„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (XV -XVI)Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Pe parcursul acestei perioade, cånd s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
Este necesară o schiţă a cadrului politic internaţional în care a avut loc „defecţiunea“ lui Pacepa, pentru a înţelege cât stă în picioare din „argumentaţia“ hagiografilor acestuia, ce susţin că acesta ar fi adus mari servicii Vestului, deşi este greu de crezut că putea aduce mai mari servicii Occidentului, în acea perioadă, decât Ceauşescu însuşi. Faptul că abia după zece ani de la intrarea pe mâna americanilor a început să fie folosit Ion Mihai Pacepa arată că, de fapt, „utilitatea“ sa a început să fie speculată într-un cu totul alt context internaţional decât acela în care „a ales libertatea“, fostul cadru adus în DIE de către Alexandr Mihailovici Saharovski, nimeni altul decât mai marele consilierilor sovietici din Securitate, în perioada 1949-1953.
Surprinzător sau nu, se pare că acest aspect a fost obliterat din dosarul de cadre al lui Pacepa, „ascendenţa“ sa fiind practic necunoscută colegilor săi de mai târziu, din Securitatea care începuse eliminarea cadrelor sovietice din structură.
După analiza din episoadele trecute a istoricului şi cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, şi selecţiile din „Dosarul Pacepa“ realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe, urmează şi alte puncte de vedere ale unor cadre ale fostei Securităţi, care au ţinut să îşi exprime opinia în cadrul acestui serial dedicat „curvei Pacepa“, găzduit de publicaţia „Curentul“.
Astăzi, publicăm opinia primită de la Stelian Octavian Andronic, cadru cu activitate în contrainformaţiile economice (1958-1961), apoi cu activitate pe linie de spionaj în perioada în care a funcţionat la post în Israel (1962-1966) şi Olanda (1971-1977), (şef al rezidenţelor din Olanda şi Israel). Ulterior, a devenit şef al Unităţii de Acţiuni Valutare Speciale (1978- 1985) şi a mai lucrat şi în alte unităţi ale DSS şi, apoi, SRI. Perioada de opt ani în care colonelul Andronic a fost comandantul Unităţii AVS (Acţiuni Valutare Speciale) din cadrul Departamentului Securităţii Statului (DSS) a coincis cu apogeul campaniei iniţiate de Nicolae Ceauşescu pentru plata datoriei externe (1978-1985).
Şefii DSS, şefii CIE şi sefii pe linie operativă de la UM 0107/AVS au fost principalii interlocutori şi executanţi ai directivelor şi ordinelor lui Nicolae Ceauşescu în domeniul operaţiunilor valutare speciale. Octavian Stelian Andronic a fost un insider al sistemului, la vârf, şi a lucrat într-un domeniu de maximă importanţă pentru statul român, la acea vreme.
In prima parte de mai jos redam o selectie a realizatorilor „Periscop“ care au publicat, cu privire la cazul Pacepa, şi analiza altui civil, publicistul Cristofor Podescu (Podeanu?). Acesta aduce argumente demne de luat în seamă, ce contrazic punctele de vedere ce susţin că trădarea lui Pacepa ar fi ajutat Occidentul în lupta sa împotriva comunismului...
George Roncea
Motivele reale ale dezertării
Prin actul dezonorant al trădării de patrie - dacă Ion Mihai Pacepa o fi considerat vreodată că România este patria sa, având în vedere împrejurările stabilirii în ţară a tatălui, ilegalist ceh, dovedit ca om al sovieticilor - fostul general a adus incalculabile prejudicii relaţiilor dintre România şi SUA care până în 1978 erau exemplare în multe domenii, în interes reciproc şi în beneficiul comunităţii internaţionale.
