Thursday, August 6, 2009

"CURVA" PACEPA - Afacerea tradarii (XVIII). KUKLINSKI vs TISMANEANU

„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (XVIII)

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Pe parcursul lunii iulie, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
Este necesară o schiţă a cadrului politic internaţional în care a avut loc „defecţiunea“ lui Pacepa, pentru a înţelege cât stă în picioare din „argumentaţia“ hagiografilor acestuia, ce susţin că acesta ar fi adus mari servicii Vestului, deşi este greu de crezut că putea aduce mai mari servicii Occidentului, în acea perioadă, decât Ceauşescu însuşi.
Faptul că abia după zece ani de la intrarea pe mâna americanilor a început să fie folosit Ion Mihai Pacepa arată că de fapt „utilitatea“ sa a început să fie speculată într-un cu totul alt context internaţional decât acela în care „a ales libertatea“, fostul cadru adus în DIE de către Alexandr Mihailovici Saharovski, nimeni altul decât mai marele consilierilor sovietici din Securitate, în perioada 1949-1953. Surprinzător sau nu, se pare că acest aspect a fost obliterat din dosarul de cadre al lui Pacepa, „ascendenţa“ sa fiind practic necunoscută colegilor săi de mai târziu, din Securitatea care începuse eliminarea cadrelor sovietice din structură.
După analiza din episoadele trecute a istoricului şi cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, urmează alte selecţii din „Dosarul Pacepa“ realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. Realizatorii „Periscop“ au selectat, cu privire la cazul Pacepa, şi analiza altui specialist, dr. Ion Constantin, cercetător ştiinţific principal la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului. Acesta trasează o linie de demarcaţie între cazul Pacepa şi alt caz celebru, cazul Kuklinski, realizând a analiză comparativă şi aducând argumente ce scot în evidenţă distincţia netă între aceste două cazuri. Mulţi dintre apologeţii lui Pacepa s-au referit la cazul polonezului Ryszard Kuklinski (foto), pentru a-l zugrăvi şi pe Pacepa drept erou. Vom vedea că deosebirea dintre cele două situaţii nu este în niciun caz în favoarea lui Pacepa.
George Roncea

Cariera militară de excepţie a lui Ryszard Kuklinski

S-a născut la 13 iunie 1930, la Varşovia, ca fiu al lui Stanislaw şi al Annei Kuklinski, într-o familie cu profunde tradiţii catolice. După terminarea războiului şi după încheierea studiilor, în 25 septembrie 1947 Ryszard Kuklinski s-a înrolat în armată şi a fost admis la şcoala de ofiţeri de infanterie nr. 1 din Wroclaw. În acest fel şi-a început Ryszard Kuklinski cariera în Armata Poloneză, a cărei uniformă a purtat-o pånă în noiembrie 1981. În perioada şcolii militare, a avut şansa să fie cunoscut de viitorul şef de Stat Major General şi ministru al Apărării Naţionale, generalul Florian Siwicki, care pe atunci îi era instructor şi avea gradul de maior. Acesta îl va sprijini în repetate rånduri, pe parcursul carierei.
În 1961, a fost admis la Academia Militară de Stat Major, de la Rembertöw, lângă Varşovia, unde a obţinut rezultate foarte bune, iar la sfârşitul cursurilor a fost avansat la gradul de maior. În pofida problemelor de dosar, în anul 1963, Kuklinski a fost cooptat la Statul Major General al Armatei, ţinându-se cont de „eficienţa sa deosebită“. Aici, a îndeplinit diverse funcţii, precum cea de şef al Direcţiei I Planificare Strategică a Apărării în cadrul Departamentului Operaţii a Marelui Stat Major General al Armatei. Exercitarea acestor funcţii îi permitea cunoaşterea unor probleme dintre cele mai sensibile, referitoare la înzestrarea armatei, planificarea activităţilor de instrucţie operativă şi de pregătire a exerciţiilor şi aplicaţiilor militare.
În scurt timp, Kuklinski a câştigat încrederea generalului Jerzy Skalski, care, apoi, de nenumărate ori, i-a înlesnit avansarea pe linie ierarhică. Colaborarea sa a devenit, totodată, indispensabilă pentru următorii şefi ai Marelui Stat Major General al armatei poloneze: generalii Choch şi Jaruzelski. El va ajunge, practic, ofiţerul de legătură între comandamentul Armatei Poloneze şi comandamentul Armatei Sovietice şi al celorlalte armate „frăţeşti“ ale Tratatului de la Varşovia. Acest statut îi va permite să cunoască unele dintre cele mai secrete şi importante informaţii ale Pactului sovietic.
În 1967, este trimis în Vietnam, unde a activat ca membru al misiunii poloneze de pe lângă Comisia Internaţională de Control şi Supraveghere, care monitoriza punerea în practică a deciziilor luate cu ocazia Conferinţei de la Geneva. În perioada de şase luni cât s-a aflat la Hanoi şi în alte localităţi vietnameze, el s-a întâlnit, de mai multe ori, pe linie oficială, cu ofiţeri de grad înalt din armata americană. Este posibil ca în acea perioadă să-şi fi creat contacte în rândul ofiţerilor americani care vor deveni utile ulterior.
Cert este că americanii au reuşit în acea perioadă să recruteze câţiva spioni din rândul militarilor ţărilor socialiste, care fiind însă agenţi dubli lucrau cu mai multă ardoare pentru KGB şi GRU decât pentru CIA.

Motivaţia antisovietică şi anticomunistă a lui Kuklinski

Conform declaraţiilor sale ulterioare, Kuklinski ar fi dorit chiar atunci să înceapă colaborarea cu ofiţeri americani de origine poloneză, cu care putea vorbi deschis, dar ar fi decis să nu facă pasul în acel moment. Oricum, în perioada respectivă, i-a încolţit gândul că ar putea trece de partea cealaltă a baricadei, considerând că în acest fel luptă împotriva ocupantului sovietic al ţării sale.
În vara anului 1968, Kuklinski a fost delegat de ministrul Apărării Naţionale, generalul Jaruzelski, la comandamentul Grupului de Nord al trupelor de ocupaţie sovietice de la Legnica, în calitate de reprezentant al Statului Major General al armatei poloneze, pentru pregătirea intervenţiei în Cehoslovacia a forţelor armate ale unor state membre ale Pactului de la Varşovia, operaţiune cunoscută sub denumirea de cod „Dunărea“. În luna august, când a avut loc invazia, el a îndeplinit funcţia de ofiţer de legătură între generalul Florian Siwicki, comandantul trupelor poloneze din Cehoslovacia, şi centrul de la Varşovia.
După 1968, ofiţerul polonez a devenit tot mai hotărât de a contacta spionajul Statelor Unite şi de a începe colaborarea cu acesta. Motivaţia o constituia agresiunea armatei Poloniei Populare asupra Cehoslovaciei, în numele intereselor imperiale ale Kremlinului, îndoctrinarea comunistă şi dependenţa totală a forţelor armate ale R.P. Polone de mareşalii sovietici.
Ryszard Kuklinski cunoştea în detaliu localizarea diverselor puncte strategice de pe teritoriul ţării, dar şi al altor state membre ale Tratatului de la Varşovia, drumuri, poduri, canale, linii de cale ferată, legături radio şi locuri de aprovizionare cu combustibili pentru mijloacele mecanizate ale armatelor Pactului.

Riscul devastării Poloniei în caz de război NATO-URSS

În vara anului 1970, Kuklinski a aflat mai multe date despre rolul Poloniei în planurile sovietice. Aceste planuri prevedeau, printre altele, şi reacţia la un presupus atac nuclear din partea ţărilor NATO asupra trupelor (printre care şi cele sovietice) care se aflau pe teritoriul Poloniei. Într-o asemenea eventualitate, aproape 90% din miile de tancuri şi celelalte vehicule folosite în cadrul unei astfel de acţiuni ar fi urmat să treacă prin Polonia, pentru a ajunge în R.F. Germania, Franţa, Olanda şi Belgia. Dacă Polonia ar fi devenit ţinta atacului a circa 400-600 de focoase nucleare ale Pactului Nord-Atlantic, reacţia forţelor URSS şi ale celorlalte state membre ale Tratatului de la Varşovia ar fi însemnat transformarea întregului teritoriu al ţării în teatru de război. Chiar în cazul că un asemenea conflict s-ar fi încheiat cu un succes pentru statele Tratatului de la Varşovia, Polonia ar fi rămas în ruine. Un contraatac pe o arie atât de mare de acţiune ar fi fost dezastruos pentru ţară, estimându-se că putea provoca moartea între 3 şi 10 milioane de cetăţeni polonezi. Desigur, un asemenea scenariu, din punct de vedere polonez, era de neacceptat.
(va urma)

No comments: