CUM A ARS "Millenium Business Center" langa Biserica Armeneasca FOTO-CRONICA

Foto: Cristina Nichitus (c) SmartMedia

DUMNEZEU NU UITA: Un fulger a lovit si incendiat turnul construit ilegal, cu acceptul lui Vosganian, langa Biserica Armeneasca, monument istoric VIDEO

Pana la urma ambele campanii ale Civic Media au avut sorti de izbanda: la Catedrala Sf Iosif s-au oprit lucrarile iar la Biserica Armeneasca a ars doar cladirea - ridicata la fel de ilegal ca si prima - (desi, la un moment dat, dupa cum puteti vedea pe la jumatatea materailului video, era amenintata de flacari si Biserica). Nu-i rau. Asa se intampla intotdeuna cand banul incearca sa triumfe. Dumnezeu le randuieste pe toate.

O PROBLEMA: Unde au disparut copiii romani care au urcat cu Michael Jackson in avion?

Priviti inceputul din prima filmare: Michael Jackson coboara singur din avion. Priviti ultimul minut din a doua filmare: dupa ce a fost la caminul de copii Nr 1, la plecarea din Romania, 7-8 copii urca dupa el in avion. Stie cineva ce s-a intamplat cu ei?

THEODOR CODREANU despre "SALVATORII NATIEI": Manolescu, Patapievici, Plesu, Nemoianu, Tismaneanu, Boia, eiusdem farinae

Salvatorii natiei sunt inepuizabili. De vreo sută cincizeci de ani ei dau lectii poporului român de ce si cum e „subdezvoltat”, de ce si-a „ratat” istoria etc. Fireste, nu si-au consumat energia nici după 1989. Ba, dimpotrivă, sunt la fel de activi ca pe vremea comunismului, lăsându-ne muti de admiratie in fata clarviziunii lor providentiale. Sunt, fireste, intotdeauna la putere, dar acum dau impresia că se află in opozitie. }in sub control mass-media, iar cei mai multi au devenit si tele-intelectuali. Sunt ceea se numeste vip-uri. Formează constiinte.

Dar ce e curios e că, având atâta putere si atâta audientă natională si internatională, ei dau vina (pentru dezastrele de azi si de ieri) tot pe poporul român, pe „metehnele” lui si pe trecutul lui. Ca elite formatoare ce sunt, isi dau intâlnire nu doar la televiziune, ci si-n presa scrisă. De pildă, recent, s-au intâlnit in paginile Cotidianului, animati de un domn pe nume Silviu Mihai, sub genericul Catalogul ideilor care au tinut România pe loc (941 vizualizări, 19 decembrie 2005). Aflăm cu uimire că România a fost tinută in loc de un catalog al ideilor, comparabil cu celebrul catalog al corăbiilor din Iliada lui Homer. Incercăm să decriptăm in care loc anume a fost tintuită România. Bănuim că in cel numit carpato-danubiano-pontic. Numai că dascălii nostri se-nsală când decid că România a stat pe loc, fie si prin faptul că de la vechiul regat s-a extins ca Românie Mare după primul război mondial, pentru ca să devină Românie medie după ultimul război mondial. Insă, după o vagă bănuială, salvatorii natiei sunt cu mult mai subtili si, foarte probabil, se referă la un anume nivel economic „incremenit”, adică tintuit in loc de acel set de idei. Asadar, o Românie moartă, sau poate in perpetuă stare muribundă, de vreme ce catalogul de idei se datorează, in cea mai mare măsură, „cadavrului din debara” (H.-R. Patapievici), pe care, thanatofili, românii refuză să-l ingroape. Un cadavru cu numele Eminescu le-a lăsat românilor un odios catalog de idei, pe care urmasii acestuia l-au completat cu alte câteva. După socoteala celor de la Cotidianul, ar fi cam opt idei ucigase, care au făcut imposibil progresul României:

1) exceptionalitatea; 2) mesianismul; 3) degradarea patriotismului in fudulie provincială; 4) euforia naufragiului; 5) autenticismul etnic; 6) colectivismul; 7) antiindividualismul; 8) rezistenta prin cultură. Un amestec, să recunoastem, cam derutant, dacă tinem seamă că salvatorii militează sub stindardul a ceea ce se numeste, in limbaj postmodernist, political correctness. Deruta e si mai mare de indată ce constati că ideea rezistentei prin cultură este opera originală chiar a salvatorilor, care, de 16 ani incoace, se mândresc cu o asemenea formă de „disidentă” care le-a permis să pună mâna pe toate institutiile de cultură, pe edituri si pe reviste. In schimb, Paul Goma, care n-a incăput in România ca să „reziste prin cultură”, e făcut, după 1989, praf si pulbere, acuzat de intolerantă eminesciană. Căci acesta-i adevărul: Eminescu n-a rezistat prin cultură, ci a atacat de-a dreptul sistemul, intr-o vreme când asa ceva mai era posibil, dar nu atât de „posibil”, incât să scape nepedepsit, atât de către contemporani, cât si de actualii salvatori care se iluzionează a-i fi pus „cadavrul in debara”.

Asa stând lucrurile, descoperim uimiti că acest fudul catalog de idei nu este opera nici a lui Eminescu si nici a posteritătii sale, ci, pur si simplu, a fost scornit ad-hoc chiar de către salvatori! Oricare dintre cele opt idei n-are rădăcină in poporul român, ci sunt opera directă a salvatorilor miticisti, a elitelor politice, scornite tocmai pentru a-si legitima ruptura profundă de soarta neamului. Salvatorii sustin că setul de idei a barat progresul României. Ei vorbesc de progresul cu orice pret, vorba lui Catavencu, dar ideologia postmodernistă pe care o slujesc azi a eliminat conceptul de progres din arsenalul paradigmei. Siretenia, va să zică, este fără margini. Dacă poporul român s-a opus progresului, inseamnă că el a fost de la bun inceput un popor, prin excelentă, „postmodernist”! Si faptul ar trebui să-i umple de mândrie patriotică „neprovincială” pe salvatorii natiei. Totusi, ei se-ntristează. Dar se-ntristează cu adevărat? Mai mult decât a făcut-o Eminescu?

