PLANGERE PENALA pentru Streinu Cercel. Asociatia Pro Vita incearca sa stopeze abuzurile si ilegalitatile unui secretar de stat care a produs isterie nationala si moarte prin vaccin

Bucureşti – Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi – Filiala Bucureşti a depus, astăzi, o plângere penală împotriva Secretarului de stat la Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu Cercel, privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Plângerea vizează încălcarea de către cel învinuit a art. 246 (Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor), 247 (Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi) şi 248 (Abuzul în serviciu contra intereselor publice) Cod Penal. În fapt, printr-o adresă semnată de Secretarul de stat Adrian Streinu Cercel şi trimisă Direcţiilor judeţene de sănătate publică, Ministerul Sănătăţii stabilea că personalului medical care refuză vaccinarea contra noii gripe i se va interzice prestarea de activităţi medicale care presupun prezenţa pacienţilor.
“Considerăm că prin impunerea acestei proceduri, numitul Adrian Streinu Cercel şi-a încălcat grav atribuţiile de serviciu, aducând prejudicii personalului medical prin încălcarea unor drepturi garantate chiar de Constituţia României, prin art. 26 (viaţă intimă, familială şi privată) şi art. 41 (dreptul la muncă)”, se arată în textul plângerii înaintate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nu este prima dată când dl. Secretar de stat sugerează sau dictează măsuri nelegale. Dacă limbajul agresiv şi obraznic, utilizat public la adresa contestatarilor metodelor sale sau propaganda în favoarea unor principii inacceptabile precum acela al “acordului prezumat” erau imorale, în raport cu meseria d-sale, înainte de a fi numit Secretar de stat, odată cu investirea în această funcţie de demnitate publică ele devin inadmisibile şi se cer aspru sancţionate.
Forţarea personalului medical la vaccinare sau tentativele repetate de vaccinare a elevelor şi elevilor, împotriva HPV şi împotriva virsului gripei noi, fără acordul părinţilor sunt vădit nelegale. Nici un tratament medical nu poate fi administrat fără ştirea şi acordul expres al persoanei, indiferent cine ar fi acea persoana. Constituţia şi legile României, dar şi tratatele internaţionale de drepturile omului afirmă inviolabilitatea corpului uman şi dreptul suveran al persoanei de a dispune de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile altuia. Condiţiile şi limitele în care acest drept poate fi restrâns sunt clare şi nu sunt în nici un caz întrunite în situaţia de fata.
Reamintim că în urmă cu două luni am solicitat demiterea sau demisia d-lui Streinu Cercel, lucru care s-a şi întâmplat; din păcate dl. Cercel a revenit în funcţie, de data aceasta nu doar pentru a continua scandalizarea şi iritarea părinţilor de copii minori, ci şi pentru a-şi ridica împotrivă o parte din personalul medical.
Reluăm acum această solicitare adresată şefilor săi ierarhici. Declaraţiile şi măsurile anunţate de dl. Secretar de stat nu fac decât să amplifice inutil starea de tensiune prin care trece societatea în această perioadă de frământări sociale şi politice.
Filiala din Bucuresti a Asociaţiei “Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi” este o organizaţie civică nonprofit, independentă si nepartinică, al cărei scop este afirmarea valorilor vieţii persoanei umane încă de la concepere, ale familiei si ale vocaţiei parentale. Mai multe la www.provitabucuresti.ro

Vedeti mai jos Plangerea Penala

ACTIUNEA "Eminescu traieste prin noi" desfasurata pe 15 ianuarie 2010 in Piata Universitatii. FOTO/VIDEO

15 ianuarie 2010

Cu ocazia aniversarii a 160 de ani de la nasterea poetului national

Piata Universitatii, “Borna km 0″, orele 15-17

Invitatie la o lectura publica cu texte scrise de Mihai Eminescu

Vrei sa reciti sau sa citesti, la microfon, o poezie sau un text scrise de Mihai Eminescu? Vino in 15 ianuarie 2010, intre orele 15-17, la fantana din Piata Universitatii.

Vei putea sa reciti orice poezie de-a sa pe care o stii pe de rost, sau vei avea posibilitatea sa citesti o poezie, sau o secventa de articol, pe care le vei alege dintr-un dosar.

Dosarul contine o selectie dintre cele mai cunoscute poezii si articole publicate de Eminescu, ordonate pe tematici.

Dupa ce ai selectat poezia sau articolul pe care doresti sa le citesti la microfon, te vei inscrie pe lista de asteptare, care va fi tinuta de organizatori.

Odata suit la tribuna, iti vei spune numele si ocupatia/profesia (pentru a vedea diversitatea participantilor), dupa care vei citi textul ales, incepand cu titlul.

Timpul maxim alocat este de doua minute de persoana!

La final, cobori de la tribuna, fara a face niciun alt comentariu, indiferent de subiect. Nici macar multumiri organizatorilor!

Va exista un moderator care va intrerupe persoanele care incalca regulile. Se vor acorda exceptii la aceste reguli pentru situatiile deosebite.

De asemeni, moderatorul va interveni pentru a asigura acoperirea unei tematici cat mai variate din opera lui Eminescu.

Recitatorilor li se vor acorda diplome de participare.

Mesaje pe care dorim sa le transmitem:

• Eminescu traieste prin noi, numai in masura in care citim cu placere din opera sa poetica si publicistica si vibram la mesajul ei
  
• Eminescu apartine tuturor romanilor in egala masura, nu numai actorilor, specialistilor sau oamenilor de cultura
• Eminescu a fost nu numai un tanar etern indragostit, ci si un adult matur, cu o cultura vasta, implicat politic, incoruptibil ideologic si redactorul sef al celui mai important ziar al epocii

 Organizatori: Asociatiile OINA, Toleranta Zero, Civic Media, Adevar si Dreptate si Liga Culturala Acvila

BATALIA PENTRU EMINESCU vs RAZBOIUL CONTRA LUI EMINESCU. Eminescologii Nae Georgescu si Theodor Codreanu, artistul Grigore Lese si sociologul Ilie Badescu la lansarea lucrarii OMAGIU LUI EMINESCU de Corneliu Botez. VIDEO

Pe 15 ianuarie, cu începere de la ora 13.00, la Casa Academiei Române din strada 13 Septembrie nr.13, cei mai importanţi eminescologi ai României au susţinut o conferinţă publică la 160 de ani de la naşterea Românului Absolut. Organizată de Institutul de Sociologie al Academiei Române împreună cu Centrul de Geopolitică şi Antropologie Vizuală, Universitatea Bucureşti şi Fundaţia Pentru România, la conferinţa "PENTRU EMINESCU" au participat prof dr Nae Georgescu, prof dr Theodor Codreanu, prof dr Ilie Bădescu, jurnalistul Corneliu Basarab Vlad şi invitatul special, artistul Grigore Leşe. 

Totodata, după 100 de ani de la tipărire, s-a relansat lucrarea "Omagiu lui Mihail Eminescu", de Corneliu Botez, republicata în facsimil de Editura Semne, la 120 de ani de la asasinarea militantului pentru România Unită. La ceas aniversar, prezentăm mai jos postfata la aceasta editie a lui Victor Roncea, cea a profesorului Nae Georgescu, un articol al profesorului Theodor Codreanu despre Eminescu şi detractorii săi si luarile de cuvant, filmate, ale participantilor la conferinta.