De fapt, trădarea inacceptabilă, sub toate aspectele, s-a produs atunci când Ion Mihai Pacepa a simţit că se află în cădere liberă, mai ales după încercarea eşuată de a-l determina pe şeful statului şi pe soţia acestuia, faţă de care avea un comportament detestabil de slugoi preasupus, să aprobe crearea unui organism atotputernic pe lângă Preşedinţia României, care să fie condus de el şi să includă toate serviciile de informaţii şi contraspionaj, precum şi alte instituţii înrudite, ceea ce ar fi făcut din trădător unul din personajele-cheie ale regimului totalitar, aservit cuplului dictatorial.
Al doilea semnal, de natură să-l îngrijoreze profund şi chiar să-l panicheze, l-a constituit numirea generalului Alexandru Dănescu, adjunct al ministrului de Interne, în funcţia de şef al Departamentului de Informaţii Externe. Lovitura primită era de nesuportat, un adevărat şoc pentru Pacepa, care se considera singurul îndrituit să-i succeadă generalului Nicolae Doicaru în fruntea DIE, după trecerea acestuia ca ministru al Turismului. Or, preferinţa conducerii superioare pentru un om care până atunci se ocupase numai de sectorul administrativ al Ministerului de Interne îi umilise peste poate, avertizându-l că se află în dizgraţie, situaţie ce-i închidea toate culoarele parvenirii la vârf, anunţând un viitor incert şi chiar sumbru pentru orgoliosul domn Pacepa, căruia i se pregătise un post la... pompieri.
Mai mult, temându-se de descoperirea unor aspecte tulburi din activitatea şi trecutul său, asupra cărora se declanşaseră minuţioase investigaţii, Ion Mihai Pacepa a ales calea trădării pentru a scăpa de gravele consecinţe ce-l pândeau. Şi cum se ştia „cu musca pe căciulă“ şi era conştient că nu poate scăpa de pedeapsă, a preferat aplicarea proverbului „Fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă!“
Acestea sunt motivele reale ale dezertării fostului general Ion Mihai Pacepa şi nu pretinsa sa luptă împotriva „comunismului“ românesc pe care-l cunoştea din interior şi, chipurile, nu-l mai putea suporta.
România, livrată sovieticilor prin trădarea Occidentului
Apologeţii trădării şi ai trădătorilor români de teapa lui Pacepa nu au dreptul să uite atunci când pledează cauza unor asemenea indivizi, detestabili că România a ajuns în sfera de interese şi influenţă a comunismului sovietic datorită trădării poporului român şi a României de către Franklin Delano Roosevelt şi Winston Churchil. Ca urmare, toate încercările făcute de partea română la Ankara, Cairo, Berna, Lisabona şi alte locuri de a ieşi din războiul antisovietic şi a se alătura coaliţiei Naţiunilor Unite n-au reuşit, invocându-se de fiecare dată necesitatea obţinerii acordului liderului de la Moscova, care era permanent informat şi consultat asupra răspunsurilor date reprezentanţilor României.
Din această cauză, ultimul cuvânt în ceea ce priveşte soarta României l-a avut partea sovietică, atât înainte de 23 august 1944, cât şi ulterior, până la abolirea monarhiei, reprezentanţii SUA şi ai Marii Britanii în Comisia Aliată de Control limitându-se a fi simpli observatori pasivi. La fel s-au prezentat lucrurile la Conferinţa de la Paris, când României i s-a refuzat statutul de stat cobeligerant pe care-l merita cu vârf şi îndesat, suportând toate consecinţele de stat „învins“, ceea ce a provocat uriaşe daune ţării noastre din punct de vedere economic, politic şi militar - prin controlul total exercitat în aceste domenii fundamentale - ştiinţific, educaţional etc. - de puterea sovietică.
