Wednesday, August 5, 2009

NISTORESCU a inceput deparazitarea presei si a "societatii civile" de profitorii tuturor regimurilor si agentii serviciilor. UN INTERVIU DE EXCEPTIE

Nistorescu: scandalul, condus de serviciile secrete şi de Cotroceni
Liviu Iolu / EvZ
Miercuri, 05 August 2009


Într-un interviu pentru „Evenimentul zilei”, Cornel Nistorescu vorbeşte despre relaţia lui cu „Cotidianul”, cu jurnaliştii acestui ziar, cu colegii din trustul Realitatea-Caţavencu, cu Sorin Ovidiu Vîntu şi cu Securitatea.

Cornel Nistorescu le mulţumeşte tuturor celor care l-au înjurat în ultimele zile, pentru că au ajutat la relansarea, fără bani, a ziarului „Cotidianul”. El crede că furtuna stârnită de hotărârea sa de a şterge, de pe ediţia on-line a ziarului, un articol despre colaborarea cu Securitatea a prietenului său Petre Romoşan a fost o operaţiune pusă la cale de serviciile secrete şi de alte instituţii, precum preşedinţia.

Despre „Cotidianul”, Nistorescu spune că a fost „un ziar cuminte, dar fără pariuri mari în societate”, iar pe unii dintre angajaţii pe care-i conduce îi bănuieşte că sunt „infiltraţi care execută ordine”. Directorul ziarului afirmă că nu mai vrea să publice „lălăielile” jurnalistului Cristian Pătrăşconiu şi nici „gângăvelile lui Ioan T. Morar”. Iar pe Robert Turcescu spune că-l va mai lăsa să publice „după ce mai învaţă meserie, după ce mai progresează”.

Cu Securitatea, Cornel Nistorescu afirmă că a avut o relaţie inteligentă: „Am scăpat în aşa fel încât să nu semnez nimic, să nu am niciun fel de angajament”.

Când a părăsit redacţia „Evenimentului zilei”, ultimul editorial a fost scris la maşină. Pe biroul de director al „Cotidianului” are deschis în faţă un laptop: „Folosesc şi acum maşina de scris. Ieri am transpirat de ciudă că n-am avut-o la îndemână, pentru că mi-a dispărut un text din calculator, şi dacă o aveam, în cinci minute rescriam. Am pierdut editorialul şi a trebuit să-l rescriu de mână, cu pixul, am crezut că înnebunesc. Dar aduc eu o maşină şi-aici, pentru că este strictamente necesară. De acolo sigur nu dipare”, spune Cornel Nistorescu, jurnalistul care se consideră naiv la capitolul calculatoare.

În acelaşi timp, internetul şi calculatoarele au făcut ca, în ultimele zile, scandalul „Cotidianul” să ajute la relansarea ziarului abia preluat de Nistorescu.

„Toate ideile care mi-au venit costau bani, nu avem bani acum, nu ştiam ce Dumnezeu să fac. Mulţumesc frumos pentru această ticăloşie, pentru că ea are şi partea ei bună. Ne-au ajutat să relansăm ziarul!”

EVZ: „Furtuna de pe net”, cum aţi denumit-o, ajută la relansarea „Cotidianului”?
Cornel Nistorescu: Deja a relansat „Cotidianul”, această isterie, născută din nimic, şi promovată de oameni care au probabil motive şi interese, a făcut ca ziarul să se relanseze. E însă nefiresc să devină o problemă naţională faptul că am scos un articol de pe net, amânându-l pentru că ştiam foarte bine subiectul şi voiam să-l tratez la modul foarte serios, fiind o chestiune de viaţă şi de moarte pentru un om. Mi s-a zis „am luat legătura la telefon cu el şi ne-a înjurat”. Nu este nimeni obligat să-i răspundă unui ziarist oricând, orice şi pe orice subiect. Poate să se apere sau să nu răspundă.

Dar de la amânarea unui articol şi până la cenzură este o mare distanţă. Uneori, avem sute de articole pe care le amânăm, toţi jurnaliştii fac asta. Se întâmplă un lucru care ţine de o confuzie voită sau de o incultură crasă: asemenea decizii editoriale sunt considerate cenzură. Cenzură este atunci când o instituţie a statului intervine în conţinutul unei publicaţii sau al unui canal media. Asta nu este cenzură, este o decizie profesională. Să publici orice fără să te asiguri, să fundamentezi şi fără să evaluezi toate consecinţele, inclusiv pagubele sau nenorocirile pe care le poţi produce, mi se pare iresponsabilitate jurnalistică, nu libertate de exprimare.

Petru Romoşan este prietenul dumneavoastră.
Este prietenul meu, ştiu foarte bine această poveste şi cred că se întâmplă ceva cu totul nedrept. Dar nu cred că există cineva în cazurile importante de investigaţie să nu primească dreptul la apărare. Altfel nu e jurnalism, e dictatură a cuvântului scris sau dictatură a presei.

Este o coincidenţă faptul că acest articol, despre un prieten de-al dumneavoastră, a apărut în ziua în care aţi intrat în redacţie?
Mă tem că nu e coincidenţă. N-am nicio dovadă şi, de fapt, nici nu mai contează pentru că toate exagerările, până la urmă, duc la greşirea ţintei, duc la ratarea scopului. Scopul a fost să mă incrimineze pe mine, efectul a fost strălucit. Ne-a ajutat, fără să cheltuim nimic, de fapt, să relansăm „Cotidianul”. Să-l repunem ca ziar de atitudine şi nu ca ziar prăfuit, şi sclifosit, şi preţios, care dormea în chioşc şi care dormea, de fapt, şi în faţa suferinţelor şi necazurilor din societate.

Tot bombardamentul de comentarii pe site-uri, cea mai mare parte de o agresivitate ieşită din comun, arată mai degrabă ca opera unor profesionişti din serviciile secrete şi de la partide, decât ca reacţie de public şocat că un articol a dispărut. Din păcate, foştii mei colegi de la „Evenimentul zilei”, pentru că au băut şampania cu Traian Băsescu în ziua în care a câştigat alegerile şi au crezut că au câştigat alegerile împreună, au continuat şi continuă să facă o ziaristică de serviciu, au rămas înfeudaţi. Şi de asta chiar nu pot să mai citesc şi să mă mai uit pe textele lui Mircea Mihăieş sau Vladimir Tismăneanu. Ei nu sunt decât un comando politic răsfirat în presă sau în cercetare, pentru a servi interesele preşedintelui.

Dar, în afară de opoziţia colaboratorilor EVZ, aţi avut o opoziţie chiar în redacţia „Cotidianul”.
Cu unii oameni din redacţia „Cotidianul” cred că nu ne potrivim ca spirit, ca model de a face jurnalism. Eu nu mă scarpin două zile pe seama tremuratului unei frunze. În acelaşi timp, şi în redacţia „Cotidianul” există infiltraţi care execută ordine. Ştiu sigur că la nivelul aproape al tuturor redacţiilor din România există oameni ai serviciilor secrete în poziţii importante, nu neapărat simpli redactori.

Valeriu Turcan îşi permite să dea telefoane în redacţii pentru a afla cum evoluează atacarea şi abordarea scandalului „Nistorescu”. Fapt care mă face să cred că e o operaţiune pe care n-o conduc numai serviciile secrete, este condusă şi de către cei de la Cotroceni. Eu cred că Traian Băsescu are şi el un mic rol în această operaţiune.

Un „Cotidianul” făcut liber, cu jurnalişti buni, este o publicaţie periculoasă. Sigur că foarte mulţi, inclusiv Traian Băsescu, sunt îngroziţi că am putea deveni foarte repede un fel de „Evenimentul zilei” de altădată. E posibil să şi redevenim, pentru că acest scandal a scos „Cotidianul” din anonimatul în care plutea.

DESPRE UN FIN ŞI DESPRE SOV

„Turcescu să mai progreseze”

Scandalul a fost premeditat?
Mă tot gândeam cum Dumnezeu să fac ceva să se vadă, să se schimbe ceva, să se trezească ziarul ăsta. Toate ideile care mi-au venit costau bani. Mulţumesc frumos pentru această ticăloşie, pentru că ea are şi partea ei bună. Ne-a ajutat să relansăm ziarul!