Eminescu, chintesenta inteligentelor romanesti

La 120 de ani de la asasinarea „romanului absolut”, dupa cum l-a definit Petre Tutea, eminescologul Nae Georgescu a scos din arhiva sa cu minuni aceasta bijuterie aparuta in urma cu 100 de ani, la 20 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. „Omagiul” lui Corneliu Botez constituie, si azi, o contributie importanta la definirea ganditorului national Mihai Eminescu. Acum, la 160 de ani de la nasterea sa, constatam ca actualitatea poetului, jurnalistului si militantului pentru Romania Mare Mihai Eminescu, este cu atat mai stringenta cu cat dezideratele romanesti, sunt, in parte, aceleasi, ca si pe vremea cand gazetarul conservator actiona in cadrul "Societatii Carpatii".
Infiintata, simbolic, la 24 ianuarie 1882, "Societatea Carpatii", prin activitatea secreta dusa alaturi de membrii ei, avea sa-i grabeasca moartea civila jurnalistului si agentului inteligentelor romanesti Eminescu. Prima executie avea sa-i vina la 28 iunie 1883, dupa ce P.P. Carp ii ceruse lui Titu Maiorescu, de la Viena, sa-l "mai potoleasca" pe Eminescu. Chiar inainte de a se infiinta gruparea tinerilor intelectuali patrioti, Eminescu agita cancelariile imperiilor Rus si Austro-Ungar, care nu ezitasera sa-l puna sub urmarire informativa.
Eminescu deranja pentru ca cerea o unitate a destinelor tuturor romanilor. Inca din 1870, de exemplu, un comitet care il avea secretar pe Eminescu facea un Apel de serbare la Putna, la Stefan, de ziua Sfintei Maria Mare – „scut de intarire si zid de mantuire” - , pentru edificarea unui proiect national, al Unirii in cuget, simtiri si fiinta.
"In ziua de 15 august a.c. romanii in genere serbeaza ziua Santei Marie, vergina casta si totusi mama care din sanul ei a nascut pe reprezintantele libertatii, pe martirul omenimei lantuite: pe Crist", scria Eminescu in Apelul din care mai redam in continuare: "Fratilor, am proiectat a serba cu totii ziua acelei sante care-a conceput in sanul ei vergin tot ce lumea a visat mai mare, tot ce abnegatiunea a legiut mai nobil, tot ce pune pe om alaturi cu omul: Libertatea!". "De sine insusi aceasta serbare religioasa e si nationala, caci locasul dumnezeiesc monestirea Putnei e fondata de erou si acolo zac oasele sale sante, apoi pentru ca o serbare a crestinului e prin escelinta o serbare romaneasca, caci trecutul nostru nu e decat infricosatul coif de arama al crestinatatii, al civilizatiunii. Hristos a invins cu litera de aur a adevarului si a iubirei, Stefan cu spada cea de flacari a dreptului. Unul a fost libertatea, cellalt aparatorul evangelului ei. Vom depune deci o urna de argint pe mormantul lui Stefan, pe mormantul crestinului pios, al romanului mare. Dar asta nu e tot. Serbarea trebuie sa devina si purtatoarea unei idei. Idea unitatii morale a natiunei noastre (...) astfel incat pe viitor lucrarile noastre toate sa aiba una si aceeasi tinta, astfel ca unificarea directiunei noastre spirituale sa urzeasca de pe-acuma unitatea destinelor noastre". I
n gand cu acest indemn, si cu versul lui Eminescu „Au prezentul nu ni-i mare? N-o sa-mi dea ce o sa cer?”, sa preluam asadar ideea ganditorului national, si sa constituim "un congres al inteligentelor din respect catra viitor", pentru consolidarea idealurilor nationale si promovoarea unei Romanii mari, de care sa tina seama si dusmanii si prietenii statului roman.
"In trecut ni s-a impus o soarta, in viitor sa ne-o facem noi".
Victor Roncea

"OMAGIU LUI MIHAIL EMINESCU" de Corneliu Botez, lucrare publicata in 1909, republicata azi. "O carte pentru o statuie" - Postfata de Nae Georgescu 
APUSUL MITULUI EMINESCU? AFLA AZI LA CONFERINTA "PENTRU EMINESCU". Codreanu: Eminescu, o viaţă de jertfă

Omagiu lui Mihail Eminescu Librarie Online - magazin online .

 

 














Filmari de: http://vlad-mihai.blogspot.com/

CEZAR IVANESCU: Eminescu, simbolul central al românismului. DOINA, cantata de Cezar Ivanescu - VIDEO

După mai bine de un veac de la moartea sa, Eminescu a devenit pentru noi, românii, simbolul central al românismului. Opera sa politică a fost confimată de toată istoria românilor de la 1889 încoace... România Mare, „De la Nistru pîn' la Tisa“ s-a înfăptuit parcă după un scenariu eminescian, înfăptuire care pentru două decenii a arătat lumii un popor cu o miraculoasă forţă de creaţie. Două decenii, atît ne-a îngăduit istoria, nouă românilor, să vieţuim uniţi în graniţele noastre istorice. În 1939 cînd se împlineau 50 de ani de la moartea lui Eminescu, România era în preajma unui cataclism istoric, un soi de robie babiloniană sau egipteană care nu avea să se încheie decît în decembrie 1989 cînd se împlineau 100 de ani de la moartea lui Eminescu şi românilor li se restituia, aproape în întregime şi opera eminesciană prin monumentala ediţie academică începută de Perpessicius. După aproape jumătate de veac de robie imperială, germano-maghiară şi sovietică, România de azi trăieşte cu claritate viziunile profetice eminesciene, duşmanii săi naturali din est şi din vest acţionează împotriva reîntregirii României, şi a afirma acest lucru mi se pare o chestiune de bun simţ. Vom reuşi oare noi, românii de azi, din ţară şi de pretutindeni să înfăptuim iară România Mare şi să împlinim astfel testamentul politic eminescian?

Opera literară a lui Eminescu este apoi singura care a putut să realizeze o unitate spirituală a românilor, popor ameninţat veşnic de „blestemul tracic“ al dezbinării. Partitură liturgică, sublimă, opera eminesciană în totalitate ne măsoară creşterea sau decadenţa: românismul are un program politic, social şi spiritual conţinut în Opera eminesciană. Acum şi în veacul veacului nu avem altceva de făcut decît să împlinim acest program, dacă ne simţim în stare... Cei care refuză azi modelul eminescian, refuză în fapt legitimitatea românismului şi a românilor în istorie.

4 Cezar Ivănescu, 1992

GRIGORE LESE despre Romanul Absolut la lansarea lucrarii "Omagiu lui Mihail Eminescu" de Corneliu Botez. VIDEO. Postfata de Roncea: Eminescu, chintesenta inteligentelor romanesti

Eminescu, chintesenta inteligentelor romanesti

La 120 de ani de la asasinarea „romanului absolut”, dupa cum l-a definit Petre Tutea, eminescologul Nae Georgescu a scos din arhiva sa cu minuni aceasta bijuterie aparuta in urma cu 100 de ani, la 20 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. „Omagiul” lui Corneliu Botez constituie, si azi, o contributie importanta la definirea ganditorului national Mihai Eminescu. Acum, la 160 de ani de la nasterea sa, constatam ca actualitatea poetului, jurnalistului si militantului pentru Romania Mare Mihai Eminescu, este cu atat mai stringenta cu cat dezideratele romanesti, sunt, in parte, aceleasi, ca si pe vremea cand gazetarul conservator actiona in cadrul "Societatii Carpatii".
Infiintata, simbolic, la 24 ianuarie 1882, "Societatea Carpatii", prin activitatea secreta dusa alaturi de membrii ei, avea sa-i grabeasca moartea civila jurnalistului si agentului inteligentelor romanesti Eminescu. Prima executie avea sa-i vina la 28 iunie 1883, dupa ce P.P. Carp ii ceruse lui Titu Maiorescu, de la Viena, sa-l "mai potoleasca" pe Eminescu. Chiar inainte de a se infiinta gruparea tinerilor intelectuali patrioti, Eminescu agita cancelariile imperiilor Rus si Austro-Ungar, care nu ezitasera sa-l puna sub urmarire informativa.
Eminescu deranja pentru ca cerea o unitate a destinelor tuturor romanilor. Inca din 1870, de exemplu, un comitet care il avea secretar pe Eminescu facea un Apel de serbare la Putna, la Stefan, de ziua Sfintei Maria Mare – „scut de intarire si zid de mantuire” - , pentru edificarea unui proiect national, al Unirii in cuget, simtiri si fiinta.
"In ziua de 15 august a.c. romanii in genere serbeaza ziua Santei Marie, vergina casta si totusi mama care din sanul ei a nascut pe reprezintantele libertatii, pe martirul omenimei lantuite: pe Crist", scria Eminescu in Apelul din care mai redam in continuare: "Fratilor, am proiectat a serba cu totii ziua acelei sante care-a conceput in sanul ei vergin tot ce lumea a visat mai mare, tot ce abnegatiunea a legiut mai nobil, tot ce pune pe om alaturi cu omul: Libertatea!". "De sine insusi aceasta serbare religioasa e si nationala, caci locasul dumnezeiesc monestirea Putnei e fondata de erou si acolo zac oasele sale sante, apoi pentru ca o serbare a crestinului e prin escelinta o serbare romaneasca, caci trecutul nostru nu e decat infricosatul coif de arama al crestinatatii, al civilizatiunii. Hristos a invins cu litera de aur a adevarului si a iubirei, Stefan cu spada cea de flacari a dreptului. Unul a fost libertatea, cellalt aparatorul evangelului ei. Vom depune deci o urna de argint pe mormantul lui Stefan, pe mormantul crestinului pios, al romanului mare. Dar asta nu e tot. Serbarea trebuie sa devina si purtatoarea unei idei. Idea unitatii morale a natiunei noastre (...) astfel incat pe viitor lucrarile noastre toate sa aiba una si aceeasi tinta, astfel ca unificarea directiunei noastre spirituale sa urzeasca de pe-acuma unitatea destinelor noastre". I
n gand cu acest indemn, si cu versul lui Eminescu „Au prezentul nu ni-i mare? N-o sa-mi dea ce o sa cer?”, sa preluam asadar ideea ganditorului national, si sa constituim "un congres al inteligentelor din respect catra viitor", pentru consolidarea idealurilor nationale si promovoarea unei Romanii mari, de care sa tina seama si dusmanii si prietenii statului roman.
"In trecut ni s-a impus o soarta, in viitor sa ne-o facem noi".
Victor Roncea