Miza eliminării resurselor informative ale României
Insistenţa lui Pacepa privind eliminarea din Serviciile de Informaţii şi Contrainformaţii post-decembriste a specialiştilor proveniţi din aparatul fostei Securităţi a urmărit să lase statul român fără apărare timp de 5-10 ani, perioadă minimă de formare a noilor cadre pentru nevoile siguranţei naţionale. Afirmaţia lui Pacepa, potrivit căreia România nu va fi primită în NATO până nu satisface acest pretins deziderat, nu era acoperită de realitate: Cehia, Polonia şi Ungaria s-au limitat să elimine din cadrele de Securitate din ţările respective numai pe acelea cu funcţii de conducere şi pe cele care au săvârşit abuzuri în exercitarea atribuţiunilor de serviciu. Statului român nu i s-a condiţionat expres niciodată primirea în NATO şi UE de îndeplinirea unor asemenea cerinţe.
Pe aceeaşi linie se înscrie şi „indignarea“ lui Pacepa faţă de „jecmănirea“ Occidentului de date şi documentaţii economice şi tehnico-ştiinţifice de către DIE. Trădătorul comite, în acest caz, cel puţin două grave imprudenţe nepermise unui „as“ în materie ca el:
a) uită că el însuşi a condus mult timp Direcţia de specialitate a DIE, iar ulterior a coordonat - ca adjunct al şefului DIE - activitatea de spionaj în domeniile economic şi tehnico-ştiinţific desfăşurată în Occident;
b) se face că nu ştie - ceea ce este foarte rău - sau dezinformează conştient, faptul că, şi în prezent, obiectivul prioritar al Serviciilor de Informaţii şi Contraspionaj din SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Israel şi altele îl constituie tocmai apărarea secretelor economice şi tehnico-ştiinţifice împotriva spionajului străin, concomitent cu obţinerea de date şi informaţii din orice altă ţară unde există asemenea secrete ce prezintă interes pentru statele în cauză. Atunci, de ce n-ar avea dreptul să procedeze tot astfel şi instituţiile similare din România?
Pentru toate aceste argumente şi consideraţii, Ion Mihai Pacepa a fost, este şi va rămâne un trădător!
Stelian Octavian Andronic: Pacepa a fugit pentru a scăpa de o arestare iminentă
În 2008, în lucrarea „36 de ani în serviciile secrete ale României“, Stelian Octavian Andronic reia ipotezele principale în legătură cu defectarea lui Ion Mihai Pacepa, punând accent asupra posibilei „combinaţii operative“ a Moscovei. O primă variantă ar fi aceea că Pacepa a fost recrutat de nemţi pe cånd se afla la post în RFG, lucrånd sub acoperire, la reprezentanţa noastră din Köln. A fost apoi preluat de americani - CIA l-a preluat deci de la nemţi, avånd în vedere poziţia sa destul de importantă în cadrul serviciului încă din acea perioadă.
Fugarul s-a implicat încă de cånd se afla la post în RFG, dar mai ales ulterior, cånd a deţinut înalte funcţii în stat atåt pe relaţia vest-europeană, cåt şi pe cea asiatică, în special arabă, în operaţiuni ilegale, de tip mafiot, din care a obţinut şi importante profituri materiale personale. A fugit din ţară pentru a scăpa de o arestare iminentă sau, cel puţin, presupusă de el a fi iminentă. După unii, Pacepa a fost încă de la început agent al KGB-ului infiltrat la noi şi sprijinit de sovietici să urce treptele pånă la nivelul cel mai înalt - parcurs impresionant pentru cel ce fusese iniţial un ilustru necunoscut.
Agent-momeală al KGB-ului „servit“ americanilor
Cånd KGB-ul a considerat că agentul său a devenit o momeală destul de apetisantă pentru americani, l-a aruncat în atenţia CIA, care l-a primit - „pe nemestecate“ - cu braţele deschise şi cu toate onorurile acordate transfugilor consideraţi importanţi. KGB-ul a realizat astfel o dublă mare lovitură: pe de o parte, l-a torpilat serios pe Ceauşescu, care stătea în gåt Moscovei, iar pe de altă parte, şi-a infiltrat agentul în stomacul inamicului permanent, care l-a şi înghiţit, dar nu ştim dacă l-a mestecat sau nu. Oricum, pentru KGB era arhisuficientă şi realizarea primei lovituri, căci Ceauşescu era în ochii săi un instrument periculos în måna Vestului, care îl considera copilul minune al Europei de Est şi îl primea cu toate onorurile. Or, Moscova dorea cu orice preţ compromiterea lui Ceauşescu în ochii Occidentului, îndeosebi ai Americii.
Această ultimă variantă are şi meritul de-a explica în mare măsură misterul promovării excepţionale a lui Pacepa în ierarhia comunistă de la Bucureşti, unde sovieticii aveau destui oameni de încredere apţi să dea o månă de ajutor la infiltrarea unui agent important în cercurile înalte ale puterii. Pentru că este greu de presupus că americanii aveau în acel timp la Bucureşti suficiente şi competente forţe pentru a-l ajuta pe fugar să urce într-un timp atåt de scurt pe trepte atåt de înalte.
Gorbaciov - sărutul morţii
Veteranul serviciilor de informaţii externe a ţinut să adauge, cu privire la „contribuţia“ lui Pacepa la lichidarea lui Ceauşescu, un detaliu, care completează imaginea sfârşitului lui Ceauşescu, în contextul în care se afirmă că la „procesul“ acestuia, din decembrie 1989, au fost reluate întocmai pasaje din acuzele aduse de Pacepa. „Rechizitoriul“ lui Pacepa, susţin chiar aplaudacii acestuia, din familia Liiceanu, Hossu Longin, Tismăneanu, ar fi servit celor care au plănuit scoaterea din scenă a lui Ceauşescu.
Ofiţerul afirmă că „în 1971, înainte de constituirea oficială a Trilateralei în 1973, cineva care făcea parte şi din serviciile secrete şi era şi membru al Grupului Bilderberg a încercat să-l racoleze pe Ceauşescu. Reacţia lui Ceauşescu a fost categoric împotrivă. Dacă ar fi fost de acord, soarta lui şi a României, poate, ar fi fost cu totul alta. El a fost lichidat, exclus de pe scena istoriei, chiar de către Trilaterală“.
Stelian Andronic, aflat la post la Amsterdam în anii '70, este chiar ofiţerul care l-a informat pe Nicolae Ceauşescu, în 1973, la vizita sa oficială din Olanda, asupra existenţei societăţii secrete, care va deveni peste ani celebră, aşa-numitul „Grup Bilderberg“, al cărui fondator era chiar prinţul Bernard. Grupul se înfiinţase în secret, în 1954, la hotelul Bilderberg din localitatea Oosterbeek, de långă oraşul Arnhem. Sinteza realizată de ofiţer, în exemplar unic, cuprindea şi declaraţia prinţului privind intenţia Grupului de a înfiinţa un „Guvern Mondial“ până în anul 2000.
„Informaţiile noastre au fost clare“, spune ofiţerul: „În ianuarie 1989, reprezentanţii Trilateralei, America - Henry Kissinger, Europa - Valery Giscard d'Estaing, şi Asia - Yasuhiro Nakasone, s-au întâlnit la Moscova cu Mihail Gorbaciov. După care Gorbaciov, la ultima întâlnire cu Ceauşescu, în acelaşi an, i-a spus: «ne vedem în decembrie... dacă ne mai vedem!»“.
(va urma)
http://www.curentul.ro/
Motivele reale ale dezertării
Prin actul dezonorant al trădării de patrie - dacă Ion Mihai Pacepa o fi considerat vreodată că România este patria sa, având în vedere împrejurările stabilirii în ţară a tatălui, ilegalist ceh, dovedit ca om al sovieticilor - fostul general a adus incalculabile prejudicii relaţiilor dintre România şi SUA care până în 1978 erau exemplare în multe domenii, în interes reciproc şi în beneficiul comunităţii internaţionale.
De fapt, trădarea inacceptabilă, sub toate aspectele, s-a produs atunci când Ion Mihai Pacepa a simţit că se află în cădere liberă, mai ales după încercarea eşuată de a-l determina pe şeful statului şi pe soţia acestuia, faţă de care avea un comportament detestabil de slugoi preasupus, să aprobe crearea unui organism atotputernic pe lângă Preşedinţia României, care să fie condus de el şi să includă toate serviciile de informaţii şi contraspionaj, precum şi alte instituţii înrudite, ceea ce ar fi făcut din trădător unul din personajele-cheie ale regimului totalitar, aservit cuplului dictatorial.
Al doilea semnal, de natură să-l îngrijoreze profund şi chiar să-l panicheze, l-a constituit numirea generalului Alexandru Dănescu, adjunct al ministrului de Interne, în funcţia de şef al Departamentului de Informaţii Externe. Lovitura primită era de nesuportat, un adevărat şoc pentru Pacepa, care se considera singurul îndrituit să-i succeadă generalului Nicolae Doicaru în fruntea DIE, după trecerea acestuia ca ministru al Turismului. Or, preferinţa conducerii superioare pentru un om care până atunci se ocupase numai de sectorul administrativ al Ministerului de Interne îi umilise peste poate, avertizându-l că se află în dizgraţie, situaţie ce-i închidea toate culoarele parvenirii la vârf, anunţând un viitor incert şi chiar sumbru pentru orgoliosul domn Pacepa, căruia i se pregătise un post la... pompieri.
Mai mult, temându-se de descoperirea unor aspecte tulburi din activitatea şi trecutul său, asupra cărora se declanşaseră minuţioase investigaţii, Ion Mihai Pacepa a ales calea trădării pentru a scăpa de gravele consecinţe ce-l pândeau. Şi cum se ştia „cu musca pe căciulă“ şi era conştient că nu poate scăpa de pedeapsă, a preferat aplicarea proverbului „Fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă!“
Acestea sunt motivele reale ale dezertării fostului general Ion Mihai Pacepa şi nu pretinsa sa luptă împotriva „comunismului“ românesc pe care-l cunoştea din interior şi, chipurile, nu-l mai putea suporta.
România, livrată sovieticilor prin trădarea Occidentului
Apologeţii trădării şi ai trădătorilor români de teapa lui Pacepa nu au dreptul să uite atunci când pledează cauza unor asemenea indivizi, detestabili că România a ajuns în sfera de interese şi influenţă a comunismului sovietic datorită trădării poporului român şi a României de către Franklin Delano Roosevelt şi Winston Churchil. Ca urmare, toate încercările făcute de partea română la Ankara, Cairo, Berna, Lisabona şi alte locuri de a ieşi din războiul antisovietic şi a se alătura coaliţiei Naţiunilor Unite n-au reuşit, invocându-se de fiecare dată necesitatea obţinerii acordului liderului de la Moscova, care era permanent informat şi consultat asupra răspunsurilor date reprezentanţilor României.
Din această cauză, ultimul cuvânt în ceea ce priveşte soarta României l-a avut partea sovietică, atât înainte de 23 august 1944, cât şi ulterior, până la abolirea monarhiei, reprezentanţii SUA şi ai Marii Britanii în Comisia Aliată de Control limitându-se a fi simpli observatori pasivi. La fel s-au prezentat lucrurile la Conferinţa de la Paris, când României i s-a refuzat statutul de stat cobeligerant pe care-l merita cu vârf şi îndesat, suportând toate consecinţele de stat „învins“, ceea ce a provocat uriaşe daune ţării noastre din punct de vedere economic, politic şi militar - prin controlul total exercitat în aceste domenii fundamentale - ştiinţific, educaţional etc. - de puterea sovietică.
Miza eliminării resurselor informative ale României
Insistenţa lui Pacepa privind eliminarea din Serviciile de Informaţii şi Contrainformaţii post-decembriste a specialiştilor proveniţi din aparatul fostei Securităţi a urmărit să lase statul român fără apărare timp de 5-10 ani, perioadă minimă de formare a noilor cadre pentru nevoile siguranţei naţionale. Afirmaţia lui Pacepa, potrivit căreia România nu va fi primită în NATO până nu satisface acest pretins deziderat, nu era acoperită de realitate: Cehia, Polonia şi Ungaria s-au limitat să elimine din cadrele de Securitate din ţările respective numai pe acelea cu funcţii de conducere şi pe cele care au săvârşit abuzuri în exercitarea atribuţiunilor de serviciu. Statului român nu i s-a condiţionat expres niciodată primirea în NATO şi UE de îndeplinirea unor asemenea cerinţe.
Pe aceeaşi linie se înscrie şi „indignarea“ lui Pacepa faţă de „jecmănirea“ Occidentului de date şi documentaţii economice şi tehnico-ştiinţifice de către DIE. Trădătorul comite, în acest caz, cel puţin două grave imprudenţe nepermise unui „as“ în materie ca el:
a) uită că el însuşi a condus mult timp Direcţia de specialitate a DIE, iar ulterior a coordonat - ca adjunct al şefului DIE - activitatea de spionaj în domeniile economic şi tehnico-ştiinţific desfăşurată în Occident;
b) se face că nu ştie - ceea ce este foarte rău - sau dezinformează conştient, faptul că, şi în prezent, obiectivul prioritar al Serviciilor de Informaţii şi Contraspionaj din SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Israel şi altele îl constituie tocmai apărarea secretelor economice şi tehnico-ştiinţifice împotriva spionajului străin, concomitent cu obţinerea de date şi informaţii din orice altă ţară unde există asemenea secrete ce prezintă interes pentru statele în cauză. Atunci, de ce n-ar avea dreptul să procedeze tot astfel şi instituţiile similare din România?
Pentru toate aceste argumente şi consideraţii, Ion Mihai Pacepa a fost, este şi va rămâne un trădător!
Stelian Octavian Andronic: Pacepa a fugit pentru a scăpa de o arestare iminentă
În 2008, în lucrarea „36 de ani în serviciile secrete ale României“, Stelian Octavian Andronic reia ipotezele principale în legătură cu defectarea lui Ion Mihai Pacepa, punând accent asupra posibilei „combinaţii operative“ a Moscovei. O primă variantă ar fi aceea că Pacepa a fost recrutat de nemţi pe cånd se afla la post în RFG, lucrånd sub acoperire, la reprezentanţa noastră din Köln. A fost apoi preluat de americani - CIA l-a preluat deci de la nemţi, avånd în vedere poziţia sa destul de importantă în cadrul serviciului încă din acea perioadă.
Fugarul s-a implicat încă de cånd se afla la post în RFG, dar mai ales ulterior, cånd a deţinut înalte funcţii în stat atåt pe relaţia vest-europeană, cåt şi pe cea asiatică, în special arabă, în operaţiuni ilegale, de tip mafiot, din care a obţinut şi importante profituri materiale personale. A fugit din ţară pentru a scăpa de o arestare iminentă sau, cel puţin, presupusă de el a fi iminentă. După unii, Pacepa a fost încă de la început agent al KGB-ului infiltrat la noi şi sprijinit de sovietici să urce treptele pånă la nivelul cel mai înalt - parcurs impresionant pentru cel ce fusese iniţial un ilustru necunoscut.
Agent-momeală al KGB-ului „servit“ americanilor
Cånd KGB-ul a considerat că agentul său a devenit o momeală destul de apetisantă pentru americani, l-a aruncat în atenţia CIA, care l-a primit - „pe nemestecate“ - cu braţele deschise şi cu toate onorurile acordate transfugilor consideraţi importanţi. KGB-ul a realizat astfel o dublă mare lovitură: pe de o parte, l-a torpilat serios pe Ceauşescu, care stătea în gåt Moscovei, iar pe de altă parte, şi-a infiltrat agentul în stomacul inamicului permanent, care l-a şi înghiţit, dar nu ştim dacă l-a mestecat sau nu. Oricum, pentru KGB era arhisuficientă şi realizarea primei lovituri, căci Ceauşescu era în ochii săi un instrument periculos în måna Vestului, care îl considera copilul minune al Europei de Est şi îl primea cu toate onorurile. Or, Moscova dorea cu orice preţ compromiterea lui Ceauşescu în ochii Occidentului, îndeosebi ai Americii.
Această ultimă variantă are şi meritul de-a explica în mare măsură misterul promovării excepţionale a lui Pacepa în ierarhia comunistă de la Bucureşti, unde sovieticii aveau destui oameni de încredere apţi să dea o månă de ajutor la infiltrarea unui agent important în cercurile înalte ale puterii. Pentru că este greu de presupus că americanii aveau în acel timp la Bucureşti suficiente şi competente forţe pentru a-l ajuta pe fugar să urce într-un timp atåt de scurt pe trepte atåt de înalte.
Gorbaciov - sărutul morţii
Veteranul serviciilor de informaţii externe a ţinut să adauge, cu privire la „contribuţia“ lui Pacepa la lichidarea lui Ceauşescu, un detaliu, care completează imaginea sfârşitului lui Ceauşescu, în contextul în care se afirmă că la „procesul“ acestuia, din decembrie 1989, au fost reluate întocmai pasaje din acuzele aduse de Pacepa. „Rechizitoriul“ lui Pacepa, susţin chiar aplaudacii acestuia, din familia Liiceanu, Hossu Longin, Tismăneanu, ar fi servit celor care au plănuit scoaterea din scenă a lui Ceauşescu.Ofiţerul afirmă că „în 1971, înainte de constituirea oficială a Trilateralei în 1973, cineva care făcea parte şi din serviciile secrete şi era şi membru al Grupului Bilderberg a încercat să-l racoleze pe Ceauşescu. Reacţia lui Ceauşescu a fost categoric împotrivă. Dacă ar fi fost de acord, soarta lui şi a României, poate, ar fi fost cu totul alta. El a fost lichidat, exclus de pe scena istoriei, chiar de către Trilaterală“.
Stelian Andronic, aflat la post la Amsterdam în anii '70, este chiar ofiţerul care l-a informat pe Nicolae Ceauşescu, în 1973, la vizita sa oficială din Olanda, asupra existenţei societăţii secrete, care va deveni peste ani celebră, aşa-numitul „Grup Bilderberg“, al cărui fondator era chiar prinţul Bernard. Grupul se înfiinţase în secret, în 1954, la hotelul Bilderberg din localitatea Oosterbeek, de långă oraşul Arnhem. Sinteza realizată de ofiţer, în exemplar unic, cuprindea şi declaraţia prinţului privind intenţia Grupului de a înfiinţa un „Guvern Mondial“ până în anul 2000.
„Informaţiile noastre au fost clare“, spune ofiţerul: „În ianuarie 1989, reprezentanţii Trilateralei, America - Henry Kissinger, Europa - Valery Giscard d'Estaing, şi Asia - Yasuhiro Nakasone, s-au întâlnit la Moscova cu Mihail Gorbaciov. După care Gorbaciov, la ultima întâlnire cu Ceauşescu, în acelaşi an, i-a spus: «ne vedem în decembrie... dacă ne mai vedem!»“.
(va urma)
http://www.curentul.ro/
Foto: Ceausescu si Kissinger la Sinaia, Ceausescu si Bush
Posts
No comments:
Post a Comment