Teologia revoluţiei din decembrie
de Prof Dr Ilie BĂDESCU
Revoluţia română se distinge de celelalte două revoluţii europene - cea franceză din 1789 şi cea rusă din 1917 - prin dualismul său. Cele două revoluţii sunt opera integrală a nihilismului modern: ele au fost săvârşite contra lui Dumnezeu, printr-un asalt asupra cerului, care ne aminteşte de trufia apostatică a ziditorilor Turnului Babel şi de idolatria Babilonului. Nu era nici urmă de sfinţenie în deflagraţia nihilistă a celor două revoluţii. Aportul lor la criminalitatea mondială a fost, de aceea, uriaş.
Epistemologia celor două revoluţii a fost sintetizată în teza lui Gustav le Bon, care aşază în centrul revoluţiilor „mulţimea criminală“. Tocqueville consideră că revoluţia are un model religios, dar el nu face distincţie între mesianismul transcendent al religiei Dumnezeului adevărat şi mesianismul imanentist al idolatriei ideologiei revoluţionare, care predică eliberarea, dar nu prin Dumnezeu, ci prin proletariatul de fabrică sau de baricadă, nu în numele lui Dumnezeu, ci împotriva Sa. Revoluţia română din 1989 se distinge de acestea două prin caracterul ei dualist. În aceeaşi mişcare de mulţimi, care captaseră oraşul Bucureştiului şi toate celelalte oraşe, citim uşor două linii distincte şi opuse: o linie jertfelnică în numele lui Dumnezeu şi spre triumful lui Dumnezeu, pentru eliberarea şi dreptul Bisericii, pentru revenirea sfinţilor în mediul vieţii, de la mediul familiei până la mediul şcolii, în numele poporului creştin, pentru triumful dreptăţii lui Dumnezeu milostiv cu poporul Său etc. şi o a doua linie, în care triumfa impulsul întunecat al furiei barbare spre crimă, în numele dreptului la distrugere şi la jaf, într-o dogoritoare deflagraţie de orgoliu revoluţionar, spre dobândirea libertăţii, ca să fie folosită pentru îmbogăţire fără muncă şi fără de merite, formulă atestată de uşurinţa că atâţia „revoluţionari“ autoproclamaţi s-au precipitat să primească pensii, pământuri, posturi, odată cu dreptul de a zbiera în numele revoluţiei, deşi majoritatea au ieşit din revoluţie fără ca măcar să-i fi atins pe ei ori pe vreun membru al familiei vreo schijă dintre cele care plouau atunci peste mulţimile insurecte.
Printr-una dintre liniile revoluţiei a triumfat Dumnezeu, au triumfat sfinţii cei alungaţi din şcoli, a triumfat manualul de religie din programa şcolară, a triumfat dreptul întreprinzătorului cinstit de a-şi iniţia mica sau marea lui afacere în serviciul său, dar şi al muncitorilor săi, dreptul istoricilor de a consemna adevărul netrunchiat al istoriei neamului lor, dreptul pelerinilor la sfintele moaşte, la Mormântul Sfânt, ori spre Grădina Maicii Domnului din Muntele Atos etc. Prin cealaltă a triumfat capitalismul de suprastructură a celor care se îmbogăţesc fără de nici o compensaţie de muncă, fără de vreun merit ori de vreun titlu de capital, constituindu-se peste noapte într-o superfetaţie, plutind ca grăsimea peste poporul umilit, furat de roadele muncii sale, cele acumulate violent spre a se constitui în marea avuţie naţională acumulată violent prin uriaşul val de exploatare bolşevică pe durata unei jumătăţi de veac.
O cultură de tip creştin şi o contracultură, resurecţionară
Din averea spoliată în numele reformei, al capitalismului, al privatizărilor, s-au nutrit fără de merite miliardarii iviţi în noaptea combinaţiilor cinice, nihiliste, funeste, prin lucrăturile obscure ale oligarhiilor eliberate şi ele de revoluţie, spre jaful protejat de legile pe care şi le-au întocmit în numele reformei. Totul s-a petrecut sub justificarea transformării capitaliste, a privatizării, a integrărilor în noile spaţii mari care aduc popoarelor aceeaşi condiţie de păpuşi ale istoriei celor mari şi puternici. Cele două revoluţii au indus, aşadar, două capitalisme, două clase politice, două formule de guvernare, două Românii, chiar două culturi - o cultură de tip organic, european, creştin, de propagare a valorilor creştine, a adevărului în chipul său divin, a unei dreptăţi şi omenii româneşti, a valorii caracterelor, a meritelor morale, a vocaţiei muncii corecte din care se pot naşte marile şi micile capitaluri etc. - şi o contracultură, resurecţionară în ultimii ani, care a cerut în chip agresiv scoaterea sfinţilor din şcoli, dreptul la pruncucidere din pântece, la prostituţie în numele aşa-zisului drept al femeii de a-şi folosi liberă trupul, a promovat agresarea credinţei creştine, blasfemia împotriva lui Hristos euharistic şi tainic, profanarea însemnelor şi veşmintelor bisericeşti, dreptul de a folosi minciuna în războiul contra Bisericii, aşa cum reiese din ultimul raport despre comunism, unde Biserica Ortodoxă este acuzată de colaboraţionism cu regimul comunist. Se atinge, iată, o culminaţie a războiului contra Hristosului euharistic şi tainic, fiindcă, în realitate, serviciul divin n-a fost întrerupt de Biserică niciodată, pe toată durata regimului antihristic, astfel că şi Botezul creştin, şi împărtăşirea euharistică, şi hirotonia, şi miruirea, şi maslul, şi cununia la altar, şi sfinţirea apei s-au săvârşit fără de întrerupere în toate bisericile României, încât nu poate fi raportat vreun caz măcar de absenteism bisericesc de la vreun botez, vreo înmormântare ori de la vreo cununie. Şi atunci unde s-a „întâlnit“ Biserica Ortodoxă cu sistemul antihristic al regimului comunist!? Este ca şi cum ai spune că victima colaborează cu călăul ei în chip manifest, grăbit etc., etc.
Minunea sfântului veşmânt
Campania
și-a propus ajutorarea comunităților românești afectate de inundație,
prevenirea și reducerea riscului inundațiilor în anii următori și
repopularea domeniului silvic prin plantarea de puieți.
Posts