"OMAGIU LUI MIHAIL EMINESCU" de Corneliu Botez, lucrare publicata in 1909, republicata azi. "O carte pentru o statuie" - Postfata de Nae Georgescu

APUSUL MITULUI EMINESCU? AFLA AZI LA CONFERINTA "PENTRU EMINESCU". Codreanu: Eminescu, o viaţă de jertfă

Astăzi, cu începere de la ora 13.00, la Casa Academiei Române din strada 13 Septembrie nr.13, cei mai importanţi eminescologi ai României vor susţine o conferinţă publică la 160 de ani de la naşterea Românului Absolut. Organizată de Institutul de Sociologie al Academiei Române împreună cu Centrul de Geopolitică şi Antropologie Vizuală, Universitatea Bucureşti şi Fundaţia Pentru România, la conferinţa "PENTRU EMINESCU" vor participa prof dr Nae Georgescu, prof dr Theodor Codreanu, prof dr Ilie Bădescu, jurnalistul Corneliu Basarab Vlad şi invitatul special, artistul Grigore Leşe. Totodată, se va relansa, după 100 de ani de la tipărire, "Omagiu lui Mihail Eminescu", de Corneliu Botez, republicat în facsimil de Editura Semne, la 120 de ani de la asasinarea militantului pentru România Unită. La ceas aniversar, prezentăm mai jos un articol al profesorului Theodor Codreanu despre Eminescu şi detractorii săi. (Victor Roncea)

Apusul mitului Eminescu?

Oricare dintre noi a putut constata că, după 1989, acea parte a disidenţei pe care Paul Goma a numit-o autocronică, pe urmele unui coleg din Franţa, a adus ca „noutate” moda demitizărilor, în numele unei pretinse ideologii paneuropene. Interesant că nu s a „demitizat” chiar orice, în prim plan stând miturile naţionale, de la Decebal şi Mioriţa până la Mihai Viteazul şi Mihai Eminescu. Îndeobşte, literatura a fost răscolită de acest ghimpe straniu care s-a numit cultul Eminescu şi care, spre a fi mai uşor spulberat, s a indus ideea că ar fi fost creaţia naţional-comunismului ceauşist. Unii mai prevăzători au înţeles, însă, că mitul Eminescu este o creaţie veche, de peste 120 de ani, ivit o dată cu îmbolnăvirea poetului la 28 iunie 1883 şi intrat în continuă expansiune de la apariţia ediţiei princeps a Poeziilor, pe care o datorăm lui Titu Maiorescu,

Demitizanţii sunt, la rându-le, de două speţe: radicalii şi moderaţii. Primii cred că omenirea se poate descurca fără mituri (şi chiar fără religie), numai nutrindu-se din puterile raţiunii şi eliminând, deci, orice propensiune spre sacru. Pare a fi aici un imbold din filosofia postmodernistă, care-şi revendică punctul de purcedere din faimoasa declaraţie a lui Nietzsche că Dumnezeu a murit.

Demitizanţii moderaţi, în schimb, conştienţi că sacrul se ascunde în profan, după avertismentul Iui Mircea Eliade, au ajuns la înţelepciunea că vechile mituri trebuie spulberate ca pernicioase, dar înlocuite cu altele în stare să încapsuleze noile valori ale lumii postmoderne: toleranţă, multiculturalitate, globalism, europenism, political correctness etc. De exemplu, unul dintre demitizanţii de prestigiu, Virgil Nemoianu, pledează pentru înlocuirea mitului Noica, în filosofie, care mit ar fi o regretabilă lecţie de „naţionalism”, cu un alt „mit” posibil – Mihai Şora, considerat adevăratul filosof român al ultimelor decenii, întrucât „a pus în lumină potenţialităţile pluraliste, democratice şi cosmopolite pre existente în modul de filosofare românesc care l a precedat”. Dar, oricâtă bunăvoinţă am avea cu ideologia umanitaristă a lui Mihai Sora, el continuă să rămână un filosof mediocru, pe când Noica are de partea sa atributele unui gânditor de geniu, aducând cu sine şi valorile pomenite, De fapt, titlul articolului lui Nemoianu viza, în principal, despărţirea de alt mit, cu mult mai important, care este şi mitul cultural naţional românesc – mitul Eminescu. Acesta s ar cuveni fie eliminat total, din perspectivă radicalistă, fie înlocuit cu posibilul mit al unui scriitor postmodernist – Mircea Cărtărescu. Poate aşa se şi explică de ce însuşi autorul Levantului a fost atras în campania demolării cultului Eminescu. 

CORNELIU VLAD: Ce e nou în România? Eminescu!