Cum descrieţi linia editorială pe care o veţi imprima?
„Cotidianul” a fost un ziar foarte frumos scris, care n-a avut curajul să ia taurul de coarne niciodată. A fost un ziar cuminte, calofil, dar fără pariuri mari în societate. Fără mize mari. Ce va fi? Şansa ziarului va fi capacitatea de a surprinde realitatea şi problemele oamenilor. E educaţia şi conformaţia mea de reporter.

Circulă o listă cu oamenii pe care urmează să-i daţi afară.
Nici dacă ar citi cineva în subconştientul meu n-ar găsi o asemenea listă. Unii vor pleca dacă nu vor putea să se adapteze la un stil de muncă. Nu l-am dat afară pe Pătrăşconiu, nici n-am drept de semnătură încă. Nu vreau să mai public comentariile lui lălăite şi teziste. Un fel de limbi la limbile lui Băsescu. Nu l-am dat afară, dar aici nu va mai scrie cât sunt eu.

Nu vreau să mai public gângăvelile lui Ioan T. Morar. Nu ăsta este locul în care să se exprime. Banii sunt puţini, ei încasau sume destul de bune, mai mari decât miniştrii sau oamenii pe care-i acuzau că primesc mulţi bani. Şi ei îmi dădeau mie nişte sfârâiace.

Aţi spus că vă subordonaţi doar lui Sorin Enache. Dar Emil Hurezeanu este preşedintele Grupului Realitatea-Caţavencu (GRC).
Da, pentru că boardul s-a autodizolvat. Am înţeles că mă subordonez direct directorului acestui grup. Preşedintele are o activitate de coordonare de ansamblu, mult mai vastă, şi nici n-am apucat să mă întâlnesc cu el, pentru că la respectiva şedinţă în care am fost numit el nu era. Aşa că el, săracu’, nici nu ştie ce s-a decis acolo. N-am hotărât eu să-l dau afară pe bietul Pătrăşconiu, şi bolnav, că o fi bolnav omul, dar aici n-o să mai scrie nici el, nici Ioan T. Morar şi nici aceia care au mai fost şi au mai contribuit cu câte un pic la îngropatul „Cotidianului”. Nici Turcescu şi nici toţi ceilalţi.

Dar Robert Turcescu este unul dintre foştii colaboratori ai dumneavoastră de la EVZ, aveţi şi o relaţie de naş-fin.
Am mai mulţi fini şi naşi şi mai multe rude. Şi am oferit mai multor oameni posibilitatea să scrie, dar asta nu înseamnă că am putut să fac din ei mai mult decât au putut fi ei. Unii chiar mă înjură, dar fără înjurăturile celor cărora le-am dat o pâine şi o slujbă nici nu cred că ar fi avut farmec, şi dramatism, şi frumuseţe.

Robert Turcescu şi-a suspendat comentariul până se clarifică lucrurile, aflând că el aici nu mai publică. A vrut să mi-o ia înainte. O să-l las să mai publice după ce mai învaţă meserie, după ce mai progresează.

Mi se pare amuzant să anunţe lumea că se retrage până se clarifică aici ceva. Vezi, Doamne, de parcă el ar înţelege când e clarificat şi când nu e clarificat. Dar, în acelaşi timp, vrea să mă duc la Realitatea FM să-i fac emisiune, că poate îi măresc audienţa. Dacă aş fi fraier, m-aş duce şi aş munci pentru el.

Ce relaţie aveţi cu Sorin Ovidiu Vîntu?
Suntem vecini. Am ajuns vecini gard în gard. Absolută întâmplare. Şi, uneori, ne-am văzut de trei ori într-o săptămână şi odată nu ne-am văzut doi ani. Ce pot să spun? Şi am ajuns acolo pentru că un om m-a înşelat vânzându-mi un teren care nu avea ieşire la stradă. Pe un preţ foarte modest, este drept, dar apoi am cumpărat un alt teren, care nici el n-avea ieşire la stradă, şi aşa m-am chinuit până am reuşit să ies la stradă, ca oamenii. Aşa am ajuns vecin cu Sorin Ovidiu Vîntu. Am cumpărat de pe marginea şoselei o barză şi un pui. De-astea kitsch, decorative, din plastic. Am venit seara, le-am pus lângă gard şi, dimineaţa, femeia de serviciu îl chema pe încă unul să-i zică: „Haide, domne' că iar au trecut lebedele sau gâştele lui Vîntu la noi, să le dăm înapoi”. Stăm gard în gard, dar nu m-am uitat niciodată peste. M-aş simţi atât de prost să întorc privirea ca să mă uit peste gard înăuntru încât nu aş putea să mai dau ochii niciodată cu un asemenea om.