Ajunsi in acest punct apoteotic-catastrofal, să luăm in serios si alte idei din catalog. Serban Papacostea, intre ceilalti, o spune de-a dreptul că marele vinovat pentru obstacularea progresului in România este Eminescu. Vina lui cea de neiertat e că era convins că „ne stă cel mai bine in itari”, „iar viziunea lui (ităristă, n.n.) a produs intârzieri in procesul de modernizare”. Stie toată lumea că Eminescu purta itari, cum il arată si pozele, si listele de rufe date la spălat, publicate de D. Vatamaniuc! Un mai vechi admirator al poetului, Virgil Nemoianu, crede că istoria negativă a României se datorează nu numai lui Eminescu, ci si lui Caragiale. Până mai deunezi, Caragiale era contrapus lui Eminescu, in postură de exemplu pozitiv. Acum e si el de aceeasi teapă cu Eminescu: „Nocivi sunt Eminescu si Caragiale”. Ce-i drept, observă cu finete si cu largă ingăduintă Virgil Nemoianu, „Negativitatea lor nu e intentionată”, ci involuntară, ca expresivitatea lui Eugen Negrici, ceea ce este, desigur, si mai grav. Ce e rău in Caragiale? Râsul. Subtilitatea se accentuează: râsul e un alibi: „Râdem nitel si astfel ne vindecăm si ne purificăm de toate turpitudinile, nu-i asa?” Dar dacă nu-i asa?! Dar dacă râsul lui Caragiale nu e postmodernist? Dar dacă râsul lui Caragiale nu e pură parodie, nu e zeflemeală si simulacru, toate dragi postmodernitătii? Dacă dincolo de aparente e tragedia, cum a sesizat Eugen Ionescu?

Fireste, in context, Eminescu e si mai vinovat in ochii lui Virgil Nemoianu, cu toate că vinovătia ii vine tot din… talent, ca si lui Caragiale. Poetul ne-ar fi instalat, prin forta talentului, intr-„un fel de utopism paradiziac, o nostalgie nesătioasă, un sentimentalism al trecutului, un exclusivism eliminatoriu al prezentului, un refuz al viitorului, o mitologie artificială si până la urmă, malefică”.
Nu cumva malefică e lectura eminesciană a lui Virgil Nemoianu? Nimic mai străin, de Eminescu, decât orice utopism, decât aceste etichetări mustind de ideologie si de aversiune, care pot părea irationale, dar care sunt, in realitate, deliberate, dat fiind că Virgil Nemoianu isi contrazice propria doctrină (din O teorie a secundarului), cum am demonstrat in cartea mea Transmodernismul (Editura Junimea, Iasi, 2005).

Vladimir Tismăneanu e inversunat, ca mai toti elitistii, impotriva nationalismului românesc, desi, in realitate, nationalismul românesc e tot o inventie, fiindcă oricând se poate demonstra că nationalismul la români e mai mult vorbit decât faptic. Din acest punct de vedere, nationalismul românesc e dintre cele mai slabe din lume, neputându-se nici pe departe compara cu cel al marilor natiuni europene, dar nici cu al ungurilor, al evreilor, al croatilor, al rusilor, al ucrainenilor etc. Dacă românii ar fi fost un popor nationalist, astăzi ar fi fost la fel de temut si de respectat ca Rusia, Germania, Marea Britanie sau Franta. Insă salvatorii sunt de o subtilitate perversă: desi stiu adevărul, ei vor ca România să rămână la fel de slabă, sub pretextul că o vor „tare”. Dar tăria ti-o dă constiinta natională iar nu slugărnicia incumbată de elitele politice. Tismăneanu regretă că din comunism a dispărut spiritul internationalist (teză trotkistă). S-ar fi ratat, astfel, reconstructia României, a Europei si a lumii. El mai recurge, pentru aceasta, la o altă viclenie comparatistică: stiind că faimosul Manual de Istorie a R.P.R. semnat de Mihail Roller e compromis definitiv, se grăbeste să pună semnul de egalitate intre respectivul manual si cartea lui Nichifor Crainic Etnocratie si ortodoxie !

Triumfalismul ideologic al salvatorilor jubilează in fata tezei exceptionalismului românesc. Ea este acreditată nu numai de Lucian Boia, dar până si de Andrei Plesu sau de Sorin Antohi. Suntem unici ! ar striga la fiecare pas românii. Câti tărani or fi strigat astfel in vreo două mii de ani? Dacă vreun zărghit strigă asa ceva, strigă oare toti românii? Strigând asa, zic salvatorii, românii pretind „drepturi suplimentare” fată de alte neamuri. Si mai pretind o „misiune specială”! Doamne fereste! Noi vedem, nu de azi, de ieri, cum altii vor „drepturi suplimentare” in raport cu poporul român. Le-au avut cu vârf si indesat. Si le mai au. Oare pe ce lume trăiesc salvatorii? S-apoi, cu un strop de simt realist, de ce n-am recunoaste că si românii sunt unici ca popor si ca indivizi ? Suntem români si punctum! cum a zis poetul. Si tot el a observat că nu omul este măsura tuturor lucrurilor, cum spusese Protagoras, ci fiecare lucru isi are propria măsură. Stiinta a confirmat-o demult. Până si vocea unui individ este unică. Ce-ar fi să i se spună d-lui Boia că nu este Boia, ci altceva: o muscă, un casalot sau, de-a dreptul, Mihail Roller? Oare nu s-ar supăra? Petre Tutea zicea că inainte de a fi om este român, si incă românul intr-un unic exemplar Petre Tutea! Si de ce n-ar fi asa, de ce ar fi cum au decretat comunistii? Adică aceia care l-au eliminat pe Tutea din viata publică, frângând un destin, aceia care i-au contestat calitatea de român, vrând să-l transforme intr-un „om” generic, fără identitate. D-l Boia pretinde că poporul român, având constiintă proprie, este prizonierul „ideii autohtoniste potrivit căreia românii ar fi de altă esentă decât altii, ceea ce a riscat să ne pună in afara istoriei normale”. Gogosi! Francezii, recunoscându-se francezi, adică de altă „esentă” decât italienii, n-au riscat să se pună in afara istoriei. Dacă ar cunoaste ontologia arheului eminescian, d-l Boia ar vedea cum logica lui exclusivistă este contrazisă de logica trivalentă a vagului (Constantin Virgil Negoită), de logica identitătii numerice care implică in simultaneitate identitate si diferentă, concepte familiare si paradigmei postmoderne, in numele căreia militează, ocultând-o!
Theodor Codreanu
Via http://www.vlad-mihai.blogspot.com/

SINUCIGASUL. Doi actori tineri s-au retras din piesa pe motiv de blasfemie. Aparatorii dlui Puric ataca Biserica si apara "templul". Cum comentati?