2009 a fost numit Anul Eminescu, căci s-au împlinit 120 de ani de la moartea sa, iar în 2010 numărăm 120 de ani de la naştere. Încă un An Eminescu? De peste un secol, toţi anii sunt ani Eminescu pentru cei ce-l merită. „Ca-n toţi anii, negreşit“, ca Moşul din legendele copilăriei, şi el bălăcărit, Eminescu „soseşte“ şi „aduce daruri multe“, ca un Luceafăr pururi tânăr. E „om al trecutului“, „cadavru din debara“ etc. doar pentru minţi viclene sau aiurea.
Anul Eminescu 2009 a început cu împlinirea ediţiei anastatice, visul lui Noica, mulţumită tenacităţii acad. Eugen Simion (şi domnia sa, şi ediţia domniei sale, tot sub zodia porcăielii) şi s-a încheiat, bunăoară, cu spusele IPS Bartolomeu Anania, care ne-a reamintit că Eminescu n-a fost un necredincios. În acest răstimp, Eminescu a fost mereu printre noi, pentru cine a avut urechi de auzit şi ochi să vadă. Exegeţi versaţi şi temerari ca Nae Georgescu (în „Boala şi moartea lui Eminescu“) şi Theodor Codreanu (în „Eminescu - drama sacrificării“), dar şi debutanţi, ca tânăra de 22 de ani Miruna Lepus (în „Despre Eminescu şi ce am învăţat descoperindu-l“), elevi şi bloggeri, sportivi cu bicicleta şi cete din noua dreaptă, actori de teatru şi manelişti („Unicat ca Eminescu/ E antrenorul Lucescu“), cititoare melancolice şi cenaclişti impetuoşi, iubitori şi detractori, i-au făcut, fiecare în felul lui, prezenţa de toate zilele.
A devenit, tot mai temeinic probat, că lui Eminescu i s-a instrumentat mai întâi moartea civilă, iar apoi asasinarea din motive politice. La Catedra de Sociologie a Universităţii Bucureşti, profesorul Ilie Bădescu şi alţi distinşi universitari comemorează „Anul Eminescu - 120 de ani de la ucidere“. Continuă şi cârtelile Zoililor de calibre mediocre, dar n-au prea mai fost luate în seamă. Unul îl vrea pe Eminescu „reşapat“, după ce, anterior, se gândea „să fie pus la produs“, adică să facă şi el ceva pentru naţie, să se facă brand comercial. O doamnă/ domnişoară Bot (scuze, dar aşa o cheamă), strâmbă din nas la „struţocămila filologică“ a ediţiei academice a manuscriselor, şi o face tot în „Dilema“, de data asta cea „veche“, adică aceeaşi care a iscat scandalul Eminescu. Altei doamne/ domnişoare, Spânu (scuze, dar aşa o cheamă), refrenul artiştilor basarabeni Teodorovici „Eminescu să ne judece“ i se pare că „sună apocaliptic“, aceeaşi îi reproşează unui profesor că studiul sau titlul său despre Eminescu „ar fi putut să fie ceva mai ludic, măcar din raţiuni de marketing“. O carte a recordurilor (nu Guiness) proclamă „Luceafărul“ drept cel mai lung poem de dragoste al lumii. Busturi ale poetului vor fi asezate la Comrat, pe Aleea Gloriei, şi într-un parc din New York. Caricaturişti de pretutindeni se exersează de ani de zile pe tema Eminescu. Ziaristul Victor Roncea, încă la „Ziua“, publica un reportaj de la locul în care a murit poetul, Casa de Sănătate a dr. Suţu de pe strada Plantelor. „Gazeta de Sud“ ne pune în faţă un avertisment al gazetarului politic Eminescu: „Vom avea de acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni, teoria de luptă pe picior în aparenţă legal, în realitate inegal“.
Dar în 2009 s-au împlinit şi 20 de ani de când, la Piatra Neamţ, am fost alături de eminescologul în ascensiune Ion Roşu la lansarea cărţii sale „Legendă şi adevăr în biografia lui M. Eminescu“, volumul întâi, „Originile“. Rareori, un astfel de specialist: literat, istoric, arhivist, filolog, pamfletar, chiar şi detectiv. S-a dedicat lucrării de restituire a adevăratei biografii a lui Eminescu (căci nici cea a lui Călinescu nu e perfectă) şi a apucat doar să-i lămurească ascendenţa familială. Eminescu, demonstrează el în carte, n-a fost, cum s-a spus, nici „de origine turcă“, nici „bulgar din Brăila“, nici „coborâtor dintr-un militar suedez“, nici „dintr-un rutean“, nici „viţă de şleahtă“, nici „dintr-o familie de origine armeană“, nici „sârb pripăşit prin ţară“, nici „albanez“, „persan“, „neamţ“, „evreu“. Istoria familiei lui Eminescu, care, are curajul să afirme Ion Roşu, „devine, în sfârşit, limpede (...) începe cu un prim strămoş bănăţean, poreclit sau supranumit Imin(u), născut cam pe la 1675“. Atât, adică enorm, a reuşit să împlinească ambiţiosul şi mult înzestratul cărturar Ion Roşu, care a părăsit lumea aceasta înainte de a lucra toate cele cinci volume proiectate şi ediţiile adăugite la care deja se gândea. Câţi mai ştiu astăzi de cartea fabuloasă, prin rigoarea şi deschiderile sale, a lui Ion Roşu? Care e soarta documentaţiei şi a manuscriselor lui, nevalorificate, după cum, din păcate, cred?
Iată deci că Eminescu nu-i deloc în debaraua în care l-ar vrea unii. „Ce e nou la Salzburg?“, se întreba, într-un titlu, un ziarist străin cu treburi pe-acolo. „Mozart!“, îşi răspundea în articol, la câteva secole după dispariţia compozitorului. Ce e nou în România? Eminescu!

Ce e nou în România? Eminescu!
Curentul - vineri, 15 ianuarie 2010

© Curentul

"OMAGIU LUI MIHAI EMINESCU" de Corneliu Botez, lucrare publicata in 1909, republicata azi. "O carte pentru o statuie" - Postfata de Nae Georgescu

1. O carte pentru o statuie

       Albumele şi numerele de revistă dedicate integral sau parţial lui Mihai Eminescu reprezintă o categorie aparte în bibliografia eminesciană. Apărute la intervale de timp rotunde, de obicei la un multiplu de 5 sau de 1o ani de la moartea poetului, iar mai apoi punctând în acelaşi fel şi naşterea sa, ele implică pregătirea asiduă a publicului (pentru că sunt anunţatee din timp), convocarea insistentă a colaboratorilor, un moment deosebit al lansării (făcută totdeauna cu un fast deosebit) şi, apoi, comentarii, discuţii, adânciri ale temelor abordate. Pentru presă, ele sunt adevărat prilej de structurare şi difuzare a imaginilor succesive despre viaţa şi opera lui Eminescu, fiecare astfel de moment având ca rezultat o imagine dobândită şi fixată în memoria colectivă – astfel că  aceste creaţii ad hoc „mediază”, adică nimeni nu se referă direct la autor, la omul sau creatorul Eminescu, ci referinţele se fac prin oglinda prinosului public. Gestul ca atare a reuşit să salveze întreaga temă din zona unei idolatrii, care, de altfel, – şi când a încercat să se lăbărţeze – a fost resimţită de către spiritul public cu totul strident. Când discuţi despre cineva sau despre ceva prin intermediul unui lucru deja făcut de altul – te păstrezi în limitele culturii critice  care este continuă invitaţie la reflecţie interioară, vie.

    Dintre aceste lucrări dedicatorii (pot fi citate cu sutele, dacă luăm în consideraţie şi foile volante ocazionale, şi revistele dedicate în întregime sau parţial lui Eminescu), „Omagiul gălăţenilor” din 1909,   coordonat de Corneliu Botez,  are o importanţă deosebită, din mai multe puncte de vedere,   şi încă poate reprezenta un model de îmbinare a mozaicului critic întrebuinţat. Mai întâi, pentru că este primul astfel de album de anvergură, deschizând o serie de-a dreptul glorioasă. Îl va însoţi de aproape „Eminescu comemorativ”, al lui Octav Minar, tot din 1909 dar lucrarea unui singur autor, şi abia mai târziu se va  alinia acestor gesturi Constanţa cu albumul său, sau Bucureştiul, Iaşul, etc. Conform obiceiului nescris după care  textele din asemenea lucrări colective nu sunt reluate, sau sunt reluate foarte rar de către autori în lucrări proprii, informaţia  se găseşte numai în ele, şi aici constă iarăşi valoarea „Omagiului...” lui Corneliu Botez.

     Dar marea importanţă a acestui album constă în anvergura evenimentelor culturale pe care le-a creat între anii 1909-1911. În 1909, la 20 de ani de la moartea lui Eminescu, prin campania de presă dusă de Corneliu Botez în jurul apariţiei cărţii, sărbătorile eminesciene devin dintrodată naţionale, adică se organizează în toate oraşele mari sau mici ale ţării, şi chiar în provinciile româneşti din jurul României politice; ba chiar în marile capitale ale Europei, începând cu Parisul, Capitala Luminilor bătrânului continent. Se ajunge la această situaţie pentru că autorii cărţii au încă un scop pe lângă acela al difuzării propriuzise: ei lansează liste de subscripţii – explicând că intenţionează să strângă o sumă suficientă de bani pentru a-i ridica o statuie lui Eminescu la Galaţi. Se constituie un Comitet de organizare, se dau publicităţii Dări de seamă privind strângerea banilor, alegerea machetei, amplasarea statuii, se organizează serbări pentru adunarea de fonduri suplimentare – într-un cuvânt se crează o adevărată emulaţie în jurul evenimentului. Apelul acestui Comitet condus de Corneliu Botez se publică la 28 martie 1909 în ziarul „Dimineaţa” din Bucureşti  –  şi este amplu reluat de către presa din întreaga ţară – astfel că, până la 14 iunie 1909, când apare cartea şi se programase sărbătoarea lansării, chestiunea devine adevărat eveniment  peste tot în ţinuturile locuite de români. Numai că, în Galaţi se amână serbarera din cauza carantinei instituite brusc  pentru a preîntâmpina epidemie de holeră – festivităţile fiind anunţate pentru octombrie. Asta duce la intensificarea poropagandei pentru strângerea banilor, iar mai apoi, constatându-se că  sunt premizele ridicării unei statui impunătoare, adunându-se deja vreo 6.000 de lei, Comitetul de organizare hotărăşte ca să se mai aştepte un an sau doi pentru ca lucrul să fie temeinic. Statuia se va dezveli abia în 1911, după ce s-a aprobat proiectul lui Oscar Han şi apoi s-a respins în favoarea celui al lui Fr. Storck, după ce  s-a rediscutat amplasarea, etc. – totul, în regim de discuţie publică, cu presa alături.

   Acest album al lui Corneliu Botez mai este, însă, important prin ceva – şi anume prin dezbaterile care l-au însoţit. Acestea sunt concentrate mai ales pe rolul de ziarist al lui Mihai Eminescu, fiind însoţite de ample citate din această zonă a operei sale, toate alese şi interpretate tendenţios, cu o patimă politică ce va pune în discuţie, pentru omul cultural al momentului, însăşi utilitatea/inutilitatea ziaristicii la operă. 

PR DR RADU ILAS: RELIGIOZITATEA lui Eminescu

 

EMINESCU POET NAŢIONAL

CU VIZIUNE RELIGIOASĂ

        Marele nostru poet naţional a generat, dintotdeauna, analize şi aprecieri din partea multor împătimiţi ai ştiinţei literelor şi cunoscători ai tainelor sufleteşti/spirituale, însă de puţine ori am văzut discutându-se de aplecarea poeziei româneşti spre partea religioasă a fiinţei naţionale. De prea puţine ori s-a vorbit de iubirea, în sensul deschiderii spre cunoaştere, pe care acesta a împărtăşit-o istoriei, tradiţiilor şi teritoriului românesc.

        În operele sale, Eminescu a plâns dramele poporului român, dintre care s-au distins pierderea a două teritorii cu suflet românesc, Basarbia şi Bucovina, dar a şi slăvit actul sfânt al Învierii, căutând refugiu în liniştea duhovnicească, pentru a putea simţii româneşte, chiar şi după moarte. Putem din această perspectivă să-l înţelegem pe Eminescu ca .

        Marele nostru poet poate fi considerat un vizionar, deoarece s-a angajat în istorie, cu credinţa că existenţa fiecăruia are un sens şi lumea înaintează spre o finalitate luminoasă. El a intrat în lupta de zi cu zi pentru a aboli răul şi minciuna, nepăsarea şi scârba, ura şi necinstea. Ca poet vizionar nu s-a dat bătut nici în ruptul capului de a înfăptui cu dragoste, de a se jertfi de bunăvoie spre propăşirea unei comunităţi de fraţi, românii de oriunde s-ar afla.

        Pentru a-l înţelege din postura de poet naţional, este de ajuns să reluăm cugetările sale, susţinute de date istorice de netăgăduit, privind soarta celor două teritorii româneşti Bucovina şi Basarabia.

În 11 aprilie 1878, poetul evidenţia fără tăgadă că „Bucovina a fost despărţită de la trupul Moldovei, de stăpânire nemţească, iar românul îşi va aduce aminte fără de jignire vremea nenorocită, în care s-a petrecut această rupere în două bucăţi a Moldovei. Atunci ţara era secată de puteri, dezorganizată, părăsită şi lipsită de povaţa unui domn firesc. Chiar şi în aceste împrejurări însă, fruntaşii ei şi-au făcut, după putinţa timpului, datoria şi nu au dat faptei împlinite, prin învoirea lor, sfinţenia morală (….).

Fără de învoirea lor, moldovenii au fost dezbinaţi şi pentru aceea până în ziua de astăzi ei şi-au păstrat dreptul de ase simţi uniţi.

Bucovina a rămas încă o ţară românească, o parte din Moldova. Şi nimeni nu poate să-i învinovăţească pe moldoveni pentru aceasta, fiindcă ei niciodată nu au renunţat la dreptul de a se simţi membri ai aceleiaşi individualităţi sociale.

Cu totul altfel ar fi, dacă moldovenii ar fi consfinţit, prin învoirea lor, fapta împlinită. Atunci moldovenii din Bucovina, priviţi ca o parte pierdută, s-ar privi înşişi ca o parte părăsită a poporului român.

Nu avem dreptul de a ceda, ori de a consimţi la cedare sau sta la târguială asupra vetrei strămoşilor noştri. Dacă nu am putut păstra întreagă moşia rămasă de la părinţii noştri, ne-am păstrat şi voim să ne păstrăm conştiinţa întăritoare că ne-am făcut datoria şi că nu din vina noastră, nu cu învoirea noastră a fost ştirbită”

        Cu claritatea unui poet naţional cu viziune religioasă, Eminescu ne îndeamnă spre păstrarea simţirii româneşti şi respingerea încercărilor de a mânji cu vină conducătorii din acea perioadă grea, cum că ar fi renunţat la credinţa românească de unitate, chiar el susţinând, cu responsabilitatea conferită de o bună înţelegere a timpurilor, că suntem un popor care „am stat aici între turci şi ruşi, mereu am fost zguduiţi şi mereu suntem apucaţi de puternicul curent (…). Am fost mereu un zid de despărţire între apus şi răsărit”, devenind astfel ţinta marilor puteri.

UN AN DE LA APELUL-TURNESOL AL PARINTELUI JUSTIN PARVU. "Tăcerea noastră înseamnă sclavie şi îngroparea Ortodoxiei!"

Părintele Justin Pârvu, sarea ortodoxiei româneşti
"Apelul acesta pe care l-am făcut eu împotriva cipurilor biometrice, şi care a fost atât de controversat, nu l-am făcut ca să înspăimânt pe nimeni, n-am vrut să îngrozesc pe nimeni. N-am vrut să terorizez mintea nici a bogatului, nici a săracului, nici a înţeleptului şi nici a neştiutorului. Ci am vrut să amintesc acestui popor de unde a plecat, că în venele lui curge un sânge românesc şi curat ortodox, care nu poate să îngenuncheze în faţa cotropitorilor nu numai ai trupului acestui pământ, ci prin dictatura aceasta a tehnicii ei ne cotropesc sufletele noastre, asupra cărora nu au nici un drept. M-am adresat către cei care nu şi-a stins cu desăvârşire flacăra credinţei din inimile lor. Cu multă durere sufletească spun, şi îmi cer scuze că trebuie să fac această observaţie, prin care nu incriminez şi nu învinuiesc pe nimeni – dar mă doare sufletul să văd atâta nepăsare şi ignoranţă din partea elitelor acestui neam, din partea oamenilor de cultură, laici sau clerici, care prin tăcerea lor săvârşesc o lepădare de Biserică şi de neamul în care s-au născut. Simplul creştin ortodox parcă este mai atent la aceste greutăţi, participă mai cu durere decât participă preotul lui, stând în afara tuturor acestor conflicte, nepăsători faţă de oaia care este sfâşiată în ogor şi stau la distanţă şi se uită cum o devorează lupii. Cu multă durere am sesizat că cei mai mulţi dintre părinţii noştri parohieni nu au luat o măsură, măcar câtuşi de puţin să facă cunoscute nişte momente grele în istoria creştinismului şi a omenirii, pe care creştinul nostru le-a sesizat mai repede.
Adevăratul om de cultură şi de elită iese în faţă şi acela strigă şi răcneşte cu toate forţele lui şi apără valorile pe care el le-a construit şi pe care el le trăieşte. Pentru că dacă ar fi tăcut tot aşa, de pildă un Eminescu, ar fi tăcut Radu Gyr, un Nichifor Crainic, sau oameni de mai mică talie – ’apăi am fi fost de mult prăbuşiţi. Dar aceşti oameni, ca nişte mici apostoli, am putea spune, au fost mereu prezenţi şi au strigat şi s-au opus la toate metodele de întunecare a fiinţei noastre ortodoxe… Iar această problemă nu este una oarecare, după mine este cea mai grea problemă a omenirii şi a creştinătăţii. Dar acum la noi, se simte foarte jenat un domn ziarist, se simte jenat un istoric, un om de literatură sau ştiinţă… ca să susţină o temă cu ordin religios şi să înfrunte vreo primejdie. Nu! Nu cumva să fie deranjat!
Nici tăcerea sihaştrilor nu este scuzabilă. monahul, preotul care socoteşte că face o misiune în cadrul Bisericii, dar nu participă direct la aceste adevăruri, la aceste atacuri şi primejdii în care ne găsim – nu este monah, nu este preot. Dacă nu simte să participe direct şi să-şi asume răspunderea ca un mic misionar al vremurilor, în zadar este toată rugăciunea lui. Tăcerea în faţa acestor pericole este o lepădare a noastră de adevăr. Pentru că ne înrobim şi ieşim din libertatea Adevărului. Adevărul ne face liberi , nu ne pune cip. Aceasta este dovada că societatea în care trăim este una a minciunii, potrivnică Evangheliei. Libertatea Evanghelie lui Hristos în faţa acestei lumi este un pericol terorist.

Tăcerea noastră înseamnă sclavie şi îngroparea Ortodoxiei. Oamenii noştri de elită, prin tăcerea lor nu fac decât să construiască sicriul ortodoxiei pe care i-l pregăteşte stăpânirea acestei lumi.

Cât pentru păstorii noştri duhovniceşti, atâta le spun: Oare sarea se va strica şi nu va mai săra?"

Parintele Justin Parvu
Vezi aici Apelul Parintelui Justin din 14 ianuarie 2009:
Cuvant grav al Parintelui Iustin Parvu catre poporul ortodox: Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

DE CE E CRESTIN EMINESCU. Scrisoare Deschisa a Doamnei Aspazia Otel Petrescu la 160 de ani de la nasterea Romanului Absolut

Raspuns unui frate mai tanar, contrariat ca il consider pe Mihai Eminescu crestin

Mă interoghezi cu un ton cam inchizitorial de ce consider că Mihai Eminescu e un autentic creştin. Îmi pare rău că articolul meu afirmativ în acest sens te-a contrariat şi îmi pare şi mai rău că argumentul meu nu te-a convins.
Au nu s-au spus că cel care va aduce pe calea adevărului creştin un suflet rătăcit apostol se va numi? Ori eu tocmai despre aşa ceva am adus mărturie: fratele nostru Mihai nu numai că a readus pe calea Domnului suflete nefericite din temniţele roşii, ci a şi salvat suflete căzute în cea mai neagră deznădejde, datorită tocmai spiritului său profund creştin, al unora dintre poeziilor sale.
Întrebarea dumitale mă face să afirm mai apăsat că, pentru a înţelege de ce Mihai Eminescu este creştin, trebuie să fii tu în primul rând un bun creştin şi un bun român. Am recurs la menţionarea separată a acestor două caracteristici pentru a le sublinia, pentru că, de fapt, un bun român este în acelaşi timp şi un bun creştin ortodox, una fără alta nu se poate.
Opera eminesciană deschide dimensiuni spirituale infinite pe ambele coordonate. Universul său este spaţiu infinit şi timp infinit, dezmărginite dintr-o realitate autentic românească şi autentic creştină. Acest univers nu-l poţi înţelege dacă nu-l trăieşti în toată profunzimea lui şi dacă nu vibrezi la unison cu autorul lor la valorile spirituale la care te înalţă.
Cutez să afirm că multe poezii ce par profane sunt tot atât de autentic creştine ca şi cele cu conţinut religios. Te avertizez, însă, că, dacă nu te simţi a fi un autentic român, mai bine să nu citeşti rândurile ce urmează, pentru că nu vei înţelege mare lucru din ele şi, ca orice străin de spiritul eminescian, vei fi dezamăgit. În cel mai bun caz vei ridica nedumerit din umeri, iar în cel mai rău caz mă vei considera incultă, analfabetă, limitată, fundamentalistă, isterizată de Eminescu etc. Te asigur, însă, că, dacă o vei face, şi dumneata vei comite un păcat. Spun asta referindu-mă la haina pe care o porţi.
Nu intenţionez să-ţi dau răspuns savant, să te ameţesc cu analize super-intelectualizate, să te copleşesc cu încadrări sofisticate în curente, stiluri, filozofii, teologie etc. Vreau să te invit pur şi simplu să intrăm în spaţiul eminescian, ca să ne dăm seama cât este sau dacă este creştin. Te iau de mână şi intrăm în universul deschis de o poezie profană luată aleatoriu, un pastel ce formează cadrul unui sentiment de iubire. Parcurgând împreună cadrele deschise de “Sara pe deal”, sper că vei trăi sentimentul creştin eminescian direct, organic, emoţional, fără eseuri sofisticate sau exegeze teologicale înţesate de dogme indelibile. Vom retrăi un moment de har simplu dar vibrant, pentru că inima va fi străpunsă de scânteia divină datorită căreia poetul nepereche reuşeşte să deschidă spaţii infinite şi eterne, în acelaşi timp să înveşnicească clipa fugară smulsă trecerii inexorabile a timpului. Coardele sufletului tău vor vibra la unison cu ale Eminului şi te vei simţi acasă aici, ca de altfel oriunde şi oricând în vasta sa operă. Aşează-te, deci, confortabil în fotoliul tău, închide ochii şi uită absolut tot ce ştiai despre “Sara pe deal”. Şi, eliberat de orice preconcepţii, intră ca Marele Orb în cadrele ce ţi le prezint.

Cadrul I:

VIDEO Eminescu, 120 de ani de la asasinare - 160 de ani de la nastere. 15 iunie 2009 - 15 ianuarie 2010

VACCINUL UCIGAS. Inca trei victime. Anchetă în cazul morţii unui tânăr căruia o asistentă îi dăduse o fiolă de vaccin împotriva A/H1N1

Mediafax: Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud a deschis o anchetă în cazul decesului unui tânăr din Prundu Bârgăului care primise de la o asistentă medicală o fiolă de vaccin împotriva gripei noi, urmând să se stabilească dacă bărbatul şi-a administrat sau nu vaccinul.

Nicoleta Moldovan, asistentă la dispensarul medical din Prundu Bârgăului, i-a dat unui localnic, Vasile Oltean, o fiolă de vacccin împotriva gripei noi, bărbatul motivând că fiul său, Călin Vasile, vrea să se vaccineze, dar lucrează în fiecare zi până târziu şi nu poate ajunge la spital.
Cazul a ajuns în atenţia Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud după ce Călin Vasile Oltean (29 de ani) a murit, joi, fără să se ştie dacă şi-a administrat sau nu vaccinul.
Medicul Anca Andriţoiu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, a declarat că nu se ştie exact care sunt cauzele morţii bărbatului, dar, indiferent de acestea, asistenta care i-a dat tatălui tânărului vaccinul ar putea fi sancţionată.
"Vaccinarea se face într-un cadru organizat. Dânsa nu avea voie să dea vaccinul nimănui. Trebuia să-l invite pe pacient la dispensar. Noi vom face un raport, iar decizia de sancţionare aparţine Colegiului Asistenţilor Medicali din România, care va analiza raportul nostru şi va decide măsura punitivă, în funcţie de gravitatea faptelor", a declarat Andriţoiu.
Contactată telefonic, asistenta medicală Nicoleta Moldovan a declarat că iniţial nu a vrut să-i dea lui Vasile Oltean vaccinul, dar acesta a insistat.
"Eu am discutat apoi cu colega mea, Cornelia Caraza, care mi-a promis că merge seara şi i-l face. S-a dus de două ori şi nu l-a găsit. Nu ştiu dacă şi l-a făcut în altă parte", a declarat Moldovan.
Bărbatul de 29 de ani, Călin Vasile Oltean, a murit, joi la prânz, tatăl său declarând că tânărului i s-a făcut rău şi a căzut în curtea firmei în care lucra.
"Fiul meu lucra la o firmă de construcţii din localitate. Înainte de Anul Nou l-am dus la Urgenţe fiindcă se simţea foarte rău, îl durea coloana. Medicul i-a dat un medicament şi i-a trecut. S-a simţit mult mai bine după aceea. Eu mi-am făcut vaccinul împotriva gripei noi şi l-am sfătuit să şi-l facă şi el. L-am văzut aseară (miercuri seara - n.r.) cu vaccinul în mână, dar nu ştiu dacă şi l-a făcut. Mi-a spus că o să şi-l facă fie aseară, fie joi dimineaţă, dar nu ştiu dacă s-a întâmplat aşa", a declarat tatăl tânărului, potrivit căruia acesta nu era asigurat, dar discutase cu asistenta Cornelia Caraza de la Dispensarul Prundu Bârgăului, care urma să-i administreze vaccinul.
Contactată telefonic de corespondentul MEDIAFAX, Elvira Marinciuc, medic la dispensarul din Prundu Bârgăului, a declarat că asistenta Caraza nu l-a vaccinat pe tânăr.
"Nu l-a vaccinat nimeni. A murit fiindcă avea probleme cu inima. În data de 26 decembrie ar fi trebuit să se interneze, dar a refuzat. Urma să se mai prezinte la medic pentru investigaţii. A murit fiindcă a făcut o insuficienţă cardio-respiratorie, având probleme cardiace. Dacă murea din cauza vaccinului, trebuia să facă şoc anafilactic, să i se albăstrească buzele. E clar că avea probleme cu inima", a declarat Marinciuc.
La rândul său, medicul Doina Petri, directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, a spus că nu există date certe din care să reiasă că tânărul şi-ar fi administrat vaccinul împotriva gripei noi.
"Avea probleme de sănătate, nu era asigurat, iar dacă ar fi murit din cauza vaccinului ar fi avut alte simptome. Vom vedea ce reiese din autopsie, dar nu avem date certe că s-a vaccinat. Facem verificări", a declarat Petri.
Direcţia de Sănătate Publică a început şi o anchetă medicală şi se va pronunţa în acest caz după ce legiştii vor prezenta raportul medico-legal în urma autopsierii cadavrului.
MEDIAFAX

Inca o victima, din acelasi sat

Redacţia NapocaNews a contactat un sătean din comuna Aluniş, Pop Oliver, 32 ani, care ne-a declarat în exclusivitate: „De când a murit medicul Mihai, nici un sătean nu a mai dorit să se vaccineze, deşi au venit special doctori de la Iclod pentru asta. Lumea este speriată. Ieri a decedat şi educatoarea grădiniţei, tânără de 36 de ani, care a fost vaccinată acum o săptămână de medicul Mihai. La noi în sat un copil are gripă porcină, iar alţi patru copii nu se simt bine şi sunt foarte bolnavi după ce s-au vaccinat cu educatoarea la şcoală, acum o săptămână. Au fost vaccinaţi de medicul Mihai Constantin. Toţi sătenii refuză să se mai vaccineze. Au venit şi de la Cluj de la Direcţia Sanitară şi ne-au spus că nu e nimic grav şi că trebuie să mergem la Iclod să ne vaccinăm în continuare”.

Situaţia medicală a comunei clujene Aluniş este foarte gravă, deoarece localitatea nu mai are medic şi tot mai mulţi săteni suferă de sechele în urma vaccinării împotriva virusului AH1N1.S-a creat o psihoză generală în comună, iar oamenii sunt tot mai speriaţi.

NapocaNews solicită de urgent Direcţiei Sanitare Cluj să trimită o comisie de anchetă în comuna Aluniş pentru a cerceta decesele cauzate de vaccin şi pentru a repartiza un medic în vederea asigurării protecţiei medicale de specialitate sătenilor.

Marius Sălăjean, Napoca News

Vezi si A murit "de inima" dupa ce s-a vaccinat

O batrana de 60 de ani din comuna prahoveana Cerasu a murit in data de 8 ianuarie, la cateva ore dupa ce si-a facut vaccinul impotriva gripei porcine.
Floarea Dragomir, pensionata pe caz de boala, suferea de afectiuni cardiace cronice si era programata in februarie, la Bucuresti, pentru o interventie pe inima. Ministerul Sanatatii dezminte orice legatura intre imunizarea femeii si decesul acesteia.
Presa din strainatate a prezentat mai multe cazuri de decese provocate de vaccinul anti-AH1N1. In Anglia, o persoana a murit la scurt timp dupa ce i s-a administrat vaccinul "Pandemrix", iar la alte 1.329 de persoane aceeasi substanta a avut reactii adverse severe. In Germania, un barbat de 55 de ani care nu suferea de nicio boala grava a murit in noiembrie, la cateva ore dupa ce s-a vaccinat. Sase decese au fost raportate si in Suedia.

DISPOZITIA LUI STREINU CERCEL ESTE ILEGALA. Medicii se revolta impotriva "obligativitatii vaccinarii". Senatorul Iulian Urban explica: drepturile constitutionale nu pot fi incalcate printr-un "ordin" ministerial

From: Veronica Miron
Date: 2010/1/13
Subject: va rog sa ne informati
To: iulian.urban@gmail.com

Stimate D-le Senator!

Din partea unui grup de medici din judetul Sibiu va cerem parerea in urmatoarea situatie: lucram la Spitalul Municipal Medias, zilele acestea am fost informati verbal de catre directiunea spitalului, ca a venit un ordin de la Directia de Sanatate Publica Sibiu DESPRE OBLIGTIVITATEA VACCINARII PERSONALULUI contra virusului N1H1. In cazul refuzului nu vom avea dreptul de a sta la patul pacientului, eventual sa plecam in concediu. Care totusi sunt drepturile noastre in acest sens?
Eu sunt medic, am fost cuminte, m-am vaccinat inpotriva gripei sezoniere in 1997 ultima data, cand dupa vaccin am fost bolnava o saptamina crunt, apoi a saptamana pe luna , in fiecare luna, apoi la cateva luni,am tras o pneumonie cu pleurezie, de care m-am tratat 1,5 luni. Ce fac in cazul asta? Are dreptul DSP judetean sa ne opreasca din servici daca nu facem vaccinul?

Cu mult respect pentru curajul si verticalitatea D-stra,
dr Miron Veronica

RASPUNS
From: Iulian Urban  
Date: 2010/1/14 
Subject: Fwd: va rog sa ne informati 
To: Veronica Miron 

Buna ziua d-na Veronica Miron 

In mod evident dl. Streinu-Cercel si-a depasit competentele; am discutat personal cu ministrul sanatatii Cseke Attila si acesta mi-a spus ca dl. Cercel a emis o dispozitie catre DSP-uri fara sa aiba acordul lui, iar aceasta dispozitie nu are nici un fel de valoare juridica. De altfel, atat pentru faptul ca intelege sa incalce drepturile si libertatile fundamentale ale medicilor [ ganditi-va ca asa ar trebui sa se vaccineze si preotii altfel nu ar mai avea voie sa tina slujbe, angajatii de la supermarket, adica toti cei care au contacte cu alte persoane ] si pentru aberatiile legate de vaccinarea copiilor fara acordul parintilor, mai multe asociatii civice au decis sa depuna plangere penala impotriva d-lui Streinu-Cercel. Concluzia legala: aceasta dispozitie este ILEGALA si nimeni nu va poate conditiona exercitarea meseriei de obligatia de a deveni clienti ai celor care se imbogatesc vanzand aceste vaccinuri in Romania. Daca cineva va interzice in viitor accesul la locul de munca invocand acest ordin, sa imi scrieti si ma voi implica imediat 

Cu stima,

Iulian Urban

Vezi si Doctorita concediata pentru ca a refuzat vaccinul

VADIM TUDOR il apara pe infractorul VINTU si pe prostanacul GEOANA. "Victor si George Roncea, doi puradei obraznici :), cu idolul lor, Basescu. Dan Diaconescu, cîrpă de şters pe jos la picioarele Elenei Udrea"

Săptămîna pe scurt De ALCIBIADE

Traian Băsescu are cancer generalizat * Un puradel obraznic: Tomberonus Prigoană * Măcelarii conduşi de Ion Ţiriac ar trebui să se împuşte între ei * Fotbalistul Cristian Chivu şi-o face cu mîna (capul) lui * Alţi puradei obraznici: Victor şi George Roncea * Nu anchetează nimeni rostogolirea, tip-bidon, a fiţuicilor "Naţional", "7 Plus" şi iar "Naţional"?

* Tînărul Victor Roncea şi-a mîncat omenia: atîta l-a pupat în cur pe Băsescu încît a devenit odios ca şi frati-su, George Roncea. Nu poţi să pozezi în om cu principii morale, dragă Fulgerică, atunci cînd eşti argatul unui borfaş primitiv şi analfabet, pe nume Mihai Iacob! Într-un cearceaf de articol, cu titlul "Vîntu bagă presa şi în faliment moral", Victor Roncea scrie o porcărie pentru care o să-şi muşte deştele de la haripă în curînd: "Imaginaţi-vă dacă ar fi ieşit Geoană preşedinte, ce am fi vizionat acum pe Realitatea TV şi Antena 3, plus TVR: ce am fi trăit zi de zi. Oroarea i-ar fi împins pe mulţi români să emigreze pur şi simplu. Pînă la urmă, în această luptă dintre David şi Goliat, uriaşa investiţie internă şi externă făcută pentru distrugerea unui singur om, Băsescu, a fost degeaba. Vîrful de lance - al cărei capăt este Moscova, după cum se vede azi cu ochiul liber - a fost Trustul minciunilor lui Sorin Ovidiu Vîntu. Însă degeaba a tras din toate poziţiile în Băsescu, cramponat într-un ménage a trois cu Patriciu şi Voiculescu, degeaba a pritocit cu Patriciu înregistrări trucate, degeaba i-a făcut masaj pe la spate lui Geoană, la piscina sa din strada Paris, degeaba a transformat aproape 1.000 de ziarişti în cîini turbaţi agăţaţi cu dinţii ştirbi de picioarele marinarului, într-una dintre cele mai sălbatice campanii de demolare iniţiate în ultimii 20 de ani la adresa unui om politic. Cu tot cu Iliescu, Antonescu, Vadim, Becali, unguri, minorităţi, alături de dinozaurii serviciilor şi prădătorii serviciilor ruseşti, Vîntu nu a izbîndit să-l doboare pe Băsescu, să-l pună pe Geoană, ca apoi în 24 de ore acesta să schimbe procurorul general şi să facă dispărută orice probă şi/sau martor din dosarul FNI." Nu-ţi e, mă, ruşine? Ai tu nas să te legi de Vadim, după ce, ani de zile, îi telefonai să-l feliciţi după emisiunile de televiziune la care participa? Ni-ţi crapă obrazul de ruşine, să minţi că înregistrarea cu Băsescu lovind un copil peste faţă a fost trucată? Toată lumea a priceput că porcul de Băsescu a furat alegerile, cu ajutorul STS-ului, numai tu şi cu celălalt cocalar jegos, frati-tu, aveţi neobrăzarea să pretindeţi că acest cadavru viu ar fi un superman, care s-a luptat cu restul lumii şi a cîştigat cinstit? În ce ţară o să trăiţi voi doi, ţigănuşii ăştia cu foamea-n gît, Victor şi George Roncea, cînd o să crape fierea-n idolul vostru, Traian Băsescu? Şi asta se va întîmpla în următoarele săptămîni sau luni. * O altă murătură a presei române, ca şi "Curentul", e "Naţional"... bla, bla, bla...

LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Luni seara, Dan Diaconescu a mai dat, o dată, măsura lichelismului său fără margini: s-a făcut cîrpă de şters pe jos la picioarele amantei lui Traian Băsescu, Elena Udrea. Cîţi bani or fi pompat în curul lui "amanţii morţii"? Aflăm noi, nici o grijă.

Saptamana pe scurt / RoMare

Vezi si VADIM TUDOR - RAZBOI CU GEORGE RONCEA. Seful PRM l-a dat in judecata pe jurnalistul CURENTUL dupa ce acesta a dovedit ca Vadim a votat pro-homo la PE

EDITORIAL RONCEA. Experimentul Piteşti al presei române

 
Scris de Victor Roncea
Operaţiunea de spălat creiere şi, mai ales, suflete, derulată în perioada ocupaţiei sovietice contra anticomuniştilor legionari, ţărănişti, liberali, a elitelor României, la penitenciarul Piteşti, cunoscută şi sub numele de „reeducare“, este transbordată, azi, cu fineţe perversă, la nivel naţional.
Esenţa experimentului diabolic, laborios executat şi studiat, era ruperea dumnezeiescului din om prin mijloace ale torturii psihologice şi fizice care includeau, după schingiuiri îndelungate, dezicerea de credinţă, naţiune şi Mântuitor sau mâncatul de fecale. La „alegere“. „Reeducarea“ era realizată chiar de către „deţinuţi de bine“, foşti camarazi, azi tovarăşi, dintre care, conform mărturiilor şi specialiştilor, mulţi erau de fapt agenţi NKVD infiltraţi în rândurile anticomuniştilor încă de dinainte de arestare. Călăii, aleşi dintre victime, „converteau“ la comunism, prin ritualuri satanice, în care erau blasfemiate slujbele ortodoxe, iar credincioşilor care rezistau li se administra urină pe post de agheazmă şi excremente în loc de prescură. Au căzut cu duiumul. Puţini, au rezistat. Până în 1964, când au fost eliberaţi toţi deţinuţii politici - numai după ce statul s-a debarasat, treptat, de agenţii sovietici din sistem -, experimentul a fost aplicat, sub diverse forme, mai subtile sau mai dure, la toate închisorile comuniste, comandate de oamenii KGB-ului. Datele sinistrului experiment au plecat, din ţară, spre Moscova şi alte zări. Şi s-au şi întors.
Sub bagheta „mogulului“ Sorin Ovidiu Vîntu suntem intoxicaţi zilnic, pe toate canalele „multimedia“, de această amestecătură de „formatori“ şi gurişti, de călăi şi presupuse victime, de torţionari ordinari şi derbedei cu ştaif, de intelectuali finuţi şi şuţi de gang. Sub pretenţia „onorabilităţii“, personaje care se pretind „elitele“ „quality media“, ca multiplul Hurezeanu, spălătorul de cadavre Tapalagă, „piţigoiul psihopat“ Patapievici şi „profesorul“ Tismăneanu, stau la aceeaşi coadă, la casieria mogulului Vîntu, alături de „maestrul“ de şantaj Bogdan Chirieac, „naşul“ de Snagov Sorin Roşca Stănescu, „deontologul“ cu vilă de la RAAPPS Doru Buşcu şi „poetul-portofel“ Mircea Dinescu, asigurând „credibilitatea“ infractorului de Delta şi răspândirea otravei mediatice chiar şi după „sinuciderea“ fără precedent a presei, devenită „obiect de unică folosinţă“ în perioada electorală. Masacrată şi aruncată la coş acum, ca un prezervativ ieftin şi uzat.
Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, şantajiştii presei române fac din nou vocalize, cu „profesionalism“, la Realitatea TV, „intelectualii“ cu Volvo de la stăpân la scară ne dau lecţii de morală, de „raţiune, credinţă şi civilitate“, în puţinele lor „Idei în dialog“, şi paraşutele din cotidianul lui Vîntu sunt plasate pe centura Internetului, ca tiriste de platformă, inspirat numită „Vox Pulica“.
Noii „reeducatori“ ai naţiei n-au niciun scrupul. În timp ce susură elevat despre „societatea civilă“, „onoarea dreptei“ şi „lupta anticorupţie“, înşfacă fără jenă fişicurile murdare păstrate la saltea de devalizatorul FNI, „onorabilul“ gropar al averilor câtorva sute de mii de români. În termeni normali, de etică şi profesionalism, actul în sine, când se face în perfectă cunoştinţă de cauză, se numeşte complicitate şi chiar, prin opera de spălare de imagine şi bani, favorizarea infractorului. Miza tovarăşilor bine vopsiţi cu toate culorile curcubeului este aceeaşi ca şi a torţionarilor bolşevici: Experimentul Piteşti trebuie aplicat. Insidios, călăii se transformă în victime, „democratizatori“ mediatici, ba chiar „eliberatori“ ai Basarabiei, călare acum pe carele de transmisie ale Minciunii TV.
La prag de aniversare a lui Eminescu, le recomand românilor avertismentele şi soluţiile jurnalistului conservator militant pentru România mare: „Ş-aşa-s de mulţi/ Ce mint cu gândul, vorba, fapta, ba/ Se mint pe sine însuşi chiar, încât/ În mine s-a stârnit mândria cruntă/ De-a spune adevărul - dacă chiar/ Prin el lumea s-aprinde“; „Ei mint - eu adevărul îl spun, căci nu mă tem / De-a lui urmări“; „Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de a privi în faţă, a recunoaşte adevărul. El e crud acest adevăr - dar numai el foloseşte“. După cum ne învaţă Eminescu, arma Adevărului va învinge întotdeauna.

Experimentul Piteşti al presei române
Curentul - joi, 14 ianuarie 2010

© Curentul