TRECUT ŞI VIITOR

„Relaţia mea cu Securitatea a fost una, sper eu, inteligentă”

Care a fost relaţia dumneavoastră cu Securitatea? Odată cu cazul „Romoşan” s-a alimentat ideea că vreţi să ascundeţi, de fapt, propriul trecut.
Publicăm zilele următoare (de maine - nota mea) tot dosarul „Romoşan”. Relaţia mea cu Securitatea a fost una, sper eu, inteligentă. Am scăpat în aşa fel încât să nu semnez nimic, să nu am niciun fel de angajament. Am glumit cu ei, am spus bancuri, am băut şi bere cu unii dintre ei, am spus şi prostii - la alţii le-am spus diverse lucruri contrariante, dar e sigur un lucru.

Când va scoate cineva hârtia scrisă de mine, angajament sau raport despre cineva, mă retrag frumos, că am unde mă duce, şi Dumnezeu să-i ajute pe ai lui Tismăneanu şi pe ai săi luptători împotriva Securităţii şi a Comunismului. Pentru că l-au servit cu neruşinare şi acum vin şi dau lecţii altora. N-am semnat nimic, îmi pare rău. Şi nici nu m-a băgat Securitatea în diverse instituţii, n-am fost printre cei acoperiţi pe-afară, cum sunt alţii care s-au întors după aia. Dacă scoate cineva o dovadă, e în ordine.

Contestatarii vă consideră depăşit, prea bătrân ca să mai conduceţi un ziar cu succes.
Dan Tăpălagă, un om căruia i-am dat o slujbă când îi era greu, i-am dat-o şi a doua oară când îi era greu, a scris despre mine că sunt un mort. Alţii au scris despre mine că sunt un ratat, o nulitate lustruită. Am îndurat, în anii ăştia, de la acuzaţii de homosexualitate până la cele de alcoolism, toate aberaţiile posibile. Nu mă deranjează nimic din ce s-ar putea spune pe seama mea, important este să iasă acest proiect, proiectul „Cotidianul”.

Ce se va întâmpla cu blogurile celor care vă contestă chiar pe site-ul „Cotidianul”?
Să mă conteste. Nu sunt pe site-ul „Cotidianul”, sunt pe diverse site-uri şi au un link aici. Să mă înjure şi probabil că, în tr-o bună zi, s-ar putea să încep să le răspund. Devine interesant că, în România, ei înţeleg democraţia fără bunsimţ, adică vor să te înjure la tine în dormitor sau la tine acasă. Nu e nicio problemă, este interesant aşa. Poate că asta îi califică şi în acelaşi timp arată cât de mare cenzor şi demon sunt eu. Mai aveţi ştiinţă de ziare care găzduiesc bloguri pe prima pagină a site-ului în care este înjurat chiar cel care conduce instituţia? Nu uitaţi că asta se întâmplă aici şi tot eu sunt cel acuzat de cenzură şi de îngrădire a libertăţilor de exprimare a unei persoane. Minunat, sunt în cea mai frumoasă situaţie posibilă.

http://www.evz.ro/
Foto: Cristina Nichitus

Nota mea: Cotidianul "de elita" cu care se lauda micii sobolani aruncati de Nistorescu la groapa de gunoi a presei a avut, in cativa ani, 7 (sapte) redactori sefi si ditamai consiliul "fetzelor Cotidianului". Cu totii au bagat ziarul la apa, sub linia de plutire. Aventura ne-a costat pe noi, cititorii, nervi, de la inhalarea polutiei profitorilor, si pe SOV milioane bune de euro. Cine plateste?

No comments: