-a obţinut acte confecţionate de un student bucovinean cu numele Havrilescu.

Din Germania a sosit un grup de paraşutişti în plină iarnă, cărora soţul le-a găsit adăpost. Pe telegrafistul Gheorgheionii l-am ocrotit în casa părinţilor mei. În memoriile scrise ale acestuia, după 1990, aminteşte acest episod. Am contribuit la toate acestea, în condiţiile în care şi eu şi soţul locuiam în casă străină, căci în casa mătuşii era instalat comandamentul Armatei Roşii.

În anul 1946 ne-am mutat cu soţul la Cluj. Aici soţul era încadrat în organizaţia anti-comunistă de la Universitate. Zeci de studenţi veneau în casă la noi şi asistam fără să vreau la toate problemele lor, acordând ajutor celor care aveau nevoie. Sunt nume înscrise la loc de cinste în Istoria Rezistenţei anticomunistă. Dau câteva nume: Ion Golea, viitorul paraşutist din 1951, Doctorul Gruiţă Victor din Teiuş, Doctorul Nosa, Doctorul Scrob, studenţii Pintea Eugen, Pop Cornel, Ion Munteanu, Pavel Mârza, şi făgărăşenii Chiujdea Ion, Maga Mihai, Haşu Laurian şi Gavrilă Ion, viitori luptători în Rezistenţa făgărăşană.

Trăiesc încă şi pot da mărturie despre ce a fost în casa noastră Dr. Teofil Mija din Săcele, Braşov, directorul Institutului Cristiana şi Dr. Gheorghe Cornea din Bucureşti, veteran al Rezistenţei din Târgu Mureş.

În timpul grevelor studenţeşti din 1946, în casa noastră s-au pus la cale multe planuri, la care eram, fără să vreau, martoră. Aici s-au făcut şi planuri de retragere în munţi în grupuri de rezistenţă. În 1947 s-a ţinut în munţii Apuseni un congres al centrelor studenţeşti de pe ţară. Mulţi au plecat într-acolo cu raniţa din casa noastră din Galtiu, aprovizionaţi de mine.

Când în 1947 şi 1948 începuse teama arestărilor şi cei urmăriţi nu mai dormeau pe-acasă, eu puneam un covor pe sfoară spre a se şti dacă au fost căutaţi de Siguranţă sau nu în noaptea aceea, căci arestările se făceau de obicei noaptea.

În 15 mai 1948 nu am mai pus covor dimineaţa, căci noaptea un grup de poliţişti şi soldaţi au spart uşa casei căutându-mi soţul peste tot, înjurându-mă şi ameninţându-mă. Nu s-au sinchisit că în pătucuri dormeau cei doi copii ai noştri de 4 şi de 2 ani. Şi am rămas în casă ostatică timp de o săptămână, fără să pot ieşi să cumpăr hrană pentru copii. Apoi am fost evacuată cu copiii şi hainele de pe noi. M-am reîntâlnit cu soţul la un loc convenit dinainte. Ei, ce scăpaseră de arestările din mai, s-au hotărât să se retragă la munte, lucru ce l-au şi făcut. Eu am rămas să dau răspuns Securităţii unde ar putea să fie bărbatul pe care-l căutau peste tot. Într-o vreme când mă aşteptam să fiu şi eu arestată m-am mutat în ascuns cu copiii în munţii Apuseni, la nişte oameni în apropierea luptătorilor. Atunci am cunoscut o parte dintre ei: Popa Ştefan, Nicu Moldovan, şi mai ales pe studenta Alexandrina Teglaru cu care am şi locuit o bucată de vreme. De altfel în cartea amintirilor ei, intitulată „Lacrima prigoanei”, la pagina 102, această luptătoare mă aminteşte şi pe mine.

Spre toamnă, bărbaţii au hotărât ca un grup dintre ei să treacă graniţa iugoslavă, pe o cale pe unde s-a mai trecut. Între ei era şi soţul meu. Au fost prinşi pe graniţă, duşi la Timişoara şi apoi la Cluj, în lotul sutelor de studenţi arestaţi. O întreagă iarnă am fost aproape în fiecare zi, împreună cu sute de mame, soţii, surori, logodnice, am îngheţat în faţa porţilor de fier ale închisorii din Cluj pentru a le introduce, când era permis, alimente şi haine.

Am asistat la procesul studenţilor din săptămâna Paştilor din 1949, zile în şir, şi i-am cunoscut astfel pe mulţi, băieţi şi fete. I-am însoţit cu alte soţii până i-au urcat în dubă în gara Cluj. Ne-a îngrozit zgomotul de lanţuri şi zbieretele, când i-au dat jos în gara Aiud. Apoi nu am mai auzit nimic de ei, parcă i-ar fi înghiţit pământul. Se zvonea că ar fi fost duşi la Piteşti.

Prin 1951, s-a ajuns un zvon la Gherla, că soţul meu ar fi în această închisoare. Am reuşit să iau legătura cu sora Dr. Bărbosu, medicul închisorii. Eram mulţumită să ştiu că e viu, şi din când în când, sora Doctorului îmi confirma acest lucru.

Aşa a durat până în toamna anului 1952, când întâlnind-o, aceasta a început să plângă. Am înţeles: soţul meu era mort. Nu mi-a dat nici un amănunt decât că ar fi fost operat la spitalul din Dej.

Am colindat prin cunoscuţi Dejul, şi am aflat indirect că soţul meu a fost dus la acest spital. Doi foşti colegi de facultate, medici, au încercat zadarnic să-l salveze, dar toate organele interne erau zdrobite în bătaie. Adevărul îl voi afla de-abia peste ani, când deţinutul plutonier al carui nume nu mi-l amintesc, de pe strada Doinii din Alba Iulia mi-a povestit că soţul meu a fost bătut de directorul închisorii, Goiciu, pentru că l-a ridicat pe acest plutonier din curtea închisorii, şi l-a dus la infirmerie.

Am rămas de mână cu doi copii mici, fără casă, fără slujbă, că nimeni nu vroia să mă angajeze. Dintr-un loc practic alungată, în altul neprimită. Rudeniile mele au fost ameninţate că dacă mă mai ţin, vor fi duse în Bărăgan. În sfârşit mătuşa mi-a dat un petec de pământ în Galtiu, pe care am apucat să-l cultiv. Dar s-au găsit oameni de-ai partidului care au venit şi şi-au împărţit acest teren, rămânând şi fără el. Au construit pe el case pe care le folosesc ca proprietate legală până în ziua de azi. Între timp eram luată de securitate cu duba, şi interogată când despre unul, când despre alţii dintre colegii soţului meu, mai ales despre Alexandrina Teglaru. N-am recunoscut, oricâtă presiune a fost făcută asupra mea, iar despre altele, n-aveam ce spune, căci într-adevăr nu ştiam nimic.

În 1954 s-a întâmplat un caz care mă putea costa mare nenorocire. Soţul meu ascunsese aparatul de radio a lui Gheorghionii, care de altfel era şi defect, într-un fund al podului casei, fără ca eu să ştiu. Copiii jucându-se l-au găsit, l-au dat jos şi cu copiii din vecini, se jucau pe stradă cu el. A aflat securitatea, copiii au fost luaţi de scurt unde l-au găsit, şi toată vina a căzut pe mine. Am fost dusă la Securitatea din Orăştie şi Deva, anchetată dur, şi lovită să spun. A durat mult până s-au convins că într-adevăr eu nu ştiam nimic despre acel aparat. Am fost anchetată să spun după cine port doliu, şi de unde ştiu că soţul meu e mort. În acelaşi timp eram privită în sat cu ură şi desconsiderare. Îmi cumpărasem un cal, şi făceam cărăuşie, dar mi-a fost confiscat calul, lăsându-mă cu căruţul în mijlocul satului, sub motiv că particularii nu mai aveau voie să aibă cai.

În 1955, a sosit la mine din munţii Făgăraşului, fostul camarad şi coleg de liceu al soţului meu, Ion Gavrilă. L-am primit cu drag, ştiind cât ţinea soţul meu la el. El m-a rugat să mă deplasez la Cluj, să găsesc pe un alt coleg, Maga Mihai, student, lucru ce l-am şi făcut. Acesta mi-a spus că luptătorii făgărăşeni trecuseră în Grecia. Urma ca în primăvara următoare, să pornească şi Gavrilă pe acest drum, când Mihai Maga a venit cu vestea că luptătorii se aflau în realitate arestati la Securitate.

Ion Gavrilă a rămas în familia mea ascuns timp de 21 de ani. Mi-a povestit istoria grupului făgărăşean. Ştiam că e condamnat la moarte în contumacie, ştiam că legea prevedea că cine ajută un duşman al poporului, e pasibil de aceeaşi pedeapsă. Deci cunoşteam pericolul la care mă expuneam...

Am muncit cu braţele să câştig pâinea pentru familie, cu veşnica ameninţare că o nenorocire se putea întâmpla oricând. Am încredinţat casa şi familia Maicii Domnului, şi cu această credinţă am păşit într-o nouă încercare a vieţii. Şi-au fost destule situaţii când am ajuns la capătul puterilor.

Astfel, în 1959, de Sfântul Nicolae, 6 decembrie, am fost alungată din casă de miliţie, primărie şi securitate, pentru ca locuinţa să fie dată secretarului Sfatului popular. M-am mutat în prag de iarnă într-o moară părăsită, fără podele, ferestre şi uşi. În dosarul înaintat în 2001 se află acest lucru, confirmat în faţa notarului public printr-o declaraţie a soţiei fostului secretar, care a beneficiat de casă, şi care mai trăieşte şi azi. Am fost astfel deportată timp de 14 ani. Mi s-au făcut perchiziţii de către securitate, şi numai printr-o minune soţul meu nu a fost descoperit. Moara a suferit trei inundaţii, fiind aproape distrusă.

În 1970 m-am îmbolnăvit de meningită, şi am stat patru luni la spitalul din Cluj, îngrijită de profesorul Ioan Gavrilă. Întâmplările celor 21 de ani au fost povestite de soţul meu în cartea „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, şi-au fost relatate în Memorialul Durerii al Dnei Lucia Hossu Longin. De asemenea, faptul că am fost urmărită se află confirmat şi în documentele Securităţii, ca de exemplu: Când în 1969, în suita preşedintelui Nixon, a sosit din America preotul Mircea Toderici, eu i-am dus o scrisoare a soţului meu, în care îi cerea ajutorul, scrisoare care a ajuns pe masa preşedintelui Nixon, şi care a reprezentat salvarea soţului meu când a fost prins în 1976, la Cluj, de Securitate. Soţul meu stând ascuns, a păstrat în continuare şi în această situaţie, legătura cu unii fraţi de suferinţă: Dr. Mârza Pavel, Dr. Gruiţă, Dr. Nosa, Prof. Nicolae Mârza, Prof. Ion Grecu. De multe ori, legătura a fost făcută prin mine. Din casa mea a plecat în 29 iulie 1976 soţul meu la Cluj, şi s-a întors de la securitate peste 6 luni. Eu i-am pregătit raniţa când la 23 decembrie 1989 a plecat la Bucureşti cu intenţia de a contribui la formarea unei armate care să apere Revoluţia. Eu l-am îngrijit şi îndemnat să scrie întâmplările prin care am trecut.

Am renunţat la orice confort şi linişte de dragul idealurilor soţilor mei, şi a prietenilor lor, de dragul adevărului şi al dreptăţii. Am trăit toată viaţa din munca braţelor mele, fără a apela la mila nimănui.

Nu pentru bunuri materiale am cerut să fiu trecută printre luptătorii Rezistenţei anticomuniste, nici măcar pentru o mândrie deşartă. Voiam să se facă drepate şi celor din Rezistenţa anticomunistă.

Aceasta mi-a fost viaţa, la 85 de ani am conştiinţa împăcată că mi-am făcut datoria alături de cei doi soţi ai mei, şi ai fraţilor lor de idealuri. Nu aş fi deranjat nici de data asta pe nimeni, dar mă doare nedreptatea şi nepăsarea. Nu mă gândesc la cei ce coroborează art. 1 cu art. 2 şi cu art. 3, care, lucru sigur, n-au nimic în comun cu Rezistenţa anticomunistă din România. Mă gândesc însă cu groază şi cu adâncă tristeţe că între cei care au decis, cu majoritate de voturi, să fiu exclusă, au fost desigur şi foşti deţinuţi politici, care în piticimea lor, n-au învăţat nimic din istoria României. Căci dacă din expunerea vieţii mele sub comunism atât au priceput că art. 1 nu coroborează cu art. 2 din altă lege postdecembristă, insemnează că nici nu merită să ştie mai mult. E posibil ca între deţinuţii politici consultanţi să fie şi dintre cei cu suflete seci, care nu au fost în stare să trăiască istoria României, şi au fost aleşi anume. Noi am fost luptători, şi nu căutători de titluri.

Declar că îmi retrag cererea trimisa Comisiei cu 5 ani în urmă, şi refuz să fac „plângere” la instanţa de contencios. M-aş simţi încă o dată insultată şi umilită. Dacă ţara are nevoie de noi, cei care am luptat în Rezistenţa anticomunistă, să ne caute în arhivele Securităţii pe cei morţi, şi să ne contacteze pe cei care mai trăim.

Cu stimă,

Gavrilă Ana.

Aceasta a fost declaraţia soţiei mele. În situaţia ei, eu Ion Gavrilă Ogoranu eu cunosc zeci de cazuri asemănătoare, dacă nu chiar mai grave, de pe întreg cuprinsul ţării. Astfel, soţiile luptătorilor Ioan Pop şi Gheorghe Haşu, executaţi în Rezistenţa făgărăşană, nu au reusit să aibă calitatea de soţii de Luptător. Văduva Mariana Macavei n-a putut să obţină în justiţie calitatea de Luptător în Rezistenţă în lotul Dabija din Munţii Apuseni, pentru soţul ei Macavei Traian, şi nici pentru ea ca soţie de Luptător. Aceste femei trăiesc încă, şi pot da mărturie despre acest lucru, despre nedreptatea care li s-a făcut, prin justiţie. Fiica Luptătorului Lupşa din Vrancea, una din cele mai impunătoare grupuri de Rezistenţă, n-a reuşit să obţină pentru tatăl ei calitatea de Luptător în Rezistenţă, nefiind luată de nimeni în seamă. Şi aş putea să mai dau exemple destule. Dacă într-adevăr ţara doreşte să-şi reconsidere trecutul, şi să cinstească Rezistenţa, să ne caute ea pe noi, şi nu să ne oblige să ne umilim în faţa unor Instanţe nepotrivite şi nebinevoitoare.

Cu stimă,

Ion Gavrilă Ogoranu.


Nota mea: Badia a murit la scurt timp, pe 1 mai 2006, urmat, peste doua luni, la 7 iulie 2006, de iubita lui sotie, Ana.


Gasiti toate volumele epopeii lui Ion Gavrila Ogoranu "Brazii se frang dar nu se indoiesc" la Editura Marist, Baia Mare

SCANDALOS. Scapat de securistul Plesita, aproape rapus la Casa de Pensii. REZISTENTA din munti, inlocuita cu "societatea civila", e prigonita si azi

DOCUMENT CNSAS-PLESITA 1
DOCUMENT CNSAS-PLESITA 2
Are 85 de ani si e ver­de ca bradul. De altfel, a pribegit printre brazi un sfert din viata sa: 21 de ani in rezistenta anticomu­nista din munti, cautat pas cu pas de insusi Nicolae Plesita. Cazul lui Gavrila Rusu este la fel de uimitor ca si cel al lui badia Ogoranu, tot Gavrila. Luptatori veterani care certifica ca Romania a avut cea mai indelungata rezistenta armata anticomunista din Europa Centrala si de Est. Scapat de urgia Securitatii timp de 21 de ani, Gavrila Rusu (foto), un roman de legenda care ar trebui tinut pe palme, este lovit acum de... Casa de Pensii. Directia de Munca si Protectie Sociala, Casa de Pensii din Sectorul 5, i-a taiat, fara nici un pre­aviz, indemnizatia de persecutat politic de catre regimul comunist si, mai mult, i-a dispus sa plateasca din urma "un debit" de 3500 de lei noi. Decizia l-a imbolnavit de inima pe batranul anticomu­nist. Se intampla in Romania.

In primavara lui 1947 a fost condamnat la moarte pentru ca a participat la organizarea grevei generale a studentilor din Cluj din 10 mai 1946 si a condus revolta a 18 sate somesene, ca protest pentru alegerile falsificate de comisarii rusi. Dupa o amnisitiere data de Regele Mihai, grupul sau de luptatori, din "Lotul Zarnesti", este condamnat din nou, in 1948, la 25 de ani de munca silnica si zece ani de degradare civica. Silviu Brucan cere in organul comunist "Scanteia" sa fie executati prin impus­care.
Este cautat de trupele securitatii din perioada ocupatiei bolsevice, in frunte cu locotenentul de atunci Nicolae Plesita. I-a prins bine pentru a scapa de urmarire si faptul ca a facut armata in 1943 la Vanatorii de munte. A luptat mai ales din Piatra Craiului, care, spune partizanul, "e raiul pe pamant, o stiu ca pe pro­pria palma". "Taranii nu ne tradau sub niciun chip", mai subliniaza veteranul: "dovada ca am reusit sa scap atatia ani". Cand a coborat din munti, in 1967, securistii nu l-au crezut ca este el, Gavrila Rusu, zis Visu. Intr-o nota strict secreta, din 1966 - gasita azi la dosarul sau de circa doi metri cubi, aflat la CNSAS - lt colonelul Nicolae Plesita raporta: "Organele noastre urmaresc in actiune pe fugarul PNT-ist RUSU GAVRILA, fugit din tara in 1947 dupa o activitate contrarevolutionara intensa. Din anul 1950 nu se cunoaste nimic despre existenta fugarului, din care cauza suntem ingreunati in urmarirea lui si a legatu­rilor"- vezi documentul la ZIUA. Intr-o alta adresa strict secreta, purtand semnatura lui Plesita, se afirma ca, "dupa disparitia sa de la domiciliu ar fi intrat intr-o banda inarmata care actiona in muntii Tiblesului; depistat de regiunea MAI Maramures si cu ocazia depis­tarii ar fi fost impus­cat". Asa ca va inchiputi sur­priza organelor de se­curi­tate cand, in 1967, s-au trezit in brate cu "dusmanul poporului".

Protejat de americani
Dupa ce a aflat ca rusii au fost eliminati, treptat, din sistem si toti detinutii politici au fost eliberati, in anii '64-'65, Gavrila Rusu a mai stat putin ascuns, ca sa se convinga ca nu e o stratagema a comunistilor. Apoi, in aprile '67 s-a suit in tren si s-a dus la Bucuresti unde a incercat sa se refugi­eze la Ambasada Frantei. Acestia l-au refuzat insa si, atunci, s-a dus la Ambasada Ame­ricii. Un ofiter american care stia romaneste si era avizat asupra rezistentei din munti l-a preluat si l-a sfatuit ce si cum sa faca. Au stabilit o forma de legatu­ra dupa care s-a deplasat direct la Securitate. Aici, un colonel, Toader, a ramas traznit si l-a pus sa-i poves­teasca aventurile sale, spu­nandu-i "ca oricum nu te mai pot aresta acum". "Pentru noi esti o adevarata scoala de supravietuire", i-a mai spus un comandant.

"Brazii se frang, dar nu se indoiesc"
Dupa 21 de ani de rezistenta in munti, anticomunistul urmarit pentru "razvratire si insurectie armata" este pe cale sa fie rapus de o decizie aberanta, care, desi a contestat-o printr-o petitie, se aplica. In anul 2005 badia Ion Gavrila Ogoranu a incercat sa-si ia un credit la o banca. Acesta i-a fost respins, pe motiv ca... avea cazier: de "dusman al poporului". Ulterior, in martie 2006, atat lui Ion Gavrila cat si sotiei sale, Ana, chinuita 21 de ani de Securitate, Ministerul Justitiei le-a refuzat recunoas­te­rea calitatii de "lupta­tor in rezistenta antico­munista". Cei doi i-au scris atunci ministrului Monica Macovei: "Daca intr-adevar tara doreste sa-si reconsidere trecutul, si sa cin­steas­­ca Rezistenta, sa ne caute ea pe noi, si nu sa ne oblige sa ne umilim in fata unor Instante nepotrivite si nebinevoitoare". Dupa doua luni s-a stins badia, de inima rea, urmat, apoi, in alte doua luni, de sotia sa, care ii lasase, degeaba, ministrului Justitiei, ultimul sau cuvant: "Daca tara are nevoie de noi, cei care am luptat in Rezistenta anticomunista, sa ne caute in arhivele Securitatii pe cei morti, si sa ne contacteze pe cei care mai traim". Cei doi eroi au murit lasandu-ne exemplul lor de daruire totala pentru tara, neam si Dumnezeu. "Toata viata mea am fost ocrotit de Dumnezeu, astazi cine domneste in Roma­nia?", se intreaba camaradul lor, Gavrila Rusu. Nu vrem sa credem ca actualul regim este mai rau decat cel bolsevic si doreste oficial rapunerea tuturor luptatorilor anticomu­nisti. Asteptam raspunsul de urgenta al autoritatilor.

Victor RONCEA

"Viperele negre" au predat stafeta misiunii din Afganistan

Bucuresti, 3 iul /Agerpres/ - Baza Lagman din Qalat (Afganistan) a gazduit, vineri, ceremonia militara de predare-primire a misiunilor intre Batalionul 21 Vanatori de Munte 'General Leonard Mociulschi' din Predeal si Batalionul 280 Infanterie Mecanizata din Focsani.
La festivitate au participat loctiitorul comandantului Comandamentului Regional de Sud, general de brigada John Nicholson, guvernatorul provinciei Zabul, Mohammed Ashraf Nasseri, comandanti ai Politiei si Armatei Nationale Afgane si comandantul Task Force Zabul, colonel Gheorghe Vatamanu.
Ceremonia militara a inceput cu un moment de reculegere in memoria militarilor cazuti la datorie in Afganistan. AGERPRES/(Danut Puscasu)
FOTO: www.MApN.ro
VIDEO: http://www.mapn.ro/armatatv/categoria2.php

CE SE INTAMPLA CU MAICILE DE LA MANASTIREA CARNU? Explicatiile Episcopiei Buzaului si Vrancei sunt nelamuritoare VIDEO de la mutarea fortata


REALITATEA.NET - Sătenii din Panatau Buzău au protestat împotriva mutării măicuţelor de la mănăstirea din localitate
Scandalul de la manastirea Carnu, din comuna buzoiana Panatau, a luat amploare dupa ce noua maicute, in frunte cu stareta Antonia Vrabie, au fost mutate joi noaptea la Manastirea Poiana Marului. Initial, se pare ca Arhipescopia a propus doar mutarea staretei, insa maicile au aratat ca vor sa ramana impreuna. Explicatiile Episcopiei Buzaului si Vrancei sunt confuze si ciudate.
Miercuri, peste 30 de enoriasi au protestat in fata manastirii fata de decizia conducerii Eparhiei Buzaului de a le muta la o alta manastire pe cele noua maicute aflate de opt ani in acest lacas de cult abandonat in anii comunismului, informeaya Agerpres. Lucrurile au luat o noua turnura ieri, maicutele fiind mutate pana la urma cu forta prin interventia jandarmilor.
'Ce s-a intamplat, a fost o dovada de neascultare', a afirmat neclar purtatorul de cuvant al Episcopiei Buzaului si Vrancei, Adrian Ionescu.

INSULELE KURILE, pamant romanesc

Senatul japonez: Insulele Kurile sunt parte indisolubila a Japoniei si trebuie recuperate urgent

Camera superioara a Parlamentului nipon a adoptat vineri, in unanimitate, o lege care stipuleaza faptul ca insulele Iturup, Shikotan, Kunashir si arhipelagul Habomay sunt "parte indisolubila a Japoniei". Potrivit televiziunii NHK, legea cere adoptarea de masuri imediate pentru recuperarea acestor teritorii, cunoscute drept Insulele Kurile (n.r. - aflate acum in componenta Federatiei Ruse), informeaza RBK Daily.

In amendamentele adoptate la legea care dateaza din 1982 se vorbeste despre "necesitatea depunerii de eforturi maxime pentru redobandirea teritoriilor nordice drept teritorii care apartin Japoniei", precum si pentru extinderea regimului de circulatie libera intre cetatenii acestor teritorii si cetatenii niponi. Anterior, aceste amendamente au fost aprobate de camerea inferioara a Parlamentului, precizeaza RIA Novosti.
Reactie vehementa din partea parlamentarilor rusi
"Este foarte regretabil ca parlamentarii japonezi nu au ascultat nici vocea intelepciunii, nici argumentele partii ruse", a declarat presedintele Comisiei pentru afaceri externe din Duma, camera inferioara a parlamentului federal rus, Konstantin Kosacev, citat de Interfax si Agerpres. Dupa votul de vineri din Senatul japonez, legea fiind deja adoptata in iunie de deputati, "situatia este definitiv in impas si japonezii trebuie sa caute sa iasa din acest impas", a adaugat parlamentarul rus."Rusia trebuie sa reactioneze viguros la acest demers al parlamentarilor niponi", a afirmat si deputatul Partidului Liberal-Democrat, Serghei Ivanov, citat de RIA Novosti.

La randul sau, presedintele Consiliului Federatiei, camera superioara a parlamentului federal rus, Serghei Mironov, a declarat ca legislativul rus va reactiona "intr-o maniera ferma" la decizia parlamentului nipon, Moscova urmand sa formuleze un raspuns in cadrul sedintei din 7 iulie. "Noi nu putem ramane indiferenti", a insistat Serghei Mironov, citat de Interfax.Autoritatile ruse au protestat si in momentul cand legea a fost votata de parlamentarii niponi, calificand gestul venit de la Tokio ca ''inadecvat si inacceptabil".

Textul legii japoneze afirma ca cele patru insule contestate, situate in nordul Japoniei si numite de Tokio - Teritoriile de Nord, iar de Rusia - Kurilele de Sud, sunt "parte integranta" a teritoriului nipon.

La 18 august 1945, la trei zile dupa anuntul capitularii Japoniei, sovieticii au atacat arhipelagul Kurilelor pentru a-l anexa, inclusiv patru insule meridionale care nu au apartinut niciodata Rusiei. ZIUA Online

O ISTORIE PENTRU ROMANII de la Sud de Dunare: Manual in romana, sarba si bulgara. Cu P Boian si Prof Nedelcea despre romanism in Valea Timocului VIDEO


EMBED-Reportaj 04 - Watch more free videos
MANUALUL DE ISTORIE BILINGV (romano-sarb si romano-bulgar) DEDICAT ROMANILOR DIN VALEA TIMOCULUI * O ISTORIE PENTRU ROMANII DE LA SUD DE DUNARE * (autor prof. Valentin Balutiou) este acum disponibil pe internet pe doua site-uri si poate fi consultat/descarcat de catre tinerii romani din Romania, Serbia sau Bulgaria, care sunt interesati de istoria comuna a regiunii in care traiesc in mileniul III. Datorita faptului ca cererea de manuale este foarte mare (interesul starnit de aceasta lucrare fiind pe masura) si pentru accesul neingradit la cele doua manuale, acestea pot fi descarcate in format integral. Reaminesc si faptul ca manualele au fost gandite pentru a veni in sprijinul romanilor (tinerilor etnici romani) din Valea Timocului lipsiti de sistem educational in limba materna si in egala masura publicului larg din cele trei tari vecine, interesat de istoria regiunii. (Dan Popescu, Craiova)
Au fost publicate manualele de istorie pentru românii de la sud de Dunăre în două ediţii bilingve - româno-sârbă:
http://www.valeatimocului.ro/Manual_Rom-Sarba.pdf
şi româno-bulgară:
http://www.valeatimocului.ro/Manual_Rom-Bulgara.pdf
Vezi si
http://www.romaniuitati.eu/content/view/19/42/

UCRAINA loveste Romania. Date din Rada de la Kiev. Replica diplomatica a Bucurestiului. Washingtonul si Moscova au pus problema pe agenda.

Lenin inca misca la Kiev (vezi si foto)
Conform unor surse ucrainene de la Kiev care s-au decis sa slujeasca adevarul, reuniunea extraordinară din 3 iulie a parlamentului ucrainean, convocată la solicitarea Blocului Iulia Timoşenko, a debutat cu blocarea tribunei şi a lojei membrilor guvernului de către deputaţii grupului parlamentar Partidul Regiunilor (PR), după scenariul blocajului din 1 iulie 2009. PR insistă în adoptarea proiectului de act normative care prevede majorarea salariului minim pe economie. În sala de şedinţe au fost afişate lozinci cu apelul către deputaţi la solidarite socială. După deblocarea activităţii, Volodimir Litvin a organizat o conferinţă de presă în care a declarat că evenimentele din Rada Supremă demonstrează existenţa unor tentative din partea unor forţe dinafara parlamentului care isi propun să destabilizeze situaţia din Ucraina. Litvin nu exclude că un scop al acestor acţiuni destabilizatoare ar putea fi provocarea de alegeri parlamentare anticipate în Ucraina şi a arătat că, personal, ar fi bucuros dacă s-ar organiza alegeri anticipate, a adăugat însă că înainte de adiscuta problema alegerilor este necesară modificarea legislaţiei electorale, “altfel procesul se va bloca pur şi simplu”.
Preşedintele parlamentului de la Kiev a acuzat PR de inconsecvenţă, subliniind că, pe de o parte, guvernul Timoşenko este criticat pentru că nu are ministru de finanţe, iar pe de altă parte blochează iniţiativa legislativă care ar rezolva problema potrofoliilor vacante din Cabinetul de Miniştri al Ucrainei.
În plină criză, guvernul ucrainean nu are ministri de finanţe, externe, apărare, transporturi. Recent a fost demis si adjunctul ministrului apararii. E clar ca urmeaza disolutia statului artificial. Conform unor alte surse, de la Washington, aceasta problema se va afla pe agenda intalnirii de marti dintre Obama si Medvedev dar, mai ales, a celei dintre Obama si Putin.

Surse diplomatice de la Bucuresti au refuzat sa confirme aceasta ultima informatie insa ne-au transmis urmatoarele:

· În ceea ce priveşte declaraţia demnitarului ucrainean potrivit căreia hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie în cazul Delimitarea maritimă în Marea Neagră (România c. Ucraina) este „o soluţie împotriva căreia s-a pronunţat delegaţia română în timpul negocierilor cu Uniunea Sovietică, în anii '80”, care „reia practic poziţia pe care a susţinut-o delegaţia Uniunii Sovietice”, surse diplomatice/surse din MAE român consideră soluţia CIJ este una favorabilă părţii române în comparaţie cu oricare din propunerile de delimitare avansate de fosta URSS, inclusiv ultima, care datează din 1987. Astfel, soluţia propusă de URSS în 1987 „dădea” URSS circa 4000 de km pătraţi, în timp ce soluţia CIJ a dat Ucrainei doar circa 2500 de km pătraţi din totalul de 12 200 al zonei în dispută la Haga.

· De asemenea, soluţia reprezintă o confirmare a poziţiei promovate constant de România în negocierile bilaterale, atât cu fosta URSS, cât şi cu Ucraina. Este o decizie corectă şi echitabilă, în deplină concordanţă cu normele dreptului internaţional, practica statelor în materie, precum şi cu jurisprudenţa instanţelor internaţionale.

· Linia de delimitare stabilită de CIJ nu este rezultatul unui „compromis”, cum o califica preşedintele comisiei pentru integrare europeană din Rada Supremă, Boris Tarasiuk, ci reflectă aplicarea riguroasă a unor reguli precise, potrivit unei practici coerente dezvoltate chiar de CIJ. De altfel, după cum rezultă din hotărârea pronunţată în februarie, de CIJ, argumentele părţii române au fost preluate într-o proporţie foarte mare de Curte.

· Afirmaţiile referitoare la proiectul canalului de navigaţie pe braţele Bâstroe şi Chilia din Delta Dunării, nu sunt conforme cu realitatea. În fapt, lucrările ptr acest canal sunt întreprinse cu încălcarea normelor internaţionale şi cu ignorarea recomandărilor şi rezoluţiilor adoptate de organizaţiile internaţionale guvernamentale relevante.

· Nici afirmaţiile potrivit cărora proiectul nu ar afecta mediul înconjurător, fapt care ar fi fost confirmat de „organizaţiile internaţionale şi secretariatele convenţiilor din domeniul ecologiei, inclusiv al Convenţiei de la Espoo” nu sunt corecte. Astfel, Comisia de anchetă internaţională constituită în temeiul Convenţiei de la Espoo a ajuns la concluzia că proiectul are un impact transfrontalier negativ semnificativ, iar Adunarea Statelor Părţi la Convenţia de la Espoo a adoptat cu prilejul celei de-a patra reuniuni a acestui organism (Bucureşti, 19-21 mai 2008) o decizie prin care s-a arătat că Ucraina nu respectă prevederile Convenţiei si s-a solicitat ca partea ucraineană să nu întreprindă nici un fel de lucrări până la aplicarea corespunzătoare a Convenţiei.

· Poziţii similare au fost adoptate de toate organismele internaţionale relevante.

· O luare de poziţie recentă o reprezintă demersul Secretarului Executiv al Comisiei Economice ONU pentru Europa, Ján Kubiš, care la data de 25 martie 2009, a transmis viceprim-ministrului Ucrainei, Hryhory Nemyrya, o scrisoare referitoare la proiectul ucrainean, prin care se atrage atenţia autorităţilor ucrainene că Ucraina are obligaţia de a nu mai continua nicio lucrare pentru finalizarea proiectului până la îndeplinirea cerinţelor impuse de Convenţia Espoo şi că activităţile întreprinse reprezintă o continuă violare de către autorităţile de la Kiev a prevederilor Convenţie.

În ceea ce priveşte „politizarea problemei minorităţilor de către partea română”, sursele ZIUA s-au exprimat destul de "diplomatic":

Problemele cu care se confruntă minoritatea românească din Ucraina, îndeosebi în domeniul asigurării învăţământului în limba maternă sunt binecunoscute. Atât în dialogului româno-ucrainean, la toate nivelurile, cât şi în cadrul multilateral (Consiliul Europei şi OSCE) aceste teme sunt discutate cu scopul asigurării drepturilor minorităţii româneşti din Ucraina, consacrate de documentele europene în materie.

Partea română şi-a exprimat în mod constant preocuparea în ceea ce priveşte situaţia învăţământului în limba maternă în condiţiile ofensivei legislative a autorităţilor ucrainene cu scopul consolidării predării în limba de stat.

România şi-a exprimat îngrijorarea că măsurile adoptate pentru promovarea limbii ucrainene in detrimentul numărului de ore alocat limbilor materne au ca efect asimilarea graduala a minorităţilor, în condiţiile în care şcoala nu va mai asigura posibilitatea studierii in limba materna.

A spune lucrurilor pe nume, a invita la dialog, nu înseamnă politizare, probleme există, este cel puţin straniu faptul că parlamentarul ucrainean înţelege să contribuie la consolidarea „relaţiei de prietenie româno-ucraineană” prin prezentarea unor date eronate şi lansarea periodică a unor acuzaţii nefondate la adresa României. Această tactică a Ucrainei înseamnă, de fapt, politizare.

În ceea ce priveşte finalizarea monitorizării respectării drepturilor minorităţii române din Ucraina, aceleasi surse au sutinut ca:

Până în prezent, s-au desfăşurat primele două etape ale operaţiunii de monitorizare, în regiunea Cernăuţi şi în judeţul Suceava, respectiv în judeţul Maramureş şi în regiunea Transcarpatia. Etapa a treia urma să se desfăşoare în perioada 19-24 mai 2008, în regiunea Odesa.

Spre deosebire de etapele precedente, care s-au finalizat prin semnarea formularelor de monitorizare, etapa din regiunea Odesa a fost întreruptă ca urmare a nerespectării de către partea ucraineană a procedurii de monitorizare, a intimidărilor, ameninţărilor şi presiunilor exercitate la adresa membrilor comunităţii româneşti din regiune.

România a transmis Ucrainei propunerea de reluare a celei de-a treia etape a procesului de monitorizare, după evaluarea şi eliminarea cauzelor care au determinat întreruperea procesului in regiunea Odesa, în mai 2008. Suntem interesaţi de reluarea procesului de monitorizare şi asteptăm propuneri concrete în acest sens.

Eu personal sunt interesat intr-o aprofundare a relatiilor cu Rusia pentru rezolvarea de urgenta a problemelor comune care trec peste acest teritoriu al fostei RSS Ucrainene.

PROTESTUL REVISTEI "FOAIA ROMANEASCA" din Ungaria. In atentia autoritatilor darnice cu "minoritatile nationale" si tolerante cu "vecinii si prietenii"

FOAIA ROMANEASCA - PROTEST FATA DE REDUCEREA DRASTICA A FONDURILOR PENTRU FUNCTIONAREA SINGURULUI SAPTAMANAL IN LIMBA ROMANA DIN UNGARIA

Argument

Am scris de nenumărate ori în paginile acestei reviste despre realităţile dure de care ne lovim zi de zi. Despre politica dezastruoasă a statului maghiar faţă de minorităţi, despre manifestările ultranaţionaliste pe care le vedem zi de zi crescând şi devenind din ce în ce mai periculoase. Despre viitorul incert al copiilor noştri, care se maghiarizează accelerat, tocmai prin grădiniţele şi şcolile care ar trebui să fie româneşti. Despre abuzurile la care asistăm neputincioşi zi de zi, din partea celor pe care statul ni i-a dat (printr-o lege mincinoasă) să ne reprezinte.
Am scris şi despre neputinţele şi greşelile noastre. Şi despre ce am crezut noi că trebuie făcut ca să ne îndreptăm.
Pentru toate acestea am fost răsplătiţi de către Voi, cititorii noştri, care v-aţi arătat nu odată interesul pentru munca noastră şi ne-aţi susţinut şi încurajat să o ducem mai departe.
Dar toate acestea au supărat pe foarte mulţi. Unora le-au provocat nopţi nedormite. Altora au făcut să li se clatine scaunul călduţ de sub curul bătătorit de atâtea pupături.
Şi ei au fost atenţi cu munca noastră. Ne-au citit, ne-au tradus în ungureşte (fie la Budapesta, fie la Bucureşti) şi din când în când ne-au atenţionat. Mai voalat la început, mai insistent după aceea, iar la sfârşit ne-au ameninţat de-a dreptul.
Nu i-am luat în seamă pentru că ştiam că avem dreptatea şi adevărul de partea noastră. Şi vă aveam pe Voi, miile de cititori, în spate. Şi nu puteam să cedăm.
N-am făcut-o şi iată că s-a ajuns la cea mai josnică şi mârşavă metodă: tăierea fondurilor sub motiv de criză şi pentru a susţine o altă publicaţie, care să prezinte Ungaria ca raiul de pe pământ.
Asta cu toate că Ungaria s-a angajat textual printr-un acord bilateral româno-maghiar să susţină apariţia săptămânalului Foaia românească. Cu alte cuvinte, ca monedă de schimb am fost buni, dar dacă nu ne-am ţinut gura, s-a schimbat foaia. Oare ce a cerut Ungaria în schimbul angajamentului de a susţine revista săptămânală românească?
Acum suntem finanţaţi de Fundaţia pentru Minorităţi doar cu jumătate din suma necesară. Adică, pentru apariţia a opt pagini. De aceea veţi găsi jumătate din spaţiul Foii gol, în semn de protest. În aceste spaţii, puteţi să vă exprimaţi opiniile şi să le expediaţi pe adresa redacţiei. Ele vor fi publicate mai apoi, în câteva numere speciale, care vor cuprinde doar părerile şi sugestiile Voastre.
Redacţia

P.S.: Ca să nu se mai obosească nici ambasada Ungariei la Bucureşti, nici reprezentanţii AŢRU să ne traducă, cât şi pentru a fi siguri de o traducere conformă cu originalul, traducem noi rândurile de mai sus şi le publicăm în maghiară mai jos.

Eva Iova
red.sef, Foaia romaneasca
eva.iova@foaia.hu
http://www.foaia.hu/
http://evaiova.blogspot.com/

E OFICIAL: Tanarul martir basarabean Valeriu Boboc a fost ucis in bataie de militienii lui Voronin

Expertiza efectuată de un medic britanic confirmă că Valeriu Boboc a murit din cauza loviturilor

CHIŞINĂU (MEDIAFAX) - Expertiza medico-legală efectuată de un medic britanic în cazul decesului tânărului Valeriu Boboc, ucis în timpul protestelor din noaptea de 7 spre 8 aprilie din Republica Moldova, demonstrează că acesta a murit din cauza loviturilor primite, relatează Jurnal de Chişinău în ediţia electronică.

Expertul din Marea Britanie care a efectuat cea de-a doua expertiză medico-legală în cazul lui Valeriu Boboc a prezentat Procuraturii Generale rezultatele expertizei. Potrivit raportului, tânărul a decedat în urma unor lovituri cu un corp dur în zona gâtului şi a cutiei toracice, care au provocat un stop cardiac.

Această declaraţie a fost făcută de procurorul general, Valeriu Gurbulea, care adaugă că acum procuratura urmează să investigheze două variante: dacă loviturile au fost aplicate sau dacă Boboc s-a lovit de corpuri dure.

În acelaşi timp, avocatul familiei Boboc acuză Procuratura că refuză să-i prezinte raportul expertului străin. "Deşi raportul a fost prezentat procuraturii de trei zile, aceasta refuză să ni-l prezinte. Am depus şi o cerere în scris şi aşteptăm răspuns", a declarat avocatul Valeriu Pleşca.

Valeriu Boboc, în vârstă de 23 de ani, a murit în timpul protestelor din noaptea de 7 spre 8 aprilie. Iniţial, părinţii au fost informaţi că fiul lor ar fi decedat în urma intoxicării cu o substanţă necunoscută. Din cauza urmelor de moarte violentă, a semnelor de bâtă lăsate pe corpul acestuia, părinţii au declarat că tânărul a fost omorât în bătaie de poliţişti, care au descins în forţă în acea noapte.

Astfel, dacă la început era susţinută ipoteza că decesul ar fi survenit din cauza intoxicării cu o substanţă necunoscută (ipoteză susţinută şi de Procuratura Generală - n.r.), concluziile raportului de expertiză medico-legală prezentate la mai bine de o lună de la decesul acestuia vorbeau de insuficienţă cardiovasculară, provocată de un stop cardiac în urma violenţei aplicată în regiunea gâtului. Concluziile raportului expertului moldovean au fost confirmate şi de expertiza specialistului din Marea Britanie.

Un martor care afirmase că a fost împreună cu Valeriu în seara respectivă a relatat în detaliu cum a fost bătut acesta de reprezentanţii forţelor de ordine, până când nu a mai dat niciun semn de viaţă. Deşi martorul a povestit că se aflau lângă Arcul de Triumf când poliţia a descins, procurorul Gurbulea afirmă contrariul. Potrivit lui, poliţia a intervenit în forţă în zona străzii Puşkin, unde mai mulţi tineri au blocat circulaţia transportului şi au devastat un chioşc.

Gurbulea mai afirmă că poliţiştii l-au găsit acolo pe Boboc fără cunoştină şi l-au dus la Spitalul de Urgenţă. La scările spitalului, Boboc a fost preluat de o echipă de salvare care în urma consultărilor a constatat decesul acestuia.

Ioana Bojan, ioana.bojan@mediafax.ro

SE INTAMPLA IN ROMANIA: "Tratatul de la Trianon nu e Tratat, e Dictat!" - Kulcsár-Terza József-György in sedinta Consiliului Judetean Covasna. STENO

ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA
PROCES VERBAL
încheiat cu ocazia lucrărilor şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Covasna, din data de 05 iunie
2009, ora 10,00.
Tamás Sándor
– Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna.
Convocarea Consiliului Judeţean Covasna în şedinţă extraordinară pentru astăzi, 05 iunie 2009, ora 10,00 s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 94 alin. (2) şi (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Dispoziţiei Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna nr. 79/03 iunie 2009, consilierii judeţeni fiind invitaţi prin adresa nr. 244/S/03 iunie 2009.
Proiectul ordinii de zi al şedinţei a fost adus la cunoştinţa publică în cotidienele locale „Observatorul de Covasna” şi „Háromszék”.
Constat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru convocarea consiliului, şedinţa este legal constituită, fiind prezenţi, dl secretar?
Varga Zoltán: Dl. Preşedinte sunt prezenţi 29 de consilieri judeţeni din cei 30 în funcţie. Lipseşte motivat domnul consilier Tóth-Birtan Csaba.
Tamás Sándor: Mulţumesc. Drept urmare, declar deschise lucrările şedinţei Consiliului Judeţean Covasna. La lucrările şedinţei noastre, din partea Instituţiei Prefectului judeţului Covasna participă domnul subprefect Ursache Ion, pe care îl salutăm cu drag.
La lucrările şedinţei de astăzi participă de drept secretarului judeţului, iar în calitate de invitaţi participă:
- Dl. Marin Nicolae Gheorghe – director – Direcţia de administrare a Drumurilor Judeţene;
- directorii executivi/ directorii executivi adjuncţi al direcţiilor şi şefii serviciilor/compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Covasna;
- reprezentanţii mass-mediei;
Solomon Ioan: Înainte de a intra în discuţii, din partea grupului de consilieri ai Alianţei Româneşti, am de făcut o declaraţie.
Tamás Sándor: Mai sunt şi alte probleme de discutat propun să includem pe ordinea de zi punctul „Diverse” pentru discutarea acestor probleme.
Solomon Ioan: Nu e o problemă pe care o putem discuta la punctul „Diverse”, e o problemă pe care trebuie să o discutăm anterior punctelor înscrise pe ordinea de zi.
Nu-mi face nici o plăcere să vă spun cele pe care le voi spune, dar cele ce s-au întâmplat în ultimele zile şi mai ales cele pe care le- am aflat din presa de astăzi ne-au tulburat pe toţi. De aceea ne-am hotărât că e nevoie să spunem, aici, unii faţă de alţii, ceea ce ne nemulţumeşte, ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile şi ne-a jignit. Au fost realmente nişte acţiuni care au lezat demnitatea naţională a românilor din acest judeţ.
Nu o să fac un inventar al problemelor de acest gen. Înţelegem că e campanie electorală şi se pun accente mai mari pe declaraţii şi pe manifestări politice dar de această dată, cred că s-a sărit calul şi s-au spus şi s-au făcut nişte lucruri care în zona noastră, ştim foarte bine că sunt sensibile. Aceste lucruri făcute cu intenţie înseamnă că acest lucru se gândeşte cu adevărat ceea ce nu numai că ne nelinişteşte dar este şi jignitor.
O să trec la lucruri concrete: mă refer la ceea ce s-a întâmplat, ieri în faţa prefecturii şi ceea ce s-a spus. Nu o să mă refer la acţiunea cu pancarte şi nici la faptul că s-a legat cu lanţ de steagul naţional ferparlul, ci la faptul că domnul primar al municipiului, în prezenţa domnului preşedinte al Consiliului Judeţean, a afirmat public la adresa românilor: „aţi venit peste noi în Secuime”. Este o afirmaţie care reia nişte idei care au fost spuse la diferite nivele dar la acest nivel credem că este inacceptabil şi cred că necesită o analiză serioasă.
De asemenea au fost manifestările de comemorare a Tratatului de la Trianon. În sine acţiunea comportă discuţii prin valenţele ei pentru că se contestă un tratat de pace internaţional prin care Ardealul a revenit României. Nu asta este problema pentru că nu este prima acţiune de acest gen, problema este ceea ce am citit în presa centrală de azi, că la Miercurea Ciuc s-a scandat în mod public „Ocupanţi, căraţi-vă.”
Prin vocea unui lider al UDMR-ului respectiv prin vocea unui deputat din parlamentul României s-a cerut ca piaţa Mihai Viteazul să nu mai poartă acest nume pentru că Voievodul Mihai Viteazul este străin de noi, de aici din zonă şi nu are ce căuta aici.
S-a propus un referendum pentru a fi înlocuită denumirea şi evident în perspectivă să fie înlăturat acest monument, foarte important, din acest oraş. Acest lucru denotă faptul că într-adevăr a fost de la început un proiect bine gândit şi orchestrat pentru că de atâta timp populaţia românească prin tot ce înseamnă organizaţii neguvernamentale a avut ca principală doleanţă renovarea şi modernizarea acestei pieţe care astăzi arată jalnic.
Se pare că se doreşte şi se urmăreşte, să devină o ruină, ca să nu mai existe Piaţa Mihai Viteazul în Sf. Gheorghe. Tergiversarea reparării pieţii conduce la această idee. Acest lucru cred că este înţeles de fiecare, că nu poate constitui decât o jignire imensă şi o provocare la demnitatea românilor. Din păcate, poate sunt vorbe mari, dar aşa se simte şi aşa şi este.
Fiecare aţi învăţat în şcoală istoria României şi ştiţi ce înseamnă Mihai Viteazul pentru români. Este unul dintre simbolurile sfinte ale acestui neam, prin ceea ce a însemnat el în istoria acestei ţări.
Vă rugăm să aveţi în vedere acest lucru. Eu nu cred că puteţi spune că din partea noastră au existat manifestări reciproce in sensul ca să ne jignim în asemenea măsură şi să cerem îndepărtarea unor simboluri şi să ne atingem la modul acesta de simboluri ale istoriei dumneavoastră.
Acest lucru nu le-am făcut şi nu-l vom face pentru că suntem conştienţi că ajungem într-o zonă atât de sensibilă încât s-ar putea să nu mai fie drum de întoarcere, la relaţii normale.
Am spus aceste lucruri şi mă opresc, sunt lucruri reale pe care nu trebuie să le ascundem. A fost campanie electorală care nu scuză aceste exagerări mult peste limita normalului şi vă rog să reflectati cu răbdare. Nu am vrut să vă supăr dar fac apel la raţiunea dumneavoastră, la conducătorii judeţului dacă se termină campania electorală să revenim la normal şi să găsim modalităţi de reparare a acestor atingeri morale la adresa comunităţii româneşti şi să găsim o cale pentru a lăsa deoparte această manieră de lupta politică şi a găsi nişte subiecte comune care sunt aşteptate şi de români şi de maghiari, acela de a elimina subdezvoltarea, sărăcia şi a face viaţa mai bună pentru toţi şi un viitor mai bun pentru copii noştri.
Am uitat să vă spun, că noi – grupul de consilieri ai Alianţei Româneşti, nu avem altă modalitate, suntem puţini şi întotdeauna ca să obţinem ceva avem nevoie de sprijinul şi bunăvoinţa dumneavoastră dar ca semnal pentru ceea ce am spus şi pentru faptul că ne simţim tulburaţi şi jigniţi, singura modalitate la îndemână, ca simbol, este aceea de a nu fi de acord cu hotărârile care sunt astăzi pe ordinea de zi.
Mulţumesc.
Tamás Sándor: Mulţumesc.
Nu sunt de acord cu ultima frază. Nu sunt şi nu am fost de acord în timpul de un an de zile de când sunt în această poziţie, să transformăm problemele concrete de rezolvat în probleme politice, să venim cu chichiţe de probleme politice, declaraţii politice în defavoarea dezvoltării judeţului.
Pe plan politic o să ne batem şi în continuare pentru că suntem din diferite formaţiuni politice, însă trebuie să fim mereu împreună când este vorba de dezvoltarea localităţilor şi a întregului judeţ.
Nu sunt de acord ca să amestecăm declaraţiile politice, convingerile politice cu problemele concrete de rezolvat pentru acest judeţ. Nu este diferenţă între Întorsura Buzăului şi Tg. Secuiesc. Nici eu nici colegii mei nu am făcut diferenţiere de acest gen când era vorba de probleme de rezolvat.
Nu pot fi de acord cu acest lucru ca dumneavoastră să aduceţi argumente politice de a respinge ab-ovo
proiectele de hotărâri de pe ordinea de zi.
Trebuie să dezbatem temele, trebuie să aducem argumente pro, contra dar nu să aducem chestiuni politice în defavoarea problemelor înscrise pe ordinea de zi.
Sunt de acord ca să avem pe ordinea de zi un punct separat pentru dezbateri politice. Sunt de acord să dezbatem probleme sensibile, problemele de etnie, de comportament etc. însă nici dumneavoastră şi nici alţii nu pot spune că nu am fost corecţi în ceea ce înseamnă dezvoltarea regională a judeţului.
Dacă tot aţi enunţat câteva lucruri, dacă am intrat în problemele politice, trebuie să răspund la problemele ridicate de dumneavoastră.
În primul rând UDMR-ul are autorizaţie de construire pentru aceste pancarte pe 30 de zile, a plătit şi taxa de afişaj la Primăria municipiului Sf. Gheorghe de a pune în loc public aceste pancarte. Însă nu pot fi de acord ca peste noapte cineva din Instituţia Prefectului să le ia de acolo. Au luat deja 5 bucăţi de pancarte.
Da, am legat cu lanţ şi nu am legat de steagul naţional ci am legat de steagul Uniunii Europene pentru că avemmai multă încredere în Uniunea Europeană decât în Bucureşti.
Nu putem să trecem cu vederea de aceşti stâlpi pentru steaguri au fost puse de Instituţia Prefectului fără autorizaţie de construire.
Dacă domnul prefect vrea să facă ordine şi vine cu tot felul de chichiţe şi recent a atacat toţi primarii, atunci prima dată să facă curat în ograda dânsului şi să obţină autorizaţie de construire pentru stâlpii din faţa Prefecturii.
Nu ne am legat de acest lucru pentru că este vorba de steag, este vorba de steagul NATO şi este vorba de steagul Uniunii Europene. Nu ne legăm de aceste lucruri pentru că sunt lucruri sensibile, dar atunci să fim corecţi de la început şi să nu încerce domnul prefect să dea vina pe primari, în timp ce SCPC din Tg. Secuiesc a cultivat cartofi timp de 20 de ani, pe 900 ha de teren şi nu se ştie ce s-a întâmplat cu aceste producţii.
Dacă e corect, să fie corect cu toată lumea nu numai cu anumite persoane.
Propun pentru viitor, cum am propus şi la începutul discuţiei, să avem un punct separat pe ordinea de zi pentru dezbateri politice. Cu permisiunea dumneavoastră, nu pot să fiu de acord să transformăm şedinţele consiliului judeţean într-un forum politic, avem probleme destule de rezolvat şi nu trebuie să amestecăm problemele politice cu problemele concrete ale judeţului.
În ceea ce priveşte „Ocupanţi, căraţi-vă”, eu am fost la Miercurea Ciuc dar nu am auzit această expresie. Nu cred că s-a scandat acest lucru în public. Poate unii au zis dar nu s-a auzit. Cu siguranţă în public nu s-a manifestat acest lucru.
În legătură cu Piaţa Mihai Viteazul, este demersul unui coleg şi ar trebui să-l întrebăm pe dânsul.
În ceea ce priveşte demnitatea românilor, eu am spus şi în alte locuri şi vă spun şi aici că eu sunt mândru căsunt secui şi ştiu că şi dumneavoastră sunteţi mândrii că sunteţi români. Este forte corect. Nu e nici o problemă.
Putem să trăim în aceeaşi localitate, în aceeaşi ţară fără să ne jignim. Însă trebuie să avem în vedere că România nu este numai a românilor. Să vă fie foarte clar, că România este al tuturor cetăţenilor care trăiesc în această ţară. Este şi ţara noastră aşa cum nici Ţinutul Secuiesc nu este numai a secuilor. Ţinutul Secuiesc-Judeţul Covasna şi Judeţul Harghita, este a locuitorilor care trăiesc pe aceste meleaguri.
Eu cred că este o poziţie corectă. Sunt şi eu mândru şi dumneavoastră sunteţi mândrii. Nu putem să ajungem în situaţia să ne jignim unii pe alţii. Nu putem să ajungem în situaţia ca Ministerul Învăţământului să dea 20 miliarde de lei pentru infrastructura acestui judeţ pentru construcţiile şi investiţiile din învăţământ, iar suma să fie alocată numai pentru zona Întorsura Buzăului. Nu se poate aşa ceva. Nici până acum, când am avut noi putere politică să aducem bani în judeţ, nici o dată nu am făcut exclusivism. Nu putem să fim de acord. Permiteţi-ne, dacă sunt probleme de acest gen să avem şi noi un cuvânt de spus.
Vă mulţumesc.
Kulcsár-Terza József-György: Anul trecut, în luna octombrie, când domnul Tulit Attila a cerut cuvântul înaintea ordinii de zi toţi am fost de acord ca orice problemă ce nu aparţine de ordinea de zi să fie discutată la punctul Diverse.
Dacă considerăm că egalitatea în drepturi există, atunci vă rog frumos să procedăm ca atare.
Tamás Sándor: Aveţi dreptate. Asta am cerut şi eu de la domnul consilier Solomon Ioan.
Kulcsár-Terza József-György: Aş dori să fac numai o referire la cele spuse domnul Solomon. Sper că toate lumea ştie, dar dacă cineva nu cunoaşte Tratatul de la Trianon se ştie foarte bine că nu este un tratat de pace ci este un dictat. Pentru oricine stau la dispoziţie după şedinţă ca să-i fac un scurt istoric despre Trianon.
Tamás Sándor: Mulţumesc.
Aveţi perfectă dreptate, privind declaraţiile politice. Într-adevăr aşa scrie şi în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, ca acestea se fac la sfârşitul şedinţei. Când domnul Solomon a cerut cuvântul nu ştiam că este vorba de o problemă care nu este legată de ordinea de zi.
Solomon Ioan: Am argumentat motivele pentru care grupul nostru va avea aceea atitudine faţă de punctele de pe ordinea de zi. Am vrut să ştiţi dinainte de ce nu o să votăm proiectele de hotărâri.
Tamás Sándor: Mulţumesc.
Calinic Sabin: Cred că vă amintiţi cu toţii cei care sunt dintre noi consilieri la al 2-lea sau la al 3-lea mandat, tocmai eu am fost cel care, cu nişte ani în urmă am avut o propunere şi anume: ca noi aici să ne ocupăm de gospodărie şi de administraţie şi să nu visăm între zone neproductive. M-am bucurat în acest sens de înţelegerea tuturora. Treaba noastră aici este să facem cu toate puterile noastre, tot binele pe care-l putem să-l realizăm pentru locuitorii judeţului nostru. Aşa şi au decurs lucrurile.
Nu vrem să schimbăm regula jocului.
Ne aflăm într-o situaţie în care este necesar să dăm un uşor semnal de alarmă fără a deturna lucrurile de la firesc.
Aceea jignire, a unei persoane care s-a adresat unei etnii şi la adresa unor cetăţeni, a necesitat să facem acest demers. Am convingerea fermă că este de datoria noastră, a tuturor, să avem o atitudine faţă de asemenea exprimări.
Am fost informat despre acest lucru, nu am fost martor ocular, că s-a fost folosit expresia „că românii sunt invadatori”.
Tamás Sándor: E cineva din sală?
Calinic Sabin: Nu e din sală.
Dacă ar fi din Australia şi s-ar pronunţa astfel la adresa unei etnii sau ai unor locuitori a acestui judeţ şi atunci m-aş simţi obligat să iau atitudine.
Nu este o declaraţie politică ci este o încercare de a atrage atenţia, de a trage un semnal, pentru că trebuie să fim cu toţii atenţi şi să nu permitem, să nu tolerăm asemenea lucruri.
Kulcsár-Terza József-György: Vă rog frumos să continuăm la punctul Diverse aceste discuţii.
Tamás Sándor: Sistez discuţiile. Domnul Calinic, eu aş propune să nu amestecăm sentimentele politice cu problemele de pe ordinea de zi.
Vă invit să luaţi parte la deciziile consiliului şi să votaţi pro sau contra, respectiv să vă abţineţi dar important este să participaţi la vot.