Biserica pe scenă
de Cristina MODREANU
23 IUNIE 2009

Există în teatru o expresie – încă folosită de unii, ironizată de alţii – „templul teatrului”. Mulţi ani la rând, comparaţia teatrului cu un templu şi a scenei cu un altar a funcţionat din inerţie, fiind considerată un semn de respect pentru această artă. Din fericire, asta nu a împiedicat oamenii „fără frică de Dumnezeu” să se implice în această artă. O spun chiar dacă o să fiu excomunicată pentru asta: sunt printre aceia care cred că teatrul n-are nimic, şi nu trebuie să aibă de-a face cu biserica şi că cele două instituţii au fiecare legile de funcţionare şi existenţa lor, chiar dacă uneori interferează. Problemele apar abia atunci când încerci să aduci teatrul la biserică sau biserica la teatru.

În ultima vreme, tot mai mulţi actori de la noi – unii celebri – şi-au mărturisit în public ceea ce s-ar putea numi „întoarcerea la credinţă” şi au vorbit în varii ocazii, în cărţi, interviuri sau conferinţe despre binefacerile credinţei. Nimic rău în asta: oamenii au avut şi vor avea întotdeauna nevoie de o îndrumare spirituală, iar dacă vocile pe care ei le respectă sunt gata să-şi asume şi acest rol, cinste lor! E un rol important, cu o mare responsabilitate, dar cât se poate de necesar într-o perioadă de confuzie a valorilor. La fel, nu e nimic de comentat când e vorba despre actori care au părăsit scena pentru viaţa monahală. Se poate spune, deci, că e foarte bine când teatrul merge spre biserică.

Problemele intervin atunci când relaţia dintre teatru şi biserică e radicalizată într-un fel care nu poate face bine nimănui: recent, doi tineri actori şi-au dat demisia de la Teatrul Naţional din Bucureşti – loc în care visează să fie angajaţi majoritatea actorilor români – după ce duhovnicul lor a văzut vizionarea spectacolului în care ei ar fi trebuit să joace. Nu se ştie ce anume le-a spus duhovnicul – poate a fost nemulţumit fiindcă în spectacol exista o scenă care simula o slujbă de înmormântare – dar cert este că tinerii şi-au dat demisia, punând frână unor cariere care se dovedeau extrem de promiţătoare (?! - adica nu vor mai fi lasati sa profeseze? - nota mea).

O asemenea întâmplare, care nu este o excepţie, de vreme ce din ce în ce mai mulţi actori vorbesc despre relaţia lor cu biserica şi simt nevoia să-şi consulte duhovnicul în legătură cu spectacolele în care joacă, nu este un fapt divers, ci un serios semnal de alarmă. Într-o societate puternic impregnată de valorile religioase – atât de puternic încât numărul zilelor libere pe motiv de sărbătoare religioasă pare să crească în fiecare an, atât de puternic încât statul român (un stat declarat laic) consumă din banii publici pentru a construi biserici (de ce nu şi case de rugăciune?), dacă biserica vrea să urce pe scenă, ar trebui îndemnată să-şi ia în serios rolul şi să încerce să facă din acesta, pe cât posibil, un rol exclusiv pozitiv.
cristina.modreanu@gandul.info

Alte articole de aceeasi "preoteasa" a "templului teatrului":

Iisus pe scena - Evanghelistii
Cristina Modreanu
Gândul, ianuarie 2006

Când o premieră a unui teatru provoacă un val de ştiri şi declaraţii peste tot în presă nu e neapărat semn bun. Variantele sunt două: fie cineva a fost destul de abil încât să gândească inteligent o campanie de promovare a noului "produs cultural", fie o întâmplare, care nu are, în realitate, nimic de-a face cu spectacolul propriu-zis a făcut să se inflameze spiritele.

Cum prima variantă e încă destul de rară, din păcate, la noi, rămâne doar cea de a doua să se verifice şi în cazul mult discutatei premiere a piesei Evangheliştii de Alina Mungiu Pippidi, montată de curând la Ateneul Tătăraşi din Iaşi. Atât Biserica catolică, cât şi cea ortodoxă s-au întrecut, prin reprezentanţi, în a critica acest demers, uitând parcă total că era vorba de unul artistic, adică provenind dintr-o zonă considerată, în general, liberă de cenzură. Mai mult decât atât, era vorba, în toate declaraţiile cu pricina, care exprimau dezacorduri, regrete şi sentimente jignite, de păreri întemeiate pe aer, fiindcă nimeni dintre cei responsabili cu înfierarea nu văzuse spectacolul în cauză. Şi se mândreau cu asta! Sunt sigură că vor continua să dezbată problema în amănunt fără să se deranjeze să arunce un ochi în sala de spectacol.

Nu e prima dată când se întâmplă asemenea "accidente" în teatrul românesc: în 1995, o piesă celebră pe Broadway, ecranizată şi îndelung comentată, Îngeri în America a provocat demonstraţii similare, cu tot cu rupere de afişe, pentru că trata, printre altele, tema cuplului homosexual. Însăşi piesa Alinei Mungiu, Evangheliştii, desemnată de UNITER drept piesa anului 1992 şi publicată în volum, a mai stârnit comentarii în momentul în care un regizor a încercat să o monteze, la ceva timp de la publicare.

Suntem, acum, în 2005 şi pare că nimic nu s-a schimbat în tot acest timp când vine vorba despre poziţia pe care o are această societate, cu tot cu membrii ei marcanţi, faţă de libertatea de exprimare, teoretic cel mai important câştig al nostru după 1989! Teoretic. Distanţa e, în realitate, enormă de la emanciparea din declaraţii până la atmosfera de Ev Mediu care adie când citeşti ce păreri emit înalţii prelaţi despre o expoziţie considerată o insultă la adresa Sfântului Ştefan cel Mare, cum s-a întâmplat nu demult, sau despre acest text, care îşi permite un comentariu asupra Evangheliei.

O asemenea interpretare îşi permitea nu demult şi un film care a făcut multă vâlvă tocmai din această cauză, The Passion of Christ, în viziunea lui Mel Gibson. Şi acolo şi aici se aplică acelaşi tipar, care face de două ori rău artei: întâi, pentru că îi pune la îndoială un drept inatacabil într-un stat normal, a doua oară, pentru că întunecă orizontul critic şi face, paradoxal, o reclamă uneori nemeritată produsului cultural în discuţie. Pe cine mai interesează, în acest context, cum arată de fapt spectacolul respectiv, dacă actorii sunt buni, regia inovatoare şi, mai ales, dacă publicul pleacă de la spectacol cu un gând în plus?

Oricum ar fi, faptul că se vorbeşte pe scenă despre Iisus nu înseamnă că biserica trebuie să devină critic de teatru.

Cacealmaua Evanghelistii
Cristina Modreanu
Gândul, februarie 2006

(...) Că regizorul Benoît Vitse nu este chiar o victimă inocentă a "primitivismului românesc", aşa cum încearcă să acrediteze articolul din Le Monde, o demonstrează intenţia sa declarată de a scrie o continuare a piesei, avându-l ca personaj pe Gigi Becali, care s-a exprimat într-o emisiune televizată împotriva piesei. Dacă poate fi de înţeles dorinţa de succes a unui regizor care n-a avut parte până acum de ecouri la spectacolele sale realizate în România, inexplicabile sunt declaraţiile din Le Monde ale autoarei textului, Alina Mungiu-Pippidi, de natură să hrănească o sumă de clişee vehiculate oricum despre România, clişee pe care domnia-sa încearcă să le combată în calitate de jurnalist politic internaţional.

"Mă aşteptam la o reacţie violentă, dar aş fi preferat să nu fi fost piesa mea revelatorul primitivismului societăţii noastre. Trăim într-o societate ipocrită ca pe timpul dictatorului Ceauşescu. În epoca aceea, eram cu toţii comunişti, astăzi suntem cu toţii ortodocşi. Creştinismul nostru de vitrină ascunde o incredibilă înapoiere", spune Alina Mungiu Pippidi în cotidianul francez. Ceea ce omite să menţioneze autoarea Evangheliştilor este faptul că în presa din România au apărut şi multe articole ce apărau dreptul la expresie şi reproşau reprezentanţilor Bisericii că au cerut interzicerea spectacolului. Pe marginea acestuia a fost o dezbatere publică, cu păreri pro şi contra, o dezbatere civilizată, cu excepţia ieşirilor unor extremişti de profesie, aşa încât premiera Evangheliştilor a fost, mai degrabă, revelatorul sănătăţii opiniei publice româneşti, care a reacţionat imediat. O dovadă în acest sens este dosarul de presă inclus în ediţia definitivă a textului, apărută recent la Cartea Românească.

Crucea şi gândul
de Cristina MODREANU
09 IANUARIE 2008

Privirea absentă, pletele fluturând în vânt, degetele împreunate alunecând de la frunte peste pieptul plin, abia acoperit de o bluză roşie, cu decolteu. Nici o privire spre biserica pe lângă care ştie că trece. Mi s-a părut cea mai şocantă dintre imaginile inteligent surprinse de tânărul artist Dan Acostioaie în video-instalaţia sa numită Crossroad (acum expusă la Tate Modern, Londra) şi având ca subiect obiceiul românilor de a-şi face cruce când trec pe stradă prin dreptul unei biserici.

Nu ştiu când s-a instaurat el – gestul – dar e izbitoare (poate simptomatică?) urgenţa cu care el a devenit un gest reflex, de cele mai multe ori lipsit de orice semnificaţie. Cine i-a învăţat pe puştii aceştia, care continuă să-şi vorbească veseli în timp ce-şi fac semnul crucii, fără să îndrepte vreun gând spre biserică şi semnificaţiile ei, că trebuie să-şi ridice astfel degetele la frunte? Cine i-a băgat în cap tinerei sexy pe care o descriam mai devreme că n-ar strica să-şi amestece gândurile lumeşti la care are tot dreptul cu cele sfinte, pentru orice eventualitate? Cine îl pune pe cel de pe bicicletă să-şi rişte siguranţa personală de dragul unui gest a cărui semnificaţie n-ar şti probabil să o explice? De ce să-şi mute gospodina sacoşele grele dintr-o mână în alta, bombănind despre viaţa ei grea, şi poate păcătuind astfel, de dragul unei clipe risipite iremediabil?

Artistul ieşean a avut materie de lucru bogată – mai ales într-un oraş ce se crede un centru al ortodoxiei – şi a ştiut să aleagă imagini ce vorbesc de la sine: oameni tineri şi bătrâni, veseli sau trişti, grăbiţi sau relaxaţi, frumoşi sau urâţi, graşi sau slabi, cu toţii însoţind semnul crucii de o indiferenţă liniştită, ca şi cum şi-ar spăla mâinile când intră în casă. Îi priveşti şi îţi repeţi în sinea ta „să nu-ţi faci niciodată cruce pe stradă!”, fiindcă ţi se pare un soi de blasfemie ceea ce vezi. Sau cel puţin o risipă dureroasă.

Un singur gând, fără nici o gesticulaţie ataşată, ar valora desigur mai mult, dacă ar reuşi să învingă toate celelalte gânduri ce ne trec laolaltă prin cap, dacă ar reuşi să ne stăpânească pe deplin conştiinţa, fie şi numai pentru câteva secunde. Dar adevărul trist este că risipa de gesturi ne e proprie, chiar şi când e vorba despre credinţă, în timp ce liniştea unui gând ne sperie.

Dan Puric – un ”spărgător profesionist” de limbaje teatrale
de Cristina MODREANU
17 FEBRUARIE 2009

O sală plină l-a aplaudat în picioare și i-a cântat la mulți ani de ziua lui. Unii au stat în picioare mai bine de două ore ca să participe la ”mărturisirea” publică făcută de sărbătorit. Dacă mâine ar înființa vreun cult, Dan Puric ar avea imediat, cu siguranță, sute dacă nu mii de adepți. De ce? Pentru că oamenii au nevoie să creadă în ceva, au nevoie să li se povestească lucruri frumoase, să întâlnească oameni buni, să trăiască sentimente înălțătoare și să experimenteze emoția, în cel mai adânc și adevărat sens al ei. Simplitatea unei povești și umorul cu care o spui poate să-i cucerească imediat. Iar Dan Puric, un actor inteligent și intuitiv, a înțeles cât de puternică este forța pe care o poate avea ”povestașul” și a construit un anume fel al său de a spune povestea plecând tocmai de la acest adevăr.

Publicul care a umplut sala Rapsodia de pe Lipscani la spectacolul creat special pentru aniversarea a 50 de ani ai actorului și 10 ani de existență a Companiei Passe-Partout pe care el a înființat-o, era unul extrem de divers: de la spectatori obișnuiți de teatru, critici, colegi actori și regizori, până la sfinți părinți, călugărițe, pensionare fericite că l-au urmărit pe actor la TV și acum îl văd în carne și oase. Dar acest amestec era expresia unui adevăr: acela că tipul de teatru fără cuvinte pe care îl face Dan Puric – dar și, nu mai puțin, cele două cărți scrise de el recent, cărți ce au înregistrat un record de vânzări – au găsit calea directă spre inima spectatorului, indiferent din ce clasă socială provine el sau ce nivel intelectual are. Cum spune chiar Puric, ”arta e ca o pâine, unii pot mănânca doar coaja, alții mănâncă și miezul, dar pe toți îi hrănește măcar un pic”.

Pe lângă spectacol, alcătuit dintr-un schetch imitând un talk-show TV, proiecția unui film cu fragmente din spectacole, turnee, interviuri ale lui Puric și ale companiei, dar și, mai ales, dintr-un ”duel” pantomimic între componenții vechii trupe Dan Puric și actualii colaboratori ai actorului, seara aniversară a conținut și lansarea unui album ce face istoria Companiei Passe-Partout în imagini. Ceva din esența fiecărui spectacol pe care Dan Puric și-a pus amprenta în ultimii zece ani se păstrează în fotografii sau în citatele alese și prezervă memoria unui fenomen teatral distinct în peisajul de gen de după 1990.

Cum spunea personajul din talk-show-ul TV încercând să-l definească pe Dan Puric, e vorba aici despre ”un spărgător pofesionist de limbaje teatrale”.

DAN PURIC, un Eminescu si un Petre Tutea al acestui inceput de veac, la un loc

Stelian Gombos, RGN Press: Domnule Dan Puric, numele Dumneavoastră nu mai are nevoie de nici o prezentare. Sunteţi considerat pe drept cuvânt un Petre Ţuţea al acestui început de veac! E prea mult? Fără a fi prea indiscret, având în vedere faptul ca prezentaţi o conferinţă cu tema "Cine suntem", V-aş întreba: Cine sunteţi domnule Dan Puric? Aş uza de întrebarea trimişilor cărturarilor şi fariseilor adresată Sfântului Ioan Botezătorul, fără a mă identifica însă cu aceştia: "Ce spui tu despre tine însuţi?" (Ioan 1,22). Mă refer ca om! Ca artist!

Dan Puric: Cred că mă pot articula ca o stare de conştiinţă, înainte de a fi artist. Mie mi s-a părut importantă o afirmaţie, care într-un fel m-a clătinat în prejudecăţile mele. Când eram la Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani, aveam un secretar literar foarte inteligent şi care avea răspunsuri din astea paradoxale. El mi-a spus că "Eminescu a fost şi poet!" Şi am zis: "Cum adică domnule, a fost şi poet?" Şi el mi-a zis: "Da! Pentru că mai înainte de toate Eminescu a fost o conştiinţă!" Nu e de ajuns să fii un artist dacă nu eşti dublat de o conştiinţă. Altfel cazi în publicitate sau cazi numai în ceea ce se numeşte talent. Talentul fără conştiinţă în sine nu are o valoare foarte mare. Iar în lipsa aceasta totală de conştiinţe şi de conşteintizare, cred că este un exerciţiu de toaletă intimă. Asta e tot ceea ce pot să spun despre mine.
(...)
Nu e deajuns să stai în biserică, să participi la Liturghie şi pe urmă să ieşi afară pe potecuţa aia şi să devii un votangiu imbecil. Adică e vorba de prelungirea Bisericii, această existenţă creştină care trebuie să se marcheze în fiecare gest care-l faci: atunci când mănânci, când dormi, când te trezeşti, când vorbeşti şi mai ales în atitudinea creştină. Dacă aţi observat la noi este o schizofrenie din punctul ăsta de vedere. Sunt foarte mulţi credincioşi ritualişti sau de Duminică, iar în atitudinea lor nu au nimic creştin. Au ceva de servanţi, de servitori, au ceva din ei, n-au ceva din demnitatea creştină în toată chestia asta. Şi atunci trăim într-o chestie de dublu rol, de schizofrenie sau de impostură, ca să zicem aşa."

Corect, zic si eu.
Am insa, doar o observatie: lasand faptul ca este, asemenea lui Eminescu, o "stare de constiinta", la intrebarea "Sunteţi considerat pe drept cuvânt un Petre Ţuţea al acestui început de veac! E prea mult?", probabil, din modestie, Dan Puric nu zice nici da nici ba...

GROPARUL PATRIARHULUI TEOCTIST, chirurgul Asa-Sinescu, se crede "aghiotantul lui Dumnezeu"

Extrase din ultimul numar al revistei Q Magazine

Sinescu, 
aghiotantul lui Dumnezeu
Text: Raluca Botezatu / Foto: Bogdan Dinca

CV-ul lui masoara 63 de pagini. „Cat lucrarea mea de licenta!", imi spunea o prietena careia i l-am aratat. Dar, oricum, asta-i fleac in ochii lui Dumnezeu! Dumnezeu are cu el alte afaceri. De zeci de ani si l-a facut aghiotant, incredintandu-i cele mai crancene trante cu moartea. Pe semne ca ii este unul dintre favoriti din moment ce i-a dat pe mana mii de vieti. Era musai ca si el sa se ridice la nivelul asteptarilor. Si uite asa a devenit Ionel Sinescu unul dintre cei mai buni medici urologi ai lumii.

MARELE PLAGIATOR SI UCIGASUL LUI TEOCTIST

Ionel Sinescu n-a sarit niciodata calul in ceea ce priveste evolutia profesionala. A fost al naibii de rabdator, a asezat caramida peste caramida, ca cel mai cinstit dintre zidari. Asta nu l-a ocolit de rivali. El este „marele plagiator" din medicina romaneasca! El este cel care l-a „omorat" pe Patriarhul Teoctist! Ce vreti mai mult decat atat? Cei care l-au zgandarit n-au fost niste pitici, nu s-au multumit cu jumatati de masura. Au taiat pana la os, adanc, dintr-o singura miscare, asemeni unor chirurgi senili, hodorogiti in contemplarea suferintei umane. Doar ca eforturile lor au fost avortate cam iute pentru atata precizie. Moartea Patriarhului nu ar fi putut fi evitata nici de cel mai bun chirurg din lume. Asta s-a demonstrat usor. Cu toate acestea, valurile produse in presa nu i-au fost indiferente medicului cu zeci de ani de experienta in spate.
Acuzatia de plagiat se producea in urma cu doi ani. Era perioada in care se punea in discutie cum ca doctorul Ionel Sinescu ar fi putut deveni rectorul Universitatii Carol Davila din Iasi si, totodata, membru al Academiei de Stiinte Medicale. Era extrem de greu de acceptat pentru o serie dintre colegii de breasla. Si atunci s-au pus niste rotite in miscare: „Un foarte mic grup de ziaristi de la Gardianul au fost angajati in aceasta actiune de defaimare a mea. Lor li s-au adaugat doua articole in ziarul Ziua, articole care nu erau decat o sinteza a celor aparute in Gardianul. Restul presei nu m-a acuzat niciodata de plagiat si nu s-a pus niciodata problema aceasta nici la Comisia de Etica, nici la Universitate si nici in justitie. Nu cred ca o intreaga categorie profesionala, cum este cea medicala si care este la varf, ar fi putut sa ma voteze si sa devin membru titular al Academiei de Stiinte Medicale ca plagiator sau membru al Academiei Romane. A fost o inscenare stimulata in diferite moduri. Iar cei care au facut-o se stiu, imi sunt colegi! Va inchipuiti ca, daca eu as fi stiut ca macar 1% din ceea ce se spune despre mine este adevarat, as fi plecat din sistemul medical." Cele doua publicatii au fost actionate in instanta, iar medicul Sinescu a castigat procesul. (FALS - procesul e in derulare - nota mea)

JOACA DE-A DOAMNE-DOAMNE

„Am simtit de multe ori ca ma joc de-a 
Dumnezeu!" Doctorul Sinescu mi-a recunoscut asta cu o oarecare sfiala, sfiala credinciosului nepracticant. Crede, pentru ca a nu crede inseamna a deveni plumb, inseamna sa zaci rupt si rigid, inert pe vecie. Fara a crede, in ciuda tuturor eforturilor lui si a stiintei nemasurate pe care si-a insusit-o in ani, trupurile, corpurile pe care le manuieste cu maxima precizie pe masa de operatie ar deveni cu toate sarcofage cu manere de metal...

Doamne iarta-ma! - nota mea

CONSOARTA lui Crin Antonescu, Adina Valean, sustine cuplurile homosexuale si chiar... poligamia, conform unui Raport din Parlamentul European

Chiar daca face pe familista, eurodeputata PNL Adina Valean, aleasa candidatului la presedintie Crin Antonescu (deci o posibila "prima doamna"), este o sustinatoare ferventa a inversiunilor sexuale, fiind chiar autoarea Raportului parlamentului European prin care "casatoriile" intre cuplurile de homosexuali ne-au intrat pe sub usa mascate sub forma unor nediscriminari ale "partenerilor" in calatoriile si sederile din tarile UE.
Mizerabilul Raport este un scuipat pe obrazul Romaniei si al normalitatii.
Iata extrase din Raportul pervers si cititi in baza materialului cum ii dau peste nas doi europarlamentari italieni:

RAPORT referitor la aplicarea Directivei 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora
(2008/2184(INI))
Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne
Raportoare pentru aviz: Adina-Ioana Vălean

Aplicarea Directivei 2004/38/CE

"1. solicită statelor membre să respecte spiritul și litera articolului 18 din Tratatul CE și articolul 45 din Carta drepturilor fundamentale, care acordă cetățenilor Uniunii dreptul fundamental la liberă circulație, implementând pe deplin și de urgență Directiva 2004/38/CE și revizuind fără întârziere legislația și practicile administrative care sunt contrare dreptului UE, în special pe baza raportului Comisiei și a jurisprudenței CEJ; constată că mai multe dispoziții legislative din majoritatea statelor membre sunt în contradicție cu litera și spiritul directivei, subminând drepturile privind libera circulație și cetățenia Uniunii, iar practicile administrative naționale constituie adesea obstacole majore în calea exercitării de către cetățeni a drepturilor lor;

2. solicită statelor membre să implementeze în integralitate drepturile recunoscute în temeiul articolelor 2 și 3 (*) din Directiva 2004/38/CE nu doar soților de sex opus, ci și partenerilor înregistrați, membrilor nucleului familial și partenerilor, inclusiv celor din cuplurile de același sex recunoscute de un stat membru, indiferent de cetățenie și independent de nerecunoașterea acestora în dreptul civil al unui alt stat membru, pe baza principiilor recunoașterii reciproce, egalității, nediscriminării, demnității și vieții private și de familie; solicită statelor membre să țină seama de faptul că directiva impune obligația de a recunoaște libertatea de circulație a tuturor cetățenilor Uniunii (inclusiv a partenerilor de același sex), fără a impune recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex; solicită, în acest sens, Comisiei să elaboreze orientări stricte, bazându-se pe analizele și concluziile cuprinse în raportul Agenției Europene pentru Drepturi Fundamentale (intitulat „Homofobia și discriminarea pe criterii de orientare sexuală în statele membre”),și să monitorizeze aceste chestiuni;(...)"

Metode pentru a asigura implementarea

17. Solicită statelor membre să inițieze procedurile de implementare a orientărilor până la sfârșitul anului 2009, astfel încât să adapteze legislația și practicile lor naționale, și să ofere, la rândul lor, orientări tuturor autorităților competente și să monitorizeze aplicarea acestora;

ANEXĂ
chestionar privind transpunerea Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului

"Has Directive 38/2004 been implemented in your Member State? Could you provide the LIBE Committee with the transposition measures?
Do you keep qualitative, quantitative and statistical data on the application of Directive 38/2004? Could you provide the LIBE Committee with such information?

Specific questions:
1.Definitions of spouse and registered partnership in relation to free movement (Articles 2,3,7,8,10,12,13,17)

Does your Member State (MS), in its national law or in reference to the application of the Directive:
recognize as “spouse” EU and third country same-sex partners of Union citizens?
recognize as “partner” EU and third country different-sex registered partners or also same-sex partners?
recognize as family member second/third/fourth spouses of EU citizens?
facilitate entry and residence for “other” family members and partners , including of same sex and how? Does the term “partners” include cohabitants, also of same-sex?
What about children of same-sex couples? "


OPINIE MINORITARĂ
prezentată de Roberta Angelilli și Mario Borghezio
(articolul 45 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European)

PRIVIND RAPORTUL VĂLEAN
referitor la aplicarea Directivei 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora

- Deși reiterăm în mod ferm importanța Directivei 2004/38 și subliniem necesitatea de a se asigura, prin intermediul acesteia, libertatea de mișcare a cetățenilor UE;

- Nu suntem de acord cu abordarea adoptată de raport, care examinează chestiuni ce sunt de competența exclusivă a statelor membre, în special dreptul familiei, dreptul penal și ordinea publică;

- Găsim, de asemenea, inacceptabilă nota de subsol din raport (considerentul S), care face referire la o presupusă „interpretare strictă” de către statele membre a noțiunii de „membru al familiei”, a noțiunii de „oricare alt membru al familiei” și a noțiunii de „partener”. Nota de subsol critică „tendința generală de a nu recunoaște cel de-al treilea/al patrulea soț/soție”, propunând, prin urmare, o interpretare largă și ambiguă a Directivei 2004/38, care ar putea încuraja practica frauduloasă a căsătoriei de conveniență sau chiar, în mod paradoxal, recunoașterea legitimității poligamiei.

(*) DIRECTIVA 2004/38/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN SI A CONSILIULUI
din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora

Articolul 2
Definitii
In sensul prezentei directive:
1. prin „cetatean al Uniunii” se intelege orice persoana avand cetatenia unui stat membru;
2. prin „membru de familie” se intelege:
(a) sotul;
(b) partenerul cu care cetateanul Uniunii a contractat un parteneriat inregistrat, in temeiul legislatiei unui stat membru, daca, potrivit legislatiei statului membru gazda, parteneriatele inregistrate sunt considerate drept echivalente casatoriei si in conformitate cu conditiile prevazute de legislatia relevanta a statului membru gazda;
(c) descendentii directi in varsta de cel mult 21 de ani sau care se afla in intretinerea sa,
precum si descendentii directi ai sotului sau ai partenerului, conform definitiei de la litera (b);
(d) ascendentii directi care se afla in intretinere si cei ai sotului sau ai partenerului, conform definitiei de la litera (b);
3. prin „stat membru gazda” se intelege statul membru in care se deplaseaza un cetatean al Uniunii in scopul de a-si exercita dreptul la libera circulatie si sedere.
Articolul 3
Destinatarii
(1) Prezenta directiva se aplica oricarui cetatean al Uniunii care se deplaseaza sau isi are resedinta
intr-un stat membru, altul decat cel al carui resortisant este, precum si membrilor familiei sale, conform definitiei de la articolul 2 punctul 2, care ii insotesc sau li se alatura.
(2) Fara a aduce atingere vreunui drept individual de libera circulatie si sedere pe care persoanele in cauza il pot avea in nume propriu, statul membru gazda faciliteaza, in conformitate cu legislatia sa interna, intrarea si sederea urmatoarelor persoane:
(a) orice alti membri de familie, indiferent de cetatenia lor, care nu se incadreaza in
definitia de la articolul 2 punctul 2 si care, in tara din care au venit, se afla in intretinerea sau sunt membri ai gospodariei cetateanului Uniunii care beneficiaza de dreptul de sedere cu titlu principal sau daca din motive grave de sanatate este necesara in mod imperativ ingrijirea personala a membrului familiei de catre cetateanul Uniunii;
(b) partenerul cu care cetateanul Uniunii are o relatie durabila, atestata corespunzator.
Statul membru gazda intreprinde o examinare amanuntita a situatiei personale si justifica
refuzul acordarii dreptului de intrare sau sedere acestor persoane.

PATRICIU a vandut ce-i mai ramasese din Rompetrol

Dinu Patriciu şi-a vandut participaţia de 25% din grupul Rompetrol către KazMunaiGaz

Omul de afaceri Dinu Patriciu a anunţat vineri că a vandut participaţia de 25% din capitalul The Rompetrol Group către compania cazahă KazMunaiGaz, care a ajuns astfel să controleze in intregime grupul petrolier.Dinu Patriciu a motivat vanzarea prin intentia de a investi in piata imobiliara, mass-media si sectorul energetic."In concordanta cu termenii initiali ai contractului semnat in august 2007 cu compania KMG, prin care aceasta a achizitionat 75% din actiunile Rompetrol Group (TRG) de la Rompetrol Holding SA, am decis sa-mi exercit dreptul de vanzare catre KMG al pachetului de 25% actiuni ramase in cadrul Rompetrol Grup", a declarat omul de afaceri, potrivit HotNews.
Kayrgeldy Kabyldin, presedintele KazMunayGas, a declarat ca "achizitia restului actiunilor Rompetrol corespunde strategiei KMG de a-si dezvolta activele din strainatate".Bursa de Valori Bucuresti a suspendat, in jurul orei 14:15, actiunile Rompetrol Rafinare si Rompetrol Well Services de la tranzactionare, in conditiile in care se astepta un anunt important din partea celor doua companii.Conform Codului Bursei, masura a fost luata "in vederea mentinerii unei piete ordonate si a asigurarii accesului egal la informatia necesara deciziei de a investi (protectia investitorilor)".Ultimele tranzactii cu actiunile Rompetrol Rafinare a avut loc la un pret de 0,0450 lei pe unitate, cu 0,22% mai putin decat valoarea de referinta, in vreme ce ultima cotatie a titlurilor Rompetrol Well Services a fost de 0,3590 lei, in crestere cu 1,13% fata de referinta. (ZIUA ONline)

UNGURII din Miercurea Ciuc au boicotat ZIUA DRAPELULUI ROMANIEI. Basescu i-a pus la punct. Insa in fata tupeului ordinar maghiar nu e suficient.

Autoritatile maghiare locale, criticate de Basescu: "Sub Tricolor au murit zeci de mii de romani pentru eliberarea Ungariei"

Presedintele Traian Basescu a criticat autoritatile maghiare locale care au preferat sa boicoteze manifestarile legate de sarbatorile nationale ale Romaniei. Luand act de absenta primarului de Miercurea Ciuc, Raduly Robert si altor notabilitati locale de la manifestarile dedicate Zilei Drapelului, seful de stat a apreciat ca politicienii maghiari gresesc atunci cand nu respecta sarbatorile nationale. Basescu a subliniat ca el va incerca, din respect, sa fie prezent la toate sarbatorile Ungariei celebrate de comunitatea maghiara, potrivit Antena3.

"Am un mesaj pentru politicienii maghiari, care au facut doua lucruri urate inainte de venirea mea aici - au incercat sa convinga ca este o demonstratie de forta, si este o sarbatoare in care Armata Romana nu a venit cu brigada, tancuri si rachete, ci pur si simplu a iesit in piata publica si si-a aratat apropierea fata de societatea civila. In al doilea rand, este o sarbatoare nationala in care romanii isi saluta drapelul, pe care il poarta cu cele trei culori din 26 iunie 1848 si l-au purtat si atunci cand, tot sub Tricolor, au fost si zeci de mii de romani care au murit pe teritoriul Ungariei pentru eliberarea acestei tari, inclusiv pentru eliberarea Budapestei", a afirmat Basescu.

Presedintele a sustinut ca politicienii maghiari gresesc comportandu-se astfel. "Cred ca politicienii maghiari gresesc si le-o spun in mod deschis, prin presa, pentru ca nu am avut ocazia sa le-o spun la ceremonie. Ei trebuie sa stie insa ca, de cate ori vor fi zile nationale ale Ungariei pe care ei le sarbatoresc, eu voi incerca sa fiu aici, din respect pentru ceea ce ei respecta", a spus seful statului.
Singurul reprezentant al autoritatilor de etnie maghiara la manifestarile de la Miercurea Ciuc a fost presedintele Consiliului Judetean Covasna, Tamas Sandor, iar CJ Harghita a fost reprezentat doar de vicepresedintele Sofalvi Laszlo. Primaria Miercurea Ciuc nu a fost reprezentata la evenimente, secretara, delegata la acest eveniment, anuntand, in ultimul moment, ca nu poate veni. Z.O.

DOMNUL PROFESOR Gheorghe BUZATU in atentia Securitatii. FILE de DOSAR

1 - Coperta Dosarului nr. 87 359 privindu-l pe numitul Gheorghe Buzatu, cu menţiunea că documentul în ansamblu a fost microfilmat la data de 30 august 1991, la UM 05054 Iaşi.
2 – Fila originală: Dosar de Urmărire Informativă Operativă (DUI) nr. 4 638 privindu-l pe GHEORGHE BUZATU, alias “BARBU”, alias „BIANU”, alias „BANU”, deschis la 17.3.1989.
3 – Nota „Legături cu străinii” din 21 iulie 1983 – Interceptări din scrisori din Iaşi (Prof. univ. dr. Cezar Buda, Gh. Buzatu ş.a.).

RECLAMA MASCATA la vaccinul GARDASIL in COTIDIANUL, sub semnatura lui Razvan Vintilescu alias Izabela Niculescu. Alo, Mircea Toma, Publicitate fara P?

Am scris aici cum a inceput Fundatia Familiei Geoana sa sustina, pe dedesubt, noua campanie perfida de introducere a vaccinului Gardasil. Nicaieri nu aparea insa, in explicatiile ministrului PSD al Sanatatii, Ion Bazac, faptul ca se poate folosi si cea mai murdara tehnica de manipulare prin presa: reclama mascata sub forma de articol de informare, adica moartea presei - deziinformare platita la purtator. Daca vor continua in acest fel voi fi primul care voi sesiza forurile competente (si sunt destule!). Autor pare sa fie Razvan Vintilescu, pe care l-am mai prins ca se ascunde sub pseudonimul bolnavicios Izabela Niculescu. Mircea Toma, nu fi pasiv, ca d-asta ai Active Watch!

CATELUSUL ZIUA (de fapt, al lui Palsu...)

SFIDARE a Justitiei si dreptatii: criminalul de razboi Agim Ceku, "general" UCK, a fost eliberat de Bulgaria la presiunile Statelor Unite. Ce mizerie!

Bulgaria l-a eliberat ieri seara pe criminalul de razboi Agim Ceku, fost premier al provinciei separatiste Kosovo si "general" UCK, in urma presiunilor SUA. Ceku a fost retinut marti, in timp ce intra in Bulgaria din Macedonia, in baza unui mandat international emis de Interpol la cererea Serbiei, care a solicitat imediat extradarea fostului comandant al trupelor teroriste albaneze UCK pentru a fi judecat pentru crime de razboi.
Ceku a explicat in fata Curtii de la Sofia ca Tribunalul de la Haga a investigat deja crimele din regiune si a identificat persoanele responsabile, iar el nu se afla printre acestea. Avocatii lui au prezentat o scrisoare din partea actualului premier, tot fost sef UCK, Hashim Thaci, prin care se confirma ca Ceku este "membru al comunitatii diplomatice" si o alta din partea Natiunilor Unite in care se afirma ca retinutul se afla "sub jurisdictia administratiei interimare a ONU in Kosovo" - UNMIK. Totodata, fostul ministru de externe al Bulgariei, Solomon Passy, a declarat ca el l-a invitat oficial la Sofia pe Ceku.
Statele Unite au cerut Bulgariei sa ignore cererea de extradare a Serbiei si mandatul Interpol. Ce mizerie!